Cum ati trait inainte de Revolutie?
Raspunsuri - Pagina 10
Androix spune:
quote:
Originally posted by ellej
Cred ca trebuie sa ma opresc, ma intristeaza subiectul. Doar atat mai spun din amintiri: ni se spunea mereu ca adultilor nu le plac dulciurile. Noi, copii (eu si verii mei adica) eram invatati sa impartim totul, dar niciodata nu ne-a trecut prin cap ca parintilor le-ar placea o prajitura sau o banana, era normal sa nu le placa, doar erau adulti.
Nu vi se pare asta trist?
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
Ai atata dreptate. Chiar ca este trist, mi-au dat lacrimile
Andreea
mamica lui
Filip Stefan
bb2
ham spune:
quote:...uite ca eu cred ca este aceeasi poveste, cu aceeasi actori...
Originally posted by Luna1
...poate pe mine ma marcheaza alte lucruri in viata ,ca de exemplu fratele meu venit acasa plin de sange batut de mineri in conditiile in care eram o tara libera, libertate obtinuta cu greu. Si ma marcheaza ca omul responsabil de asta (tovarasu iliescu) e inca liber. Dar asta e alta poveste.
PARANTEZA: eu, in '90, ma inscrisesem la PNL, mi se pareau mult mai ok k doctrina, kit ca, k personalitate, il placeam mai mult pe Ratziu- era kiar OK omul, haios si ciudat pt. noi, cei de atunci...
in fine, la alegeri, din spirit de fronda si fiindca insigna PNT sarea in oki- care mai tzinetzi minte clatita aia mare, de netrecut cu vederea?
- in fine, purtam insigna PNT, ganditzi-va ca locuiam in Petrosani si lucram in Petrila; facusem rost, de fapt amicul si colegul de Institut, Adrian C., de la uzina unde lucra maica-sa, de niste spray-uri rosii, se foloseau la controlul calitatzii, pt. a pune in evidentza eventualele fisuri- le foloseam sa pictam toate cladirile oficiale cu lozinci anti-iliescu si anti-fsn; in fiecare noapte ne cauta politzia cu buburuza, duba lor, dar nu ne-au prins.de la insigna aia uriasha, cu PNT, am avut des skimburi de replici dure sau condimentate, dar, o singura data, era s-o patzesc:
meream la shut si pe podul peste Jiu, cum intram la mina Petrila, 3 ortaci m-au oprit, cu intentzia exprimata, de a ma arunca in rau; fusesera deja de 2 ori la Bucuresti, se credeau invicibili totzi cretinii...
le-am zis ca e ok, dar sa-si aleaga care din ei da coltzu', ca pe unu' tot omor si ca ar trebui sa se asigure dupa ce ma arunca, c-am murit, altfel ii caut si p-ailaltzi doi si-i kilaresc pe rand; eu am 1.85 si f-o 85-90 de kile, asa ca s-or uitat unu' la altu' si unu' din ei o zis: "hai ba d-acia, c-asta e mai nebun k noi!"
oamenii astia nu erau mai rai k altzii, dar li se indusese ideea ca ei fac legea si ca tzara are nevoie de ei k paznici; ganditzi-va ca nu stiau sa citeasca si sa scrie majoritatea, ganditzi-va ca brusc se credeau/simtzeau importantzi, necesari...
la sectorul unde lucram, erau multzi cu ceva scoala, eram sect. electro-mecanic, la nici o mineriada n-or vrut sa mearga...
Cosma nu este vre-un genial, este doar un tip paranoic, cu coaie, carisma, ceva texte si care cunoaste bine ortacii.GATA PARANTEZA
nu uita ca aceeasi metoda s-a mai practicat de-a lungul timpului, mai ales prin anii 45-50, cand mase de oameni incultzi actzionau ca trupe paramilitare, iliescu atunci a invatzat puterea prostimii, asa ca istoria e veke si actorii la fel de veki.
uite un articol care vorbeste fix despre acest subiect:
Adevarata poveste a Emiliei Popescu (de Andreea Pora)
O cheama Emilia Popescu. Inalta, osoasa, cu o privire de pisica scarpinata intre urechi. Barbatu-sau, si nu numai el, ar fi in stare sa-i aduca si luna de pe cer ca s-o vada cat mai des. Numai ca Emilia Popescu nu are nevoie de luna de pe cer, ci de niste lapte praf pentru ala micu'.
De un pui dolofan, in loc de tacamuri, de o ruda de salam, una de parizer, macar un kil de branza, daca nu chiar doua, de un sapun Rexona, sa-l puna intre bluze, ca de spalat s-a obisnuit deja cu Cheia, de un sac de cartofi si unul de varza pentru iarna, de hartie igienica, de niste prezervative pentru barbatu-sau, ca are deja doi copii, Dumnezeu sa le dea noroc.
Desi alt noroc decat sa moara Ceausescu de cancerul ala din gat de care vorbeste toata lumea, nu vede. De niste salata verde, banane, portocale, vin, un brad pentru Craciun, niste chiloti de dantela si multi, cat mai multi pampersi sau macar de Perlan pentru scutece.
De un felinar cu gaz pentru serile de lunea si joia, cand la ei in cartier se taie lumina, de o plapuma mai groasa, ca resoul nu mai face fata, de niste vata pentru cand ii vine ciclul, de Purfix pentru geamuri, de ceai verde. Emilia Popescu e o norocoasa. Toata lumea zice asa.
E frumoasa, a terminat o facultate, ce conteaza ca voia la Litere in loc de Politehnica, are un serviciu bun si sigur, un barbat la fel, doi copii sanatosi, o soacra la Partid, parintii la tara, mai pica niste carne, o fructa, un zarzavat, are apartament, bani la CEC, rate la Arctic. Se descurca, cum s-ar zice. Ce dracu' mai vrea?!
Cu toate astea, Emilia Popescu e mereu nemultumita. Nefericita. Nici ea nu stie prea bine de ce. Privirea ei e tot mai artagoasa. Or fi astenizat-o cozile, isi spune barbatu-sau cand o vede mereu trista, spaima de a nu ramane iarasi gravida.
Autobuzul 168, tixit, duhnind a transpiratie si nesimtire sau poate seful care o tine dintr-o raportare in alta si ii taie din salariu cand nu vine la sedintele de partid, baiatul cel mare care intr-o zi i-a spus din greseala "tovarasa", administratorul care a reclamat-o la Militie cand a venit matusa din Grecia, aparatul de radio care s-a stricat si nu mai prinde Europa libera.
Emilia Popescu se sufoca. Nu mai poate. Nu-i mai suporta pe Ceausescu, pe Mitu care prezinta stirile la televizor, pe secretarul de partid, pe seful de la cadre, pe vecina de la doi care sta toata ziua la coada. Nu mai vrea sa vorbeasca doar in soapta despre toate astea ca sa nu auda ala micu' si sa spuna la scoala. Simte ca plesneste. Vrea sa se termine. Vrea sa stie cand. O sa se termine.
Emilia Popescu s-a dus la revolutie cu taxiul. La Universitate, chiar in centru, in intersectie, era o hora. S-a inghesuit si ea intre un tigan tinerel si o doamna la vreo cincizeci de ani care mormaia intr-una fi-r-ati ai dracului de comunisti. Se invarteau bezmetici, urland jos Ceausescu, se calcau pe picioare, radeau, plangeau. Rand pe rand.
Cu ghetele ingreunate de noroi s-a dus spre baricada, dar chiar atunci un Tab a trecut in viteza pe langa ea. Huo criminalilor, a urlat cineva si s-au repezit cu totii sa inchida bresa din baricada cu niste tomberoane aduse de nu se stie unde. Emilia Popescu tremura de frig, de frica, ochii ii lacrimeaza de la gazele lacrimogene, dar nu se da dusa. A ramas acolo. Pana la sfarsit.
P.S. Peste 17 ani, cu ochii scosi din orbite Vadim Tudor urla si flutura un catonas rosu. L-ar vrea pe Ceausescu inapoi. Emilia Popescu continua sa strige "jos comunismul!". Glasul ei insa nu se mai aude. E la vreo doi metri sub pamant, alaturi de alti cativa ca ea care nu s-au dat dusi.
Romania Libera, Andreea Pora, 22 dec 2006
sirimie spune:
Eu traiam intr-un oras de provincie mic. Se lua curentul (si pe vremea aia la noi nu era gaz, ne incalzeam cu curent), tin minte cum mama ne incalzea ciorba la o lampa cu spirt si era mult mai buna decit inainte sa avem lampa cu spirt, invatam la lumina lampii - aveam una trimisa din Moldova de niste rude, ca nu se gaseau peste tot. Imi amintesc ca a luat tata ciocolata stricata (dupa ce a stat mult la o coada la care era sa se lase cu bataie). Imi amintesc si de cozile infernale la piine unde se calcau oamenii in picioare, si la cozile interminabile la salam (se anuntau vecinii intre ei ca s-a bagat salam sau alte chestii) mai ales iarna, inghetam rau de frig. Si cum mama mea mergea la rude in Vatra Dornei si cara cu trenul multe rulouri de cascaval, foarte grele. Si cum ma bucuram teribil cind tata aducea pachetul cu 2 portocale de la servici, era singura ocazie in an cind mincam portocale. Si imi amintesc ce auzeam la Europa Libera (eu eram mare), spuneau aia acolo lucruri care acum mi se par normale dar atunci erau ceva elevat.. Si ca visam sa cada Ceausescu si vorbeam cu tatal meu despre asta, si ca citeam carti cu bordeluri care erau interzise (nu pot sa inteleg de ce..)
Si eu am ramas cu ideea ca trebuie sa nu imi lipseasca nimic si ca e frig peste tot..
Va dorim sa cresteti mari si frumosi! ![]()
Simona & Vladut (27 februarie 2005)
Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos
Andrei are nevoie de ajutor: http://andrei.point.ro/
Despre Andrei
Siminaf spune:
Cu traume legate de frigul inghitit am ramas si eu. Cred ca din acest motiv am ales sa venim undeva la caldura. Nu mai suport frigul! Toti vor sa mearga sus la munte, sa vedem si noi putina zapada de Craciun. Eu nu vreau! Am fost anul trecut si intr-un sfert de ora nu mai eram om de frig. Pur si simplu nu mai suport gerul.
capcaunul spune:
quote:
Originally posted by ham
eu, in '90, ma inscrisesem la PNL ... - in fine, purtam insigna PNT, ganditzi-va ca locuiam in Petrosani si lucram in Petrila ...
Ca ai mai rai dintre "minerii" din inuie '90 au fost de fapt securistii recalificati peste noapte (tot in subterane lucrau si ei, dar nu in cele din Vale ci in cele de sub Bucale
maraki spune:
Si pe mine m-a impresionat, m-a luat cu fiori !!!
Monica
http://community.webshots.com/user/maraki36
mamica de bebe Angelo ( 29 Dec. 2005 )
http://www.dropshots.com/maraki
http://www.dropshots.com/maraki1
http://www.dropshots.com/maraki2
maraki spune:
quote:
Originally posted by capcaunulquote:
Originally posted by ham
eu, in '90, ma inscrisesem la PNL ... - in fine, purtam insigna PNT, ganditzi-va ca locuiam in Petrosani si lucram in Petrila ...
Ca ai mai rai dintre "minerii" din inuie '90 au fost de fapt securistii recalificati peste noapte (tot in subterane lucrau si ei, dar nu in cele din Vale ci in cele de sub Bucale) m-am convins in iulie '90. Cand am fost in Vale si imediat ce am coborat din accelerat In Petrosani am remarcat pe stalpi afisele electorale ale PNL-ului. INTACTE!!! Desi trecusera doua luni de la alegeri plus o mineriada crunta. Si pe bulevardul central la fel. Stateam si priveam uimit afisele cu PNL-ul. Ma asteptam sa nu gasesc urma de opozitie in Vale. Cand colo ...
Si chiar daca ar fi fost securisti recalificati, minerii adevarati care au fost in Bucuresti nu stiau ce au strigat si ce prapad au lasat in urma ? Cred ca din prostie si tot ar fi distrus afisele electorale ale PNL-ului Eu am fost batuta si la un pas de a fi linsata in iunie 90 pe 13.M.am dus cu hotarare de una singura la Universitate si aveam insigna PNL-ului in piept
A fost de ajuns sa ma vada cu PNL-ul ca s-au si adunat in jurul meu si au inceput cu suturi, scuipati, tras de par, etc. M-a salvat o duba de politie care tocmai oprise la semafor, cu aia am ajuns la Magurele dar in final m-au lasat sa plec acasa 
Monica
http://community.webshots.com/user/maraki36
mamica de bebe Angelo ( 29 Dec. 2005 )
http://www.dropshots.com/maraki
http://www.dropshots.com/maraki1
http://www.dropshots.com/maraki2
ham spune:
quote:
Originally posted by capcaunulquote:
Originally posted by ham
eu, in '90, ma inscrisesem la PNL ... - in fine, purtam insigna PNT, ganditzi-va ca locuiam in Petrosani si lucram in Petrila ...
Ca ai mai rai dintre "minerii" din inuie '90 au fost de fapt securistii recalificati peste noapte (tot in subterane lucrau si ei, dar nu in cele din Vale ci in cele de sub Bucale) m-am convins in iulie '90. Cand am fost in Vale si imediat ce am coborat din accelerat In Petrosani am remarcat pe stalpi afisele electorale ale PNL-ului. INTACTE!!! Desi trecusera doua luni de la alegeri plus o mineriada crunta. Si pe bulevardul central la fel. Stateam si priveam uimit afisele cu PNL-ul. Ma asteptam sa nu gasesc urma de opozitie in Vale. Cand colo ...
pe securisti ii recunosteai usor, ortacii, kiar si sefii, aveau salopetele, cizmele, lampile uzate, securistii erau cu ekipament nou...
asta nu inseamna ca ortacii, kiar condusi de aia si manipulatzi de presa si conducerea statului nu-s vinovatzi de crime; oricum, astia erau niste abrutizatzi- de mediu, de lipsa de cultura (si totusi in institutul minier, unde pozitzia majoritara era pro-piatza universitatzii, nu au intrat niciodata, studentzii de acolo nu au fost agresatzi).
in acea perioada, cel mai tare m-au socat, dupa ortacii criminali, oamenii simpli, gospodine, barbatzi in varsta, care mereau in piatza la universitate k sa injure, pe care i-am vazut in 14-15 incurajand minerii, m-au socat apaca-istele si imgb-isti, erau in orasul lor, probabil aveau vecini si cunoscutzi studentzi.
maraki, povestea cu afisele este adevarata, dar dintr-un motiv f. simplu- acea parte dintre mineri care au participat la actele de represiune, la cele 6 mineriade, nu aveau curaj decat in haita si reprezentau doar 1/3-1/4 din masa minerilor.
sediile PNT si PNL din vale nu au fost niciodata atacate/vandalizate.
avmaria spune:
Niste vecini au reusit sa fuga si in casa care le-a fost confiscata s-au mutat : tatal, cu niste amarate de clase primare, devenit peste noapte cu 3 facultati (cel putin asa se lauda fiica-sa, adica scoala de partid, dreptul si nu mai tin minte a 3a) activist de partid de meserie, mama fosta vanzatoare la aprozar devenita sefa de cadre de la spitalul CFR din Cluj si cele 2 fete. Cea mica era cam de-o varsta cu mine. Datorita ei am baut pepsi cola prima data. Aveau in sufragerie, la loc de cinste poza lui Ceausescu. Ii facuse "oameni". De altfel si fratele lui la fel, tot activist. Si cea mica avea rolul ei, sa denunte scaparile colegilor la scoala (se destainuise unei alte vecine).
Cand cu Tchernobalul, de 1 mai, fusesem la iarba verde cu niste prieteni. In drum spre casa, am vazut niste cozi imense la farmacii. Nu stiam ce se intamplase, eram convinsa ca se da vata. De fapt se dadeau pastilele cu iod. Dar mie mi se parea ceva normal sa vad asemenea cozi la vata, nu ma mirasem deloc.
Dupa ce-au castigat Fsnul si Iliescu in 90 am hotarat sa plec. Mai precis am luat hotararea asta intr-o noapte cand la o emisiune studenteasca pe care o transmiteau tot mai tarziu sa nu aiba audienta era un reportaj facut la facultatea de geologie (eram in plina mineriada atunci). Minerii distrusesera totul, inclusiv colectia de "pietre" a unui profesor. Acest profesor plangea ca un copil si tot repeta "nu inteleg ce au avut cu pietrele mele" , ceva de genul asta. Pe mama a apucat-o plansul uitandu-se la emisiune. Mi s-a pus asa un nod in gat, o senzatie de sufocare de nedrescris. In momentul ala am luat hotararea nestramutata sa plec cat mai departe de tara asta, sa las totul in urma si sa-mi vad de viata mea, sa nu ma mai uit inapoi. Ma implicasem prea tare sufleteste, nu am putut sa accept niciodata "intorsatura" pe care au luat-o evenimentele atunci. Am reusit sa plec de abea in decembrie 90. Primul lucru pe care mi l-am cumparat cand am ajuns in Franta desi aveam bani foarte putini si foarte dramuiti, au fost niste banane. Mi-am amintit de chestia asta citindu-va pe voi cu bananele de Craciun.
PS : merci pt portretul Emiliei Popescu
Diana si Vlad Gael

