ce inseamna pentru voi cununia religioasa?

... tot citesc pe acest forum despre felurite reprezentari ale cununiei religioase...
sunt tare curioasa, ce semnifica pentru voi slujba aceea pe care o tin preotii pentru a va cununa?chiar traiti momentul, va doriti binecuvantarea lui Dumnezeu si-L rugati sa va dea curajul si intelepciunea de a duce o viata minunata alaturi de cel care l-ati ales sa va fie sot, sau este doar o formalitate, o chestie pe care trebuie s-o faceti, ca sa aratati copiilor cum v-a pus "popa" cununiile?
intreb si pentru ca am vazut ca multe din noi incercam sa"pacalim" prin omisiune preotii ca nasii sunt cununati, cautam biserici unde nu se cere sa ne spovedim inainte pentru ca 'slabim"si nu mai sta rochia pe noi, preoti care accepta tot feluri de compromisuri "pentru ca asa vrem noi"!!
sper sa nu va suparati prea tare pe mine, eu nu spun asta cu rautate sau din fanatism religios...doar sunt curioasa!!

cu fiecare zi mai aproape de bebe al meu!!!
http://daisyPath.com/days/060902/0/0/+1/1

Raza de soare spune:

Am mai spus asta, dar nu mai stiu unde am citit-o ( parca pe forum ), ca in momentul in care 2 oameni se iubesc, uniunea este deja facuta in Ceruri. Iar faptul cum ne-am intalnit, confirma acest lucru. Ne dorim insa din tot sufletul sa primim binecuvantarea sfanta in fata icoanelor, sa fim cununati asa cum trebuie, sa fim sot si sotie in fata lui Dumnezeu. Uf ! E greu de explicat... E bine ca bebe sa vina pe lume, parintii fiind cununati religios; insa nu pt bebe ne dorim acest lucru. Pur si simplu, am pune acel 1 % care lipseste acum, pt a ne simti cu adevarat casatoriti.

Raza de soare

Il iubesc pe cel mai bun ! ...

dyadya spune:

Moko, inainte sa citesc subiectul tau tocmai ce-am raspuns la cel cu "nasul musulman". Uite ce am scris:
e adevarat ca la ora actuala poti sa faci ce vrei, fara sa respecti nici un canon, si nimeni nu te intreaba de sanatate, dar ma intreb si eu: daca tot nu vrem sa respectam nimic impus de biserica pt slujba de nunta, daca tot suntem chititi sa le tinem pe alea noastre, sa omitem a anunta preotul mici detalii de genul: stiti, noi nu suntem ortodocsi, atunci de ce mai insistam sa ne cununam in biserica?! Doar pentru ca da bine in poze?! Eu una nu mi-as dori o cununie religioasa bazata pe minciuna. Si chiar daca am tot zis eu pe aici ca nu vreau sa merg la spovedanie inainte de nunta, asta nu inseamna ca o sa-mi permit sa mint preotul si sa-i spun senina in fata : da, parinte sigur ca ne-am spovedit. Daca la biserica unde facem noi, ni se va spune ca e obligatoriu, o vom face si basta.
Eu sunt cea care a zis ca nu poate tine post pentru ca nu mai sta rochia pe ea! Si asta e un adevar: slabesc foarte usor(fara sa-mi doresc acest lucru) si chiar ar fi o problema. DAR, intentionez sa ma duc la biserica, atunci in apropierea nuntii, si sa intreb explicit preotul daca trebuie si ce trebuie sa fac. De ce ma duc sa fac asta? Pentru ca eu stiu DEJA ca trebuie sa ma spovedesc inainte si daca preotul ma intreba inainte de cununie: v-ati spovedit? nu pot sa-i spun: n-am stiut. Ca am stiut! Si uite asa iti raspund la intrebare!
Stii, treaba asta are doua taisuri: pe de o parte, noi nu suntem bisericosi de felul nostru( in sensul ca nu tinem posturi, nu ne spovedim, impartasim, nu mergem la biserica in mod regulat), deci sa ma duc acum sa ma spovedesc inseamna sa o fac doar pt ca trebuie nu pt ca asa simt. Pe de alta parte, asa "nebisericosi" cum suntem consideram ca aceasta slujba in biserica are o semnificatie spirituala si nu doar sociala(vorba ta, sa ne vada copiii in poze cu pirostriile in cap). Si daca eu pun pret pe ce spune preotul acolo, si daca eu consider ca intr-adevar acea slujba este o binecuvantare pe care o primim, atunci mi se pare normal sa respect regulile impuse de ei. Pt ca daca-i mint pe ei, de fapt ma mint pe mine.
si da, eu sunt de-aia care cand merge la nunti, ii dau lacrimile la slujba. De ce? Pt ca mi se pare emotionant momentul, si ca sa te emotioneze ceva trebuie sa crezi in acel ceva, altfel ai asista pasibil la toata scena.
Sper ca ti-am raspuns la intrebare.

NicoletaB spune:

pentru mine aceasta este adevaratul juramant de credinta, si nu cea civila desi in fata legii aceasta conteaza
tocmai pt a nu avea dubii remuscari ce data trebuie sarbatorita voi face cele 2 casatorii in aceeasi zi

SunSmile spune:

Hmmm....Pt mine Dumnezeu este in tot si in toate! DAR...casa LUI este biserica. Sau cel putin, asa se zice! De fapt casa LUI este in fiecare casa unde oamenii vor sa-L primeasca si cred in EL. Eu cred cu tarie ca nu eu mi-am ales sotul si nici el pe mine. Eram alesi de mult prea multa vreme. O relatie perfecta care a primit binecuvantarea sfanta, intr-o zi minunata de duminica. Asa definesc ceea ce s-a intamplat pe 25 septembrie 2005! Nu pupatul icoanelor, nu preotii, nu pirostriile. Ci faptul ca (moment filmat de altfel) am ridicat privirea spre cer...si am simtit ca cineva imi zambeste parinteste! Si atunci am realizat ca DA, Dumnezeu era alaturi de noi!

oana8188 spune:

Draga Moko, e dureros de adevarat ce spui, ca de multe ori, in goana dupa cele mai frumoase decoratiuni, cea mai frumoasa rochie, cele mai faine verighete, etc, uitam ce e cel mai important, ca incepem o viata impreuna in fata lumii si a lui Dumnezeu. Eu, in ziua nuntii, am fost atat de "alergata", nici emotii nu am avut timp sa am....Iar in biserica, cum zicea si Sun Smile, au fost momente cand nu prea eram atenta la ce spunea preotul, dar m-am gandit la noi doi, la ziua aceea speciala si m-am rugat pentru linistea si fericirea noastra, ca familie...

Oana

http://pg.photos.yahoo.com/ph/oana8188/my_photos

olguttza spune:

quote:

---

Originally posted by SunSmile

Hmmm....Pt mine Dumnezeu este in tot si in toate! DAR...casa LUI este biserica. Sau cel putin, asa se zice! De fapt casa LUI este in fiecare casa unde oamenii vor sa-L primeasca si cred in EL. Eu cred cu tarie ca nu eu mi-am ales sotul si nici el pe mine. Eram alesi de mult prea multa vreme. O relatie perfecta care a primit binecuvantarea sfanta, intr-o zi minunata de duminica. Asa definesc ceea ce s-a intamplat pe 25 septembrie 2005! Nu pupatul icoanelor, nu preotii, nu pirostriile. Ci faptul ca (moment filmat de altfel) am ridicat privirea spre cer...si am simtit ca cineva imi zambeste parinteste! Si atunci am realizat ca DA, Dumnezeu era alaturi de noi!

---

Parca as fi vorbit eu... Mai ales, ca si eu tot duminica m-am cununat!
Nu stiu altii cum sunt, da io cred ca e un moment pe care-l traiesti cu toate fibrele si celulele doar o singura data-n viata! n-am mai simtit nicaieri, niciodata acel "ceva" de nedescris, acea liniste interioara, acea impacare cu mine insami, acea spalare a pacatelor, daca-i pot zice asa, acele furnicaturi pana-n maduva oaselor. Nu era tremurat, nu era emotie...era o imensa pace care se lasase asupra mea. Si asta tocmai pentru ca sunt convinsa ca am fost dati unul celuilalt sau, asa cum spunea SunSmile, "eram alesi de mult prea multa vreme." Cat despre nasi, ce pot sa spun?! nu credinta ca ne vor fi mentori spirituali ne-am "impins" sa-i alegem, ci faptul ca ei chiar sunt un model de iubire si trainicie. Si, mai ales pentru ca, spre marele nostru noroc, ne sunt cei mai buni prieteni!

Daca ar fi sa am doua vieti, as trai o singura data.

elara spune:

Si eu percep acest ritual ca pe o binecuvantare a relatiei noastre si ca pe ocrotire ce o vom primi. Vom lasa in urma anii in care am trait doar prin dragostea ce ne-o purtam si binecuvantarea parintilor. Vom cere binecuvantarea lui Dumnezeu si sper sa fim suficient de buni ca sa o meritam si sa o respectam, pana la sfarsitul zilelor noastre.
Nu neg ca dincolo de acesta semnificatie nu pacatuiesc si eu ca orice muritor.........intrand in iuresul acesta atat de ametitor al pregatirilor acelei zile si sa cad in capcana amagitoare a uitarii umilintei....
Si recunosc .........ca sunt prea slaba sa am puterea de a atinge acea umilinta... Dumnezeiasca....incat sa pot renunta la toate aceste lucruri efemere si total neimportante in raport cu semnificatia profunda cununiei religioase pentru care....oricare dintre noi nu avem nevoie decat de sinceritate in decizia luata, suflet curat si mai ales iubire fata de Dumnezeu.

Asa ca imi voi lua rochita, pantofi, voal, verighete...si ma voi lasa imbatata de toata acesta latura "sociala" cum spunea Dya, si sper sa ma simt o mica printesa in acea zi...cu speranta si increderea ca Bunul Dumnezeu toate aceste "nimicuri" pe care El ca pe un parinte iubitor le considera "copilaresti" .....le intelege si ni le iarta cata vreme ne casatorim cu suflet curat si din dragoste de El si de alesul nostru....

Asa vad eu.

Nunta noastra: 29 iulie 2006

"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca

majaginn spune:

....eu vin dintr-o familie de credinciosi, cu bunicul preot s.a.m.d, sotul meu la fel. Cu toate astea, noi traind aici in Suedia, am ales sa facem o casatorie mica, cununati civil afara in natura, la malul marii. A fost super, a fost minunat, am avut un flautistsi un violonist in loc de cor, natura, simplitate, oameni dragi alaturi de noi si NOI DOI. Oamenii care ne iubesc ne-au facut urari pe viata si totul a fost atat de emotionant, atatea lacrimi, atata caldura....

Apoi au intervenit socrii mei si parintii mei si au vrut sa facem o cununie religioasa, ca "asa se face". Si asa am facut noi nunta religioasa anul trecut in Romania. Am planificat, ne-am agitat, am cheltuit enorm si am avut o zi de vis, totul a iesit minunat.Vreau sa va spun sincer ca cununia religioasa m-a lasat rece. Nu am simtit emotie, nu am simtit comuniune, nimic. Am vorbit cu preotul dinainte si l-am rugat sa treaca peste fazele cu "si sotia sa se supuna, si femeia este supusa barbatului,", etc. Este impotriva tuturor principiilor noastre, si ptr. noi ar fi fost important ca preotul sa ne respecte aceasta dorinta. Dar credeti ca a facut-o???????NU! Si atunci mi-a venit sa plang nu alta, ca se si vede in poze, ca mi-au dat lacrimile.


De ce tin preotii in religia ortodoxa cu tot dinadinsul sa repete de nenumarate ori ca femeia trebuie sa se supana barbatului? Este deplasat si revoltator, oricat de credincioasa as fii eu, tot nu pot sa accept.

In toata slujba nu este un moment de unire intre cei doi soti, cand ei ar trebui sa isi suna lucruri unul altuia, promisiuni de viitor sau altceva.

Pe mine m-a mai iritat de numai ca nasii ne-au pus inelele pe mana! Asa e la toate slujbele? Noi nici nu am realizat ce se intampla, numai vedem ca nsaii ne pun verighetele.....dupa aia ne-am uitat cam disperati unul la altul...cu regrete....vroiam sa-mi puna EL ineleul pe deget!

la sfarsit au inceput preotii sa cante La Multi Ani! Nu am intele, dar in fine....poate nu e asa la toate slujbele de cununie.

Pot sa va zic sincer ca atat eu cat si sotul meu am simti mai multa emotie si am simtit mai mult momentul la cununia civila aici in Suedia, asa simpla si modesta cum a fost ea. Si nu are de-a face cu credinta noastra in D-zeu.

Maja & Seb newlyweds
http://community.webshots.com/user/ginmseb
****un site despre nunta in curand!***

Tanti Zavaidoc spune:

Mayaginn, cat ma bucur ca ai scris ce ai scris! Si eu am simtit la fel, iar cand preotul o tinea pe-a lui ca "femeia se supune barbatului" si nu mai stiu ce, eu maraiam "mda, sigur", pe nasa o pufnea rasul, nasul mustacea si el (ca doar ne cunoaste), iar al meu ridica din sprancene spre mine. Deci... Sa ma ierte cele bisericoase, dar Dumnezeu nu sta in biserica. Daca am fi mai atenti, L-am vedea in fiecare zi in casele noastre, in oamenii pe care ii intalnim, in lucrurile care se intampla spre binele nostru. Nu faci bine numai ducandu-te la biserica, ci important e sa faci bine mereu, chiar si cu lucruri foarte mici. Pomenile nu sunt numai cele cu lumanare si coliva, ci si ajutorul de fiecare zi pe care ni-l dam unii altora. E doar o parere...

pepenash spune:

Pentru noi este mai mult o formalitate intrucat nu consideram ca avem nevoie de binecuvantarea cuiva. Sa fim seriosi, cu sau fara binecuvantarea Lui, doar de noi depinde reusita relatiei noastre. Pana una alta, noi existam cu adevarat, noi radem, noi plangem, noi ne certam, noi platim facturi, noi mergem in vacanta in Alpi sau la Oceanul Indian, noi ne ducem la doctor sa ne tratam daca suntem bolnavi. Restul e discutabil! Iar ceremonia religioasa tare as vrea sa fie mai mult despre noi pentru ca ne casatorim unul cu altul, nu cu El.
Referitor la spusele tale, Majaginn, ca este revoltator sa auzi ca "femeia este supusa barbatului", sunt de acord cu tine pana in maduva oaselor. Si mie tot inadmisibil mi se pare sa aud asa ceva in ziua nuntii, dar nu cred ca vom trai ziua in care preotii ortodocsi vor renunta la pasajul asta. Cat priveste verighetele puse pe deget de catre nasi, si sub aspectul asta te inteleg, dar, sa zicem, pentru asta ar exista o explicatie: nasii, fiind considerati parinti spirituali, ei vor veghea asupra uniunii mirilor si, prin punerea verighetelor, le dau un fel de binecuvantare. Ma rog, iar discutabil, dar asta ne este religia si ne-o putem schimba daca nu ne place, nu?