Frustrarile de dupa nastere
Raspunsuri - Pagina 4
sirod spune:
''La mine problema a fost ca vroiam sa le fac pe toate. Noaptea nu dormeam, ziua nici atit... Asta a fost la copilul nr. 1. La nr. 2 a dat nesimtirea peste mine si m-am bucurat de ea in fiecare clipa. A fost mult mai usor asa.'' - mare dreptate ai, Ramona
...tot asa si eu:la Irina ajunsesem la faza:'are febritza?pac, un supozitor..pina dimineata ii trece...mah, si ii trecea. - nu ma intelegeti gresit, vreau doar sa subliniez ca la al doilea bb esti muuuuuuuuuuuuuuuuult mai relaxat ca doar ai o experienta in spate, nu?
Jocelyn - curaj...as repeta ce au spus si fetele...e o skimbare majora, dar trece!
DORIS cu doua minuni
daniella4 spune:
Intr-adevar fiecare poveste e unica. Citisem si eu de depresia post-partum si mi-era cam frica, de fapt chiar groaza din cauza unei firi usor depresive si inainte. Asa ca dupa nastere asteptam sa vad. Si am tot asteptat si nici nu stiu cum am ajuns cu bb de 1an si jumatate si nici picior de depresie...
Despre kg..au fost multe...vreo 30 ca papam ca disperata de frica depresiei si a viitoarei responsabilitati. S-a rezolvat (ar mai fi vreo 4) dar ma simt fericita ca incap in hainele de dinainte de sarcina si nu trebuie sa-mi bat capul cu schimbatul radical al garderobei.
Daniella, mama lu'Alexis
Andra_ spune:
Una peste alta, sintem multe care am nascut, ne-am depresat si ne-am revenit, ne-am ingrasat si-am slabit la loc (eu chiar m-am ingrasat iarasi, fara "ajutorul" sarcinii), avem copii pe care-i iubim cum nu se poate spune, mai facem sex, unele chiar mai fac si al 2-lea sau al 3-lea copil...dimensiunile catastrofei nu sint uriase, am supravietuit si reusim sa fim fericite, poate mai fericite decit ne stiam inainte.
pup u,
Andra
pisi_ella spune:
Asta da, subiect!
Mai bine cauta topicu' ala deschis de mine, "Psihoze de mama" si ai sa citesti acolo...pana te plictisesti sau pana o sa te ingrozesti!
Eu am avut (si inca am) tot felul de frustrari, temeri si obsesii Am inteles ca nu ar fi prea normal sa ai...dar avand in vedere ca multe mamici le au...nici prea anormal nu e
Da, printr-o depresie mai mica sau mai mare trecem toate. E ceva hormonal. In plus, e oboseala ff mare. Dar MERITAAAA...cu varf si indesat! Multumirea si implinirea pe care le simti, ca MAMA, nu se compara cu nimic, dar stii tu...cu NIMIC!
Si stai calma...primele 3-4 luni sunt grele. Apoi sa vezi cat e de frumos...si cat de repede trece timpul...si cat ai vrea sa-l opresti in loc....sa nu mai treaca...dar nu ai cum!
La al doilea copil mai ales....mamaaaaa!!! Stii cum trece timpul??? Ma ingrozesc, nu alta! Trec lunile...ca zilele...ca orele! Imediat trec! Pai peste o saptamana face 11 luni!! Aproape 1 an!!!! Cand a trecut, Doamne, un an????????????????
Da, si eu sunt de parere ca un copil consolideaza cuplul. Doi...ce sa mai zic! Il fac...tare ca piatra...ca marmura...nu alta!
_Ella, 
Emma & 
Matei
Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237
Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.
amarantina spune:
Yo am avut o singura frustrare: ca nu am putut sa fumez fiindca am alaptat. Cand am ramas 
m-am lasat instantaneu de fumat, dar numaram zilele pana nasc - ca sa ma apuc din nou. Proasta de mine nu stia ca nicotina trece in lapte si n-o sa pot fuma daca alaptez.
In rest, am avut un bb atat de cuminte (care se scula din 5 in 5 ore, n-a avut colici si a fost un mancacios) ca nici n-am stiut cand au trecut primele luni dupa nastere.
Field_mouse spune:
Am vrut doar sa citesc acest topic, dar, dupa ce am citit o parere cum ca depresia postnatala vine de la egoism... m-da, nu stiu ce sa zic, o fi naivitate sau rautate?
Cauza depresiei post natale este schimbarea hormonala. Nu prea ai ce face (bine, sunt si factori agravanti, cu care se poate lupta). E ca si cum ai invinui un diabetic ca are aceasta boala.
Oricum, am citit si eu de asa ceva, ziceam ca mie nu mi se poate intampla. Am avut o depresie in toata frumusetea!!! Cu capu' intelegeam, ca reactiile mele fata de anumite evenimente/actiuni/cuvinte/etc. sunt total deplasate, dar nu puteam sa fac nimic, parca nu eram eu insumi. ma enervau lucrurile obisnuite, plangeam din nimic, eram irascibila, etc.
Pe mine nu ma interesa greutatea, cicatricea de la cezariana sau alte minuni de ordinu' frumusetii. Mi se parea ca nu ma intelege nimeni, ca sunt un dezastru de mama, ca n-am sa pot niciodata sa am grija adecvata de bebeii mei si alte prostii. Plus sentimentul de vinovatie in clipele cand capu' era mai clar!
Nici nu se punea problema sa dorm eu noapte si sa se trezeasca sotul meu - avand gemeni trebuia sa ne trezim IMPREUNA cu sotul sa-i hranim. Copilasii erau mici, tot timpul regurgitau, dupa masa trebuia sa-i tinem aproape o ora in pozitie verticala. Dupa ce mergeam sa ma mulg (fiind mici si slabi, nu prea sugeau, oricum, ca sa le ajunga laptele, trebuia sa ma mulg de mai multe ori, decat mancau ei). Timp de vreo 3 luni, dormeam 2-3 ore pe zi, aveam videnii, nu deosebeam visul de realitate. Eram moarta de oboseala. In plus, existau o mie de probleme , care ma terminau psihic - cand plangeau amandoi bebei si FIZIC nu puteam sa-i iau in brate pe amandoi, in timpul zilei, cand sotul era la serviciu, ma descurcam foarte greu cu hranitul, deoarice se trezeau AMANDOI DEODATA (desi incercam sa-l trezesc pe unu cu 30 min mai devreme) si tipau AMANDOI de foame, etc. Stiti cat de "relaxant" e sa-ti hranesti copilu' cand in alta camera plange cu spazme altul? Ei uram clipele astea!
Dar ce frumos era cand trebuia sa-i scot afara - caruciorul-tank nici nu intra in lift (mai tarziu, am vorbit cu administratorul sa-l tin la parter, unde se plateste intretinerea). Bine, caruciorul e jos, cum facem cu copii? Sa-l duc pe unu' jos, sa-l las acolo si sa ma intorc sa-l iau pe celalt? Rezolvam dileme in fiecare zi.
Nu prea aveam ajutoare - in primele 4 luni vinea soacra mea pe la mine, sa faca mancare, etc (ii multumesc f. mult), dupa care a plecat la munca in strainate. Parintii mei locuiesc in alta tara (m-au ajutat enorm material, fara ei nu am fi facut fata cheltuielilor).
Oricum, nu ne permiteam sa angajam pe cineva (spre exemplu, pe mine numai pampersii ma costau 2,5 mil + lapte praf (dupa 7 luni) inca 3 mil si ceva pe luna).
Vreau sa-mi arate cineva unde-i aici egoismul, ca eu personal nu prea vad.
Jocelyn spune:
Field mouse nu cred ca te-ar putea acuza cineva ca ai fost sau esti egoista pe acest motiv. 
Sa-ti traiasca gemenii, cat sunt de mari acum? Cred ca e minunat sa fii mamica de gemeni
*****************************************************
I plan on living forever. So far, so good
pisi_ella spune:
Field_mouse, toate din lume pentru tine! Bine ca a trecut! Ce varsta au gemenii?
Am si eu o prietena, mamica de gemeni, insa au ajutat-o si maica-sa, si soacra-sa, si sotzu'(pe rand, nu toti odata), insa tot i se parea infernal! Acum sunt mari, au 3 ani si zice ca e mult mai usor acum...
Imi dau seama la tine cat de greu a fost 
_Ella, Emma & Matei
Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237
Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.
MONAI spune:
Field_mouse, imi pot imagina cat de greu v-a fost, intr-adevar, cateodata suntem in stare de lucruri supraomenesti.
Dar Sabina a avut dreptate, cel putin in cazul meu, pentru ca eu m-am recunoscut in vorbele ei. Ea nu a generalizat, a punctat un aspect foarte posibil. Eu am avut o fetita mancacioasa, cuminte ziua, ajutor din partea sotului si multe alte avantaje, dar se trezea des noaptea pentru ca am alaptat-o si nu stia sa adoarma decat la san... Am avut o perioada cumplita, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, a trecut, acum mai recuperam cu somnul. N-am suferit de depresie post-natala, dar frustrata am inceput sa ma simt dupa cateva luni, cand am vazut ca programul meu e mereu acelasi, pitica depinde de mine ca de aer, nu mai apuc sa fac mare lucru extra-copil.
Sunt sigura ca si perioada asta va trece, totul e sa ai rabdare in viata asta si lucrurile se rezolva sau le rezolvi. Nemultumiri legate de propria persoana-de calitatea mea de mama sau sotie sau profesionist intr-un domeniu- mereu voi avea, dar asta nu are de-a face cu dragostea pe care o port puiului si cu multumirea pe care o am cand o vad, pur si simplu nu-mi inchipui viata fara ea.
Stiu ca sunt egoista cand imi doresc sa fac mai multe lucruri pentru mine, dar asta nu ma face o mama mai rea, ci doar o mama si mai stresata
.
Sa auzim numai de bine.
Mona si Sara (16/07/2005)
Scumpii de noi
Field_mouse spune:
Multumesc, fetelor!!!
Baietii mei au acum 2 ani si 7 luni, au disparut unele probleme, au aparut altele . Cea mai mare "problema" ca sunt foarte foarte vioi, nu stau locului si trebuie sa stau ca Cerber sa nu pateasca ceva - am pus gratii la geam (et. 4), ca urcau pe CALORIFER!!!, totu-i distrus in casa, pereti desenati, etc. (din cauza asta nici nu-mi fac probleme, sanatosi sa fie). Lunea trecuta unu' a trantit usa peste degetul altuia (de fapt, a inchis-o cu totul), am ajuns la Gr. Alexandrescu la chirurgie prastica, ca degetelul era facut terci. :( :( :(
Scuzati-ma pt off-topic, dar la altceva nu-mi sta gandul.
Oricum, cred, ca dupa 1,5 - 2 ani e mai usor cu gemeni, decat cu doi copii de varste diferite - macar au acelasi program si aceeasi forta fizica!
Va pup si va doresc multa sanatate!