Cum arata copilaria fara bunici?
Raspunsuri - Pagina 2
Happiness_4_us spune:
Sincer, nu mi-am pus niciodata pana acum aceasta problema ptr ca si eu am trait fara bunici, adica nu au fost aproape de mine.
Acum daca stau si ma gandesc constientizez ca este o copilarie seaca.
Eu am 2 frati si fiecare are cate o fetita, deci am 2 nepotele. Una din cumnate nu mai are decat mama in viata, este bunica Ana pentru Bianca. Pot sa va spun cu mana pe inima ca, atunci cand Bianca vine la bunicii, respectiv parintii mei, bunica poate sa fie sau nu prin preajma insa daca nu este prezent bunicul deja nu mai are nici un farmec venitul de sfarsit de saptamana de la bunici. Il iubeste foarte mult si numai cu el se joaca, parca o si aud: si joaca, bunicule? Unde este joaca? Si bunicul intra in lumea ei si distractia e in toi.
Deci da, sunt foarte importanti bunicii in copilaria unui copil! Categoric!
Nana Motoc
l_carmen2003 spune:
Si eu ma intreb asta... Eu am crescut la bunicii dinspre mama si am fost foarte fericita... Mama mea sta cu mine din fericire dar mi-as fi dorit ca socrii sa suplineasca si locul lasat liber prin decesul tatii, insa nu o fac. Mi-as dori sa vina sa il scoata macar afara... Nu.... doar se lauda cu el din fotografii si atat... In 2 ani si 7 luni nu cred ca l-am laat de 10 ori la ei, si asta doar cand am avut santier in casa sau a fost vreun caz de forta majora... e f cuminte si intelege de vorba buna si e si ascultator... dar ei probabil asteapta sa creasca intai mare, sa nu isi bata capul...
Da, mai bine fara decat asa. Din pacate copilul meu se va multumi doar cu o bunica, mama mea. Pe care o adora, cum am adorat-o si eu pe bunica-mea, mama mamei mele.
Edessa spune:
Si in cazul nostru -bunicii isi au un rol bine deosebit de important in viata nepoatei lor. Ma refer la parintii mei, pe care fetita mea nu ar suporta sa nu ii vada mai mult de doua zile. Cel putin dupa tata este innebunita: pe <lista de iubire> are locul I cred ca detasat!Ceilati bunici s-au tinut departe de noi...Pe bunicul dinspre tata l-a vazut in total de 4 ori ( in 6 ani!)dar nici unul nici celalalt nu sufera din cauza lipsei!
Dar in ceea ce ma priveste prezenta bunicilor in viata mea a fost o lunga si neasemuita fericire. I-am avut pe toti patru pana la varsta de 30 de ani. Acum mai am doar o bunica( din pacate nu pe cea care m-a crescut si care a fost icoana existentei mele...).De cand mi-am pierdut bunicii ma simt mult mai ...saracita, mai trista, mai lipsita de tandrete. Totdeauna am sa consider viata mea impartita in doua mari etape :cea cu ei si cea ...dupa. In momentul in care i-am pierdut am simtit ca a pierit si ultima... dara de copilarie din sufletul meu.
E nedrept ca un copil sa nu poata beneficia de aceasta afectiune speciala pe care ti-o pot oferi, intr-un mod doar de ei stiut, bunicii!!
Pepsi spune:
din pacate nici puiul meu nu va avea sansa sa se bucure de bunici asa cum am facut eu....din cauza ca bunicii sint in Ro o pereche si cealalta in Franta, deci distante enorme, si mie-mi pare rau ca nu se poate bucura de bunici si bunicii de el....in plus de asta citeodata am mai avea si noi nevoie de ajutor cind bebe e bolnav si sta acasa, trebuie sau eu sau sotul sa ne cerem, nu e tot timpul evident, noroc ca joburile ne permit!
imi zic ca asta-i viata si ca vom aduce in vizita bunicii, ultima data a fost soacra mea 6 luni. cind nu ai de ales, asta e.
Flavia, mama lui Dominic 17 mai 2004
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/sgflavia/album?.dir=/f878
http://community.webshots.com/user/pepsidominic
AMarisa spune:
Lori99ursu,
Esti o mama speciala daca iti pui asa o problema. Nu e vital, zic eu, pentru un copil sa aiba parte de afectiunea bunicilor ca bonus, dar cat e de frumos! Eu in copilarie am avut doar bunicii din partea mamei si am patrecut la ei cateva vacante, dar bunicii mei erau mult prea ocupati cu ale campului ca sa aiba timp sa isi rasfete nepotii si, in plus, acolo nu aveam copii cu care sa ne jucam , doar un var mai mare care nu ne baga in seama si era si prea cuminte, nu stia sa se joace. Cred ca ultima vacanta am petrecut-o cu ei prin clasa a IV-a.
Acasa era mai misto, aveam prietenii si libertate cat cuprinde. Cu toate acestea le port bunicilor mei o amintire duioasa.
Fata mea, in schimb, are parte de toata dragostea bunicilor din partea sotului meu, cu un mic bonus: traiaste si strabunica, mama socrului meu, are 101 ani... Un monument de bunatate, candoare si rabdare. Ce voiam sa mentionez aici este legatura ABSOLUT speciala pe care o are fetita mea cu bunicul ei! Atata dragoste e intre ei ca ma umple de duiosie. Nu pot sta cinci minute unul fara celalalt! Si ce mai pupacieli, si ce mai giugiuleli! Ce ma bucura cel mai mult este faptul ca daca, Doamne-fereste, se intampla ceva cu unul dintre ei, ea si-i va aminti toata viata, e deja mare si n-o sa-i mai uite... Deunazi imi spunea socrul meu cu lacrimi in glas ca nu credea ca va ajunge sa ii duca ghizdanelul la scoala... Desi, daca e sa ma uit la neamul lor longeviv, cred ca are mari sanse sa o conduca si la discoteca!
lori99ursu spune:
Fetelor, va multumesc pt raspunsuri si sfaturi si imi cer scuze ca nu am raspuns la timp ( am avut probleme cu netul).Ma agatz tot timpul de amintirea mamei mele si din nefericire caut toate "dezavantajele" lipsei ei.Pentru ca de mama mea aveam cea mai mare nevoie. Era o femeie spaciala. Inainte de a ramane insarcinata faceam psihoterapii dupa decesul mamei, pentru ca a fost un shoc ( a murit intr-un accident de circulatie,calcata de o masina fara frane, salvand un copilas care era in fata masinii, un elev de-al ei).psihologul mi-a spus ca atunci cand voi avea un copil, poate s-ar mai rezolva din problemele mele, pentru ca imi voi canaliza gandurile si energia catre puiul meu.Intr-adevar, pana acum au fost mai rare momentele cand "aveam timp" sa cad in melancolie, dar si-asa tot ma mai gandesc. Regret enorm ca Tavi nu a apucat sa o cunoasca.
lori99ursu