Copii nevoiti sa creasca fara tatal lor

ni-na spune:

Sotul prietenei mele e plecat de 9 ani in Grecia.Au un baiat de 11 ani.Saptamana trecuta era suparat ca i-a murit unul dintre papagali si cum mama lui nu era in preajma am inceput sa discutam pe messenger.Atat de matur in gandire a putut fi un copil caruia material nu i-a lipsit niciodata nimic incat m-a impresionat.A spus la un moment dat:"cand il vad pe tata simt ca mi se umple sufletul,nu ma mai doare nimic.Parca se lumineaza totul."Am salvat discutia si vreau sa i-o trimit taticului,sa il responsabilizez.Au un apartament super si utilat,au cumparat un loc de casa,au cativa banuti stransi,sa vina sfantului acasa ca pierde ce-i mai important din viata copilului.
Asta e parerea mea din exterior.Ce este in sufletele si in casa lor,doar ei stiu.Trece viata pe langa ei,imbatranesc departe unul de altul si pana la urma tot intr-o camera si o bucatarie iti petreci senectutea.Pentru ce au trait?sa sufere fiecare,insa unul departe de celalalt....Noi macar dupa ce facem liste cu rate si datorii luam copilul im brate,ne jucam o ora toti trei si uitam de toate relele.