indiferentza ?!

Elise spune:

Ina,
multumesc pentru incurajari.
Stiu sansele FIV, ICSI, si pe ale noastre personalizate.
Sint aproape 0.
eu sterila, el steril... cu sau faca material de ICSI.... cu sau fara capacitatea de a purta o sarcina.

Problema nu e ca n-am "mintea limpede" - o am foarte limpede.
Problema mea acum e de apatie, indiferenta, nonimplicare reala.

In ce priveste esecul: daca vine acum , sa vina, poate e cel mai bun moment.

Poate tocmai aici e tot "mecanismul" - poate e o reactie subconstienta de aparare la o amenintare.

o sa vad ce o sa fie.
dar am simtit nevoia sa spun ce simt.

Elise

IULIABRAILA spune:

fetelor, si eu am pierdut o sarcina acum, imi venea si imi vine sa mor si nu ma pot impaca si nu o sa ma impac toata viata cu ideea dar si cu faptul ca pina la 35 de ani nu mi-am dorit copii.
analizati-va in spate faptele si veti vedea.......
daca aveati un cancer metastazat in ultima faza si un copil mic, mare nu conteaza?
stiti cum este?
nici nu iti vine sa il iubesti sau sa-l faci sa te iubeasca pt ca vei disparea si el va suferi enorm.
si atunci?
exista alta varianta pentru voi- nu reusiti sa aveti copii ?
naturali?
puteti adopta, intr-adevar cu riscuri multe(si daca il faceati voi pe cine mai dadeati vina pt o nereusita), dar cu fericire dupa. pasul este mare, f greu, dar eu am prieteni care au trecut prin asta, si am fost linga ei, eu cu burta mea si ei cu actele de adoptie si cu frica in sin. eu fericita ca am ramas insarcinata ei, cu durerea in suflet permanenta ca nu il pot avea pe al lor natural, dar cu speranta ca va fi bine cu cel infiat.
si acum? eu fara burta, fara bb-ul meu, ei cu bebe fericiti(se scoala noaptea de 10 ori sa vada ca rasulfla, asta dupa ce a adormit pe la 3, mincare este super diversificata si ei uita sa manince, bunicii s-au adunat toti ca la spectacol-mai intii- dupa aceea au devenit bunici, etc, etc).
asa ca, inima sus, fetelor fiti barbate si alegerea este a voastra.
ne mai auzim, IULIA

nematics spune:

Eliza,

eu cred ca e reactia naturala a organismului tau dupa ce ai trecut prin suferinta data de cele doua mari probleme - probleme grele de viata; te-ai implicat prea mult si ti-ai consumat prea repede rezervele de energie - cred ca este o reactie naturala de autoaparare. O amorteala care sa te apere de orice alte stresuri...

Nu stiu ce sa-ti spun cum va fi mai departe - cred ca ai trecut prin niste experiente de viata care te-au dus la un alt nivel calitativ de gindire, te-au maturizat brusc; ai rabdare cu tine si entuziasmul pentru viata iti va reveni incet, incet. Urmeaza-ti drumul pe care ti l-ai trasat mai demult, in mod sigur e mai bine decit sa nu faci nimic acum si sa-ti lasi viata sa navigheze la intimplare...

Parerea mea este ca starea asta in care esti acum nu va dura mult, e mai mult o intuitie dar cred in ea

Numai bine,

Iuliana

Principesa spune:

Elise, esti tare intuitiva. Anestezierea asta este intr-adevar o protectie fata de o amenintare. De amenintarea unei suferinte pe care crezi ca nu o poti duce.
Este foarte bine ca scrii despre ce simti. Este necesar dar nu si suficient. Daca te gandesti ca vrei sa faci si altceva pentru a iesi din starea asta eu am o sugestie.
La orice pierdere psihicul are nevoie sa treaca printr-o perioada de doliu ca sa isi revina. Altfel ramane blocat si nu mai poate reactiona la potentialul sau. Ceea ce cred eu ca se intampla cu tine acum.
Prin pierdere inteleg nu doar moartea unei persoane ci si renuntarea la niste planuri irealizabile in acest context.
Ideea mea este de a-i scrie o scrisoare copilului tau nenascut si care nu se va naste niciodata din ovulul tau si spermatozoidul sotului tau (daca asta este realitatea). De a-i scrie cum crezi tu ca ar fi aratat, cum ar fi fost viata voastra impreuna, sa-i impartasesti sperantele si visele tale si apoi sa iti iei ramas bun de la vise si de la copil ca si cum ti-ai lua ramas bun de la cineva pe care nu o sa il mai intalnesti niciodata. Vrei sa faci asta pentru tine?
Cand vei termina scrisoarea, daca o vei face autentica si iti vei permite sa traiesti toate emotiile pe care le va genera vei intra intr-o perioada de doliu. Iar cand se va termina vei reusi din nou sa iti doresti sa traiesti, sa traiesti si sa fii disponibila fata de ce are viata sa iti ofere. Pentru ca acum tu nu poti fi disponibila fata de nimic, cu atat mai putin fata de FIV pe care iti sugerez sa o amani pana vei finaliza doliul.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Elise spune:

Va multumesc pentru raspunsuri

Iulia,in adormirea mea actuala, m-as bucura, probabil, si pentru simplul fapt ca as fi gravida - macar ar fi un pas inainte, si as vedea ca se poate... sau macar as avea un bebitz pentru citeva saptamini - nu e mai mult decit nimic?

In alt context, mi s-ar fi parut o idee sinistra.
Care ar provoca mult mai multa durere.
Dar acum - cel putin pe moment - gindesc altfel.
Incerc sa o iau pas cu pas.


nematics,
asa e - ma simt cu 100 de ani mai batrina si uneori ma uit la figura surizatoare din oglinda si ma intreb cine e asta si ce legatura are cu mine....
Si chiar imi pasa de ea sau nu-mi pasa?

Aseara au inceput sa imi curga lacrimile... intr-un bar.
Din senin.
Stateam acolo cu barbatu-meu, si ma uitam la lumea din jur: o gramada de pustime fericita, si o prapastie intre noi si ei - o prapastie invizibila. Ma cindeam citi dintre ei o sa isi arda aripile la fel de repede. Citi dintre ei sint, fara sa stie acum, acel fatidic 2%?!

Principesa,

Iti multumesc si ai foarte mare dreptate.
Trebuie sa ies dintr-o stare in care sint captiva.
Simt ca nu sint pregatita de FIV... in general nu sint pregatita de o alta lupta.
Nu neaparat de esec: poate nici de victorie nu sint pregatita.
Poate si daca totul ar fi bine as continua sa pling ceva ce n-am apucat sa ingrop.

Deci, daca ar fi sa aleg, si eu as alege asta: sa las povestea sa se inchida.
Sa imi dau timp.
Din pacate, timp nu am.

Am facut o operatie care imi da sanse de reusita o perioada.
A trecut un an.
Sint la sfarsitul acelei perioade.

Deci... pot sa merg inainte asa, din inertie, cu sufletul deja facut zdrente.
Sau pot sa imi ascult instinctul de conservare si sa renunt.

Dar, daca renunt, o fac pentru totdeauna.

Nici macar nu am sansa sa aleg, in conditiile astea.
In ambele cazuri fac ceva impotriva mea. Ceva ce simt ca e gresit.

PS: si voi scrie scrisoarea.

Elise

daniela_b spune:

Elise,
eu am simtit exact ce descrii tu, din pacate pentru mine au fost 2 ani lungi si grei, imi doresc ca asta sa nu fie cazul tau. Si pe mine ma pasioneaza psihologia si felul in care "mecanismele" acelea mititele care invirt rotite in capul nostru, fac diferenta ( mentionez insa ca nu am studiat aprofundat...).
Discutam si eu ( din nou coincidenta) cu un prieten care este psiholog, el imi explica ce si cum, eu gaseam perfect logic ce spunea el dar dupa doua zile intram din nou in apatia mea si indiferenta cu care deja ma obisnuisem. Ai dreptate, sa nu simti nimic e mai grav decit sa simti furie, neputinta, revolta, depresie...
La mine s-a rezolvat in timp, mi-am gasit raspunsuri unul cite unul, mi-am mai pus si niste intrebari noi si uite asa ..singura, cu multa sinceritate am reusit sa ajung la ce sint eu si ce pot face eu, dupa care am zis: punct si de la capat!
As fi avut tot suportul din lume in rastimpul asta, mama mea, sora mea, sotul meu, prieteni adevarati ( doar doi, dar cine spune ca trebuie sa fie multi?) si cu toate astea pina nu am pus eu piciorul in prag, nu am reusit sa ies la suprafata. In mine a stat puterea!
Si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat asta, in felul Lui!

daca mai ai nevoie si de orice altceva, care sa te ajute, scrie-mi...shuttle41mail@yahoo.com

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

Principesa spune:

Elise, ma bucur pt tine ca vei scrie scrisoarea.
Am sa trec insa peste o rugaminte a ta pentru a-ti mai face o sugestie. Inteligenta si intuitia ta pe care le-am observat in mesajele tale, alaturi de atitudinea ta constanta de autodepreciere si aceasta stare de anesteziere si blocarea in doliu te recomanda pentru o psihoterapie.
Ar fi un lucru minunat pe care l-ai face pentru tine, pentru a iesi dintr-o existenta in care te simti incoltita si in care nici o alegere nu este castigatoare.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Elise spune:

Deja am fost, de citeva ori, asa cum am scris si in primul mesaj: e foarte adevarat ca am fost la un psiholog care ne este prieten - si asta poate fi un avantaj sau un dezavantaj... pentru ca ne cunoaste pe amandoi mult prea bine.
Prima data m-am dus cu barbatu-meu, si ulterior am discutat separat.
Barbatu-meu oricum nu pare prea "zdruncinat" de ultimele evenimente, atit timp cit mai stau cu el.
Pentru el asta e problema.
Relatia noastra.
Nu eu, nu copilul.
Copilul si-l doreste, probabil, pentru ca mi-l doresc eu.

In ce ma priveste pe mine.... voi detalia.
Dar nu vad o iesire acum.
Pina nu o sa am niste raspunsuri.
Niste raspunsuri concrete la niste ecuatii concrete.
Implic prea mult logica, dar logica mi-a ramas.

Elise

Principesa spune:

Elise, cadrul terapeutic are niste reguli. Nerespectarea oricareia dintre aceste reguli perverteste actul terapeutic si il transforma in orice altceva afectand si eficienta. Deci faptul ca tu si sotul tau ati stat de vorba cu un prieten de-al vostru care in plus mai este si psiholog nu are nici o legatura cu psihoterapia.
Asa cum suspiciozitatea, neincrederea ta si credintele tale negative nu au legatura cu acest episod ci doar te-ai folosit de el pt a ti le intari, pentru a te proteja de a acorda incredere.
Este ultima mentiune pe care o fac in favoarea psihoterapiei pentru ca eu cred ca mi-am expus destul de clar punctul de vedere asa incat tu sa intelegi asta si sa ii vezi utilitatea. Asta inseamna adica mai mult decat a spune ca ai niste probleme, inseamna si a face ceva pentru depasirea lor cu increderea ca cea mai mare responsabilitate pt schimbare iti apartine.
Si mai inseamna sa acorzi incredere si sa iti dai voie sa te simti in siguranta, in loc de a folosi fiecare eveniment din viata ta pentru a-ti confirma credintele negative despre tine si ceilalti.
Sau inseamna ca ceea ce spun este redundant pentru ca riscul de a acorda incredere a devenit prea mare pentru tine desi nu te mai poti refugia nici macar in autocompatimire.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Kehleyr spune:

Eu cred ca trebuie sa incerci acel tratament. Chiar daca in aceasta clipa esti apatica, esti indiferenta, nu mai stii e vrei, nu mai stii daca iti doresti copilul. Eu cred ca ai nevoie sa te motivezi prin ceva, printr-o lupta pe care iti propui sa o duci, indiferent de rezultat - succes sau nu. In final, vei putea spune macar ca ai incercat tot ce ai putut, atat pentru a ramane insarcinata, cat si pentru a depasi acest moment de indiferenta. Chiar daca va fi un esec, tu stii de pe acum care sunt sansele, esti constienta la ce te inhami, asa ca nu te va darama. Insa, daca nu o faci, ai sa te intrebi mai tarziu "ce-ar fi fost daca...". Eu in viata asta regret cel mai tare: lucrurile pe care nu am avut curajul sa le incerc atunci cand era momentul, si pentru care acum este prea tarziu.

Daca ramai in amorteala de acum, nu ai ce sa castigi.

Succes .

---

`Would you tell me, please, which way I ought to go from here?'
`That depends a good deal on where you want to get to,' said the Cat.
`I don't much care where--' said Alice.
`Then it doesn't matter which way you go,' said the Cat.
`--so long as I get somewhere,' Alice added as an explanation.
`Oh, you're sure to do that,' said the Cat, `if you only walk long enough.'