Inseminare donator
Raspunsuri - Pagina 2
Karina spune:
quote:
Originally posted by Adria_
Eu inteleg ca tu nu te simti inca pregatita sa faci pasul asta, probabil ca nu te simti inca pregatita sa ai un copil, indiferent cum.
Despre sotul tau nu spui nimic, in concluzie el n-ar fi impotriva inseminarii, deci nu vad cu ce l-ai rani.
Faptul ca vrei copil cu sotul tau, stiind ca nu se poate, din nou ma face sa cred ca nu esti pregatita sa faci inseminarea.
Ce mai dovedeste ca nu esti pregatita:"ca macar unul din noi doi sa fie implinit, sa fie 'parinte' iar copilul sa intre in viata noastra firesc printr-o sarcina, timp in care si noi ne putem adapta la noua situatie." - Cand vei fi gata sa fii mama, modul in care copilul va alege sa intre in viata voastra nu va mai conta pentru tine (vezi situatia sotului tau - accepta orice mod, doar sa devina tata). Vei fi prea ocupata sa-l ghidezi pe drumul lui spre .. independenta.
Adria, e f pregatita Mariaa. Eu o stiu de ani de zile.
Nelinistea ei e legata de sot, pe care-l iubeste enorm si desi isi doreste din toata inima sa fie insarcinata si sa nasca un copil, nu vrea sa-l faca sa sufere. Asta e problema ei...
Nu toate femeile sint la fel, unele isi doresc tare muult sa aiba un copil, dar sa treaca si prin faza sarcinii, a alaptatului. Pt. altele acestea nu au o importanta asa de mare, se gindesc doar la final.
Ambele variante presupun femei care iubesc copii si te asigur ca indiferent de varianta aleasa vor fi mame f. bune si sotii iubitoare
. E greu doar sa te hotarasti care din variante alegi...
aime spune:
Maria, m-a impresionat postul tau...si noi am asteptat 7 ani sa avem un bebe si eram in stare sa facem orice, dar orice sa-l avem. Iata ca DD s-a indurat de rugile nostre si intr-o buna zi, el a venit, natural si fara prea multe sfortari (dupa ani de tratamente, inseminari, etc)... de prisos sa spun ca a fost un miracol sa descopar ca sunt insarcinata, ca a fost un miracol sa-l simt, ca a fost un miracol ca tati sa-i simta miscarile, la fel de miraculoasa a fost nasterea si prima secunda cand l-am simtit aproape...nu contenim sa ne minunam si azi, cand miracolul are 1 an jumate, de puterea celui de sus.
Parerea mea, e ca...prin orice mijloace iti poti face barbatul iubit tata, chiar daca acele "mijloace" nu sunt tocmai cele naturale...el va fi tata oricum, va fi partas la miracolul ce creste in tine si deopotriva se va simti implinit alaturi de tine ca mama. Alunga-ti temerile si priveste dupa acest hop...gandeste-te ce minunata va fi viata voastra, cum va creste minunea, cum o veti iubi si ocroti, cum o veti certa si cum o veti povatui. Acel mic amanunt, va fi uitat, veti pastra doar amintirea unei burtici frumoase si rotunde mangaierile burticii si ...apoi veti astepta cu nerabdare ca burtica sa redevina cea de dinainte, ferma si fara colacei ...si daca va ramane cu colacei, ce? a dat viata, nu?...si asta e cel mai important...ai trait, ai simtit si ai nascut o minune...minunea voastra...
O sa te mai citesc, iti tin pumnii sa alegi ce crezi ca va fi mai bine ptr voi...
de la mami aime
Karina spune:
quote:
Originally posted by aime
Maria, m-a impresionat postul tau...si noi am asteptat 7 ani sa avem un bebe si eram in stare sa facem orice, dar orice sa-l avem. Iata ca DD s-a indurat de rugile nostre si intr-o buna zi, el a venit, natural si fara prea multe sfortari (dupa ani de tratamente, inseminari, etc)...
aime, la noi a durat 9 ani si am facut 3 IAS-uri si 2 FIV-uri si Bogdan a venit natural...
ana maria spune:
Mariaa eu cred ca marea dragoste pentru copilul tau vine impreuna cu experientele traite cu el si nicidecum pentru ca e conceput de noi. E adevarat ca exeprienta sarcinii si a nasterii e unica pentru amandoi parintii iar calea la care va ganditi va va da sansa sa traiti asta.
Te inteleg, si eu am ramas insarcinata pentru prima data dupa 9 ani (cu IAS) ma gandesc deja la al doilea copil. Din pacate problemele din prima sarcina ma fac sa pun sub semnul intrebari capacitatea mea a o duce la un bun sfarsit si ma gandesc din ce in ce mai serios la adoptie. Simt ca sutem capabili sa iubim copilul nostru chiar daca nu este conceput de noi ci doar crescut cu mare drag de noi.
Eu iti urez sa iei cea mai buna decizie si mai ales daca sotul tau este de acord ar trebui sa intelegi ca ii faci lui un bine (un mare dar) alegand solutia lui si in nici un caz sa nu crezi ca s-ar simti prost. Si nu uita copilul va fi al lui si nu al altcuiva...
Ana Maria si Victor Stefan 
(15 12 2004)
Succes si s-auzim numai de bine!!!
Mariaa spune:
tuturor
Sa nu credeti ca v-am lasat sa vorbiti in vant...am lipsit de la birou cateva ore si am fost bucuroasa sa vad cati mi-ai sarit in ajutor, prieteni mai vechi sau mai noi :)
Aime, m-ai facut sa plang efectiv...
Karina, mi-a fost tare dor de tine
Valentina, si noi am fost anul trecut in situatia in care esti tu, pana am vorbit cu un medic care ne-a expus avantajele acestei solutii, cu conditia sa fie acceptata de ambii parteneri.
Sunt atat de pregatita pentru un copil incat il visez clipa de clipa de 8 ani de zile...am fost pregatiti de un copil de la inceput, sarcina pierduta (singura) a aparut tot in urma unui tratament in primul an de casnicie, deci cred ca-i clar... Iubim mult copii si simtim ca avem multa iubire de daruit, pe asta ne bazam in primul rand.
Treaba cu pregatitul cred ca vine dintr-o dorinta permanenta de a tine lucrurile sub control, indiferent de subiect vorbesc acum...Noi in general suntem foarte atenti si ne luam toate masurile de siguranta ca lucrurile sa mearga bine, orice am face...poate am dus la extrem examplul,dar eu asa-mi explic, ca de acolo vine chestia asta...Pe de alta parte realizez ca atunci cand apare un copil poate nu mai poti face asta asa bine..sau nu ?!
Mereu in discutiile cu sotul meu, el se intreba cum s-ar acomoda cu un copil in situatia in care acesta ar fi adoptat, ma refer la faptul ca ani de zile am fost singuri si dintr-o data un copil in casa, ma rog...intelegeti ...aiureli din astea...
Acum stiu ca de dincolo de 'hop' treburile voua va par simple. Eu sunt datoare sa intreb, sa aflu cat mai multe, sa nu ma trezesc mai tarziu ca asta sau aialalta nu am stiu, nu mi-a zis nimeni...
Si drept sa va spun initial ma gandeam sa postez pe un site de psihologie, apoi m-am gandit, cine te poate 'sfatui' mai bine decat niste prieteni, pe care-i ai pe DC ?!
Ma rog sa vina ziua in care citind postarea asta sa-mi zic: ce copil am fost...
Samurai-lady spune:
Mariaa,si eu ma bucur sa te aud pe DC.
Abia astept sa te vad burtika,sa ne povestesti cum se joaca bb prin
burtik.
Sunteti amandoi pntru aceasta metoda,mergeti inainte.
Eu cred ca sotul tau te iubeste mai mult decat enorm si isi doreste si el sa devina tatic.Va doresc numai sanatate si te astept la burtici.Cu ajutorul lui Dumnezeu si noi vrem un frate sau o surioara pentru Kenta.Are deja 3 ani jumatate si merge la gradi din martie anul acesta.
Te pup dultzeeeeeeeee.
Samurai-lady si bb Ken
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Samurai-lady" target="_blank">Pagina personala DC
Web-poze Kenutz
www.desprecopii.com/info.asp?id=486" target="_blank">
Cum a venit pe lume Samurash bebe
Mariaa spune:
Samy
Nu te-am 'vazut' de un secol...minunat bb Ken !
multumesc din suflet pentru mesaj si va tin pumnii si eu voua sa reusiti sa-i faceti o 'fratioara' lui Ken :)
sa stii ca nu te-am uitat si iti sunt datoare cand vii acasa .
Ati fost ca un pansament pentru sufletul meu...toti.
Vreau sa va spun ca el nu stie de temerile mele. Am considerat ca atata vreme cat el e de acord cu solutia inseminarii cu donator sa nu-l impovarez cu gandurile mele pana nu vad daca mi le pot rezolva singura sau nu...
Da, asa e, cred ca ma iubeste enorm. Dar si eu pe el.
Si de asta vreau sa fie fericit.
Elise spune:
Mariaa, si noi ne-am blocat in acelasi punct.
Initial a fost problema mea, in mod.... miraculos s-a rezolvat (nimeni nu stie cum) si ulterior am descoperit ca "buba" e la el.
Avem solutiile FIV, IAD, adoptie....
Si, in plus, inca mai speram la o minune.
Practic, ca as vrea sa NASC un copil SI SA ADOPT unul - pentru oricum planificasem 2.
Nu consider ca genele conteaza, ci pur si simplu vreau sa traieasc experienta asta, de a da viata.
Si, daca dpdv adoptie am cazut de acord, si dpdv FIV la fel, cu inseminarea donator barbatu-meu inca nu se impaca.
Mi-e destul de greu sa pricep de ce copilul adoptat ar fi al nostru, iar cel prin IAD "al meu".
Dar incerc sa iau lucrurile ca atare si sa nu fac presiuni asupra lui... vom trai si vom vedea. Poate nu va fi cazul de IAD in final.
Elise
Lia spune:
Mariutz,ma bucur sa te citesc din nou:)).Sper ca visul tau va deveni realitate curand si vei participa la discutii intre burtici:).
Alexa Ioana spune:
quote:
Originally posted by Mariaa
Mereu in discutiile cu sotul meu, el se intreba cum s-ar acomoda cu un copil in situatia in care acesta ar fi adoptat, ma refer la faptul ca ani de zile am fost singuri si dintr-o data un copil in casa, ma rog...intelegeti ...aiureli din astea...
in primul rand vreau sa'ti spun ca din pacate inteleg prin ce treceti. noi numai de 5 ani incercam (tratamente, IA, laparo, etc etc etc), si, cand doctorul a zis ca nu prea mai are ce sa'mi faca, si ar fi cazul sa incercam un FIV, am hotarit ca e momentul sa demaram actiunea pt adoptie. si a fost cea mai buna decizie pe care am luat'o vreodata. puiutul nostru e acasa deja de ceva vreme, si suntem cei mai fericiti si impliniti parinti !
si noi aveam aceleasi temeri inainte sa o aducem acasa. oare cum o sa ne adaptam ?oare cum o sa ne descurcam ? oare cum o sa fie ca, peste noapte, sa fim 3, dupa atatia ani ?
raspunsul l'am primit la 5 minute dupa ce am ajuns acasa cu minunea. totul a fost (si este) atata de simplu, de natural... de parca am fost toti trei impreuna dintotdeauna ! nu am simtit nici un moment "socul adaptarii", sub nici o forma. am invatat din mers, ne'am obisnuit unii cu altii, am invatat sa comunicam. dar totul s'a petrecut extrem de ... fluent... nici nu stiu cum sa descriu procesul.
noi ne'am dorit foarte mult un copil, si pentru noi nu a contat metoda prin care ajunge familia noastra completa. da, mi'ar fi placut sa stiu si eu ce inseamna sarcina, nasterea. si nu am renuntat la gandul ca poate, printr'o minune, o sa aflu (cu toate ca, dupa ultimele vesti primite de la dr, sansele tind vertiginos spre zero...). dar toate astea au trecut in planul secund. pt ca avem copilul pe care ni l'am dorit, si fiecare secunda din viata noastra, si fiecare gram de iubire ii sunt dedicate ei !
asa a fost in cazul nostru... iar faptul ca nu am putut ramane gravida pana acuma s'a dovedit a fi cel mai bun lucru, pentru ca asa am cunoscut'o pe ea, pe fiica noastra !
scuze ca m'am intins, si ca probabil nu te'am ajutat cu nimica... voiam doar sa'ti impartasesc din experienta noastra, si sa'ti spun ca toate se aseaza exact asa cum trebuie !
faptul ca va iubiti si sunteti un cuplu solid e tot ce conteaza. veti fi cei mai buni parinti si cei mai iubitori pentru copilul vostru, indiferent cum se hotaraste acesta sa intre in familia voastra !
alexa si mami