am primit educatie prin...violenta

pisi_ella spune:

quote:

---

Originally posted by enn

Ella,
eu am impresia ca tu nu neaparat din cauza batailor esti atit de suparata pe mama ta, ci mai degraba pentru ca ai impresia ca încearca mereu sa te manipuleze. Daca nu intr-un fel, atunci în altul. Si de asta nu prea ai încredere în ea si ti-i greu sa-i vorbesti deschis. Cum s-ar putea rezolva problema asta, sincer nu stiu. Dar poate reuseste altcineva sa te ajute mai mult.
Îti doresc numai bine si sa nu te indoiesti niciodata de tine - esti o mamica formidabila
E.

---

Mersi mult! Esti tare draguta! Ma unge pe suflet sa aud asta!

Si da, ai dreptate, nu neaparat din cauza bataii sunt revoltata, ci din mai multe cauze, cum am si aratat mai sus. Simt ca nu ne-am inteles bine pe nici un plan...Sincer...nici eu nu stiu cum se poate rezolva situatia...macar in al 12-lea ceas! Sa discut cu ea direct ce ma doare...nu merge! Am mai discutat si alta data. Ea o tine pe-a ei, eu pe-a mea...si pana la urma ne certam urat! Zice ca sunt nerecunoscatoare si vad numai partile rele, dar nu vad si partile bune...adica cat s-a sacrificat pentru mine! Are obiceiul sa faca pe martira, cate sacrificii am facut, cate ti-am dat...iar tu esti nerecunoscatoare! Asa e...a facut ff multe pentru mine, m-a ajutat ENORM, nu neg asta, m-a sustinut in facultate, mi-a facut nunta, mi-a luat casa...si imi da si acum multi bani. DAR CE SA FAC DACA IMI VIN IN MINTE NUMAI PARTILE RELE , care le acopera aproape de tot pe cele bune? Mai ales acum...de cand am copiii mei...numai partile rele imi vin in minte!!

CRed ca pana la urma fac o vizita la psihoterapeut.

_Ella, Emma & Matei

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237



Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

ramlore spune:

ceau fetele!
deci nu sunt singura!mai sunt fete stresate si obosite.
nu stiu ce o sa fac cand va creste mai mare, pt ca de pe acum fetita mea este cam rasfatata si i-i place sa faca ce vrea ea,daca nu se supara.si are doar 9 luni.incapatanata ca si tat'su
Ce fac mai incolo?Cand o sa cresca?
nu vreu sa o educ cum am fost educata eu, prin aaceleasi metode.vreau sa ma fac inteleasa fara bataie.
o iubesc f mult si i-i arat:toata ziua o pupacesc(o data am muscat-o din greseala de obraz, nu am simtit cu cei 4 dinti implantati}
mama mea ma saruta doar prin somn, sa nu ma rasfete.
cateadata e greu sa-ti amintesti lipsa de afectiune din partea parintilor si ma intreb:oare am fost un copil dorit?

multumesc pt sfaturi si va pup!

pisi_ella spune:

ASta e CEA MAI MARE TAMPENIE, sa-ti saruti copilul in somn, ca sa nu-l alinti!! Asa zic unele babe cretine, idioate, ca nu stiu cum sa le mai zic...ca asa e bine!! Probabil si mama ta s-o fi luat dupa vreuna din astea!!
Am citit intr-o carte ca, daca nu-i arati copilului IN FATA ca-l iubesti (nu pe ascuns), atunci dragostea ta nu valoreaza doi bani!! Imi pare tare rau ca ti s-a intamplat asa...Nu te mai gandi ca nu ai fost dorita. Pur si simplu atat i-a dus capul pe ei, mai mult nu au stiut sa faca! Am ajuns sa-mi repet si eu chestia asta...si parca parca incep s-o iert pe maica-mea!
Lasa, sa fim noi superioare lor...asta e cel mai important!
Pe mine maica-mea ma pupa si ma imbratisa...insa numai cand eram mica. Apoi, dupa vreo 10 ani....ff putin. Si ne-am obisnuit asa,,fara imbratisari...fara atingeri...fara prea multe pupaturi.
Eu cred ca-mi voi imbratisa copiii si cand or avea 20 de ani...Ii voi strange la piept ca pe niste bebelusi . CONTACTUL FIZIC e ff important pentru copil! Ii da siguranta si incredere in sine. Si, in plus, numai in felul asta simte ca-l iubesti cu adevarat!
Pai daca nu simti cat se poate de DIRECT dragostea de mama...imbratisare....sarut...atingere...PAI CE FEL DE DRAGOSTE MAI E SI ASTA????

quote:

---

Originally posted by ramlore

ceau fetele!
deci nu sunt singura!mai sunt fete stresate si obosite.
nu stiu ce o sa fac cand va creste mai mare, pt ca de pe acum fetita mea este cam rasfatata si i-i place sa faca ce vrea ea,daca nu se supara.si are doar 9 luni.incapatanata ca si tat'su
Ce fac mai incolo?Cand o sa cresca?
nu vreu sa o educ cum am fost educata eu, prin aaceleasi metode.vreau sa ma fac inteleasa fara bataie.
o iubesc f mult si i-i arat:toata ziua o pupacesc(o data am muscat-o din greseala de obraz, nu am simtit cu cei 4 dinti implantati}
mama mea ma saruta doar prin somn, sa nu ma rasfete.
cateadata e greu sa-ti amintesti lipsa de afectiune din partea parintilor si ma intreb:oare am fost un copil dorit?

multumesc pt sfaturi si va pup!

---

_Ella, Emma & Matei

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237



Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

mariussimiuc spune:

quote:

---

Originally posted by ramlore

ceau fetele!
deci nu sunt singura!mai sunt fete stresate si obosite.
nu stiu ce o sa fac cand va creste mai mare, pt ca de pe acum fetita mea este cam rasfatata si i-i place sa faca ce vrea ea,daca nu se supara.si are doar 9 luni.incapatanata ca si tat'su
Ce fac mai incolo?Cand o sa cresca?
nu vreu sa o educ cum am fost educata eu, prin aaceleasi metode.vreau sa ma fac inteleasa fara bataie.
o iubesc f mult si i-i arat:toata ziua o pupacesc(o data am muscat-o din greseala de obraz, nu am simtit cu cei 4 dinti implantati}
mama mea ma saruta doar prin somn, sa nu ma rasfete.
cateadata e greu sa-ti amintesti lipsa de afectiune din partea parintilor si ma intreb:oare am fost un copil dorit?

multumesc pt sfaturi si va pup!

---

Mie mi se pare absolut normal ca un bebe la 9 luni sa fie rasfatat.Ce te vei face mai incolo? Foloseste interdictiile,dar nu fi aspra sau agresiva,dar las-o si sa descopere lumea.Am citit undeva,nu-mi aduc aminte exact unde,cred ca in Mama si copilul,ca un copil poate fi educat incepand cu varsta de 15 luni,atunci cand anumite gesturi capata valoarea sensului vorbirii.

Miha si Robert (18 nov 2004)



Omuletul pentru care se merita sa incerc sa fiu un om mai bun


Cand viata iti ofera lamai,fa-ti o limonada!

adrienne12 spune:

Principessa ai intuit exact. Acea carte mi-a aratat ca de fapt si parintii mei au avut traume in copilaria lor si si ei la rindul lor au avut tare psihice care s-au rasfrint inconstient asupra mea. Maica-mea de pilda a fost orfana de mama crescuta cu batul si m aritat de tinara. Practic ea n-a avut copilarie. Din cite mi-a povestit din copilaria ei practic a fost si ea la rindu-l la fel de severa cu mine. Uneori sa stii ca ma treesc facindu-i morala lui fiu-meu si repetind fraze, expresii citate din maica-mea. ATunci ma opresc amintinsu-mi cit de mult uram eu discursurile ei si cum as fi facut orice sa plece din camera. Atunci stau si ma gindesc dar cum altcumva sa fac? Imi spun ca daca ii repet si ii repet poate ii ramine ceva in subconstient... E drept ca adolescentii pot fi extremi de dificili. Cel putin eu am incercat totul, cu frumosul, cu uritul, cu pedepse, cu luare privilegiilor: nu reusesc sa-l fac pe fiu-meu sa faca curat in camera. Oare chiar asa ajungem la maturitate copia parintilor nostri?

Principesa spune:

Adrienne, merci dar nu a fost intuitie, am citit si eu cartea.
Nu este obligatoriu sa devii copia mamei tale, insa pt a nu-i repeta greselile e nevoie sa te eliberezi de suferinta pe care ti-a produs-o.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala

mstef spune:

Am impresia ca atitudinea parintilor e perceputa diferit in functie de firea copilului.Din ce-am citit aici,sunt copii(acum adulti care-si aduc aminte)care au fost batuti in copilarie dar nu le reproseaza parintilor,chiar ii iubesc mult si se inteleg cu ei.Altii,ca Ella,nu poate sa o ierte pe mama ei.Poate nu e chestia doar de bataie,ci si de nepotrivire de caracter intre ea si mama ei.Parintii nu ti-i alegi.Si cum ati spus si voi,sunt si ei oameni, care ne-au crescut cum s-au priceput si ei.Unii sunt mai talentati, altii mai putin.
Fiica mea cea mare (14 ani)cred ca ar fi supermultumita sa-i dau bani si cadouri cu nemiluita.Cred ca i s-ar parea ca sunt o mama buna,astfel.E foarte greu sa te descurci ca mama de adolescent.N-as fi crezut.Era o dulce si o scumpa,s-a schimbat total.Ma contrazice in tot ce spun,indiferent ce!Si eu sunt om si am dispozitii diferite in zile diferite.Uneori sunt calma si incerc sa aplic ce am mai citit si eu pe ici pe colo,alteori ma apuca furia si tip,mai si dau uneori (desi stiu bine ca e o prostie si apoi imi pare rau).Cea mai grava greseala a mea, recunosc, e lipsa de consecventa intr-un comportament calm,dar uneori am impresia ca nu pot sa ma inteleg cu ea nici cu binele,nici cu raul.Azi ,de exemplu, am incercat s-o las sa faca ce vrea ea.I-am dat voie sa iasa afara si sa stea cat vrea ea,i-am dat voie sa-si faca supa din plic in conditiile in care aveam ciorba proaspata,facuta din legume,bors,carnita de vaca,tot ce-i trebuie...A parut foarte contrariata ca nu-i interzic nimic,parca vroia sa se contrazica cu mine si n-avea de ce.Nu-i o solutie pe termen lung,dar experimentez diferite strategii...oricum,habar n-am cum sa ma descurc,uneori sunt complet descurajata.Noi sa fim sanatosi,ca trecem si peste asta!

http://pg.photos.yahoo.com/ph/michistfn/album?.dir=c33a&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos

oanademunck spune:

Tu scriai:'Sunt o fire linistita. destul de timida, care roseste repede, nu iau initiative, sunt cam nehotarata.Cred ca m-a influentat si tratamentul aplicat de parinti.Nu sunt sigura.'
Draga mea, o foarte mare influenta ind evenirea noastra ca persoana o au intamplarile copilariei, persoanelecu care am venit in contact etc. Toate ne modeleaza si ne fac a devenim ceea ce suntem. Cautand in copilaria unui om gasim de obicei cauze ascunse ale unor comportamente care se intampla in prezent. Bataile si 'educatul copilului prin curea'practicate pe vremuri sau si chiar acum sunt modalitati care nu trebuiesc incurajate si care lasa urme adanci in personalitatea unui copil (neputinta simtita in timpul bataii in fata tatalui sau a mamei se va transofrma mai tarziu in diverse forme in lipsa de incredere, in agresivitate mascata (nu pur fizica), timiditate sau din contra agitatie etc.
Tu trebuie sa inveti sa te vezi pe tine ca diferita de parintii tai,nu ca pe un robotel programat in copilarie sa bata ca nu este deloc asa. daca parintii tai au facut greseli si tu esti copilul lor nu inseamna ca automat vei face aceleasi greseli. Este normal sa fii obosita uneori sa te gandesti la stiu eu ce sa ii faci celei mici cand plange si tu esti la capatul puterilor(cred ca la urma urmei orice mama are la un anumit moment dat astfel de momente)nu este nimik anormal. Insa este o mare diferenta intre a te gandi si a pune in aplicare; aici se face diferenta. Tu nu esti mama ta. Tu esti tu si ai alte reactii si abordari care sunt diferite de cele ale parintilor tai.
pupici

Kittie spune:

Pisi_ uimitor de multe in mesajele tale... cred ca doua mesaje (foarte scurte) au scapat de sarea si piperu datului de zid :(

hop si io - pe scurt - luata de bunica-mea de la intzarcat si data-napoi (cand s-a inbolnavit foarte grav si a trebuit sa fie ingrijita de parintii mei) pe la 13 ani. Parintii mei locuiau la 5 min distanta de mine si bunica-mea si totusi ne vedeam foarte rar. Mama venea la 4h30 apx, ora la care eu eram afara, de cele mai multe ori, bunica-mea ii dadea imediat sa manance si ea adormea "ca patu asta, nu'sh ce are da' te trage la somn!" . cand imi dadeam eu seama ca mama e la noi, deja venise tata sa o ia (pe la 5juma, 6) si ii vedeam in capu strazii, le faceam cu mana.. In we mai pupam o iarba-verde cateodata. rareori vacante si mai ales rareori vacante cu ambii parinti. Tata nu era genul plimbaret ... de fapt nu cu mama ;)
Fusei premianta din cap in coada la scoala, n-am pus probleme decat de genul lasatului mai mult afara dar am mancat la batai, am mancat la bataiiiiiii aoleooo!!! Bunica-mea ma batea pana obosea ea. Sau pana nu mai puteam eu respira. mama nu stia nimic din toate astea. Cand i-am spus si mi-a explicat putin din viata bunica-mii am inteles de unde veneau toate durerile mele. Dar in acelasi timp ma intreba de ce o urasc atat de mult pe "mamaie" ca doar ma iubeste asa de tare!!Si o ajuta asa de mult! Pfff ce conta asta pentru vargile mele de pe spate! :) De jucat cu bunica-mea nici nu se discuta "hai, mai serioasa! ce atata jughineala!?treci la carte" iar in cursul aplicatiilor corporale :P auzeam "esti o c...a!" (asta pe la o varsta cand nici nu pricepeam ce naiba e aia) "niciodata n-o sa ai prietene! niciodata nu poti sa tii un secret! eu am secrete pe care o sa le iau in mormant!" bla bla bla bla... Sa esplicam - bunica mea a fugit d'acas sa se marite cu un nene pe care nu-l accepta familia ei. Din satucul ialomitean a ajuns in Bucuresti, tanara, maritata, insarcinata , fara ajutor . A facut un baietel dar nu mult dupa i-a murit barbatul. S-a muncit sa se descurce in continuare, sa creasca copilul care parea foarte cuminte dupa spusele ei (il lasam jos la scara si-i spuneam ca e legat si nu se misca de acolo) iar dupa ceva vreme a gasit alt barbat. Care s-a sinucis cand copilul avea 14 ani.. Dupa asta va dati seama ca n-a mai fost vorba de barbati in viata ei si ca femeile erau cumva condamnate, raspunzatoare pentru ceva chinuri ingrozitoare, oricum nu stiu exact ce o impingea sa ma faca curva. Doar am priceput ca n-avea de ce sa creasca copil mic cu asemenea frustrari. La 14 ani cand am ramas cu ai mei mama oscila in a ma vedea mica-mica (neavand ocazia sa ma vada crescand sub ochii ei, acum fortza nota cand deja nu mai era cazul) sau a-mi da sarcini de adult (toti banii intrati in casa, ambele salarii intrau pe mana mea si tineam caiete cu toate cheltuielile zilnice, faceam piata, faceam curatenie). Tata nu s-a implicat teribil in cresterea mea . Doar facea "misto-uri" la care de nu dadeam replica "esti proasta, vezi? n-ai replica!" daca dadeam "esti obraznica! cum indraznesti sa raspunzi asa?!" asa ca si eu am ramas pe ganduri daca ma iubeste sau nu.. La 20 de ani am plecat de-acasa mutandu-ma cu prietenul meu de la ora respectiva (eram la facultate, munceam de 3 ani deja iar parintii mei imi cereau chirie pentru ca stau la ei si bani de mancare pt ca mananc la ei; am inceput prin a nu mai manca la ei si a sta din ce in ce mai putin acasa, munceam enorm si din cauza asta si profitam de toate cursurile de la facultate; le dadeam totusi banii pentru ca mi-era scarba ca totul se reduce la asta). timp de 2 ani cat am stat cu el, parintii mei mi-au facut scenarii deosebite dar toate cu aceeasi concluzie - ii omor! Cu plecatu meu de acasa ii fortez sa ia pumni de pastile, ii duc de mana la groapa. Din ce in ce mai dezgustata de toata istoria am exclamat in cursul unei plangeri a mamei "de ce vrei sa vin acasa? ai nevoie de banii mei?" (aport financiar pe care-l sistasem pentru ca nu mai aveam nici eu cu ce sa traiesc dandu-le constant 100 de dolari pe luna, platind scoala, intretinand casa ..).. SI ZICEAM CA POVESTESC PE SCURT?!!!
eh, intr-un final s-au resemnat la gandul ca mi stric viata, am terminat si facultatea, m-am intors acasa (nenumarate relatii au inceput dar si sfarsit, nu?), la 24 de ani am facut un baiat esceptional iar anul acesta urmeaza sa facem al doilea copil.. Nu e barbatul perfect, nu e relatia perfecta, nu e casa cea mai cea, dar sunt ale mele! Dupa cele cateva luni de euforie de la nastere, si dupa inceputul problemelor (colici, dinti) mi-am dat seama ca risc sa pic in capcana parintilor mei , sa-mi cresc copiii in violenta. Pentru ca asta e primul reflex dupa ce epuizez toate rezervele de rabdare :(
Cu mama mea ma inteleg precum nuca si peretele daca stam impreuna mai mult de o ora sigur ne certam. Cel mai bine e sa vorbim la telefon, si asta daca nu mi pun toata atentia in discursul maica mii care a devenit fantezist de-a dreptul. Citeam ce scria pisi_ si ma intrebam oare de ce ajungem atat de marcati si nu ne dam seama? Oare cum e, ca parinte, sa traiesti cu asemenea povara? ca ti-ai influentat viata copilului tau mai mult decat ti-ai fi dorit, si nu neaparat in sensul bun? :( daca intelegem ce anume ne-a marcat si din ce motiv, reusim sa impiedicam reluarea obiceiurilor proaste cu care am fost crescuti? sa nu le perpetuam la randul nostru? Nu mi pot uri bunica. Nu mi pot uri parintii. doar vreau sa i inteleg si ei pe mine. Si acum port discutii cu mama "intelege, mama, am crescut! Nu mai pot sa ti spun ca vreau sa dorm cu tine-n pat sau sa vin sa te iau in brate si sa ma astept sa ma giugiulesti ca la cinci ani!" .. ca sa nu intru in detalii cu viata pe care a dus-o maica mea... BRRRRRR!!!!!! molestari , aproape orfana in propria ei familie care nu o recunostea , o data maica-sa moarta si taica-su prea ocupat cu betiile si jocurile de noroc sau motocross-u ...Am ajuns la ora asta sa nu ma bazez pe mama mea pentru ca nu le-am simtit ajutorul parintesc niciodata (aici am gresit, poate, comparand cu ajutorul pe care-l ofera alti parinti copiilor lor) si sa ma descurc singura. ba chiar sa consider asta normal. Ma uit la bunici care plimba nepoteii prin parc si ma intreb oare ei de ce pot? copiii lor au fost mai buni ca mine? :( si mi dau seama cat aberez gandind asa ceva. Mama mea .. modelul meu?ha! mama mea calaul meu :( dar' asta nu depinde si de fondul copilului ? doar unii sunt influentati?

am iesit din subiect?? Am luat-o pe aratura? M-am intins, asa e, n-as fi vrut.. Da' cred ca era cazu sa ma esprim si eu ca cine sunt. Nu mi-e rusine, nu mi-e frica sa povestesc. Mi se pare chiar eliberator pe undeva, cu atat mai mult cu cat regasesc patimi asemanatoare in jur si mai ales pentru ca incercam sa muncim la o solutie de a nu repeta tampeniile care ne-au adus la limita de atatea ori, greselile parintilor nostri. Eu am obosit de atata analiza, am obosit de atatea carti citite care ma purtau prin diverse patologii psi. Vreau sa construiesc . Vreau sa gasesc solutii de ne-perpetuare...

mamica de ( 13oct04 )

---

Cricor spune:

Citesc de la inceput subiectul asta si cumva ma simt sora de suferinta cu voi. Alaturi de bataile nenumarate pe care le-am primit de la mama (eu si sora-mea) ai mei ne-au tinut in gradinita saptamanala pentru ca “ce stii tu ce greu se creste un copil”. Normal ca atunci cand iti apare copilul “program continuu” in casa la 6 ani, te enerveaza si-l pocnesti pentru orice. Eu am crezut multa vreme ca m-am impacat cu toate astea, dar surpriza, cand l-am avut pe fi-miu, toate intrebarile care mi-au chinuit adolescenta si tineretea au revenit. Ma uit la copilul meu si nu pot intelege cum mama mea a ales sa ne trimita la gradinita saptamanala si sa ne vada o zi jumate pe saptamana, si cum putea sa ne bata in halul ala (mai ales pe sora-mea saraca). Altfel mama e o femeie miloasa, daca auzea de cineva amarat ii dadea juma’ de casa, ma ajuta acum foate mult, vine de peste mari si tari sa stea cu nepotul, si se revolta acum cand pedepsim copilul prin trimitere la el in camera. Ma uit la ea si n-o recunosc, stiu ca relatia bunic-nepot e alta decat cea parinte-copil, dar ea se comporta si vorbeste cu mine despre metode de educatie ca si cum a uitat perioada din viata noastra cand ne batea pentru orice. Am citit undeva ca pe masura ce imbatranesti iti intelegi parintii, ei bine eu sunt din ce in ce mai nedumerita.

Corina

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58588&whichpage=1/" target="_blank">Ajutati-l pe George!
www.cuzuc.netfirms.com