Al doilea copil?
Raspunsuri - Pagina 3
filofteia spune:
quote:
quote:
--------------------------------------------------------------------------------
Originally posted by filofteia
Uita-te in jurul tau si vei vedea ca nici un copil singur la parinti nu se simte complexat...
--------------------------------------------------------------------------------
Eu am avut o colega de liceu super complexata cu ganduri de sinucidere. Majoritatea copiilor erau rai si o tachinau, nu o bagau in seama din cauza ca era egoista pur si simplu nu ii placea sa imparta nimic cu nimeni, doar sa ceara atentie si chiar se supara daca eu sau colega mea de banca, singurele care ne purtam frumos, aveam si alte prietene. Si asa cu timpul ne-am indepartat si noi pentru ca nimanui nu-i face placere sa fie santajat emotional. Facea faze de genul : "Vai ce-am suferit sambata seara ca nu ati venit sa ma luati la discoteca, ce rele sunteti!" Dar pe noi nu ne lua nimeni de acasa, ea vroia sa venim s-o luam si s-o aducem, cred ca aici era si vina parintilor ca era rasfatata si deloc independenta. Este singura la parinti si la bunici si toti au avut asteptari mari de la ea ca unic mostenitor, iar ea din pacate nu a fost un copil inteligent si a simtit dezamagirea parintilor. Desi la suprafata pare fericita eu stiu ca nu este asa, mama ei nu a mai putut avea copii din cauza unui accident de circulatie. Imi pare rau cand o vad ca sufera, dar a avea un frate nu depinde de noi ci de parinti, iar prietenii nu pot umple intotdeauna golul creat de lipsa fratilor. Eu mi-am dorit foarte mult o sora, poate de aceea gandesc asa dar sunt fericita ca am un frate cu care ma inteleg foarte bine.
Asa este si cumnata mea, care nu numai ca are frate, dar de pe la 10 ani a mai locuit si cu verii (un baiat si o fata de aceleasi varste cu ei) si totusi... asa egoista eu nu am vazut... Chiar si de barbatul meu pot spune ca este egoist... desi conditiile par sa le fi dezvoltat dorinta de a impartii cu ceilalti...
Ganduri de sinucidere in adolescenta... aveam si eu desi am o sora... au trecut dupa ce am intrat la facultate si am plecat de acasa... nu mai eram obligata sa o car pe soramea peste tot... Oricum eu nu m-am simtit niciodata fericita ca am o sora, acum cu atat mai mult eu sunt cea care trebuie sa-i tot trimit bani si mi-e mila de ea... Tot timpul am fost complexata pentru ca nu puteam pleca de acasa fara ea si diferenta este numai de 2 ani (eu cea mare), dar firile atat de diferite, incat in adolescenta plecam amandoua de acasa, ne desparteam la coltul strazii si ne reintalneam cand am spus parintilor ca ne intoarcem...
Eu raman la parerea mea ca cel mai mult conteaza educatia si nu daca sunt unul sau mai multi...
Apropo Theiuta... sotul tau isi doreste un alt copil? Ca daca da nu scapi.
addinel spune:
eu nu am inca nici un copil, dar sigur stiu ca voi face mai mult de unul; sau voi face unul si voi infia unul; sau voi infia doi; cum o vrea Dumnezeu. oricum, vor fi sigur mai mult de unu! eu mai am o sora si un frate. fratele meu este cu 3 ani mai mare ca mine iar sora mea mult mai mica decat noi- cu 11 ani mai mica decat mine si cu 14 decat fratele meu. in copilarie si adolescenta ne-a fost tare bine tuturor. nu concep sa fi fost copil unic, pentru ca nu stiu cu cine m-as mai fi antrenat la atatea si atatea sotii in primii ani de viata; apoi cine ar mai fi fost salvarea mea in liceu cand nu aveam voie la petreceri decat cu "bodyguard-ul" meu (fratele, evident); sau cui i-as fi impartasit prima mea aventura; si mai tarziu pe umarul cui as fi plans la moartea parintilor nostri; sau acum, ori de cate ori sunt suparata, pe cine as suna si cu cine m-as sfatui. oricati prieteni as avea si oricata lume ar fi in jurul meu, fratele si sora mea sunt unici, ne-am fost si ne vom fi mereu alaturi, neconditionat.
pentru tot ce am povestit si pentru multe altele, eu vreau cel putin doi copii care sa se inteleaga la fel de bine cum ne intelegem noi. mie asa mi-a fost bine, la fel cum prietenei mele din copilarie i-a fost si ii este bine singura la parinti.
nunta mea
didita spune:
Eu sunt singura la parinti si nu ma consider o norocoasa. Am avut o copilarie ca sa zic asa normala, aveam voie la petreceri (chiar si toata noaptea ) , nu ma ducea si nu ma aducea nimeni in mod special (adica ne grupam care megeam in aceeasi directie si incercam sa stam cat mai mult impreuna, dar fara condus la scara blocului). Nu ma consider egoista, chiar mi-ar place cateodata sa ma pun pe mine inainte. Eu am suferit de singuratate (chiar daca aveam prietene bune, care imi sunt inca prienete bune dupa mai bine de 20 de ani)mi-a fost intotdeauna frica sa nu se supere pe mine.
Acum am trei copii. Pentru mine a fost intotdeauna clar ca voi avea cel putin doi (si sotul vroia 3 sau 4). Nu mi-a usor pt ca sunt singura (nu avem pe nimeni din famile mai pe aproape), dar nu regret absolut deloc. Ca idee importanta le-am explicat de la inceput ca nu sunt obligati sa se iubeasca pt ca sunt frati, ca este normal sa fie un pic gelosi (ca nimanui nu-i place sa imparta parintii) dar ca trebuie sa se respecte. Si nu am incercat niciodta sa fac la fel pt toti trei (gen cadourila toti trei de aniversarea unuia),oricum nu au nevoie toti trei de acelasi lucru in acelasi momemnt. Au activitati diferite si sunt f bucurosi sa se regaseasca acasa. Sper ca cu timpul sa ramana la fel de apropiati si sa poate conta unii pe ceilalti.
didita
Nicoleta spune:
Servus.
Eu am un baietel de 3 ani si 3 luni. Stefan. Daca ma intreba cineva acum 2 ani daca mai vreau unul, as fi zis DA cu gura pan la urechi. De cand am inceput serviciul si mi-am dat seama ce inseamna sa astai acasa 2 ani cu copilul...cat de dificil e totul fara ajutor (doar sotul meu, cand nu e plecat)...Acum zic da cu jumatate de gura, un da spre nu...Insa il voi face si pe al doilea. Vreau cel putin 2 copii, dar stiu ca asta inseamna mare efort din partea mea. De cateva luni am un job nou, un copil acum inseamna sa pierd mult pe plan profesional...inseamna o noua rupere de lume... Insa il voi face. Sunt o fiinta puternica si ma voi descurca. Si pana acum m-am descurcat, am un deficit de somn de nu va spun... Insa in vara incepem operatiunea BEBE2. Asa trebuie sa fie, eu am doua surori si e ok. Eu la inceput vroiam 3 copii, insa nu stiam ce spun.
Sau cine stie?
DECI: parerea mea este ca un singur copil nu e ok sa am. Macar 2. De ce? Asa simt eu. Si casa cu copii e binecuvantata de Dumnezeu.
Nicoleta
kristinutza spune:
am un baietel de aproape 7 luni. imi doresc enorm inca un copil. am 26 de ani, timp ar mai fi...
nu am voie cativa ani sa mai raman insarcinata. si nu stiu... vroiam sa fie apropiati de varsta copiii.
mie mi-a priit f bine sarcina. m-am simtit perfect si mi-am facut muuulte poze. 
cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze
gio spune:
Stiu ca inainte sa ne hotaram pt bb 2 am tot citit subiecte de genul asta pe internet. Si am inceput sa na gandim: ce avem, ce n-avem, daca avem, daca putem. ce-i cu cariera (care cariera), cum e cu 1, cum e cu 2, cum sa facem....bla bla...Si ne-am hotarat pt bb 2. Am planuit chiar sa fie fix 3 ani diferenta. Si am reusit!!! Pt vreo 7 saptamani ca bb s-a oprit in evolutie...
Acum ma ia un ras-plans cand vad astfel de subiecte...Viata nu ne-o hotaram noi in functie de nevoile/problemele/implinirile/starea financiara...La un moment dat nu mai tine de noi.
e bine si frumos sa te gandesti inainte si sa-ti planifici viata, dar nu e intotdeauna cum vrem noi. depresia e cu atat mai mare cu cat totul a fost bine pus la punct inainte...
...I want a permanent vacation...
Theiuta spune:
Ai dreptate Gio. Viata contine o mare doza de imprevizibil, ceea ce o face...traibiladaca pot sa spun asa.Pentru a nu trai la voia intimplarii, sintem datori sa ne organizam, cit de cit.Imi pare rau de pierderea sarcinii tale, dar sper ca nu este timpul trecut.Pupici
poze cu Nicolas
syracuse spune:
Theiuta,
Nu am citit decat mesajul tau initial si ca mamica de un singur baietel, m-am gandit sa imi dau si eu cu parerea mai ales ca in ultima vreme mi-am pus intrebari similare cu cele puse de tine.
Eu sunt prinsa intre partea rationala a mintii mele (care zice clar: NU, nu mai fa inca unul!!!) si partea sufleteasca, emotionala..(care zice, DA, mai fa unul fiindca definitiv vei regreta daca iti vei lasa copilul singur pe lumea asta care devine pe zi ce trece mai egoista, materialista si dezumanizata).
Din punct de vedere al comfortului nostru personal si al banilor, este logic ca ar fi mult mai usor si mai bine sa avem doar unul. Material vorbind, si pentru el ar fi mai bine fiindca tot ce vom avea noi va intra "in poponeata lui".
Pe de alta parte, noi ne gandim ca nu suntem parinti foarte tineri (eu am 33, sotul 41, baietelul 8 luni)...ceea ce inseamna ca este posibil ca el va petrece - in viitorul speram departat -...destul de multa vreme dupa ce noi nu vom mai fi; si atunci chiar ca va fi singur pe lume. Sigur, speram ca va avea o sotie si copii...insa eu simt ca familia "dobandita" nu poate inlocui niciodata familia in care te nasti.
In concluzie...nu stiu. Depinde ce fel de valori aveti voi, daca tind mai mult catre "material" sau mai mult catre "sufletesc". Eu personal tind mai mult catre sufletesc insa totodata sunt dureros de constienta de faptul ca materialul poate cumpara multa liniste sufleteasca in viata asta.
Take sides. Neutrality helps the oppressor, never the victim. Silence encourages the tormentor, never the tormented. -- Elie Wiesel
kristinutza spune:
eu nu-mi pot pune deloc problema ca sa fac sau nu un al doilea copil pt cel dintai. adica oare ii e mai bine copilului sa aiba un frate sau sa fie singur. io-s mai egoista din fire: domn'le, mai vreau un copil sau nu. pt mine. 
cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze
Anculina spune:
Noi o avem pe Maria Carolina de aproape 2 ani si nu mai vrem alt copil. Nu ne facem griji ca va fi complexata ( a-propos, de ce ar fi complexat un copil ca i se ofera lui totul ? ). Am asteptat cu mare nerabdare sa iasa din stadiul de bebe sa ii aratam tot ce e mai de calitate si mai frumos pe lumea asta, sa inteleaga lumea, lucrurile, vara asta face 2 ani, plecam in Grecia cu ea si de-acum incolo peste tot, ne asteapta lucruri minunate sa le descoperim impreuna...nu m-as mai intoarce la nopti nedormite, colici si scutece in viata mea...
Speranta e un lucru bun. Iar lucrurile bune nu dispar niciodata!