Nedumerire
Raspunsuri - Pagina 4
forte spune:
Eu fac o neta diferenta intre indragosteala si iubire.
Este frumos sa ne intilnim seara, sa mergem la film, sa ne pierdem unul in ochii ceuilalt, dar adevarata masura este data de viata cotidiana, impreuna. Acolo e pietra de incercare.
Cit despre iubirea neimpartasita: exista un doliu de facut la un moment dat. Cei care nu sint capabili sa-l faca dau in patologic.
forte spune:
quote:
Originally posted by corinaczm
Eu iti spun tare si raspicat:!Fa-ti scoala" !!! In lumea asta nimic nu e imposibil. Eu am facut facultatea IN BUcuresti, am facut naveta 5 ani, Oradea-Bucuresti, nu spun ca a fost usor, dar s-a terminat si am rezolvat ce mi-am dorit. Uneori ramanem doar cu satisfactiile profesionale. SA nu-ti spun ca acum lunar fac 2 drumuri in strainatate. Am doi baieti, Alex 4ani si Sergiu ...9 luni. Eu consider ca tot ceea ce facem, facem pentru a le asiguara lor un viitor mai bun. Asta e parerea mea.
NU pot sa pricep cum femei puternice, cum e corina, femei care ar conduce o lume sint ca drogate in fata cite unui neispravit (scuze, Corina, dar parerea mea despre sotul tau, din ce ai scris tu, cam asta e).
Am ramas blocata cind mi-a povestit o femeie , cu doctorat, retineti, cum s-a maritat ea virgina, dar i-a permis sotului sa mai umble din floare in floare inainte de casatorie, ca deh, e barbat, iar ea trebuia sa fie pura in Biserica. El nu s-a jenat si, nimic surprinzator, continua sa nu se jeneze nici dupa 8 ani de casnicie si dupa deflorarea nevestii. Ea era nefericita, animalul nu pricepea nimic, ea un car de frustrari, dar nu-l lasa pentru ca...ati ghicit! il iubeste.
Tare ma tem ca aceasta iubire oarba se datoreaza mult prea mult educatiei primite si ideilor care li se baga in cap de mici. Daca nu au ele un fond masochist si le place sa se lamenteze, dar le-ar fi rau fara suferinta. Nu stiu, nu pricep.
Eu am fost invatata ca eu sint prima persoana care trebuie sa conteze in ochii mei. Principiu de baza de la care pleaca totul.
Elise spune:
quote:
Tare ma tem ca aceasta iubire oarba se datoreaza mult prea mult educatiei primite si ideilor care li se baga in cap de mici. Daca nu au ele un fond masochist si le place sa se lamenteze, dar le-ar fi rau fara suferinta. Nu stiu, nu pricep.
Eu am fost invatata ca eu sint prima persoana care trebuie sa conteze in ochii mei. Principiu de baza de la care pleaca totul.
si faptul ca "eu sint prima persoana care trebuie sa conteze in ochii mei. Principiu de baza de la care pleaca totul" e tot o kestiune (indoielnica) de educatie si de idei care ti se baga in cap de mic.
n-am vazut prea multe odrasle razgaiate, gen centrul universului, care sa ajunga fericite.
si stii de ce?
pentru ca dincolo de crusta asta sint nesigure.
durerea si extremele sint inamicul public numarul 1.
au fost invatate sa stea intr-un loc caldut, nu sa lupte.
si stii ce e trist?
Ca fiintele astea nu au fost nascute meschine.
Ci educate asa.
Cu ochelari de cal, care nu le permit sa vada viata si frumusetea dincolo de epiderma personala.
Viata nu e numai calea de mijloc.
Viata e si cind bati cai nebatatorite, viata sint si extremele - care sint riscante, uneori dor, alteori scot la iveala ce e mai bun din tine.
Viata e si cind ai curajul sa ridici fiinta iubita din noroi, fara sa fii scarbit ca te murdaresti pe maini ...
Viata e si atunci cind lupti pentru familia ta, lupti uneori cu tine, lupti cu sentimentul de autosuficienta, lupti impotriva confortului personal - incerci, si speri in lucruri pe care altii nu le-ar face.
Asta e adevarata viata si adevarata putere.
Sa suferi cind esti invins, dar sa te remontezi si sa o iei de la capat.
Chiar daca doare.
Tot ce nu omoara te face mai puternic.
Iti intareste constiinta valorii de sine.
Valoare pe care nu o capeti decit daca ai in spate o istorie pe care sa te sprijini, sa poti sa spui "eu am facut asta" - si altcineva n-ar fi facut-o....
Eu am tot respectul pentru oamenii care lupta.
Pentru cei care, da, au curajul sa iubeasca pe cineva "nedezirabil", care au curajul sa stea cu un monstru incercind sa il transforme in printz, pentru cei care au curajul sa incerce - chiar daca nu reusesc - sa schimbe ceva in loc sa capituleze si sa plece.
E un gram de eroism in toate astea, si nimic patologic.
Dar asta nu poti intelege, desigur, privind din centrul universului tau unde nu esti decit tu.
Elise
forte spune:
Elise, nu vorbesc de persoana razgiiata, n-am nimic razgiiat, vorbesc de auto-respect. Si n-am in mine gena de martira. Un mare defect, recunosc.
si pentru a vedea unde duce lupta ca sa schimbi monsttrii, te invit din nou pe topicul "abuzul domestic". Toate acele femei au sperat, crezut ca-l vor schimba pe cel de linga ele, ca-l vor face un om bun. Multe au plecat (cu ceva sechele in plus), iar celelalte s-au resemnat si spera ca data viitoare sa nu dea asa tare.
Eu, una, nu am timp de pierdut sa stau sa schimb oamenii. Stiu doar sa-i aleg.
forte spune:
L’amour, un paradis artificiel ?
Dans “L’amour est une drogue douce… en général”, le psychiatre Michel Reynaud compare les mécanismes biologiques et chimiques des amoureux à ceux des toxicomanes. Politiquement incorrect.
Le pouvoir stupéfiant de la dopamine
« Si l’amour nous rend si heureux, c’est que, comme toutes les activités agréables de notre vie – regarder un bon film, lire un livre passionnant, se régaler d’un plat raffiné et, naturellement, éprouver un orgasme –, il entraîne l’augmentation dans le cerveau du taux de dopamine. Or cette substance euphorisante nous incite à désirer sans cesse plus de plaisir, plus de passion, et nous rend dépendants. Amoureux, nous partageons le sort du toxicomane qui ne vit que pour l’instant où il retrouvera ses paradis artificiels. A ceci près que notre drogue porte le prénom de l’être aimé. »
Difficile à accepter, mais ce ne sont pas seulement les qualités de l’autre qui nous rendent accros : c’est aussi la quête, purement égoïste, du plaisir maximum.
Inégaux face au plaisir
Chez l’humain, impossible de séparer la biologie de la psychologie. « Le circuit cérébral du plaisir est influencé par l’histoire personnelle de chacun. Plus on a été habitué, petit, à accepter la souffrance et la frustration, plus on acquiert le goût de la douleur. Ce n’est pas qu’on l’aime, c’est qu’elle est devenue familière. » Notre construction psychique peut ancrer en nous une attirance pour le difficile, le malsain, les relations amoureuses qui font mal. Mais ce n’est pas une fatalité : « Si les expériences de la petite enfance impriment un premier chemin désir-plaisir-manque, l’adolescence reprogramme considérablement notre fonctionnement psychique. »
Tout comme les rencontres ultérieures peuvent nous réorienter, au moins ponctuellement, vers d’autres styles de relations.
Souffrir le moins possible
Pour souffrir le moins possible, « il faudrait s’en tenir à cette règle d’or : “Je dois être la personne la plus importante, pour la personne qui est la plus importante pour moi” ». De façon à éviter les partenaires indisponibles, absents, pervers. « Il faut notamment se méfier de ceux qui tiennent un double discours, déclarant : “Je t’aime” quand leurs actes le démentent. Qui nous font passer sans transition de l’espoir au désespoir, de la douleur au plaisir, émotions extrêmes qui nous rendent captifs. » Une fois sevrés du partenaire toxique, nous nous demandons : « Comment ai-je pu rester avec quelqu’un qui ne le méritait pas ? »
« Il est bon de se rappeler que l’on n’est tombé dans cette folie que parce que l’on a éprouvé beaucoup de plaisir et de sensations fortes. »
casandra spune:
Elise, 
Jocelyn spune:
Cred ca eu gandesc mai simplist si nu filozofez atat. Pentru mine iubirea inseamna relatie. Nu stiu cum poti iubi pe cineva cu adevarat fara sa ai o relatie. Si aceasta relatie presupune niste ingrediente. Da, m-am casatorit la bine si la rau dar rau pentru mine inseamna ca depasim obstacolele impreuna, ca tragem la aceeasi caruta cum s-ar spune. Rau nu inseamna ca daca el se apuca de baut eu sa suport chestia asta ca vezi Doamne, il iubesc neconditionat. Recunosc ca nu pot nici intelege nici respecta familiile in care cei doi nu au grija unul de celalalt, se dispretuiesc, isi bat joc de sentimentele fiecaruia (sau si mai rau, devin violenti, se inseala) dar raman casatoriti si abuzeaza zilnic de "relatia" absurda pe care o au si care in nici un caz nu se poate numi dragoste.
Eu nu separ iubirea de relatie. Cum poti iubi pe cineva fara o legatura profunda cu acea persoana? Ca ii place, ca ai fluturasi in stomac, ca te topesti cand ii vezi zambetul asta nu e suficient ca sa spui: iubesc.
Iubirea neimpartasita? Nu exista 
-nu sariti, sa ma explic. Te poti indragosti de anumite lucruri care il definesc pe un om. Faci o pasiune, visezi la el, speri ca intr-o zi...dar nu se intampla nimic. Si atunci, cat tine chestia asta? Cat "iubesti" pe cineva cu care nu impartasesti aceste sentimente, cu care nu ai o relatie? Puteti sa-i spuneti cum vreti, dar iubire nu.
Daniela_b spunea mai sus "Oamenii scriu, cinta, inventeaza, fac filme despre asta..., in numele iubirii care te rascoleste, te face sa suferi dar te si purifica si te face creativ. " Ceea ce te rascoleste si te face sa suferi e mai mult pasiune, pornita de dorinta instinctuala de avea persoana pe care ai pus ochii si din durerea ca nu o poti obtine fara ca ea sa-si dea acordul. Cei care au trait asa ceva au fost mistuiti de pasiune, de excitatie (nu numai sexuala) pe care nu au mai putut-o controla si care, in final, le-a adus prabusirea sentimentului fiindca nu a putut fi "intretinut" cu nimic, nu s-a materializat. De aceea cred ca nu exista iubire neimpartasita. Este nemaipomenit atunci cand nu se pierde pasiunea dintr-o relatie dar nu poti trai la cote inalte tot timpul si un sentiment pe care il ai doar tu nu poate tine ani in sir cat poate fi o dragoste adevarata.
Oare s-a inteles ceva din explicatiile mele?
It is not enough to be good. You must be good for something. You must contribute good to the world. The world must be a better place for your presence. And the good that is in you must be spread to others. In this world so filled with problems, so constantly threatened by dark and evil challenges, you can and must rise above mediocrity, above indifference. You can become involved and speak with a strong voice for that which is right.
Elise spune:
forte - asa e, mai bine sa iti iei jucariile sa pleci dintr-o situatie care nu e tocmai pe placul tau, decit sa risti cumva sa devii martir....
Asa cum am spus, dar eu am tot respectul pentru cei sau cele care lupta si incearca sa imbunatateasca situatia.
Care lupta, nu care acceptat statusul de fapt si se lamenteaza pe baza lui.
Ce sa-i faci.
Asa sint eu, optimista, si daca omul meu ar intra intr-un rahat si ar deveni dependent, m-as lupta cu el sa-l scot, nu mi-as lua jucariile si as pleca a doua zi spre campiii mai verzi, pentru ca nu-mi mai convine situatia.
Poate as reusi sa-l ajut, poate nu.
Dar as face tot ce e omeneste posibil.
Din punctul meu de vedere, o casnicie e echivalenta cu a face un copil: e o responsabilitate pe care ti-o asumi pentru toata viata.
Si, daca ai facut-o, trebuie sa stii ca lucrurile nu vor fi roze mereu.
Poate la un moment in timp voi deveni eu nebuna si depresiva si "addicted".
Poate el.
Cred ca toti sintem de acord ca nu-ti poti parasi copilul daca se imbolnaveste sau "se defecteaza" de-a lungul timpului.
In schimb imediat sintem tentati sa spunem "lasa-l" daca sotzul o ia prin balarii?
O mama care face eforturi pentru copilul sau nu e considerata defecta. Sau tu crezi ca e, din moment ce pentru tine oricum tu esti pe primul plan?
In schimb o sotie care incearca sa repare o casnicie paradita e considerata fraiera, abuzata, martira, si sfatuita sa-l lase imediat!
Mie asta mi se pare prejudecata.
Si un egoism cras.
Elise
daniela_b spune:
[blue]Elise[/blue, cu foarte frumoase cuvinte ne-ai descris cum vezi tu viata, iubirea...
Calin este un norocos!
Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii
Jocelyn spune:
Elise, nu vorbim de situatii in care sotul se imbolnaveste, in care devine dependent de jocuri pe calculator (dar depinde si la asta din urma pana unde merge si daca vrea sa-si revina, sunt barbati care si-au abandonat familiile din cauza asta) ci de situatii grave in care sa zicem incepe sa se drogheze si te trezesti ca vinde tot din casa sau devine alcoolic violent. Si atunci cum sa o sfatuiesc eu pe o femeie, stai acolo si suporta si incearca sa-l schimbi daca el se comporta ca un animal?? Nu e vorba de o casnicie paradita ca nu mai incape egoismul amandurora si el isi lasa sosetele in frigider si ea nu pune capacul la pasta de dinti, ci de relatii abuzive, chinuitoare. Pai femeia care sta in aceste conditii nu are respect nici pentru ea, ce crezi ca mai poate face? Asta se numeste tot dependenta fiindca se lasa abuzate de parteneri bolnavi si in felul asta o iau si ele razna. Tu nu vezi cate familii distruse? Dar stau tot impreuna. Se ranesc in continuu, reciproc. La ce le foloseste?
Depinde prin ce balarii o ia, eu asa cred. Relatia cu sotul nu e ca relatia cu propriul copil, cel putin asa vad lucrurile acum, cand nu am copil. Sa spuna fetele care au copii daca am dreptate sau nu. Sotul e un adult responsabil de faptele sale, nu se compara cu un copil. Daca adultul o ia razna si tu incerci tot ce poti si ajungi in acelasi punct ce faci, stai acolo si suferi ca un caine? Asta mi se pare prostie, nu altruism sau dragoste.
It is not enough to be good. You must be good for something. You must contribute good to the world. The world must be a better place for your presence. And the good that is in you must be spread to others. In this world so filled with problems, so constantly threatened by dark and evil challenges, you can and must rise above mediocrity, above indifference. You can become involved and speak with a strong voice for that which is right.