Spanacul

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns iepumic spune:



Salutare! Nu sunt eu mare bucatareasa, dar daca tot vorbiti despre spanac (pasiunea mea) am sa va dau reteta mea de:

SOUFLE DE SPANAC (cu spanac congelat)

2 pungi de spanac congelat (2x450 g)
cascaval putin sarat sau branza (telemea de oaie sau vaca)-cam 250-300 g
4-5 oua intregi
faina
1 ceasca medie de ulei (~ 200 ml) sau unt topit (3/4 pachet)
lapte

Spanacul se dezgheata intr-o cratita si dupa aceea se scurge cat se poate. Este destul de maruntit deci nu mai trebuie taiat.
Intr-o cratita pusa pe foc mic se incinge grasimea la care se adauga faina din "ochi", cate o lingura pe rand, si se amesteca in continuu pana devine o masa compacta, fara cocoloase si care se desprinde de pe fundul cratitei. Tot la "ochi" se adauga laptele, putin cate putin, se integreaza amestecand continuu, pana cand compozitia devine ca o smanatana groasa-groaza, care curge. Se toarna aceasta compozitie peste spanac, se omogenizeaza, se adauga si ouala intregi unul cate unul si se amesteca bine. Ultimul se adauga cascavalul ras, care trebuie sa fie destul de mult, pentru a da gust (aici depinde de preferintele fiecaruia dar dupa mine cascavalul e secretul la reteta asta) si se amesteca bine. Compozitia astfel obtinuta se toarna intr-o tava unsa si tapetata cu faina in prealabil si se lasa la cuptor la temperatura medie ( nu trebuie sa se arda, ci sa se patrunda incet pt. a se inchega). Cam 50 min. sunt suficiente la cuptor.

Timp de preparare: max. 30 min.
Coacere: aprox. 50 min. (pana cand compozitia este suficient de inchegata, o incercati cu furculita).
Va spun ca este o reteta foarte usoara, extrem de gustoasa si fina.
Mama mea o facea la mesele cu invitati in varianta budinca cu clatite, adica punea un strat de clatite si un strat de spanac si tot asa, ca la placinta.
Sper sa va reuseasca si sa va placa.
Mi-am facut pofta singura!




Iepumic

Mergi la inceput