Pledoarie pentru calea de mijloc
Pledoarie pentru calea de mijloc | Autor: simali
Bantuie de cativa ani buni prin lumea parintilor si nu numai (acum si prin Romania) un "curent" de educatie care are la baza "sa nu faci nimic". In principiu se recomanda parintelui sa satisfaca copilului pana la 6 ani toate cererile pe motiv ca vin din necesitate, sa nu limiteze copilul in nici un fel pentru ca-i stirbeste personalitatea, sa nu incerce nici un fel de pedepse pentru ca-l traumatizeaza, sa nu, sa nu, sa nu.
La polul opus se afla cei care exagereaza cu educatia: copilul trebuie sa manance planificat, sa doarma planificat, sa nu zbiere aiurea, sa nu piarda timpul pretios (care poate fi ocupat cu maximum de lectii de balet, pian, engleza, canto). Cred ca intelegeti "profilul".
Ce vreau eu sa fac aici este o pledoarie pentru calea de mijloc. Pentru educatia facuta cu dragoste si prietenie, dar totusi, pentru educatie.
- Copilul de 2 ani nu intelege discursurile. Dar intelege gesturi clare si vocea de o anumita tonalitate a parintelui. Sa opresti un copil de 2 ani sa traga jos tot ce vede pe masa inseamna sa-i fixezi niste limite timpurii si sa-i arati - atat cat poate el sa inteleaga ca "lumea" este guvernata de niste reguli. Nu obligatoriu batute in cuie dar totusi...
- Un copil de 3-4 ani aflat la varsta explorarii nu ar trebui oprit brutal din aceasta explorare. Dar nici nu ar trebui lasat sa-ti exploreze tie, parintele capacitatea de a incasa cu stoicism masinute in cap.
- Cand spun cuvantul "pedeapsa" foarte multi oameni se gandesc automat la ceva groaznic sau crud. In realitate poti sa pedepsesti un copil pentru ceva rau ce a facut cu intentie dar poti sa ramai in acelasi timp prieten cu el. Jucaria sta pe dulap 10 minute ori nu ai voie o ora la TV dar noi in tot acest timp ramanem prieteni pentru ca parintii te iubesc foarte mult, chiar si cand esti pedepsit.
- Se pot fixa limite cu prietenie si fara nervi daca intelegi ca niciodata copilul nu te provoaca pentru ca vrea sa-ti faca rau ci pentru ca "explorarile" sale cuprind si "oare cate obiecte ma lasa mama sa sparg pana cand o sa intervina sa-mi atraga atentia". A-i arata copilului ca nu poate sparge nici un obiect, a-l opri bland, dar ferm de la astfel de actiuni, nu inseamna sa-i stirbesti personalitatea ci inseamna sa-i transmiti mesajul "mama si tata sunt niste tipi care stiu ce fac si stiu sa intervina la timp daca ceva pare sa o ia razna in jurul lor". Astfel copilul capata incredere in parintii lui si simte ca lumea e un loc mai sigur pentru el.
alice
Raspunsuri
MissParker spune:
simali, as vrea sa pot da timpul inapoi si sa ma nasc ca si copil al tau.
Thank God for people like you!
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
madabout2003 spune:
Cred ca tocmai am citit o carte care face exact pledoaria acestei cai de mijloc in educatie "Totul se joaca inaite de 6 ani" de Fitzhugh Dodson (titlul e aproximativ - traducere din franceza)! Dar problema asta mi se pare destul de complicata, poate si pentru faptul ca inca nu m_am confruntat cu educatia un copil, dar cum poti sa faci sa pastrezi calea de mijloc, sa nu cazi in nici o extrema! Care sunt limitele normale pe care poti sa le impui la o anumita varsta si care nu?
Eu trebuie sa recunosc ca sunt deja pierduta in domeniu si perspectiva ma cam pune pe ganduri..
MADA 
29+, cu 
Emily
Noi doi+1
betiana spune:
Mi se pare firesc ca atunci cand aduci pe lume un copil sa-ti asumi responsabilitati pentru cresterea si educarea lui dupa un sistem de reguli de convietuire acceptate de societate.Este normal sa-i spui copilului chiar la varste fragede un "NU" hotarat pentru anumite actiuni care il pot vatama sau pot produce neplaceri celorlalti.De mic el invata sa se respecte pe sine, dar si pe cei din jur.Copilul imita modul de conduita al parintilor.De aceea, parintii trebuie sa fie un model pentru copil.Dar chiar si acel "NU" pe care adeseori il spunem copilului trebuie spus cu un ton cald, fara furie, astfel incat copilul sa aiba sentimentul securitatii afective.Orice lucru trebuie explicat cu chibzuinta copilului, astfel incat el sa inteleaga de ce nu este voie sa faca anumite lucruri.
simali spune:
Este foarte greu sa gasesti mereu calea de mijloc. Probabil ca cel mai important este ca o cauti mereu.
- Pe de o parte si tu, ca parinte, esti tarat de propriile tale experiente din copilarie si tinzi sa exagerezi intr-o directie sau alta in functie de asta.
Stiu o familie care nu vrea sa faca nimic pentru disciplinarea copilului pe motiv ca "eu am fost batut in copilarie si am devenit un timid. Lasa sa fie obraznic ca e mai bine".
- Pe de alta parte poti sa intampini opozitie. Mama care sta toata ziua cu copilul vrea sa-i impuna niste reguli. Vine tatal de la serviciu si "vrea copilul fericit". Sau bunica e de alta parere.
Si atunci orice educatie devine imposibila.
alice
redi spune:
quote:
Originally posted by simali
Este foarte greu sa gasesti mereu calea de mijloc. Probabil ca cel mai important este ca o cauti mereu.
alice
Si nici nu stii daca ai gasit-o defapt. Copiii au reactii imediate, uneori eu nu sunt sigura daca am avut atitudinea cea mai buna,chiar fara sa ma extremizez, pentru ca a fost nevoie de un raspuns prea rapid.
As discuta ore intregi despre asta, desi cazurile pot fi foarte diferite.
Spuneam ca baietii nostri se aseamana la comportament,si noi la educatie.
Am intalnit rar persoane care sa caute calea de mijloc in educatia copiilor , din carti nu prea am invatat cum sa educ un copil, sau nu e metoda pe care o pot eu adopta .
Am schimbat si eu gradinite si educatoarele pana i-am gasit ceva mai "potrivit" copilului.
Si caut in continuare alte lucruri, cum ar fi scoala sau activitatile extra scolare,...
Pentru ca metodele sunt "ruginite", e foarte greu sa le inlocuiesti si nici sa adaptezi calea de mijloc nu poti.
Unii ma cred ""obsedata"" sa ma ocup de orice are legatura cu copilul , m-ar expedia la mare distanta si ar face opusul cu el.
Insa eu sunt convinsa ca "urmez cea mai buna cale si e cea de mijoc",
ca sunt singura care o pot urma fara abateri extremice sau singura care poate supraveghea buna ei aplicare, toate astea in cazul copilului meu, desigur. Ex. concret in subiectul cu refuzul de a vorbi limba romana, in prezenta strainilor.
Experientele bune si rele, vazute , citite, pe la altii ma ajuta foarte mult sa nu tind spre niciunul dintre poli, si sa raman eu insumi, mama de copil .
Cartile sunt deacord intr-un punct, ca educatia in primii ani ai vietii unui copil , este primordiala.
Eu consider ca temelia personalitatii omului este turnata de parinti.
Multi dintre noi,avem o temelie nisipoasa ,care a avut/are nevoie de interventii.
De asta sunt eu "obsedata" ,torn temelie ,si ma gandesc la calitaea ei duralnica.
tlaura spune:
M-au mancat degetele vreo doua zile sa deschid un subiect asemanator; numai ca eu nu as fi fost asa concilianta! Eram nervoasa! Eram nervoasa pentru ca in multe discutii pe DC, atunci cand spui ca vrei sa-ti educi copilul, multe mamici sar si spun: adica sa-l dresezi!
Ma enerveza la culme cuvantul asta; de fapt nu cuvantul ci maniera in care e spus!
Iar acum, sunt perfect de acord cu tine; asa am incercat si eu sa fac in cei 5 ani ai copilului meu; o educatie bazata pe intelegere, pe respectarea unui minim numar de reguli (mai ales cele care tin de siguranta si sanatatea lui); si da, l-am dresat, daca unora asa le place sa zica, sa spuna "te rog frumos si multumesc", bineinteles, argumentandu-i ca sunt cuvinte care pot "deschide multe usi"!
Mereu am fost de parere ca un copil nu poate creste ca o buruiana in mijlocul drumului, fara sa-i dai o anumita forma! Asta nu inseamna ca ii stirbesc personalitatea (pe care o are cu varf si indesat), si nici ca il dresez!
Dar, am vazut si mamici in parc, (care la rand la tobogan, atunci cand copilul dadea din coate si impingea pe ceilalti copii sa fie mereu primul), atunci cand le-am atras atentia sa spuna copiluli sa tea la rand, au spus: " lasa-l sa se descurce, ca asa-i in viata, razbeste cine are coatele mai ascutite"!
Asta insemna la ea nestirbirea personalitatii!
Si exemplele ar putea continua; ma opresc aici, dar am sa mai revin!
Elise spune:
Parerea mea este ca tipul de aducatie trebuie ales in primul rind in functie de copil: daca e un copil timid, este firesc sa ii incurajezi manifestarea personalitatii, si invers... un copil prea indraznet trebuie sa stie ca exista anumite limite.
De fapt, eu nu prea vad cum se aplica "sa nu faci NIMIC"- daca odorul vrea sa bea detergent, il lasi ca sa nu-i stirbesti personalitatea?!
Pentru ca majoritatea parintilor cred ca intervin ferm in chestiuni care tin de sigurantza lui, a copilului.
Elise & BBLisa
simali spune:
quote:
De fapt, eu nu prea vad cum se aplica "sa nu faci NIMIC"- daca odorul vrea sa bea detergent, il lasi ca sa nu-i stirbesti personalitatea?!
quote:
Sa nu-i dai voie sa bea detergent sau sa nu-l lasi sa se arunce in mijlocul strazii asta nu cere foarte multe cunostinte. Toti parintii iubitori stiu, din instinct, ca trebuie sa protejeze copilul de tot ceea ce ar putea sa-i faca rau.
Problema apare cand parintii, din cauza ca tind sa fie mult prea constiinciosi, uita de ei insisi si polarizeaza toata familia si interesele ei in jurul copiilor. Ei accepta cu prea mare usurinta sa fie desfiintati de copil ba mai mult, pretind ca aceasta desfiintare sa fie acceptata si de restul lumii - ceea ce este evident o utopie.
O mamica care ingenuncheaza in fata copilului de clasa a II-a pentru a-i incheia pantofii cu arici si pentru a-i pune sosetele este penibila pentu orice om din afara care o priveste (este vorba despre 3 mamici de fapt, toate cu copii colegi cu al meu la Aikido). Dar ea nu simte penibilul situatiei in care a ajuns. I se pare absolut normal sa stea ingenuncheata in fata copilului inalt aproape cat ea: are deja un exercitiu de o viata in a face asta, nu? Si cum a ajuns aici? Pentru ca are convingerea ca intr-o zi Sfantul Duh va veni si-i va spune pustiului ei ferm "de maine te inchei singur la ghete" si el, lovit brusc de constiinta isi va dori singur sa faca asta... Ei bine, pana acum nu a venit si am eu o banuiala ca o sa astepte mult si bine.
Puiul de om se naste bun si cu o mare dorinta de a explora totul in jurul lui. Dar el se naste intr-o familie si el ar putea explora, printre altele, si ce inseamna sa faci parte dintr-o familie (drepturi si obligatii, respectul pentru nevoile celor din jur, etc.). Nici un copil nu este prea mic pentru a incepe sa invete secretele vietii armonioase intr-o familie pe care, mai tarziu, le-ar putea extinde la nivelul societatii iar apoi in propria lui familie.
alice
Elise spune:
simali, pai nici sa-i inchei pantofii eu zic ca n-ar necesita mari cunostinte 
- dar ma mira altceva, copilul ala n-a fost si el curios niciodata cum or functiona aricii aia de-i poarta la picioare?
Ca banuiesc ca orice copil are o perioada in care incearca sa manince singur, sa se incalte singur, samd - pentru ca pur si simplu i se pare ceva nou si interesant. ATUNCI de ce nu l-a lasat?
De dragul si spre binele copilului?
Hmmmm...
Sau pentru ca se lalaie si nu reuseste mai repede/face mizerie/n-am timp sa stau dupa el?
Educatia asta nemaipomenit de permisiva n-o fi de fapt nemaipomenit de comoda exact pentru "victimele" de parinti? Sa-l educi pina la urma cere timp... efort... implicare... sa-l lasi in legea lui sa faca ce vrea si tu sa zimbesti condescent e muuult mai simplu.
Elise & BBLisa
cristiama spune:
Eu n-am copii, ca sa descopar pe pielea mea cum e mai bine.... dar am un exemplar de fost "copil" lasat sa faca ce vrea, e vorba de sotul meu.
Asa ca: atunci cand l-am cunoscut sotul manca numai ce-i placea adica piure, carne la gratar si sos rosu. In fiecare zi! Lui nu i-a spus nimeni de fructe si legume asa ca pur si simplu nu manca. La aproape 40 de ani! Daca nu-i plac "copilului"!
Cineva, adica "mamica" ii spunea cand sa-si schimbe lenjeria intima, de fapt ea ii si cumpara absolut toate hainele!
Nu facea ABSOLUT nimic: nici macar nu-si ducea salamul la frigider dupa ce manca singur, sau sa puna farfuria in chiuveta, ce gluma buna!!!
Si ce stia el: ca fara "mamica" nu se poate descurca. Asa la un barbat cu o pozitie de top management la servici si f detept.
Si am inceput sa "educ" ditamai omul in toata firea. GREEEEU fetelor. Am reusit cate ceva, da de cand il cunosc pe prietenul suedez al sora-mii imi dau seama ca multe lucruri sotul meu nu le va mai invata niciodata.
Sper sa am sansa sa devin parinte si sa gasesc "o cale de mijloc".