Sa ai copil/copii = sacrificiu?
Sa ai copil/copii = sacrificiu? | Autor: ancasoare
Inainte sa va cer parerea, o sa va povestesc de unde vine intrebarea aceasta... eu sunt insarcinata si astept cu mare nerabdare momentul marii intalniri
si discutand cu o prietena ea a ajuns sa imi spuna ca ea nu se simte pregatita pt un copil, ca e speriata de ceea ce vede in jur, de felul cum evolueaza societatea, de felul cum se dezvolta un copil (gen copii de 12 ani care vb despre sex) si mai ales de faptul ca un copil inseamna un sir lung de sacrificii pe care ea nu e dispusa sa le faca.
Acum, parerea mea e ca celelalte temeri, pana la capitolul sacrificii, le are orice persoana normala. Insa mai cred ca ele raman la stadiul de temeri, pe care fiecare incearca sa le tina sub control prin educatie, etc.
Simti lucrurile ca pe un sacrificiu atunci cand impins de sentimente faci anumite lucruri? Simti ca ti-ai ratat existenta daca in loc sa iti satisfaci tu un moft, il satisfaci copilului? Si apoi, poate nici nu e nevoie sa renunti la tine, poti impaca si capra si varza.
Tin sa precizez ca nu e vorba de oameni care traiesc la limita dpdv financiar.
Ce anume face ca un gest sa treaca din categoria "efort" in categoria "sacrificiu"? Cred ca doar sentimentele pe care le imprimi gestului... Si la categoria sacrificii, pietena mea ii dadea exemplu pe parintii ei care se implica destul de tare in viata ei si a sotului sub aspect financiar si care se sacrifica astfel pentru ea.
E corect sa ajuti si sa spui/sa crezi ca te-ai sacrificat? Gandind ca te-ai sacrificat, nu astepti oare ceva in schimb? Poate control, afectiune, o anumita supunere etc.
Voi ce parere aveti?
Nu stiu cat de coerenta am fost la ora asta, sper sa ma fi facut inteleasa cat de cat.
Bad Dobby!
Raspunsuri
Elise spune:
ba da, astepti... si primesti.
Primesti mult mai mult decit oferi. Pina la dependenta.
De ce crezi ca majoritatea mamelor nu mai pot concepe sa traiasca fara copilul lor?
Pentru ca un copil e o pacoste?
Nu... pentru ca "si-au luat drogul" si deja nu vor mai fi niciodata implinite cind puiul lor nu e.
Mie mi se pare mult mai greu, crunt chiar, sa te separi cit de cit, nu sa "te sacrifici": sa-i dai la un moment dat drumul sa zboare singur, si sa te uitit de pe margine fara sa te implici...
Cit e bebe a mea plecata, nu fac nici un sacrificiu, d'aia slabesc cite 1 kg pe zi.....
Elise & BBLisa
Fomalhauti spune:
Draga Anca, asteapta-l linistita pe bebe. Nu vei avea niciodata sentimentul ca "te sacrifici". Probabil acum, desi ti-ai "sacrificat" silueta, esti mandra de burtica ta si o iubesti. Asa va fi si cand va veni bebe, ba chiar mai frumos. Cred insa ca prietena ta are o problema, nu poate avea copii sau tocmai a facut un avort si asta o macina....
szivarvany spune:
Sacrificiu ? Ce sacrificiu ?
Eu as numi responsabilitate imensa pe care o ai cand devii mama.
Esti responsabila de tot universul ce inconjoara copilul tau.
Si mai cred ca nu toate femeile trebuie sa devina mame. Nu toate sunt pregatite sa-si schimbe prioritatile in viata. Si nu le condamn deloc. Este alegerea fiecareia sa faca ce vrea in viata.
Eu am ales sa adaug viata, vietii 
Daria & 
www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)
mihaela_80 spune:
Pai mai inseamna si sacrificiu din cand in cand, dar sacrificate in primul rand sunt dorintele legate de ego si de orgoliu - sa arati bine, sa-ti cumperi cine stie ce carpa la moda.
In plus, nu inseamna orice sacrificiu o crestere spirituala fata de nivelul egoist de baza "totul pentru mine, mie mi se cuvine orice, viata inseamna acumulare de placeri"?
Cred ca din punctul de vedere al prietenei tale toti sfintii inchisorilor au fost niste idioti.
E foarte bine, in conditiile in care gandeste asa, ca nu va avea copii, ar fi pacat de ei.
Clover spune:
Nu cred ca problema sacrificiului se pune cand ai un copil, ci a motivului pentru care il aduci pe lume.
"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle
filofteia spune:
Stai linistita anca, este normal sa-ti pui astfel de probleme.
Si eu mi le-am pus, dar am sa-ti spun ceva ce nu poti trai pana cand nu ai un copil... copilul iti schimba prioritatile. Nu am crezut pana cand nu mi s-a intamplat. Eu sunt o fire extrem de activa, pe toata perioada sarcinii m-am gandit ca dupa 3-4 luni ma voi intoarce la serviciu. (am revenit abia dupa un an si trei luni). In luna a noua renovam apartamentul proaspat cumparat. Eu eram baza, caci sotul deabia isi schimbase locul de munca. Si a venit copilul. Este adevarat ca nimic nu a mai fost la fel. Ghemul ala mic era tot universul meu, nici un sacrificiu nu mai era prea mare. Mi s-au schimbat prioritatile, am inteles ca nu prea imi mai pasa asa de cariera. Tot ce conteaza este sa vad ghemul acela zambind.
Apoi au urmat cele mai mari realizari... a ras prima data, a stat in fund, a mers, a spus primul cuvant, a invatat primul cantec, a mers la gradinita, a terminat gradinita, a castigat primul concurs...
Daca pentru tine te mai intrebi daca un lucru este prea scump, pentru copil nu te intrebi....Nu te sacrifici pentru ca bucuria lui iti da satisfactii mai mari decat bucuria ta.
Dar cum am spus...daca nu ai copii nu poti sa stii cum este. Abia cand intra copilul in familie iti dai seama cat de multe ai pierdut pana sa vina el.
Sarcina usoara si un bebe sanatos!
conchita spune:
quote:
Initial creeata de ancasoare
Acum, parerea mea e ca celelalte temeri, pana la capitolul sacrificii, le are orice persoana normala. Insa mai cred ca ele raman la stadiul de temeri, pe care fiecare incearca sa le tina sub control prin educatie, etc.
Simti lucrurile ca pe un sacrificiu atunci cand impins de sentimente faci anumite lucruri? Simti ca ti-ai ratat existenta daca in loc sa iti satisfaci tu un moft, il satisfaci copilului? Si apoi, poate nici nu e nevoie sa renunti la tine, poti impaca si capra si varza.
Tin sa precizez ca nu e vorba de oameni care traiesc la limita dpdv financiar.
Ce anume face ca un gest sa treaca din categoria "efort" in categoria "sacrificiu"?
ce anume sentiment? pai exact asta pe care l-ai numit, si anume sentimentul ca vei impaca si capra, si varza. e imposibil, e un mit - bineinteles ca o sa fiu contrazisa, dar eu nu cred ca poti sa dai 100% ca mama si 200% in cariera(desi in plina epoca feminista, femeile tot dublu tre sa munceasca pentru o pozitie egala barbatului). nu cred. deci iaca sacrificiul - asta, daca se intampla sa iti placa meseria si sa te fi pregatit enspe ani pentru pozitia la care ai ajuns in cariera inainte sa vina bebe.
si o sa tot faci sacrificii, plecand de la faptul ca tre sa zici adios la baia de spuma de o ora de sambata seara, tre sa zici merci daca apuci sa faci 10 minute dus de dimineata, sa zici adios unei carti citite in liniste (macar o ora pe zi, ca altadata), sa vb la telefon nestingherita ( o faptura mica, incantatoare, dar insistenta o sa vrea sa ti-l smulga din mana), sa dormi pana la 10 duminica atata vreme cat micul stapan al casei se trezeste la 6, adios criteriilor de pana acum pe care ti-ai bazat alegerile in viata, plecand de la cumparaturi si terminand cu prietenii, etc etc lista poate continua la nesfarsit in functie de valorile+stilul de viata al fiecarei mame.
dar: sacrificiile astea is asumate, le prestezi fara sa cracnesti prea mult, doar cu o usoara nostalgie care dispare in picosecunda in care iti zambeste (sau urla, dupa caz:-))) puiul.
Din chaos, Doamne, am aparut/ Si m-as īntoarce-n chaos...
*********
Rugati-va pentru Diana, Sonia si Darius * Alaptatul Help-Line * Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil
*********
mami de Sonia Marie (23 ianuarie 2007)
ancasoare spune:
De acord cu toata lumea pana aici, toata lumea a exprimat punctul de vedere al parintelui
Dar din punctul de vedere al copilului care a beneficiat de eforturile parintilor? Toti beneficiem, unii mai mult, altii mai putin. Dar e corect ca "beneficiarul" sa vada lucrurile care se fac pentru el ca fiind sacrificii ale parintilor? Sa se simta asa de indatorat?
Imi spunea ca, pe de o parte, se uita la parintii ei cum se agita numai pt ea, cum refuza sa se duca in concediu pt a o ajuta financiar, etc si pe de alta parte,la nasi care nu au avut copii si care isi traiesc linistiti batranetea.
Eu ma intreb, daca ceea ce primesti de la parinti, fara sa ceri, te face sa te simti asa impovarat, de ce nu le refuzi ajutorul?
Vorbim de oameni de 30 de ani, nu de copii mici sau adolescenti.
Si ca sa spun cazul meu, eu am primit un ajutor substantial de la parintii mei insa nu a fost cu titlu de sacrificiu, au hotarat sa ma ajute si am hotarat sa accept. N-as fi acceptat daca asta insemna pentru ei sa traiasca mai prost sau sa le fie mai greu.
Bad Dobby!
marimar spune:
Anca,
poate ar trebui sa-i spui prietenei tale ca totul depinde din ce unghi privesti lucrurile cum le privesti si mai ales de atitudinea pe care o alegi sa o ai vis-a-vis de maternitate.
Niciodata, dar niciodata mie nu mi s-a spus ca aducerea mea pe lume ar fi fost un sacrificiu pentru cineva ( desi am aflat mai tirziu, de la prieteni de familie, ca mama si-a riscat viata ca sa ma aiba pe mine si s-a luptat cu "n" doctori care vroiau sa o convinga sa nu tina sarcina). Singurul ei regret, si al meu, e ca n-a reusit sa-mi dea un frate sau o sora. Poate de asta niciodata nu mi s-a parut ca sa ai un copil ar fi un sacrificiu.
Nu consider ca m-am sacrificat sau ma sacrific pt copiii mei, pur si simplu i-am dorit enorm si nimic nu mi se pare un sacrificiu, totul mi se pare normal 
. Viata mea nu ar fi avut sens fara ei si, daca consider ceva sacrificiu, consider ca-mi sacrific din timpul meu pentru ei atunci cind merg la job si petrec acolo 8-9 ore, timp pe care mi l-as dori sa-l petrec impreuna cu copiii mei.
Nu consider ca mi-am sacrficat cariera sau corpul ( corpul meu oricum pentru asa ceva e construit, sa plamadeasca copii, pentru asta l-a lasat natura), muncesc ca sa le ofer o viata decenta si normala dar dorinta mea ar fi sa fiu de cariera "mama-full-time" .
Nu consider ca e un sacrificiu nici macar noptile nedormite, si se implinesc 7 ani jumate de cind n-am dormit o noapte intreaga de la cap la coada decit ocazional, sau ca nu am timp pentru mine, am avut 29 de ani timp destul pentru mine si l-am folosit din plin cit sa am rezerve pt o viata ! 
Maternitatea e implinirea vietii mele si toate celelalte pe linga sint frumoase ca exista dar as renunta fara sa clipesc la tot si fara sa consider ca ma sacrific !
-------
Alaptati cit de mult, incepeti diversificarea de la 6 luni si mare atentie la ce alimente dati copilului!
Nu va jucati, repercursiunile in timp pot sa fie iremediabile !
filofteia spune:
quote:
Imi spunea ca, pe de o parte, se uita la parintii ei cum se agita numai pt ea, cum refuza sa se duca in concediu pt a o ajuta financiar, etc si pe de alta parte,la nasi care nu au avut copii si care isi traiesc linistiti batranetea.
Eu nu as fi atat de sigura ca "nasi" sunt mai fericiti decat parintii. Asa se vede din afara.
Avem si noi in familie un astfel de cuplu. S-au resemnat cu ideea ca nu au copii, dar se lumineaza tare cand noi ne ducem pe la ei, ca are cine le deschide usa. Ne suna mereu sa ne ducem si plecam incarcati de acolo tocmai pentru a ne motiva sa mai revenim. Dar noi ne ducem pentru bucuria lor nu pentru ceea ce ne dau... as putea spune chiar de mila.
Poate ca sunt mai linistiti, dar in nici un caz mai fericiti.