Ai nostri, ca brazii! - ianfeb2005 (25)
Raspunsuri - Pagina 15
Witchie spune:
Salutari de la tara! Pe aici ploua si cand nu ploua sunt 16 grade. Ne intoarcem acasa peste o saptamana.
Mez omaj!
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Ca'caa'uu
adita spune:
Ana Maria, n-am povestit cum am facut cu intarcatul. pur si simplu nu i-am mai dat. asta dupa ce am incercat sa ma dau pe sani cu chestii cat mai dizgratioase (ceai de pelin, de exemplu), in speranta ca o sa refuze singur si n-am avut nici un efect. ziua imi era foarte greu, ca nu ma lasa sa ma odihnesc deloc. cum ma asezam si eu pe un scaun, sau in pat,era gramada pe mine, incepea sa ma dezbrace, sa ceara tzas, sa planga daca-l refuzam, sa ma ciupeasca. seara a fost mai usor decat ma steptam, in prima seara a plans putin la culcare, am incercat sa-l iau cu alte alintaturi ( de atunci a prins obiceiul ca in fiecare seara sa se aseze pe burta si sa-mi faca semn sa-i fac masaj pana adoarme), si a adormit repede. de atunci nu mai sunt probleme cu somnul, adoarme usor si nu se mai trezeste peste noapte, decat foarte rar, cand e prea cald, ca sa-mi ceara apa.pana la intarcat nu avusesem nici o noapte in care sa nu se trezeasca absolut deloc, asa cum e acum.ziua tot imi mai cere sa suga, dar renunta din ce in ce mai usor, ii zic ca nu se poate si se da jos. sunt curioasa cat o sa dureze pana uita, deocamdata a trecut abia o saptamana.
mamica de trei copilasi
: Nectarie Ioan (5 ian. 2005)
, Elena (21 mai 2003)
si Antim (27 sept. 2001)

bubu05 spune:
Crinuta, tare rau imi pare ca esti deprimata si departe de casa. E tare nasol cu caldurile de acolo si mai ales sa stai numai in casa...mi-e mila si de Rayan, mititelul, ca nu se poate juca cu alti copilasi...mai rezistati pana gasiti o solutie, ce sa faceti...un pupic mare de tot de la noi pe boticurile suparate! 
Adita, bravo cu intarcatul, e bine ca a fost si el cooperant!
Ana-Maria, bafta si voua la intarcat!
Anda, distractie placuta in continuare si relaxare maxima(la racorica)!
Noi ar trebui sa plecam la mare marti, dar avem o mica problema la masina...sper sa se rezolve maine, daca nu vom amana cateva zile plecarea...naspaaaa....
Aaa, la botezul nepotelei mele a fost frumos, insa f.f.f.cald si aglomerat(la biserica erau 12 bebelusi, da, doisprezece!), va dati seama ce harmalaie acolo...azi a fost baita de mir, iar nepotica mea e din ce in ce mai cuminte, nu plange deloc!
Oana si
Vladutz (2 ianuarie 2005)
Poze cu Vladutz
crinuta spune:
Da fetelor, seara clima e la fel aproape. Aseara de ex, de la usa apartamentului pana in strada fata mea era uda, uda, iar cand am ajuns la spital ( e la 2-3 min) nu stiam cu ce sa ma mai sterg pe fata.
In rest nu ma opreste nimeni sa ies din casa, dar daca ies ce vad? Strazi goale? Nimeni nu merge pe jos, ei merg doar cu masina.
Din cand in cand mai vezi o femeie cu un copil si cam atat.
Daca vreau orice trebuie sa il astept pe Amin deoarece femeile nu au voie sa conduca masina.
In rest Rayan da in continuare cu capul de usi, ma dispera. Isi loveste capul de cel putin 20 de ori pe zi si o face de buna voie si nesilit de nimeni. Asa satula sunt....
Se vede ca e capricorn. Am mai auzit eu ca ei dau cu capul la propriu, dar credeam ca e mit\. Ei bine, acum am vazut cu ochii mei.
Totul e sa nu pateasca ceva. Eu cand sunt langa el il opresc imediat, il cert, dar nu intotdeauna sunt langa el.
Asta e, e un incapatanat si jumatate si un dependent in totalitate de mine.
De adormit adoarme doar pe mine, cu capul pe pieptul sau spatele meu si cu mainile in jurul gatului meu.
Daca indraznesc sa merg la toaleta si ma simte, vine dupa mine plangand si mi se suie in brate.....
Crinuta si
Rayan
crinuta spune:
Oana, partea buna este ca finally am cunoscut-o pe sotia pediatrului care locuieste langa noi, la parter.
Pana acum cateva zile nu am vazut-o niciodata. Au 3-4 copii, iar sotul mi-a spus sa il duc pe Rayan la ei.
Chestia e ca mi-e cam jena sa bat asa la usa, mai ales ca pana acum, in atatea luni nu am vazut-o niciodata.
Poate il rog pe Amin sa faca primul pas si apoi sper ca va fi usopr, dar sincer, eu ma gandesc sa plec de aici. E deprimat mai ales ca Amin e la spital si cand vine e super obosit. Stam ceva impreuna seara la tv si asta e tot.
Crinuta si
Rayan
magga spune:
Crinule, te admir pentru curajul de a trai acum acolo. sunt convinsa ca este numai o etapa si o sa treci cu intelepciune peste ea. profita si tu un pic de singuratate sa-ti pui gindurile in ordine. inteleg ca pentru rayan e dificil, dar invit-o mai repede pe mamica cealalta cu copiii la degetele alea minune si cafea si sa vezi cum va imprieteniti una doua.
hai succes!!!
à propos de mersul numai cu masina, noi avem acum o droaie de turisti saudieni care se deplaseaza pe faleza lacului impinsi in scaune cu rotile dar fara sa fie invalizi. 
noapte buna
Digitale Dissidenz
catiflo spune:
adita, mie parul nu-mi sta de nici un fel pt ca e subtire si moale, ti-as recomanda poate sa incerci sa-l tunzi in trepte, asa nu va ma sta infoiat. poate vrei sa zici ca orice incerci iti sta la fel de bine ???
crinuta draga, ma alatur si eu sfatului dat de magga, daca nu ti-e frica sa-ti intoarca acei copii casa cu fundul in sus invita-i tu prima, apoi probabil ca veti ajunge la concluzia ca e mai bine la ea acasa pt ca sint mai multe jucarii / distractii pt copii. mult succes !
o intrebare urgenta !!! stiti o gradinita / cresa buna care primeste copii sub 1 an ? nepotelul meu are aproape 10 luni si ei cauta asa ceva, locuiesc la Baneasa dar lucreaza prin centrul Bucurestiului.
am inceput sa intru in panica cu al meu copil care nu vorbeste, spune el citeva cuvinte dar neinteligibile (in afara de NO), simbata am intilnit o fetita de 19,5 luni care mi-a zis thank you, a numarat pina la 10, a spus citi ani are, ce cumpara de la magazin (milk, butter, tomatoes etc), am ramas trasnita !!! si al meu e tot la faza de tipat si aratat cu degetul !!! mor de enervare...
... asa ca ma duc la o plimbare sa ma racoresc. pupici
catiflo spune:
tot eu...
crinuta, eu cred ca Rayan nu e pregatit sa treaca la faza cu olita ,nici Gabitza nu e. am inteles ca pina cind ei nu constientizeaza ca fac ceva si nu pot sa te anunte din timp nu merita sa te stresezi...
adita spune:
Florina, cum sa te enervezi ca nu vorbeste inca copilul? fiecare are ritmul lui. mai ales ca el audevorbindu-se in mai multe limbi, e si mai greu, las ca vezi tu cand si-o da drumul, ca nu se mai opreste din vorbit. baiatul meu cel mare, pana la doi ani nu zicea decat mama, tata, apa, papa si ou.si la doi ani jumate ajunsesem de purtam discutii filozofice, ma intreba de moarte, de suflet, de Dumnezeu, de cum se fac bebelusii...
mamica de trei copilasi
: Nectarie Ioan (5 ian. 2005)
, Elena (21 mai 2003)
si Antim (27 sept. 2001)

Shobo spune:
adita, am fost la Diverta si aveau autocolante cu Fumatul Interzis, destul de mari, frumos scris cu rosu un sg model - costau 106mii. acelasi pret si pt o chestie ff mica, cu scris "baby on board" care ce-i drept se lipeau pe luneta cu ventuza, deci putea fi deslipit si lipit la loc pe alt geam... insa nu-mi placea asa tare ca n-avea nimic dragut pe ea si pretul fiinc asa mare n-am luat inca. dc nu gasesc altceva mai bun o sa o iau si pe asta..
catiflo, eu sub 1 nu stiu clar una dar sigur sunt! ia vezi tu aici la subiectul gradinite si crese, acolo afli ce si unde sigur.
Mamica lui Codrin din 21.02.2005
"Te iubesc nu doar pt. ceea ce esti, ci si pt. ceea ce sint atunci cind sint cu tine!"
