Cum "se trece peste"?

Buna ziua...

M-am gandit atat de mult daca sa scriu sau nu... Iata-ma-s cu mana pe tastatura dar nu stiu cum sa incep... Poate cu inceputul dar care dintre ele, ca as avea vreo trei? In fine, am sa incerc o sinteza...
Am 29 de ani si am fost crescuta de bunici. Parintzii nu au murit, ii cunosc, ne vorbim dar din motive numai de ei stiute au renuntzat la mine. Nu ma plang de nimic, fiindca nu acesta e subiectul despre care vreau sa discut... Viatza mea a fost o viatza mai mult decat banala pana in ultimul an (2005). Anul trecut l-am cunoscut pe actualul meu sotz. M-am casatorit si am plecat din tzara... Problema mea majora este ca a murit bunica mea, adica MAMA - cea despre care credeam ca e nemuritoare, despre care gandeam ca va fi omniprezenta, ca imi va raspunde mereu la telefon cand voi suna "acasa". A murit in mai, anul trecut, si de atunci... lipseste o parte din mine. O parte mare. Nu stiu cum sa o las sa plece, cum sa ii dau drumul. Aproape ca nu e seara in care sa nu ma gandesc la ea. Sa nu ma gandesc ca nu e aici sa isi vada viitoarea stra-nepoata... Stiu ca durerea mea nu e una deosebita, sau mai mare decat a altora, dar... momentan, ma impiedica sa traiesc. Sunt gravida in luna a IX-a si de tot atatea luni nu ma pot opri din plans si din dor. In plus, ma gandesc si la bunicul meu, ramas singur in tzara, care a si avut "norocul" de a-si rupe piciorul si care momentan se afla, operat, in spital... Nu stiu cum sa nu mai fiu "prapastioasa", cum sa ma linistesc (stiu ca starile mele le transmit si BB-ului meu, cum sa o las pe MAMA sa se odihneasca, cum sa nu ma mai ingrijorez (mai mult decat trebuie) pentru bunicul meu... Va imaginatzi ca pe acest fond, nici viatza de familie nu e roz. E greu sa stai langa cineva care toata ziua e melancolic, ganditor sau plangaretz... Va rog, daca imi putetzi da un sfat sau daca atzi trecut prin situatzii asemanatoare... Personal, nu mi-e frica de moarte dar intotdeauna am fost oripilata de moartea celor apropiatzi mie. Nu potzi lupta cu durerea respectiva iar persoana nu o potzi inlocui... Cuvinte de genul "ea e langa tine sau te vegheaza" nu ma ajuta defel... Credetzi ca ar trebui sa fac terapie sau ... ? Cu multzumiri anticipate si respect!

AbraMack

giulia71 spune:

In primul rand primeste un de la mine si nu mai fi trista macar pentru un minut. Iti inteleg perfect starea prin care treci, pentru ca si eu l-am pierdut pe tata cand aveam numai 18 ani. Acum o am numai pe mama, de care sunt departe si numai gandul ca i s-ar intampla ceva imi strapunge inima ca un cutit. Incerc sa-mi spun de mii de ori ca asta e viata, ca o data va pleca de langa mine si ma rog ca acea data sa fie cat mai tarziu cu putinta...
Stii, noi oamenii suntem diferiti, sunt oameni puternici, pe care eu ii admir foarte mult si oamneni mai putin puternici (din care eu fac parte) care pentru a "se ridica" au nevoie de ajutor. Daca simti ca nu te poti ridica singura, nu mai astepta, cauta ajutorul unui specialist (psiholog). Cred ca o persoana calificata, care sa te asculte, sa te invete sa traiesti fara mama ta, sa te invete sa te bucuri din nou de viata te-ar ajuta enorm sa iesi din impasul actual!
Pe de alta parte este foarte posibil ca starile depresive pe care le ai sa se datoreze schimbarlor hormonale din timpul sarcinii.
Eu iti recomand multa odihna acum pe ulyima suta de metrii pana la marele eveniment si multa sanatate tie si bb-ului!
Sa auzim de bine!

ange spune:

dupa parerea mea nu cred ca e cazul sa faci terapie acum.si eu am trecut prin momente dificile ca si tine.ai nevoie de multaa odihna,intelegere,calm,dragoste si ai sa vezi ca trec toate.Asteapta sa nasti,asteapta sa devii mamica si ai sa vezi cum viata ti se va schimba.
Stare de gravidutza de multe ori aduce depresii.
daca dupa nastere ai sa te simti la fel ca pana acum poate atunci e cazul sa consulti un specialist...
Acum nu te gandi decat la minunea pe care o porti acolo in "ghiozdanel".O sa-ti faca bine.
Nastere usoara si sanatate maxima.


ange,mamica de 2 ori

foto
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=12366" target="_blank">povestea Maiei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=16811" target="_blank">povestea lui Robert

craluca spune:

Draga mea, se trece foarte greu peste. Acum un an si jumatate mi s-a intamplat aclasi lucru: as murit bunica mea, cea care m-a crescut, cea careia ii spuneam "mama". A murit aiurea, prosteste, nu ne asteptam, era in bratele mele, cand am ajuns cu ea la spital era deja in stop cardio-respirator, m-am chinuit cu soferul de pe salvare sa o dam jos din masina si sa o punem pe targa ... nu au mai putut face nimic pentru ea ... si nici eu ...

Nu mi-a trecut deloc dorul de ea si, la fel ca tine, nu e seara in care sa nu ma gandesc la ea; cei din casa nu imi cunosc suferinta, nu stiu ca plang de dorul ei aproape in fiecare noapte, nu le spun, nu vreau sa ii intristez.

De trecut va trece, pe cand aveam numai 14 ani a murit tatal meu, avea doar 38 de ani si era cel mai bun prieten al meu ... Dar mi-a luat foarte mult timp sa accept moartea lui si sa ma obisnuiesc cu lipsa lui.

Chestia cu specialistul ... nu stiu ce sa spun, eu sunt specialist (psiholog) si nu ma ajuta cu nimic! Nu exista consolare pentru astfel de durere si nici sfaturi.

Cred insa ca o data ce vei naste si iti vei tine puiul in brate, asta te va ajuta, nu iti pot explica de ce, dar mie asa mi s-a intamplat. Am trecut prin multe astfel de pierderi si intotdeauna copiii mei m-au ajutat sa trec peste ... plus timpul ...

AbraMack spune:

Va multzumesc mult, doamnelor, pentru raspunsurile si incurajarile voastre. Ieri, chiar de Sfantul Valentin, am primit un colet din Romania, de la bunicul meu. Printre altele, mi-a trimis si niste hainutze de ale mele, de cand eram piticot. Hainutze facute de MAMA si pastrate cu grija, ca noi, fiindca - zicea ea - "Cand eu n-oi mai fi, astea or ramane amintire, pentru fata ta!" Era convinsa ca intr-o zi o sa am o fetitza. Asa si e... Coincidentza? Un semn? Fara a fi foarte superstitzioasa, am luat intamplarea drept un semn. Ca sa nu mai spun ca in Romania, totzi ginecologii mi-au spus ca nu pot avea copii dar, culmea culmilor!, am ramas insarcinata imediat dupa ce a murit ea... Si eu eram convinsa ca o sa am o fata... asa, ca o "compensare" pentru plecarea ei... Incep sa cred, chiar daca e greu, ca totusi exista un loc in Universul asta de unde cei dragi si plecatzi ne urmaresc si au grija sa nu ne fie atat de greu... Va multzumesc inca o data pentru suport si sunt alaturi, cu inima si gandul, de cei care au probleme mult mai grave decat ale mele! O zi si o viatza buna si linistita sa avetzi!

AbraMack

sirimie spune:

Vorbeste mult cu bebelusul tau! Nu ai cum sa nu suferi, dar iti alina durerea. Nastere usoara si bb sanatos!


Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005)

Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos

ionella3003 spune:

abra, suntem alaturi de tine si oricand vei simti nevoia sa te descarci, vei gasi pe cineva aici care sa te asculte si sa te incurajeze...
si eu mi-am pierdut tatal acum 4 ani si am suferit teribil ca nu a apucat sa-si vada nepotul... insa l-am visat de atatea ori si era asa de fericit si implicat in viata noastra de acum incat sunt sigura ca, de undeva de acolo de sus vegheaza asupra noastra si se roaga pt. noi... cel putin sunt sigura ca e bine si nu mai sufera (a murit de cancer)...
si, uneori, sarcina si toate schimbarile pe care le implica venirea pe lume a unui sufletel ne fac sa ne pierdem putin echilibrul...insa toate astea vor trece!... si vei vedea ce minunata va fi viata alaturi de printesa ta! Incearca sa te bucuri de fiecare moment de sarcina... o sa le duci dorul...

Ionela si Alex (DN 21.09.2004)
ALEX cantaretul

AbraMack spune:

Multzumesc, inca o data, doamnelor. Multzumesc Doamna Ionella. Si bunica mea a murit de cancer. Singura mea consolare, daca ma pot exprima asa, este ca nu a suferit foarte foarte mult. Si ca am apucat sa fiu in Romania. Am ajuns acasa si - dupa doua zile - s-a stins: ma astepta chiar daca nu m-a recunoscut... A fost cumplit pentru mine... M-a privit in ochi si mi-a spus ca mama ei e bolnava... ochii ei insa erau senini (deduc ca totusi isi amintea vag de mine)... I-am spus ca si mama mea e bolnava si ca o iubesc mult si ca nu as vrea sa plece... Nu a fost cum a vrut eu... In fine, o sa para dur ceea ce spun acum, dar nu stiu daca fiica mea va putea umple golul din sufletul meu. Toata lumea e de parere ca da insa eu sunt speriata fiindca nu pot simtzi asta. Nu ma intelegetzi gresit, e un copil dorit si ma bucur ca il pot avea, in ciuda tuturor opiniilor medicale, dar... Nu stiu ce ma face atat de nefericita. Cateodata mi-e rusine de lipsa mea de sentimente, de egoismul meu...cateodata am indoieli ca am sa fiu o mama buna tocmai pentru faptul ca bucuria nasterii nu imi alina durerea pierderii celei care a fost totul pentru mine...Am senzatzia ca incerc sa imi mint spiritul, sa il adorm cu promisiuni, pentru a-mi putea continua viatza intr-o oarecare normalitate... Tot ce-mi ramane de facut este sa astept sa nasc si sa sper ca voi avea sentimentele necesare pentru a fi o buna mama si nu ca aceea care m-a nascut pe mine... Oricum, eu va multzumesc inca o data ca ma "ascultatzi", cititzi, intzelegetzi si ca suntetzi alaturi de mine. Multa sanatate si pace spirituala va doresc...

AbraMack

sirimie spune:

Eu cind eram gravida eram mai plingacioasa. Sarcina schimba starea de spirit. Nu mai fi trista, bebelusul tau are nevoie de tine, gindeste-te la asta cel mai mult.

Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005)

Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos

otis41 spune:

Abramack, stiu ca iti este greu si e normal sa suferi si sa plangi dupa moartea "mamei" bunicii care te-a crescut, si faptul ca si bunicul e bolnav te face sa-ti fie greu. Gandeste-te si la ingerasul pe care-l vei vedea in scurt timp, trebuie sa fii o mama odihnita sa poti sa ai grija de el, cand va veni, trebuie sa-l inconjori cu multa dragoste, ai nevoie de odihna de zambete pentru marea intalnire cu fetita ta! Dumnezeu iti va da putere numai cand stii ca un suflet atat de curat va veni in curand in viata ta!
Sanatate multa si nastere usoara!

miria_cristina spune:

Fetele ti-au dat multe sfaturi si ti-au povestit si din experientele lor. E clar ca nu esti singura care a trecut si va mai trece prin genul acesta de probleme si poate altele.
Si eu, ca si toti ceilalti oameni nu mai am langa mine sa mangai sau sa vorbesc persoane pe care le iubesc.

Dar eu, una, refuz sa fac diferenta asa cum avem tentinta cu totii intre vii si morti.

Nici preotii in biserica nu spun morti, si ADORMITI! Pentru mine, bunicul meu este langa mine in continuare. Il vreau langa mine pentru ca a fost un om bun si m-a iubit mult. Cand am probleme ma rog lui Dumnezeu, dar ma gandesc si la el si-i cer sa ma indrume. Eu il pastrez VIU si nu ma gandesc la el ca la un mort. Pentru mine morti sunt toti cei care mi-au facut un rau si amintirile urate. Si pentru ca stiu cat bine mi-a vrut si cat m-a ajutat ma gandesc la el si ma intreb: OARE EL DACA MA VEDE ASA CUM S-AR SIMTI? cE MI-AR ZICE? cUM M-AR INCURAJA? Si pentru ca l-am cunoscut bine pot sa raspund in locul lui si sa aleg varianta care si-ar fi dorit-o pentru mine.

Cristina si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina