Cum arata copilaria fara bunici?

Buna, mamici! Am postat azi pt a va destainui o probl care ma macina f tare. Cred ca multora dintre voi o sa vi se para o prostie, dar am nevoie de un sfat.
Am un baietel de 1,1 ani, un ingeras pe care l-am dorit din tot sufletul si caruia vreau sa-i ofer o copilarie fericita, asa cum am avut si eu... crescuta intr-o familie echilibrata, cu frica de D-zeu, cu dragoste pt frumos.Amintirile mele din copilarie se leaga armonios atat de parinti care mi-au dat o educatie f buna, cat si de bunici, alaturi de care mi-am petrecut vacantele scolare, multe aniversari si sarbatori.Tot universul meu se invartea in jurul familiei, parinti si bunici.
Din nefericire, copilul meu nu poate trai ce am trait eu, si asta ma macina f tare. Mama mea a decedat acum 3 ani, intr-un accident stupid si nu a apucat sa o cunoasca. Ar fi fost o bunica perfecta, iubea nespus copiii, era invatatoare.Isi dorea un nepotel f. mult.Acum, de curand, tatal meu s-a recasatorit, dar cu sotia lui nu sunt f buna prietena, de fapt nu prea avem nici o relatie.
In ceea ce priveste parintii sotului meu, colac peste pupaza,sunt in pragul unui divort, nu se mai inteleg deloc, si am evitat sa-mi expun baiatul la certurile dintre ei si la atmosfera apasatoare care domina intre ei.Iar soacra mea e o femeie f rece.
De asta sunt suparata si cred ca fericirea mea din copilarie nu pot sa i-o ofer si ingerasului meu.Nu o sa aiba toate amintirile mele frumoase. Cum va arata copilaria lui fara bunici??
Pupici dulci!!

lori99ursu

sanziana72 spune:

Chiar si o copilarie fara bunici poate fi foarte frumoasa. Bineinteles ca ar fi de preferat sa aiba parte de niste bunici dragastosi, dar se poate si fara.
Cand m-am nascut eu, mai erau in viata doar tatal mamei, care a murit inainte sa implinesc eu 2 ani, si mama tatei, care a murit cand aveam 13 ani.

Practic, pot sa spun ca mi-am cunoscut doar bunica dinspre tata, care era destul de batrana caci l-a avut pe tata pe la 40 de ani. Asa ca in perioada in care am cunoscut-o eu, desi statea deja cu noi in casa, era destul de bolnava.
Bunicii pe care nu i-am cunoscut, nu mi-au lipsit pentru ca nu am avut timp sa ma atasez de ei. Daca mi-am pus vreodata intrebarea cum ar fi fost daca traiau, a fost mai mult o intrebare teoretica si nu o lipsa.

In schimb am amintiri foarte frumoase cu parintii, cu matusile, cu verii... Cred ca e important sa ii oferi amintiri frumoase alaturi de oameni dragi, chiar daca sunt sau nu din familie.
Familia nu e formata doar din parinti si bunici, ci e o familie extinsa. Mai exista si prietenii foarte buni ai parintilor care fac parte din copilaria celor mici.

Cel mic nu va avea amintirile tale frumoase din copilarie, dar le va avea pe ale lui. Totul e sa nu ii induci acest regret si lipsa pe care le simti tu.


Sanziana & Marina (03/10/2004)
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/sanziana72/my_photos

Be carefull of what you wish for, cause you might get it! / Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa primesti!

Alexa Ioana spune:

lori, din pacate in situatia aia suntem si noi. atat in copilaria mea cat si a sotului meu, bunicii au jucat un rol crucial. dar din pacate, acum alaturi de noi a ramas doar mama mea... ceilalti ori s'au stins, or s'au indepartat fizic, ori sufleteste...
si pe noi de doare pentru copiii nostri ca nu vor sti ce inseamna sa mergi cu bunicul in parc, de exemplu... noi va trebui sa fim si parinti si bunici...

alionushca spune:

Bunica mea draga a murit cu un an in urma, scriu aceste rinduri si imi dau lacrimile, la cei 24 ani ai mei eu sufar ca nu mai am bunica - o data cu ea a murit o parte din sufletul meu. Datorita bunicii am trait cele mai frumoase clipe ale copilariei mele - vad insa ca copiii mei /sper sa-i am in viitor/ nu vor avea parte de asa ceva - tatal meu nu mai este de 3 ani, socrii ca socrii - pentru ei exista doar fiica lor, plus la asta soacra mia spus clar ca nu-i plac copii pentru ca ei fac murdarie. Este mama mea - care stiu ca va fi o bunica extraordinara, eu am bucuria asta, dar imi pare nespus de rau ca nu este bunica mea, care avea putere sa mai traisaca - eu eram convinsa ca o sa merg la ea cu bebelusul meu, eram convinsa. In adincul sufletului eu mai tare am vrut ca bunica mea sa fie bunica lor, ma exprim timpit - sper ca intelegeti ce am vrut sa spun - visam sa merg cu copii la bunica mea sa-i vada, sa ma invete sa fie linga mine, dar nu a fost sa fie


Aliona

dulcetica spune:

Copilaria nu stiu cum ar arata insa viata mea fara bunica baietelului meu ar fi groaznica.El are o singura bunica,pe mama mea ,restul fiind toti decedati.Chiar ma gindeam intr-o zi ce lux ar fi fost cu doua bunici care sa-si "dispute" nepotul.Rares o iubeste pe bunica-sa care l-a crescut din prima zi si e foarte atasat de ea.Si reciproca e valabila!Bineinteles cind apar eu de la servici ,"nerecunoscatorul" nici n-o mai baga in seama.Ai mare dreptate sa suferi ca este privat de afectiunea bunicilor care e unica.In acelasi timp ,eu refuz sa cred ca o bunica poate fi rece cu nepotul ei.Trebuie sa-i acorzi o sansa bunicii de pe tata sa dezvolte o relatie cu baiatul tau.Divortul e o treaba care-i priveste pe adulti,nepotul e alta poveste care nu intra in aceasta schema.Poate se cearta ca nu au "incarcare" si daca le-ai deturna atentia la nepotul lor, ar avea un efect pozitiv.Nu exista pe lumea asta bunici sa nu-si adore nepotii,singe din singele lor!?

pisi_ella spune:

Si noi suntem departe de bunici, ne vedem rar...cam o data pe luna...chiar mai rar. Eu in copilarie ma vedeam mai des cu bunicii, dar nu pot spune ca eram ff legata de ei. Cel mai mult eram legata de parinti. Era totusi bine ca bunicii stateau la casa cu curte...verdeata, animale....era super! Bunicii se identificau cu curtea, cu joaca, cu animalele Adica nu mergeam la bunici de dragul bunicilor, ci de dragul vietii la curte Insa bunicii nostri stau la bloc....la 2 camere...au animale, ce-i drept , au pisici si casa plina de par si ma condamna ca nu merg cu copiii la ei, decat din An in Paste!!
Mai vin ei la noi...dar nu stau mult. Maica-mea sta cateva zile...iar socrii....vin si pleaca in aceeasi zi! Emmei ii place sa se joace cu maica-mea, ca-i face jocuri frumoase....dar tot asa se joaca si cu altii care stiu cum sa intre-n jocul ei.
Nu cred ca va suferi copilul. Copilaria e frumoasa oricum. Si mai ales sa nu fii tu trista, ca sa-i insufli si lui tristetea.

Multa, multa sanatate va dorim!


_Ella, Emma & Matei

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237



Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

angy11 spune:

Lori N-am apucat sa citesc ce au scris toate fetele,mi-a placut subiectul si am citit ce-a scris autoarea.
Eu am crescut in astfel de famile echilibrata cum spuneai,cu bunicii aproape,in aceeasi localitate,de multe ori mi-a fi dorit sa stea altundeva,ca sa am la cine merge in vacante.
Cu toate astea amintirile alaturi de bunici sunt nepretite.
Multumesc lui Dumneazeu ca parintii mei sunt alaturi de nepoti,iar copiii mei se bucura de Bunici.
Mai e o asemanare,aceea a divortului,dupa ce l-am cunoscut pe sotul meu s-a produs ruptura intre socrii mei,divortul a durat 7 ani,adica azi divortau,maine se impacau si tot asa.In final s-a produs divortul,dar imediat s-au impacat,nu s-au mai recasatorit,au mai stat impreuna cativa ani,apoi socrul meu s-a combinat cu o tipa mai mica cu 8 ani ca mine,evident s-au separat din nou.
Notiunea de bunici,definitia Bunicilor copiii mei au perceput-o la parintii mei,ceilalti 2 sunt bunici care ii viziteaza,la soacra-mea mai stau in we,ii mai ia de la scoala sau de la gradi,dar nu stiu cum cat o asociaza si pe ea si pe socru-miu cu ideea de "bunici"la care ei merg si e raiul pe pamant fac ce vor...pe da,clar,dar pe el nu prea au cum ca-i viziteaza acasa la noi.

Cred ca e important totusi sa-si cunoasca toti bunicii,poate vreunul din ei il duce in parc,altul ii cumpara ceva....o amintire tot o sa aiba.

Laura _Oprescu spune:

quote:

---

Initial creeata de lori99ursu

Buna, mamici! Am postat azi pt a va destainui o probl care ma macina f tare. Cred ca multora dintre voi o sa vi se para o prostie, dar am nevoie de un sfat.
Am un baietel de 1,1 ani, un ingeras pe care l-am dorit din tot sufletul si caruia vreau sa-i ofer o copilarie fericita, asa cum am avut si eu... crescuta intr-o familie echilibrata, cu frica de D-zeu, cu dragoste pt frumos.Amintirile mele din copilarie se leaga armonios atat de parinti care mi-au dat o educatie f buna, cat si de bunici, alaturi de care mi-am petrecut vacantele scolare, multe aniversari si sarbatori.Tot universul meu se invartea in jurul familiei, parinti si bunici.
Din nefericire, copilul meu nu poate trai ce am trait eu, si asta ma macina f tare. Mama mea a decedat acum 3 ani, intr-un accident stupid si nu a apucat sa o cunoasca. Ar fi fost o bunica perfecta, iubea nespus copiii, era invatatoare.Isi dorea un nepotel f. mult.Acum, de curand, tatal meu s-a recasatorit, dar cu sotia lui nu sunt f buna prietena, de fapt nu prea avem nici o relatie.
In ceea ce priveste parintii sotului meu, colac peste pupaza,sunt in pragul unui divort, nu se mai inteleg deloc, si am evitat sa-mi expun baiatul la certurile dintre ei si la atmosfera apasatoare care domina intre ei.Iar soacra mea e o femeie f rece.
De asta sunt suparata si cred ca fericirea mea din copilarie nu pot sa i-o ofer si ingerasului meu.Nu o sa aiba toate amintirile mele frumoase. Cum va arata copilaria lui fara bunici??
Pupici dulci!!

lori99ursu

---

cu o mamica careia ii pasa asa de tare si este atat de sensibila si grijulie,copilaria lui va fi foarte frumoasa:)

sinzi_ana spune:

Bunica mea (de fapt strabunica) e cel mai pretios lucuru pe care il am pe lumea asta...
E asa...plina de bunatate si are un suflet imens...
Nu am cunoscut un om mai bun, mai bland, mai rabdator, mai iubitor...
O iubesc cu tot sufletul si nu stiu ce as fi facut fara ea...sau ce as face...

Nu stiu ce sfaturi sa iti dau...doar ca dragostea fata de copilul tau e suficienta si nu trebuie decat sa il iubesti in continuare!!!

Iau in fiecare zi viata de la capat

Sinzi, Radusi David



David

annablue spune:

Lori, si eu am aceeasi problema cu lipsa bunicilor deci stiu cum te simti. Din pacate, noi avem inca toti cei 4 bunici, insa socrii mei sunt foarte departe si Adi i-a vazut foarte rar iar ceilalti (adica parintii mei) stau la o statie distanta de noi, dar mi-e foarte greu sa ma inteleg cu ei, nu am reusit inca sa-i fac sa respecte regulile in ce-l priveste pe cel mic, ei se cred parintii lui si au nevoie sa-l vafa pe Adi doar daca il aduc eu la ei...
In plus, noi am fost nevoiti sa angajam o bona care sa-l ia de la cresa si care il va duce la gradiniti pe care am ales-o noi, parintii mei l-au luat vreo 3 luni si tot timpul se plangeau ca le e greu, ba chiar ne-au amenintat ca ei nu-l pot duce pe Adi la gradinita aleasa de noi, pentru ca era una mai aproape de ei cu ...500m !!!!...
Si ca sa fie ceva care sa puna capac, pentru ca nu-l sufera pe sotul meu si ginerele lor iar pe mine ma consdidera o incapabila, au inceput sa-i inoculeze tot felul de idei lui Adi... Cand mi-am dat seama am luat masuri si le-am interzis sa mai ia contact cu el nesupravegheati..
Stiu ca nu e bine, Adi le duce dorul pentru ca se acomodase cu ei...
Dar, parca se simte mult mai bine de cand e cu bona asta care e o femeie stabila si de treaba, nu mai aude certurile din casa alor mei, etc.
Asa ca, si eu zic ca poti sa gasesti sprijinul unor "bunici de imprumut" din familia largita sau prieteni, vecini, etc.
Iar copilul cel mai mult isi ia sentimentul de securitate si fericirea din apropierea de parinti (n-o spun eu, o spune psihologul...)
Asa ca, eu zic ca o constanta asigurata de parinti va fi ok pentru piciul tau.

O mama care a pus piciorul in prag pentru fericirea puiului ei.


Annablue si Adita(1.11.2002)
"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

mamica dulce spune:

lori,iti inteleg grijile,le am si eu..sper sa fie nefondate totusi si sa fie bine.
Si amintirile mele din copilarie sunt strans legate de bunici...de la 3 luni la 4 ani a trebuit sa cresc la bunica (din motive de concediu de maternitate generos,pe vremea lui ceasca) si am crescut in creierii muntilor,intr.un peisaj de vis,cu o gasca de verisori de varste apropiate-eram 6 si am facut atatea tampenii de-a lungul anilor,de care rad si acum cu lacrimi.Abia acum,in ultimii ani s.au mai racit relatiile,cu fiecare insurat si la casa lui.
Bunica mea-o ador,ii spun de cand am facut oki mama si sufar enorm ca o vad atat de rar...avem aceeasi zi de nastere,la diferenta de fix 50 de ani.Sa-i dea Domnul sanatate.

Acum ma gandesc la marc...suntem singuri aici in germania,imi vad parintii atat de rar si din partea sotului meu..nu poate fi vorba,soacra mea e batrana si bolnava,la 500 de km distanta si contactul cu restul rudelor e aproximativ inexistent,din pacate.
Parintii mei sunt extraordinari si imi adora copilul,ar fi ceva de vis sa-i am aproape, i-ar infrumuseta enorm copilaria puiului meu,cu dragostea,bunatatea si mai ales rabdarea lor.

Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.