O iau razna!!!!!!!!!!

sm spune:

Buna Penelopa,

sper ca esti mai bine si ca incetul cu incetul totul o sa se aranjeze.
Daca imi permiti eu ti-as da un sfat, ai incecat sa pui muzica simfonica ( gen Mozart) sau muzica celta (irlandeza). In general poate sa va aduca un pic de liniste la amandoi. Si inca ceva cand vezi ca oricum nimic nu merge decat sa te enervezi si mai tare iesiti afara la o plimbare, aerul o sa va faca numai bine.

Mult curaj si numai bine.

RaluD spune:

Penelopa, vorbeste cu un psiholog.
Cred ca suferi de o usoara depresie post-partum, fenomen normal care se manifesta si prin reactii de respingere a noului-nascut.

Si stii ce? Daca tu simti ca vrei sa dai copilul la mama ta, da-l, ca nu va fi foc. Bine ca ai unde! Asta in cazul in care reusesti sa te intelegi cu sotul tau.
Nu te-ai legat cu catuse de maini si de picioare daca ai facut un copil! Viata ta merge inainte. Si nici nu te-ai transformat brusc in "mamica prin excelenta". Desigur, fiecare e liber sa aiba parerea lui.

Daca sotul nu se ocupa de copil si acesta e in grija ta exclusiva, nu are caderea sa te acuze. Trebuie sa inteleaga ca ai nevoie sa te refaci psihic, ar fi bine sa vina si el cu tine la consiliere, ca sa inteleaga prin ce treci.

Unele femei simt nevoia sa munceasca chiar si dupa ce au nascut, mai ales daca le place cu adevarat meseria lor. Daca faci parte dintre ele, foarte bine. Asta esti tu.

Pe de alta parte, nu uita ca atunci cand vei trece peste depresie, te va durea sa vezi ca bb ii zambeste mamei tale si plange la tine pt ca nu te cunoaste. Si cand reusesti sa-ti tragi sufletul, iti va fi dor de bb. O sa vezi ca, in timp, il vei iubi ca pe okii din cap.

Relatia viscerala dintre mama si copil se construieste in primii 2-3 ani din viata, asa ca incearca totusi sa fii cat de prezenta in viata copilului tau iti permite situatia si structura ta interioara.

Daca ii explici cu calm si dragoste, sotul va sfarsi prin a te intelege. Sa va ajute Dumnezeu!


Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina

silvia_d spune:

Iti raspund si eu la acest subiect,cu toate ca vad ca firul s-a despicat deja in 4,in 14,dar s-a despicat foarte bine!

Eu sunt mamika unui baietel cumintel de 4 luni.
In prima luna,chiar din prima zi cand am ajuns acasa de la maternitate,am intrat in panica,plangeam,mi se parea ca stau TOATA ziua cu el la san,sa trezea din 2 in 2 ore,eram varza cu somnu,cu odihna,vedeam stelute galben-argintii de oboseala--dar...dar nu eram singura,mai ma ajuta si mama!
Ei,si cu toate astea,nu stiam sa fac NIMIC.
Nici sa-l ragai nu stiam,nu stiam nici sa-l iau in brate,nici sa-l alint,nici sa-l pun la san...nimic...nimic...
Nu-ti mai spun ce neindemanatica eram la skimbat bluzite,body-uri,scutece,etc...
Ma duceam in alta camera si plangeam,mi se parea ca gata,mi s-a-nkis orizontul,nu ma vedeam MAMA!
A fost groaznic!!
Inclusiv sotul meu mi-a spus o data:Mai,da'tu nu faci nimic,nu stii sa faci chiar nimic pentru acest bebe??

Ei...si a trecut aceasta infioratoare luna,fiind in domeniu medical mi-am dat seama ca este depresie post-partum clar,am pierdut si lapticul pe la vreo luna juma'...si-aveam garla!!!

Morala:dupa ce-a plecat mama si-am luat fraiele in mana,singura,totul s-a skimbat in bine...baiatul a devenit din ce in ce mai compliant,de la bibe dormea mai bine,noaptea acum avem o singura trezire...si e MULT MAI BINE!
Deci,daca am rezolvat-o eu,culmea neindemanaticilor,SIGUR o vei rezolva-o si tu!
Multa bafta,si sa fiti sanatosi!

Roxana_G spune:

Eu cred ca voi lua premiul pentru mamica cea mai lipsita de rabdare. Si pitica mea are 2 ani si 3 luni. Ma supar daca nu mananca, ma supar cand plange, ma supar cand se rasfata, ma supar cand strica, uda, sparge lucruri. Stiu ca e copil, insa eu una am nevoie de exercitii de rabdare.

Iata de exemplu iesitul in parc. Inainte sa o am pe Alex ma uitam cu invidie la mamicile din parc. Vedeam pretutindeni mamici cu bebelusi citind linistite pe o banca, savurand parfumul florilor si bucurandu-se de soare in timp ce bebelusul dormea linistit in carucior sub razele soarelui. Vedeam mamici mergand linistite de manuta cu fetite dulci care turuiau incet tot felul de lucruri caraghioase si facand castele de nisip sau culegand flori in liniste.

Ei bine lucrurile nu au stat tocmai asa. Nu am apucat sa stau pe banca mai mult de 15 minute- niciodata! Alex se trezea imediat ce nu mai zguduiam caruciorul si nu era suficient sa merg, eu alergam cate 7-8 ture de parc ca sa am putina liniste. De la 1 an Alexuta mea nu a mers, a alergat. Fugea disperata in toate directiile fara sa se uite si indiferent daca mergeam dupa ea sau nu. Incercam sa o las singura insa degeaba, gasea ea pe cineva sa se socializeze. Cu varsta lucrurile pareau mai linistite. Insa dar pareau...Zau daca imi mai vine sa ies cu ea din casa,mi-e groaza sa ies in parc si mai obosita ajung eu decat ea.

Iata de exemplu astazi. Pornim dupa jumatate de ora de alergat prin casa sa o imbrac si o conving cu greu sa ia numai tricicleta si jucarelele de nisip, alfel ar fi luat si cartile si papusa si casetofonul. Totul bine pana la intrarea in parc unde incepe "n bitzicleta, pe jeos, in bitzicleta, pe jeos". Buuun, respir adanc si prestez. Hai sa adunam papadii. Evident cele de pe marginea drumului nu erau bune, trebuia sa facem echilibristica pe marginea unui sant. OK si acum. Hai la trenulet! Doamne multumesc cui ai facut trenuletul - am 3 minute de liniste absoluta in care neaparat stau jos sa savurez momentul. Dupa se porneste "uraganul".

La topogan! Nu oricare, cel pentru copii mari. Alerg sa o ajut, pac da cu capul si plange. Gata sa sara de sus. O conving sa mergem la cel mai mic. Aici urca si se razgandeste. Cu greu o conving sa se dea, cat timp se face mare coada in spatele sau. Mai vrea o data. Buuun, pana cand sta in picioare in varf si nu vrea sa se miste. In fine, promit ca mergem la leagane si se da jos. Insa o ia la goana spre leagane. Nu stiu cum sa imping mai epede tricileta prin nisip si sa insfasc rucsacul cu bani acte si mobil. Distanta e si mai mare si o vad cum se duce direct spre leaganul in care se da cu putere o fetita mare. Am crezut ca mi se opreste inima in loc. Cred ca asa s-a si intamplat. Noroc ca s-a oprit le amenintarile mele ca o las acolo si plec.

2 minute in leagan. Nu oricum, ci tare pana la cer. Timp in care simte nevoia sa dea dreumul la maini sau isi lasa funduletul sa alunece. Ma trec transpiratiile. Gata, la nisip. 10 minute de liniste in care facem forme. Insa nu ies toate bine si nisipul zboara violent in toate directiile. Ploaie de nisip. Gata, la topogan. Altul. Fuge. Las balta tricicleta si rucsacul si ma duc. La fix ca ii scapa piciorul.

Se supara ca o ajut si o ia la goana. Cica merge la maia. Mama mea adica,sta aproape de locul de joaca. Alearga spre strada. Deja obiectele devenisera insignifiante si le abandonez. Alerg. O prin si tip. Primesc de peste tot pimiviri acuzatoare. Deh, o mama isterica.

Incerc sa o conving sa plecam. Da de unde? Ea ramane acolo. Plec si in final vine dupa mine. Ne oprim continuu sa rupem flori. Ma topesc in soare insa e mai interesnt sa suflam papadii. Buun. Zic hai in bicicleta. Ei ash. Nuuu In batze mami! Iar amenint, iar primesc privirile acuzatoare. In fine, cedez si o car vreo 10 minute in brate pana la iesirea din parc. Numai 12 kile, plus rucsac, plus bicicleta de impins.

Ma jur ca nu mai ies cu ea. Acum am trimis-o cu mama. Zau simt cum clachez si inventez tot felul de motive sa nu mai ies afara, ceea ce nu prea e ok. Nu stiu ce e de facut, zau!


Rox si Alexandra Maria (10.02.2004)

]

Roxana_G spune:

Multumesc. Cel putin nu ma mai simt anormala pentru ca uneori simt ca nu mai pot. Sunt om si e firesc sa clachez. Insa uneori ma uit la mamici mai calme si ma intreb ce anume imi lipseste sa fiu la fel. Ma intreb daca piticii lor sunt mai linistiti sau doar rabdarea lor este mai mare. Mi-am dorit fetita mea din tot sufletul si am asteptat-o ceva. Ma bucur enorm ca o am si totusi uneori simt ca o sa cedez nervos. Imi doresc inca un BB insa cu cat ma simt mai obosita cand stau cu pitica mea ma intreb daca as face fatza, eu care cedez cu un singur copil.

Oricum, inteleg ca momentan singura solutie e sa alerg si sa inventez tot felul de smecherii pentru distragerea atentiei.

Rox si Alexandra Maria (10.02.2004)

]