implicatii psihologice

ileana spune:

Anamadalina,


LA MULTI ANI!Tot ce iti doresti!

stuart spune:

Maduta,

LA MULTI ANI ! Sa fii sanatoasa, iubita si fericita alaturi de persoana iubita si cat de curand sa primesti in dar mult dorit si asteptat!

&

Stu

tanima_i2002 spune:

Dragele mele,
Ma regasesc in toate problemele voastre la un loc. Citesc fiecare subiect al acestui forum si pling. Pling ca nu am un bebe, pling ca nu il pot face, ca nu il pot tine cind in sfirsit reusesc sa il fac, pling ca am pierdut o noua sarcina...Nici eu nu mai stiu de ce pling. Pling pentru suferintele mele si ale voastre totodata. Eu am ajuns ;la capatul puterilor. Nu mai stiu incotro s-o apuc. Nu mai am pe nimeni linga mine. Dupa atitea esecuri si relatia cu sotul s-a deteriorat cumplit. Ce e drept nu numai din cauza copilului pe care nu am reusit sa il facem impreuna. Dar acum nici nu mai am cu cine sa incerc. Am ramas singura. Nici nu stiu ce imi mai doresc acum: sa mai fac un copil vreodata sau nu... Poate o sa mai rasara si soarele pe strada mea vreodata si ma voi simti in stare sa ma ridic din nou si sa o iau de la capat. Deocamdata va tin pumnii voua sa reusiti, pentru ca reusita voastra inseamna un strop de speranta si pentru mine. Desi nu va cunosc, sinteti prietenele mele ("de suferinte" ce e drept") si ma bucur pentru fiecare dintre voi. Fruntea sus si sa aud numai de bine.
PS: Si eu am ajuns la o virsta la care nu prea mai ai puterea sa te ridici dupa fiecare esec. 30 de ani ar trebui sa fie o varsta frumoasa in care fiecare femeie sa faca un bilant al reusitelor sale. Eu nu prea am ce bilant sa mai fac. Ma intorc la zero.

Anamadalina spune:

La multi ani si voua si sa fiti iubite si fericite! Va multumesc frumos de urari si va doresc din toata inima mea tot binele din lume si mult asteptati :)
va sarut,,

Maduta

asi spune:

quote:

---

Originally posted by Anamadalina
pot doar sa sper ca intr-o zi imi voi tine in brate propriul bebe macar pentru 5 minute si dupa aia pot sa mor!



Maduta

---

Am fost si eu in sitiatia ta.Eram disparata ca nu faceam copii si am vrut sa mor.Apoi m-am gandit ce as face eu daca sotul meu m-ar lasa singura....
Nu fii egoista si fa un copil pentru el nu pentru tine.Atata timp cat gandesti ca acel copil se naste doar pentru a-ti mangaia orgoliul tau ranit mai bine nu-l face.
A fi parinte e o responsabilitate enorma.Niciodata un copil nu-si iubeste parintii la fel cum il iubesc parintii pe el.
Trebuie sa lupti sa fii sanatoasa la minte si la trup pentru copilul tau.Nu te gandii sa mori dupa ce-l tii in brate.De ce e el vinovat ca noi suferim.




Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.
Familia mea
Razvan

adela achim spune:

La multi ani ANAMADALINA!!!!!!!!
Sa te ajute Dumnezeu sa treci cu bine peste momentele grele ale vietii,sa fi sanatoasa,si iti mai doresc sa-ti implinesti visul cat mai curand...
TE

ADELA

crinuta71 spune:

Fetelor, si eu ma regasesc in tot ce scrieti voi aici. Se pare ca am trecut prin toate starile acestea (si uneori mai trec).
Si nu o data am gandit si eu ca tine, Anamadalina, adica sa-mi tin macar pentru 5 minute bebele in brate si apoi sa mor. Acum, dupa nenumarate monitorizari, 5 IUI si 1 FIV, toate nereusite, parca m-am mai linistit psihic. Poate ca m-am resemnat. Mi-am dat seama ca nu ma ajuta cu nimic stresul si supararile. Incerc sa-mi vad de viata si sa nu ma gandesc la nimic pana cand voi face un nou FIV. Dar nu am de gand sa renunt, chiar am o prietena care a reusit la al 3-lea FIV si acum are o fetita scumpa de tot. Trebuie sa speram si sa nu ne dam batute.
Anamadalina am inteles ca e ziua ta azi, iti doresc La multi ani! si sa ti se implineasca dorinta cat mai repede.
pentru toate fetele

poze

ana maria spune:

Haideti sa va spun si eu putin din experienta mea. Acum doi ani ma aflam in aceeasi situatie cu voi. Ma aflam intr-o depresie maxima, nu mai traiam decat pentru speranta de a ramane insarcinata. trecusera aprope 3 ani de cand incepusem investigatiile si aprope 9 de cand eram cu sotul meu si pana atunci nu ramasesem niciodatat gravida. facusem analize si investigatii, tot ce se putea face, aveam un dosar consistent.

Ajunsesem atat de nebuna ca imi doream macar sa raman insarcinata, chiar daca nu as fi putut pastra sarcina.

Pana cand prin luna februarie 2004 am hotarat ca daca nu fac ceva sa ma linistesc o voi lua razna. Am si scris atunci un mesaj pe forum destinat aspirantelor in situatia mea"nu uitati sa traiti". Am luat atunci decizia sa traiesc si sa ma bucur de viata mea. Am inceput sa fac terapie cu un psiholog pentru ca singura nu ma puteam detasa. De la psiholog am inteles in linii mari ca un copil nu vine decat atunci cand ai loc in viata ta pentru el iar stresul si nebunia mea nu cred ca ma faceau o mama dezirabila. Cert e ca dupa o luna de tearpie am simtit ca vad si eu soarele pe cer si pot sa ma gandesc si la altceva... pana atunci toate deciziile mele depindeau de "poate o sa fiu insarcinata atunci" asa ca mai bine nu... (referitor la vacante sau la viata mea profesionala).

Am inceput sa ma aplec catre profesia mea mai mult si am reusit i scurt timp sa obtin o bursa de cercetare la o Univeristate de afara si o vizita de studiu de o luna pe perioada verii in alta tara.

In mai eram deja insarcinata (facusem un IAs - primul la sfatul doctoritei care aflase ca plec pentru o perioada lunga din tara) si culmea e ca facusem atatea planuri de viitor ca putin m-am simtit data peste cap. Poate chiar ajunsesem sa simt ca nu e momentul pentru sarcina mea... cert e ca eram foarte realxata si nu mai stateam doar cu gandul la copil.

Povestea are un happy end bineintels, ca doar scriem pentru incurajare. Happy endul are 1 an si 2 luni, mrge si vorbeste cate ceva deja. Despre sarcina nu va spun nimic, asa cum nici eu nu am stiut nimic pentru ca dintr-o superstitie nu am citit nimic pana nu am ramas . Ba hai sa va spun ceva, a fost asa o sarcina ca atunci cand am aflat de sarcina am fost asa de derutata ca va dura 9 luni pana imi voi tine comoara in brate .... oar pe parcurs am avut momente cand m-am gandit ca as vrea viata mea de dinainte inapoi. Dar dupa ce s-a nascut comoara am uitat complet prin ce am trecut si fericirea nu e egalata de nimic

La multi ani Maduta!! Sa-ti aduca Doamne Doamne vestea cea buna!!!


Ana Maria si Victor Stefan (15 12 2004)

Succes si s-auzim numai de bine!!!

danutza_c spune:

Anamadalina, abia acuma am avut timp sa citesc ceea ce ai scris, fara sa pot citi si ceea ce ti-au raspuns fetele, vreau sa iti scriu citeva rinduri.
Si eu am avut aceleasi temeri ca si tine referitor la sotul meu: daca la un moment dat o sa gaseasca pe una care sa-i faca copil? Daca o sa constate ca e mai bine asa? Am si un mare sentiment de vinovatie fata de el pentru ca din cauza mea (chiar daca nu e ceva ce am ales eu sa fie asa) el nu poate sa aibe copilul lui. De ce sa fie el pedepsit din cauza mea?
Dupa ce m-am intors din tara unde am stat 3 luni si ma incercat 2 fiv-uri, fara succes am ajuns la un punct limita in care simt ca daca o sa continui sa fiu deprimata si sa pling si sa il innebunesc la cap pe sotul meu cu sentimentele mele de vinovatie, inutilitate nu o sa fac decit rau pentru ca barbatii, oricit de mult te-ar iubi la un moment dta nu mai pot sa suporte chestii din astea, cu atit mai mult cu cit al meu e leu...
Am facut eforturi si am reusit sa ingrop undeva in sufletul meu aceste sentimente si sa nu le mai transform intr-o obsesie, ca de fapt asta e problema noastra: tramsformam toate gindurile astea in obsesii si astfel cream energii negative in jurul nostru care nu fac decit rau, strica relatiile cu cel iubit si tot asa. Eu nu pot sa spun ca nu ma mai gindesc, dimpotriva neuronii mei (citi or mai ramas...) zumzaie in permamnenta si fac tot felul de conexiuni de unde se nasc tot felul de idei despre cum as putea sa rezolv situatia asta, adica cum am putea avea si noi bebele nostru. Deci eu pot sa spun ca ma reusit sa scap de obsesie, dar asta nu inseamna ca nu ma mai gindesc, nici pe departe!
Si vreau sa iti spun ca tu ai inca timp, eu am 42 si in curind fac 43, ca ma simt ca de 20 e altceva... Toata viata mea mi-am dorit sa am puiutul meu, din nefericicre pina aucma nu am gasit si barbatul cu care sa il fac, si uite, ironie acuma cind l-am gasit constat ca nu il pot face.
Toata viata asta e o lupta, chiar si cei care aparent o duc bine si au tot ce le trebuie la un moment dat lupta. Daca am putea schimba felul cum e facuta lumea ar fi minunat!
Dar mai e ceva: gindeste-te ca acuma ai toate motivele sa fii fericita, ai linga tine pe cineva de mare exceptie cum ai spus. De ce sa nu fii fericita? Stii ca exista o vorba care spune ca "nemultumitului i se ia darul" Fii fericta linga el, ai incredere ca Dumnezeu are ceva in plan si pentru voi si o sa-ti fie mai usor. Dar gindetse-te ca de fapt ai toate motivele sa fii fericita si poate superi pe Dumnezeu daca nu esti.
Exista in fiecare dintre noi forta sa ridicam de jos, sa ne stergem lacrimile si sa mergem mai departe zimbind, este doar o chetsie de optiune: daca vrei sa fii fericit sau nu. Pe mine viata m-a pus in tot felul de situatii foarte grele si am invatat si am constat ca de fapt am avut mereu motive sa fiu fericita dar de fapt eu nu eram in stare "sa vad padurea de copaci" si cind mi-a fost luata padurea am realizat de fapt ce aveam...
Fii fericita, gindeste pozitiv, forteaza-te sa faci asta la inceput si pe urma o sa vina de la sine, si o sa vezi ca totul o sa fie mai usor. Esti tinara, esti sanatoasa ( nu ai o boala care sa te rapuna prematur) ai un sot care te iubeste, aveti cum sa va faceti o casa (sunt atitia oameni care nu ai bani ca sa dea copiilor de mincare sau batrini care nu isi pot permite sa isi cumpere medicmanete sau mincare) sunt sigura ca esti si frumoasa asa ca fii fericita!

sorceress spune:

Fetelor,

Lectia cu resursele psihice (ce oi mai avea din ele) o stiu pe dinafara. Eu mi-am dorit dintotdeauna sa plec din Romania. Tin minte ca ajunsesem la un moment dat intr-o stare de-aia rebela (acum cind ma uit in spate rid, ce naiba sa fac, ca aveam 20 de ani) si mi-am pus in gind ca orice ar fi, plec. Si am plecat fara nici o urma de regret si am venit in tara visurilor mele...
Acum, cind ma uit inapoi, la cum eram inainte si cum sint acum...of Doamne, mare mare diferentza. Sint o persoana mult, mult mai agitata. Cultura de aici si-a pus amprenta pe mine. Sint intr-o alergatura continua si desi totul e automatizat in jurul meu, imi dau seama ca nu mai am timp. Nu mai am timp sa ma ascult, nu mai am timp sa ma relaxez, am ajuns in halul ala de ma duc sa imi ridic scrisorile cu masina (cutia postala e la 50 m de casa).

De 2 ani de cind incercam sa-l avem pe bebe (si mai ales in ultimul an) sint si mai agitata. Asa ca sfatul meu pentru voi si pentru mine, gasiti-va timp pentru voi, dragele mele. Ascultati-va! Aveti inca multe, multe sa va spuneti, doar ca gasiti-va timp pentru asta!

Ca a rugati sau meditati sau va duceti la un salon de infrumusetare sau dezlegati un rebus sau pur si simplu stati cu ochii in tavan si va ginditi la cai verzi, faceti-o pentru voi. Va linisteste. Si oare in situatia noastra, nu avem nevoie de liniste?