problema care imi strica viatza.....
am 30 si ceva de an, un copil de 3 ani, un sot relativ ok, o slujba super lejera...si o problema pe care nu o pot depasi. si care nu ma lasa sa ma dezvolt asa cum as dori. si nerezolvarea ei ma mentine la un nivel f scazut profesional si nu numai, fapt care imi creaza niste frustrari destul de importante.........
nu am incredere in mine mai deloc.lucru generat de comportamentul parintilor in copilarie (cred io). problema e ca, din cauza asta, mi-e realmente frica sa fac multe lucruri-nu ma implic in multe proiecte la serviciu de frica sa nu esuez. si simt cum stau pe loc.
pe de alta parte, nu-mi prea convine locul actual de munca si as vrea unul cu mai multe provocari dar mi-e frica sa incerc. daca nu o sa ma descurc? daca o s-o fac de oaie?
ar fi multe de spus da nu vreau sa ma gandesc. in concluzie nu fac o multime de lucruri de frica sa nu dau gres. si de aia am o viatza destul de anosta - lucru care ma depreseaza destul de mult.
asa ca.....vreau si eu un ajutor de specialitate. daca e cineva pe aici sau stiti pe cineva...dati-mi de stire ca vreau sa ies o data din mocirla asta.
de asemenea, orice sfaturi sunt binevenite.
multumesc frumos. oana
P.S. de ex. acum nu am fost in stare sa scriu un proiect pentru serviciu de frica sa nu-l fac prost. tot timpul am avut in cap ideea "nu pot sa-l fac singura. trebuie sa ma ajute cineva"
Raspunsuri
axia spune:
Uite, eu iti sugerez sa-ti raspunzi tu tie insati la urmatoarele doua intrebari :
1. De cate ori am esuat/dat gres/dat-o in bara/zbarcit-o ?
2. Daca gresesc/dau gres/o dau in bara, ce se intampla ?
S-ar putea ca raspunsul la cele de mai sus sa fie un prim pas la a gasi o abordare mai optimista.
Precizez ca nu-s defel de specialitate, iar ca atitudine sunt destul de indrazneata. Si asta pentru ca in general ma gandesc : TREBUIE SA POT ! Atitudinea mea e dublata de o auto-analiza dura si ....sincera. Incerc sa fiu sincera cu mine insami. Lucru greu ! Tindem sa ne cautam noi insine scuze si explicatii pentru a ne linisti constiinta.
Nu-mi iese mereu , dar pot afirma ca am reusit sa-mi construiesc o cariera frumusica.
Imi permit sa-ti dau doua sfaturi, daca nu ti-e cu suparare:
- invata sa ceri ajutor (fara jena), odata primesti, alta data nu, dar pana nu ceri nu afli
- sa nu-ti fie rusine cand gresesti, recunoaste deschis ca ai gresit si invata din greseala ta (daca poti si dintr-ale celor din jur)
Sper sa-ti fie cu folos si iti doresc mult curaj si noroc !!!
Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print
Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.
giulia71 spune:
Buna,
Candva demult ma regaseam perfect in descrierea ta; acum lkucrurile s-au schimbat pentru ca mi-am dorit lucrul asta!
E posibil sa nu-ti mai placa locul de munca actual, mai ales daca lucrezi de mai mult timp...
Eu zic sa incerci sa depasesti pragul asta de neincredere, spargand gheata pur si simplu..
Cere o lucrare nou la serviciu..
Intra intr-o echipa cu care n-ai mai lucrat, schimbarea de multe ori face bine!
Si de ce nu, depuneti CV-ul intr-o baza de date Rh si cu siguranta vei reusi sa-ti gasesti alt job- asta iti va reda o mare parte din increderea pierduta.
Sunt doar cateva idei care mi-au vnit in cap, ma mai gandesc poate mai vin si altele!
Sa auzim de bine
Principesa spune:
Moana, ai mare dreptate cu ceea ce scrii. Intr-adevar inducerea si consolidarea sentimentului de valoare personala este un demers de lunga durata ale carui baze sunt puse in copilarie. Aceste stari si disconforturi pe care le descrii sunt specifice pt o stima de sine scazuta. Acest lucru in general nu iti permite sa te simti confortabil cu tine insati si are potentialul de a altera o functionare eficienta in orice plan de viata.
Majoritatea persoanelor care solicita psihoterapie au probleme cu aceasta origine. Sistemele terapeutice au dezvoltat tehnici foarte adecvate pentru solutionarea acestor situatii.
Daca doresti detalii pentru psihoterapie imi poti scrie pe PM
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
filofteia spune:
Si eu am avut mari probleme de acest gen, generate tot de modul de comportament al parintilor...
Am avut norocul ca atunci cand am inceput sa lucrez sa dau peste un colectiv minunat... de acolo am invatat urmatoarele:
- nu spune niciodata NU unui proiect, chiar daca pare ca nu-l poti face toate se pot rezolva
- nu-ti fie rusine sa intrebi... lucruri care par sa le stie toata lumea... si curios astfel am capatat respectul muncitorilor...
- raspunde mereu la inrebari si nu da impresia "Mai ce prost esti ca nu stii asta" pentru ca se va intoarce la fel la tine...
Acum am o experienta si o reputatie buna intre colegii mei (intre timp m-am mutat de la prima slujba, dar am ramas prietena cu toti cei de acolo).... Dar si acum... recunosc deschis cand nu stiu ceva... am observat ca aceasta este pozitia cea mai buna ca sa fi ajutat... Oricum niciodata nu poti face un proiect singur... asta este parerea mea... trebuie sa inveti nu numai sa ai incredere in tine, dar si sa lucrezi in echipa....
Si mai este ceva.... asumati responsabilitati... Eu am fost foarte suparata pe colegii mei cand m-au trimis sa sustin primul proiect... Era undeva in Moldova, nu cunosteam pe nimeni, eram femeie intr-o munca de barbati, iar la masa numai directori... aveam 25 de ani... si lucram de 1 an...
Dar a fost super... le-am multumit apoi ... asa am aflat ca pot... am fost nevoita sa-mi adun toate fortele si sa fac fata...
Concluzia... Capul sus si spuneti mereu ca poti... ti se pare ca ai luat-o pe o cale gresita... cere sfatul celor din jurul tau....
andora spune:
Nici eu nu sunt de specialitate dar am fost la fel ca tine. La gasirea serviciului mi-a daunat mult propria-mi autocritica si lipsa de curaj. La fel in facultate, am pierdut niste oportunitati...
M-am vindecat insa punandu-mi mereu intrebarea "ei de ce sa poata si eu nu?" Uita-te la colegii tai si vei observa ca nu sunt cu nimic mai buni ca tine si ca oricum fiecare are individualitatea sa si calitatile lui.
Totul a culminat cu nasterea... de ce o vaca de ex. poate sa fete iar mie sa-mi fie frica ? Asa m-am ghidat si acum realizez ca este unul din lucrurile care-ti aduce o rasplata minunata de care n-ai putea avea parte daca n-ai incerca. Totul e sa incerci, altfel nu poti vedea cum e. Si am mai invatat ca singura metoda de a alunga frica e sa faci lucrul care ti-o provoaca. Cum-necum, va trece, insa acel mod in care trece poate fi pozitiv. Daca nu prima, atunci a doua, a treia oara.
Esti om, Dumnezeu te-a creat si ti-a acordat posibilitati egale ca celorlalti, fructifica-le fara frica, eventualele esecuri nu vor face decat sa te invete, iar tu vei fi cea castigata! Si gandeste-te ca al tau copil minunat trebuie sa-ti confirme in fiecare secunda faptul ca poti!!!!
www.andora.bravehost.com/" target="_blank">Andreea & Gogo site (DN 10.10.2004)
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=64304&whichpage=2" target="_blank">nunta
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=51645" target="_blank">Povestea Gogosicii
Elise spune:
Oana,
Iti scriu prin prisma faptului ca eu m-am bagat intotdeauna - dar intotdeauna - cu capul inainte la lucruri care STIAM sau BANUIAM ca ma depasesc.
Si nici asa nu e bine, crede-ma.
Ca daca intri in hora trebuie sa joci...si "jocurile" astea m-au costat multe nopti si zile de nesomn si au adus prea putine satisfactii...
Oricum, daca reuseam, nu mai era nimic interesant.
Si cautam altceva.
Si la ora actuala consider ca am un job mediu.
Pentru simplul motiv ca m-am obisnuit cu el.
Si stiu ca pot sa il fac.
Ceva "inaltator" ar fi ceva ce nu pot.
Daca in final ma straduiesc si pot...nu mai prezinta interes.
Probabil idealul este intre a nu avea curajul vietii si a fi inconstient.
Mie, cel putin, nu mi se trage de la ai mei.
Tot timpul au incercat sa ma protejeze.
Si eu tot timpul am incercat sa ma "desprotejez"
Si mi-am luat-o pe cocoasa din frageda pruncie - pina am ajuns sa spun "ei, si?"
Am dat la singurul liceu unde se intra cu note peste 9:70.
Si nu eram pregatita.
Si ma gindeam...ei, si? daca pic, moare lumea?
Am intrat.
Si in primul an era sa ramin corigenta.
EI, si?
La facultate a fost cam la fel... m-am dus pentru competitie, nu ca m-ar fi interesat vreun pic.
Si dupa aceea am tot dat, in fiecare an, la alta - pentru ca in sesiuni nu se intimpla nimic palpitant.
Am intrat la vreo 5, dar nu m-am mai dus - si am terminat cu chiu cu vai una singura.
Am luat permisul si in primul an am zburat cu masina si m-am invirtit de 3 ori in aer. Pentru ca mergeam cu peste suta. Ca sa vad ce se intimpla. S-a intimplat un accident. Am vazut.
M-am angajat intr-un colectiv ostil, unde trebuia sa ma impun unor oameni care aveau de 2 ori virsta mea - si dupa ce "ne-am imprietenit" nu mi-a mai placut ce fac.
Si tot asa...povestea e lunga....
Morala ar fi sa incerci sa iti gasesti echilibrul, nu curajul.
Curajul nu e intotdeuna cel care te face sa iei decizii bune.
Elise
Dorsilia spune:
cred ca ai prea multa rutina in viata si te plictisesti, insa ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa nu poti duce sau sa duci cu oarecare disconfort ceea ce perimesti.
Gaseste-ti o ocupatie constructiva, revizuieste-ti prioritatile, vezi ce conteaza in viata cel mai mult pt tine, si abia apoi o sa vezi ca merita sa stai acolo unde esti si sa-ti consolidezi pozitia in loc sa faci "valuri".
Daca nu ajungi la concluzia ca parerea mea e de bun simt, atunci ia-o pe drumul cel ocolit si infrunta "valurile" daca te tin nervii si ai energie de consumat. Asuma-ti riscul, daca nu poti sta linistita in situatia descrisa, acum esti adult, nu stau parintii sa te tina din scurt si sa te comenteze, sa-ti sufle in ceafa si sa te ridice daca pici, acum esti pe cont propriu, tu risti, tu castigi sau pierzi, tu te bucuri sau te consolezi. Asuma-ti riscul, ia in calcul variabilele (copilul, sotul, statutul profesional, etc) , si JUMP !!!
sa ne zici si noua ce vei alege:))
bafta
lia
Dorsilia spune:
in orice situatie te-ai gasi, parerea mea e ca poti face ceva sa fii mai bun, ca esti acasa in mijlocul celor dragi, sau la servici....nu te poti plictisi, viata nu e facuta numai din adrenalina. Stiu, fiecare avem momente cand simtim ca rutina ne omoara si ne dezumanizeaza, insa nu e asa. Cand trece momentul stai si te gandesti "domle ce lucruri nesabuite poti face daca te lasi cuprins de val" (iti zic acum din proprie experienta- eu era cat pe ce sa pierd TOT din cauza ca ma focusasem pe tampenii de genul asta, scuza-ma ca le numesc asa, nu o lua la modul personal)....
evolutia e scopul fiecarei fiinte umane, si se face inceeeet, e satisfactie garantata sa te vezi evoluind, devenind o mama mai buna, o sotie mai atenta, o colega de servici mai energica, mai deschisa, mai dedicata slujbei, un om mai bun, pe toate planurile, si secretul sta in lucrurile mici si multe, facute constant mai bine, si mai bine, si mai bine. Ia incearca si nu mai sta asa in letargia aia, ca zau, nu duce la nimic bun, dimpotriva te expune si te vulnerabilizeaza, te duce la decizii pripite si aiurite, si raul cel mai mare e ca nu numai tu ai avea de suferit ci si cei dragi tie...think-think-think
p.s scuze ca mi-am permis tonul asta, mi s-a parut potrivit, insa daca te-am lezat ....
CristinaT spune:
ti-am mai scris un mesaj nu stiu unde a disparut...
oricum uite ce am gasit aici;
Obiceiurile femeilor nestresate
2006-01-16, 10:43
Autor: Alexandra Tudor
Trebuie sa recunosc ca ma umplu de invidie cand vad chipul fara nici un rid al bunicii mele de 70 si ceva de ani. Initial ma gandeam ca se datoreaza strict faptului ca are un ten gras, care se rideaza mai greu, spre deosebire de tenul meu uscat si deshidratat cu tendinte clare de a face o gramada de cute ca un material spalat la o temperatura prea mare.
Apoi am ajuns la concluzia ca se intampla asta pentru ca a trecut prin viata fara nici o grija majora, dar am aflat despre problemele pe care le-a avut cu parintii ei, despre viata alaturi de un barbat fara nici un fel de inclinatie spre fidelitate etc. Moment in care am ajuns la concluzia ca secretul trebuie sa fie altul.
Si stand la gura sobei am inceput s-o descos, exact ca atunci cand ma interesa reteta secreta a unei prajituri minune sau reteta din batrani pentru eliminarea punctelor negre (o frunza de muscata pusa pe zona cu problema!).
In urma discutiei au rezultat cateva tips-uri. Vi le impartasesc si voua, in speranta ca ne vor ajuta sa ne organizam viata astfel incat sa nu suferim la batranete decat de ceva riduri de expresie, de la prea mult zambit!
Ce fac femeile nestresate?
Isi pun ordine in prioritati si organizeaza totul intr-o minunata lista. Sentimentul de control al situatiei are un cuvant greu de spus in managementul stresului.
Cand lucrurile se complica peste puterea lor, apeleaza la prieteni, cer ajutor. Nu e deloc un lucru rau sa-ti recunosti limitele. Daca ceva te depaseste, gandeste-te cine ar putea sa te ajute si treci la fapte.
Au puterea sa gandeasca optimist. E foarte important sa poti privi partea plina a paharului, decat sa te complaci in disperarea partii goale.
Stiu sa delege sarcini. Un lucru foarte necesar daca te gandesti ca ziua are numai 24 de ore si sunt atatea de facut! Oamenii pot fi motivati sa lucreze impreuna pentru un bine comun si asta se refera atat la sfera profesionala cat si la cea familiala.
Isi respecta placerile si nu uita de timpul liber. Nu e vorba de zile libere si concedii, ci de jumatatea de ora in care bei o cafea cu o prietena doar de dragul conversatiei, sau cele cateva ore pe care i le poti dedica ultimului best seller sau unei premiere cinematografice.
Gandesc in perspectiva si isi imagineaza happy end-uri la problemele majore.
Respira adanc cel putin o data pe zi!
http://www.ele.ro/articol_3596.html
www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank">6 ani - 14 februarie 2006
moana spune:
multumesc pentru raspunsuri.....nu stiu ce sa zic....
dorsilia spunea ca sa am grija ce-mi doresc ca s-ar putea sa ma bag in lucruri care ma depasesc din dorinta de a iesi din monotonie. sa dea domnu' sa ajung in situatia asta. problema mea este ca nu pot sa fac niste lucruri "la indemana" pentru toata lumea si care mi-ar fi foarte folositoare din cauza acestei neincrederi in propriul potential. de ex., desi stiu engleza, nu pot sub nici o forma sa deschid gura si sa comunic in aceasta limba (si, daca as rezolva ac. problema, as castiga de 3 ori mai mult decat castig acum). sau-nu sunt in stare sa conduc o masina (mi-e frica de mor). si am copil mic si stiti cu toatele cat e de necesar in ac. situatii... sau-am avut oportunitatea sa plec in strainatate si n-am fost nici o datapentru ca mi-a fost frica. si multe, multe altele.
asa ca, dorsilia, e departe de mine pericolul de a ma arunca in lucruri care ma depasesc....(stai linistita, nu am avut nici o problema cu tonul)
elise, eu cred ca tu esti o persoana f curajoasa.....si nu iti mai trebuie...eu sunt fricoasa ca un iepuras si in loc sa trec la fapte, ma vaiet cat de greu e sa faci una si alta (iti poti imagina ca pan acum vreo 3 ani nu vorbeam la telef cu persoane necunoscute pentru ca imi era frica sa nu ma fac de ras? de parca ar fi contat in vreun fel....ca oricum nu ma cunosteau....)
ai dreptate filofteia cu asumarea de responsabilitati.
giulia71 - ce-ai facut tu de ai schimbat lucrurile? poate pot sa fac si eu....stii cum fug de ele? ca necuratu de tamaie...si am si un serviciu care se preteaza la acest gen de comportament. poti sa te fofilezi daca vrei. dar eu nu vreau!!!!! imi place meseria pe care mi-am ales-o, am facut o facultate in domeniu pentru ca vroiam sa schimb ceva etc...