Tartine grecesti
Ingrediente: 8 felii paine neagra, 3 vinete, 2 catei usturoi, ulei (masline), branza, 12 masline negre, cimbru, sare, piper
Vinetele se inteapa cu o furculita si se coc in cuptor 1 ½ ore. Apoi se curata, iar miezul se amesteca bine cu un catel de usturoi pisat, sare, piper si o lingura ulei.
Painea se prajeste, se freaca bine cu un catel de usturoi si se unge cu pasta de vinete. Deasupra se aseaza felii de branza si masline fara samburi. Se presara cimbru.
Tartine italienesti
Ingrediente: 8 felii paine neagra, 2 catei usturoi, 8 rosii, 8 felii cascaval, ulei (masline), busuioc, sare, piper
Rosiile se taie cubulete, se presara sare si se lasa la scurs. Painea se prajeste la cuptor 5 minute, se freaca bine cu usturoi, se unge cu ulei si se acopera cu rosii. Se presara piper si busuioc tocat. Deasupra se aseaza felii de cascaval, se adauga ulei, sare si piper. Se introduc in cuptorul incins 2 minute.
Aperitiv cald - Clatite cu sunca si cascaval
Faci aluatul de clatite din oua, lapte, faina si putina sare, fara zahar, evident. Le coci apoi si le umpli calde cu un amestec de cascaval, sunca, un ou si, facultativ, putina smantana(daca vezi ca nu e de-ajuns de pastoasa). Se dau la cuptor, acoperite cu un sos din bulion, faina si putina smantana.
Se servesc calde.