Atitudinea fata de parintii nostri
Raspunsuri - Pagina 2
danac spune:
Ma , si eu tip,da imi pare rau dupa aia....Numai ca ai mei tare merita uneori....
Nu-s rea acuma.....
Reliana spune:
Eu cu mama nu m-am īnteles niciodata prea stralucit, deh, firi diferite, generatii diferite, ea le stie pe toate si eu sunt īncapatānata. Si mai ales acum, fiind la departare parca si mai mult s-a adāncit prapastia dintre noi, si sunt ferm convinsa ca singurul remediu este sa las timpul sa le rezolve pe toate, iar eu sa incerc sa repar ceva, daca se mai poate repara!
roxica spune:
un subiect la care ma gindesc de ceva vreme....eu sint foarte nervoasa in ultimul timp,..ma gindeam ca daca incep serviciul ami ma linistesc,dar nu a fost asa....sparg totul in capul mamei mele si a sotului meu....mi se pare ca toti sint impotriva mea...
eu am avut o sarcina cu probleme in sensul ca am fost supusa unui soc emotional teribil cind eram in patru luni....am aflat veste ca tatal meu are cancer...nimic din ce0-mi planuisem nu puteam sa realizez...am vrut copilul pentru tatal meu...pentru ca era innebunit dupa copii si stiam ca asa are sa fie in al noualea cer...imi inregistrasem cd-uri,caste cu tot felul de muzica...ca sa asculte bebe cind este in burtica si ca sa se simta bine...mama a fost contra de la inceput...ca sintem prea tineri,(desi aveam aproape 27 ani) ca deabia ne-am mutat la casa noastra ca sa ne mai distram...nici un cuvint de incurajare...ca ea nu o sa iubeasca copilul asta ca nu si-l doreste...m-a facut sa pling si sa ma indoiesc de bebelul meu iubit atunci..dar am rezistat!vrioam copilul si eu si sotul meu si tatal meu...apoi a picat bomba..tata s-a operat..doua operatii...cancer de colon,in metastaza...nu va pot spune socul prin care am trecut...mai ales ca la a doua operatie dr ne-au spus ca nu se stie daca o sa scape...este o saptamina(cea in care a stat la reanimare)...cruciala...nu luam nici un calmant...ma duceam zi de zi timp de 2 luni la spital,dupa servici...urcam pe jos pina la etajul 5,unde era salonul..mincam fortat...nu-mi mai ardea de nimic...plinsete...tristete mare..nimeni nu ma putea consola..pentru mine tata a fost totul...pentru el am facut totul in viata asta...eu eram el si invers...ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca nu am avortat...prin ce soc am trecut...
mama atunci bineinteles ca nu-i mai pasa de mine...statea cu atat in spital..nici nu vroiam altceva...tata in schimb era singurul care isi face griji..la reanimare cind am fost intr-una din zile..asa cu perfuzii si cu masca de oxigen si-a dat-o la o parte si i-a spus mamei ca sa-mi ia rosii ca aparusera atunci si ca poate poftesc....tot timpul se gindea la mine....
a mai fost o faza cu niste zambile..dupa ce il adusese pe atat a doua oara in salon ii cumparasem niste zambile ca am zis sa mai dispara mirosul groaznic de spital de acolo..ce mi-a putut face mama apoi..ca ce e mort sa-i aduc flori...tot timpul mama mi-a taiat elanul in orice facea...nu am incercat sa o supar cu nimic..am fost olimpica..bursiera...m-am casatorit atunci cind a trbuit...am serviciul meu,casa mea...dar tot timpul imi spune ca sint un copil neascultator ca o necajesc ...si altele...numai tata m-a incurajat in toate si mi-a fost alaturi..era omul care daca la 1 noaptea ii spuneam ca vreau ceva se imbraca si se ducea...dupa aia tata s-a facut bine,,ma rog atit cit putea fi...eu am nascut...totul a fost bine...cind alexandra avea 4 luni..s-a internat iara in spital ..si atunci verdictul a fost clar..dr ne-au spus ca nu mai traieste decit 1-2 luni...eram in transa..copilul plingea tioata ziua eu luam extraverale ca sa pot face fata...venea sotul de la servici la 5 mergeam la spital..si seara la 10 dupa ce culcam fata ma apucam sa gatesc,sa calc...sa spal...tata a stat inj spital pina cind alexa avea 7 luni si ceva..tei luni de zile in care mergeam iarasi zilnic la spital..apoi pe 19 februarie a murit...o data cu el a murit si ceva in mine...norocul meu este alexandra...dar ea este inca prea mica sa ma inteleaga asa cum as vrea..o data cu moartea tatalui meu eu zic ca m-am inrait...nu mai este tata ...nu vreau sa stau cu nimeni..nici cu mama nici cu sotul meu...vreau doar eu si fata...ma cert cu toti...mama imi reproseaza tot timpul ceva...sotul o sustine,culmea,tot pe mama...si eu nu am cui sa ma destainui...eu lucrez la un institut de cercetari nucleare..unde tatal meu a fost director...si va spun ca desi au trecut noua luni de cind numia e...am impresia ca-l vad peste tot aici..si pe starda...pe pereti sint tot felul de acte ramase cu semnatura lui...iar de biroul lui nici nu pot sa ma apropii..
este din ce in ce mai greu...atunci cind a murit..am simtit o usurare pentru ca s-a chinuit ingrozitor,desi nu s-a vaitat nici unpic...mereu se lua de mama ca de ce plinge...mie imi spunea "tata tu sa fii mereu cu zimbetul pe buze..sa nu lasi sa ti se vada afara necazurile din casa"...si asa incerc sa fac...ca sa pot supravietui...nu ma gindesc la ce s-a intimplat...zic ca este in delegatie...ca o sa-l vad...decit ma rog la dumnezeu sa-l visez in fiecare noapte si sa ma sfatuiasca ce sa fac in anumite situatii...
de aia vreau sa-i mai fac un fratior sau o surioara alexandrei mele...pina nu treci printr-un astfel de necaz nu realizezi cu adevarat cit de greu este sa fii singur...
necazul asta ...in loc sa ne apropie pe mine si pe mama,ne-a departat foarte tare..atunci era tata care aplatiza totul si-mi lua partea dar acum...
de aia v-am scris aici ca nu stiu ce sa mai fac...orice as face nu este bine...sint foarte irascibila...nimeni nu se compara cu tata..
mama este foarte pesimista..asa a fost mereu..ma sperie mereu in legatura cu fata..aoleo a stranutat..e bolnava...aoleu nu a mincat sa o ducem la spital sa-i facem analize...eu ma enervez crunt cind o aud asa....in loc sa-mi fie alaturi sa ma sustina...sa ma incurajeze cind,chiar e fata bolnava..mai rau pune paie pe foc...or eu nu mai vreau pesimism in viata mea...nu mai vreau ginduri negre...
acum binele alexei este telul meu in viata...pina sa fie ea era tata..
si ma rog la dumnezeu sa fiu macar pe jumatate un parinte bun asa cum a fost tata cu mine....si ea sa ma poata iubi asa cum l-am iubit eu pe tatal meu...sufeream si cind il durea o masea..si mi-a fost dat sa-l vad in agonie...cit de adevarta este proverbul 'sa nu dea Dumnezeu omului cit poate duce'..est neputincios in astfel de chestii..
va mutumesc ca m-ati ascultat...si ma scuzati ca v-am rapit atita timp...dar efectiv nu am la cine sa ma destainui....cu drag....
lala spune:
quote:
Originally posted by roxica
un subiect la care ma gindesc de ceva ......cu drag....
roxica, imi pare sincer rau ca a trebuit sa suferi atat; durerea pe care o simti atunci cand pierzi pe cineva atat de drag ramane in suflet si poate fi estompata doar de trecerea timpului. Gandeste-te ca tatal tau ar fi vrut sa ai parte de fericire si asta inseamna sa ai o viata plina alaturi de copilul si sotul tau. Incearca sa fi puternica pentru ca fetita are nevoie de tine dar nu iti indeparta sotul. Cat despre mama ta, incearca sa o iei asa cum este, daca nu si-a manifestat iubirea la fel ca tatal tau nu inseamna ca nu tine la tine. Ca parinte vei intelege ca 'parintii' au uneori cele mai ciudate reactii doar din dorinta de a-si proteja copii.
roxica spune:
nu inteleg de ce a aparut de doua ori acelasi mesaj..oi fi gresit eu pe aici...scuze...
roxica spune:
mutumesc mult lala...stiu ca asa este,...cu parintii care incearca sa-si protezeze copii...apoi am aflat ca mama nu vroia sa ramin gravida...sau cel putin sa amin cit mai mult pasul asta pt ca ea a avut o sarcina toxica si s-a chinuit tare mult....dar pe mine nu ma interesa chestia asta...eu am spus mereu..nu-mi pasa..eu pot sa sufar oricit!copilul sa fie bine..
problema este ca mama nu s-a intrebat niciodata ce vreau eu de la viata...ea este foarte materialista..bani peste tot...stainatate...lux...timpenii..nu spun ca nu mi-ar place..dar eu sint fericita cu ce am...pentru mine pe primul loc este familia!asta mi-am dorit de la viata!o familie unita,copii o casa si un serviciu..si le am...nu vreau sa plec in strinatate...desi mi s-a oferit ocazia sa plec cu burse in facultate...dar deocamdata nu simt nevoia...ea a vrut de la mine tot ce nu a putut avea ea...si nu zic ca nu este normal...anormalul incepe in momentul in care imi impune sa fac ce vrea ea si daca nu vreu si ii explic..incep iarasi certurile ca niciodata nu am facut ce a zis ea...ca sint un copil neascultator ca am necajit-o toata viata...tot timpul mi-a replicat chestia asta...
nu se gindeste nici o clipa:ma poate fata asta este fericita cu ce are,pt ca asa este...eu nu-mi doresc decit ca fata mea sa fie sanatoasa,noi sa avem puterea sa o crestem asa cum trebuie...sa am un serviciu si un acoperis deasupra capului..dar pare sa nu pese nimanui ce vreau eu...
lala spune:
quote:
Originally posted by roxica
mutumesc mult lala...stiu ca asa este,...cu parintii care incearca ..dar pare sa nu pese nimanui ce vreau eu...
roxica, pt a-ti asigura cat de cat linistea, las-o sa vorbeasca, spune eventual ca ea dar fa ca tine. Linistea ta este mai importanta. Cat despre faptul ca a vrut pentru tine tot ceea ce nu a avut ea ...imi suna foarte cunoscut
danac spune:
quote:
Originally posted by roxica
mutumesc mult lala...stiu ca asa este,...cu parintii care incearca ..dar pare sa nu pese nimanui ce vreau eu...
Desi nu l-am cunoscut pe tatal tau imi pare rau din tot sufletul ca nu mai e.....Am pierdut si eu pe cineva drag in urma cu vreo 5 ani si am avut pur si simplu impresia ca toti oamenii buni de pe lumea asta s-au dus odata cu ea.....E greu dar timpul mai vindeca din rani..
alba spune:
Multzumesc iubita MAMA!!!
***Alba***
Adela P spune:
Roxica draga,
M-ai facut sa vars siroaie de lacrimi in dimineata asta. E intr-adevar extrem de dureros sa pierzi pe cineva atat de important si iubit in viata ta, dar in acelasi timp gandeste-te cat de norocoasa ai fost sa poti avea pe cineva ca el ca si tata. Si fii asa cum si-ar dori el sa fi, FERICITA. Asta si-a dorit el intotdeauna pt tine, da-i satisfactia asta. Cu prietenie,
Adela