Regrete...?

Desi nu am ajuns la faza punerii in practica si sunt numai o "aspiranta" am multe indoieli si intrebari in minte.
Una dintre ele ar fi legata de copilasul pe care il adopti.
Mi se pare imoral sa alegi copilul ca pe o marfa oarecare - ca e blond, sau pistruiat sau cu ochii albastri, sau mai frumos ca celalt copil - si oricum am inteles ca unele DPC sunt mai drastice si nici nu-ti arata mai multi copii, dar pe de alta parte, nu pot sa nu am temeri vis-a-vis de alegerea potrivita.
Este un "contract" pe viata pe care ti-l asumi cu dragoste insa trebuie sa simti ca el/ea e alesul/aleasa.
Probabil ca mamicilor care au deja copilul dorit li se pare o mare prostie, insa eu sunt singura in aceasta decizie si inca mi-e frica.

aissa spune:

Ma risc sa raspund desi nu stiu inca ce iti voi scrie...

In primul rand nu iti inteleg titlul, ce regrete? Te astepti ca vreuna dintre noi sa spuna ca regreta ca a ales copilul blond si acum se gandea ca mai bine semana cu Banderas ? Te asigur ca nu e cazul, stramb, chior, blond, ceacar, iti zic sigur ca botul ala de-l vei aduce acasa ti se va parea Fat Frumos/Ileana Cosanzeana si nici un alt copil nu-l va egala.
Noi mereu radem cand ne amintim cum era Ale la inceput (am mai zis, noi nu am vazut-o treaza, nici dezbracata pana acasa, timp de 2 luni am vizitat un pui de pisica infasurat in niste carpe): avea urechile lipite si ascutite, era sasie si avea capul stramb (rau de tot, juma de cap era rotund, juma tesit, am aplicat tot soiul de metode sa i-l indreptam). Si totusi pt noi a fost, este si va ramane cel mai perfect (stiu...nu e corect scris) copil din lume.

Apoi nu stiu sa scrii undeva in cerere ca vrei neaparat un copil blond, pistruiat si ochi albastri, nimeni nu alege ca o marfa, ai sa vezi ca atunci cand ajungi la pasul acesta nu vei simti asa, nu alegi ca la piata. Multi chiar se opresc la primul vazut....e si soarta la mijloc si te calauzeste cine trebuie spre acel copil ce-ti este destinat....

Mai las si pe altii acum...

Bulgaria, 2007

Briantis spune:

Nu e vb de ales copilul ca pe o marfa .Dupa parerea mea trebuie sa existe "clik-ul " ala undeva in sufletul tau .Uite ,noi am vazut inaintea lui Andrei un baietel ,ne-a placut ,am zis sa-l vizitam si din motive pe care tot le-am mai expus in alte subiecte si nu le mai repet ,a trebuit sa renuntam .Acuma stiu ca trebuia sa se intample asa pt ca noi trebuia sa ajungem la Andreiul nostru care m-a "terminat " in momentul in care am intrat pe usa maternalei .Ce vizite ,ce tatonari?Am depus direct cerere de incredintare in vederea adoptiei .Ulterior am aflat de la Cristina (Aissa) ca il vazusera si ei pe Andreiul meu dar lor nu le-a "zis" nimic bebe .Pe Cris si Tony ii astepta undeva Alexandra lor .
Eu cred ca alegerea bebe-ului se face la "foruri " superioare ,nu prea cred ca e alegerea noastra .

Mama lui Andreiutzu

ioanaalice spune:

... dintr-un anumit pdv, intrebarea e bine pusa, dar cred ca cei care au un raspuns afirmativ la ea, cei care regreta ca au adoptat sau care s-au razgandit, nu mai intra pe forum (sau poate ca nu au intrat niciodata pe forum...).
Concret: cand am fost ultima oara la tribunal era acolo si un caz mai deosebit, o persoana care avea un copil incredintat in vederea adoptiei si care dorea sa refuze adoptia. Punct. Avea motivele ei, sunt sigura, si era foarte hotarata. Prin urmare exista si regrete, puse in practica, chiar!


ioana, mamica de boboc

Rozi spune:

Nimic pe lumea asta nu e sigur si garantat... Fiecare cu soarta lui! Nu vei sti niciodata cum ar fi fost daca o luai pe cealalta carare, la rascruce...
Uneori e mai bine faci precum te mai invata preotii (daca poti): "Doamne, ia grijile si dubiile mele si faca-se voia Ta!" (eu adaugam: "Ia-le, ca nu le mai pot duce!"
In orice caz, exista intrebari / indoieli la care nu vei sti niciodata raspunsul, sau il vei afla la sfarsit. Sa te chinui cu aceasta categorie de intrebari nu duce la nimic constructiv.
Vei vedea ce vei face atunci cand vei vedea copiii; pana atunci, ocupa-te si ocupa-ne cu alte intrebari

terry spune:

Stii, cand ne-am hotarat sa adoptam, nu aveam foarte multe intrebari pentru ca totul s-a intamplat atat de rapid ca m-am trezit abia cand am avut copilul acasa.
Singura intrebare pe care am pus-o unei rude care lucreaza cu copiii institutionalizati a fost: "ce trebuie sa simt?" si ea mi-a raspuns ca voi stii si voi simti singura. nu trebuie sa-mi spuna nimeni si ca un singur copil ma poate face sa nu dorm noptile, sa-mi doresc sa-l vad si a doua si a treia zi, sa nu mai pot de dorul lui si acela cu siguranta este copilul nostru,
si asa a fost.
noi ne-am dorit un baietel si asta scrisesem in cerere.
e foarte adevarat ca asistentii sociali ne-au explicat ca ei cauta un copil care sa aiba ceva in comun cu noi ori dupa fizic (ochi, par, culoarea tenului...) sau dupa profilul psihologic.
ei bine, ne-au aratat un baietel de 13 luni cu ochi albastri, ten alb dar...care nu ne-a facut sa simtim nimic.
un mare noroc am avut cu o alta asistenta sociala care, intr-o sambata ne-a dus la leaganul de copii si cum nu era directoarea acolo, am putut intra in dormitorul copiilor ( e mult spus pentru ca practic, erau niste acvarii sau tarcuri, ma rog...) si amandoi ne-am indreptat spre un patut. era o fetita dulce foc, cu parul naclait (avea calti deja), cu piciorusele stranse pentru ca ii era prea mica salopetica, imbracata gros pe o caldura mare (era iunie), murdara pe fata si tare slabuta.
Am luat-o in brate, ne-a zambit si ne-am topit instantaneu.
Cateva secunde au fost suficiente ca sa ne dam seama ca ea e copilul mult dorit. Si asa a fost. Ma durea distanta dintre noi, imi doream sa o privesc in ochisorii ei mari si sa imi zambeasca din nou.
1 an de zile dupa ce a venit acasa am luptat toti 3 si noi, parintii ei, si ea pentr a recupera timpul pierdut si am pus-o pe picioare. E o mandrete de fata care face cat 100 de baieti.
Ea m-a invatat sa fiu mama si ii sunt recunoscatoare.
Regrete...niciodata.
orice s-ar intampla intre noi, ea e copilul harazit noua.

daniela_b spune:

quote:

---

Initial creeata de goldi

Desi nu am ajuns la faza punerii in practica si sunt numai o "aspiranta" am multe indoieli si intrebari in minte.

---

Si eu sint tot in faza de aspiranta, sint la fel cu tine cum ar veni (cu deosebirea ca nu am nici indoieli si nici intrebari) si inca sint aspiranta doar pentru ca sotul meu spune sa mai asteptam ...poate - poate reusim sa-l avem pe al nostru. El nu vede lucrurile precum le vad eu.

Ce nu stie el (inca )este ca planuiesc sa duc o campanie puternica pentru a adopta un copil chiar si daca vom reusi sa devenim parinti intre timp.

Nu este adevarat ca e imoral sa alegi copilul dupa sa le spunem asa...anumite trasaturi care sa semene celor ale viitorilor parinti, asta e de inteles ( adica exista o explicatie), e imoral sa-l alegi ca pe o marfa dar eu una ma indoiesc ca cine ajunge sa adopte si e gata sa se lupte cu sistemul, o face doar pentru ca isi doreste o papusa, o jucarie, o marfa.

Cine are puterea sa mearga pina la capat, o face pentru ca are multa dragoste de daruit, simte ca inmagazineaza niste calitati de daruit copilului ce ii devine urmas, in tot cazul eu cred ca un parinte adoptiv este inzestrat cu capacitati pe care stie ca ar fi pacat sa le piarda, este un om ce se respecta astfel pe sine insusi, fara urma de egoism!

De aceea, datorita faptul ca sint lipsiti de egoism, ajung ei sa puna pe ultimul loc culoarea ochilor si faptul ca respectivul copil are sau nu cirlionti ca-n poze.

Cind spui ca ai vrea ca puiul tau adoptat sa iti semene, sa fie ca tine, nu este neaparat egoism, eu tot un fel de mecanism protector pentru el, pe viitor, ai vrea, subconstient ca lumea sa nu iti puna intrebari ( ca de ce are el ochi negri si voi nu, de ce este chinez cind voi sinteti europeni...chestii de genul asta).

Dar astea toate sfirsesc prin a deveni in ochii parintilor adoptivi ceea ce si sint, de fapt : prejudecati.
Prejudecati care mor in clipa in care va descoperiti puiul fericit sa va intilneaasca pentru prima oara!
Curaj, deci!
Cind veti fi pregatiti, veti fi pregatiti!
Si o sa o stiti, imediat ce o sa va cucereasca bebelusul dorit, cu tot ce poate! Iar bebelusii...pot multe!


www.helpsonia.com

Mariaa spune:

cred ca 'alegerea' copilului se face sub acelasi impuls magic ca si momentul in care constientizezi ca vrei si poti (sufleteste) sa adopti un copil.
am experimentat pana acum doar prima faza, in ziua aceea prinzand aripi efectiv...si din ce zic fetele, momentul 'intalnirii' cred ca e absolult inaltator si abia astept sa-l simt si eu :)

cine ajunge sa aiba regrete cred ca nu a simtit acel 'clic'

terry

Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu [/blue]

<< rabdarea este cheia fericirii >>

tlaura spune:

Fetelor, ce frumos povestiti intalnirea cu puiutii vostrii; mi-au dat lacrimile!
Din partea mea cate o !

goldi spune:

Va multumesc pt raspunsuri, le intuiam dar mi-a facut bine sa le citesc.
Astept cu nerabdare sa incep actele pt atestat dar mi-e o frica de mor, simt un gol in stomac ca in studentie cand asteptam la usa sa-mi vina randul la examen si de aceea va pun intrebari idioate.

Sunteti niste mamici curajoase si fericite si imi sunteti tare dragi!

meme spune:

Cum pot sa regret cel mai fericit moment din viata mea?Am intrat intr-o incapere,am bagat capul dupa usa si am vazut-o razand catre noi cu gura pana la urechi.Ne-am uitat unul la altul si in urmatoarea secunda am spus:"Gata,o luam acasa".Nici un dubiu,nici urma de indoiala,nici o ezitare.Stiti cum este ca acum,dupa ce suntem impreuna de 3 ani si jumatate sa-mi spuna:"Of mami ,ce trista am fost pana sa ne intalnim!"Are 4 ani si 3 luni si o intreb inmarmurita cum de-si aduce ea aminte acea perioada.Imi raspunde ca asa-si imagineaza ca a fost fara mine din moment ce acum este atat de fericita cu "mami draga si iubita".Undeva in subconstientul ei exista acea perioada .Imi intinde manuta la culcare si-mi spune:"tine-ma mami,sa nu ma ia cineva de langa tine".Si atunci ii promit ca vom fi impreuna toata viata,pana cand voi pleca "pe steluta mea" si o voi veghea de acolo,de sus.
Pot vorbi despre regrete cand primesc atata caldura?Poate doar regretul ca nu ne-am intalnit mai demult.