Vina mea

florypop spune:

Elise, nu cred ca stii povestea mea dar am sa incerc pe scurt sa iti spun ce si cum doar pentru a avea inca o parere in plus. Oricum decizia o vei lua tu...

Asadar, acum aprox un an si jumatate ne aflam si noi cam in aceeasi situatie. Eram deja disperata ca nu reuseam sa ii ofer sotului meu familia pe care si-o dorea atat de mult. Medicii nu ne-au dat prea multe sanse. Am hotarat atunci IMPREUNA sa adoptam un copilas. Zis si facut. Am adoptat un baietel care "seamana cu mine" si acum ce crezi: dupa un an am ramas insarcinata si sarcina merge bine. Ne rugam la Dumenezeu sa fie bine pana la capat..

Dar NU ne-am pierdut nici o clipa speranta si nu am luat decizii drastice in ceea ce priveste viata noastra. Am ramas impreuna si la greu.

Te pupic si gandeste-te bine...

Flory 12+ si Andrei
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/1;20721;104/st/20060624/dt/8/k/911c/preg.png

Alexa Ioana spune:

scumpa mea, si mie mi'a spus doctorul acelasi lucru. si m'a impins de la spate spre fiv, prezentandu'l ca singura sansa. la faza asta eu m'am blocat. si la noi eu sunt "de vina", si sotul ok. (pe langa asta, si mai tanar ca mine, deci iti dai seama ca automat eu m'am vazut ca o baba sterila, buna de aruncat la gunoi).
nu pot accepta (cel putin nu inca) ideea de fiv.
dar noi de dorim foarte mult sa avem un copil ! sa fim parinti, sa fim alaturi de cel mic, sa'l crestem si sa'l iubim cu toata fiinta noastra.
si vom fi parinti ! probabil in cateva luni !!! doar ca nu voi naste eu copilul. dar tot copilul nostru va fi ! nu va fi "ca si copilul nostru", ci al nostru, pur si simplu !
cand ai putin timp, hai pe la noi, la subiectul de adoptii. hai sa ne cunosti, sa ne citesti povestile.
poate iti vine vreo idee. sau poate vezi vreo alternativa.

si apropos, eu o cunosc personal pe asi si pe baietelul ei. si iti spun cu mana pe inima ca seamana incredibil cu tatal lui, iar de ceva vreme a inceput sa semene foarte bine si cu asi ! si nu este copilul lor biologic ! si cum spuneau fetele, stiu copii biologici care nu seamana deloc cu parintii la fizionomie.
dar asemanarea intre parinti si copii va exista intotdeauna la nivel afectiv si comportamental, indiferent de legatura biologica dintre acestia !

te pup cu drag, si crede'ma, te inteleg foarte bine !
sunt alaturi de tine, si nu ezita sa ma contactezi daca te mai pot ajuta cu ceva.

iulian1969g spune:

Initial creeata de Elise

Am nevoie de un sfat. Sint confuza si am nevoie de cineva care sa ma trezeasca la realitate.

Da, sfaturi poti primi multe... dar decizia finala este bine sa-ti apartina, potrivit iubirii din inima ta. Nu-i asa?

>Azi cred ca mi s-a intimplat cea mai mare nenorocire din cei 30 de ani ai mei.Mai exact, am fost la medic si mi-a spus ca nu voi putea avea copii. Nu in mod natural. Niciodata. A cazut cerul pe mine.
Am inceput sa ma bilbii si am plecat.

Inteleg. Cred ca este foarte dureros. Dar este posibil ca medicul sa se fi inselat...

>I-am spus sotului meu, care ma astepta afara, si a tacut.
Si eu la fel. Am ajuns acasa ca 2 straini.

Acum vreau sa te intreb: tu te-ai instrainat de sot, sau ai simtit ca sotul s-a instrainat de tine? De ce... ca doi straini, daca va iubiti?! Tocmai acum este momentul sa va dovediti iubirea unuia fata de celalalt! Nu crezi?

>Acolo...eu am bravat, ca asta stiu cel mai bine sa fac.
Intr-un fel, mi-a fost mai usor pentru ca n-am avut timp sa gindesc.
Am ajuns din nou acasa - el a venit si s-a culcat.
Nici o vorba.

Dar am sa-ti amintesc ceva... Barbatii, cand sunt confruntati cu o problema, se gandesc foarte mult la solutii; femeile reactioneaza altfel, in sensul ca isi cauta oameni cu care sa se consulte, si discuta foarte mult problema pana si-o clarifica. Deci barbatii se inchid in sine pentru a gandi solutii, iar femeile in situatii similare comunica mai mult. Ce am vrut sa-ti spun? Ca barbatul tau tace nu din cauza ca este suparat pe tine, ci din cauza ca asa este natura barbatului cand este confruntat cu o problema! M-ai inteles?

>Am intrat pe messenger si am vorbit cu un prieten.
Vorbind, mi-am dat seama ca, probabil, cel mai bine ar fi sa divortez.

Cum de ai putut trage o asemenea concluzie?! Oare ti-a sugerat prietenul sa faci asta? Sau te-a invinuit? Concluzia la care ai ajuns (dupa parerea mea) este gresita 100%!

>In fond, el e un om sanatos.
Am vreun drept sa il leg de mine, si de problemele mele?

Pui problema gresit! Cand ne casatorim nu ne legam unul de altul, in sensul de inlantuire, ci ne straduim sa fim parteneri loiali, prieteni adevarati pe drumul vietii! De ce vrei sa dai bir cu fugitii, prin divort?! Accepta situatia in care te afli, cauta solutii si mergi mai departe alaturi de sotul tau pe care-l iubesti, si care te iubeste!

>Pot eu sa ii interzic lui sa aiba copiii pe care si-i doreste?

Dar tu nu ii interzici acest lucru! De ce te invinuiesti mai mult decat trebuie?

>Ma iubeste. Stiu.

Asta iti da sperante ca va fi alaturi de tine, si ca te va iubi si in continuare.

>Dar cum ma poate iubi pe mine, poate iubi si alta femeie.

Foarte ciudat vorbesti!... Tu chiar poti iubi, asa, la minut cum se zice, un alt barbat cum il iubesti pe sotul tau? (eu presupun ca il iubesti...)

>O femeie e o femeie, un barbat e doar un alt barbat, dar un copil al tau e al tau si nu-l poate inlocui nimeni.

Nu stiu.... Poate ca acum vezi lucrurile cam ... rigid. Te rog sa nu te superi pe mine ca-ti spun.

>Acum putem gasi alte preocupari. Dar ce facem mai tirziu? Imbatrinim singuri? Infiem un copil despre care nu vom putea spune niciodata "are ochii tai" sau "ride ca tine"?

De unde stii? Poate ca veti fi foarte fericiti si cu un copilas infiat. Ai incercat sa iei un bebelus in brate? Daca da, ai vazut cum te indragostesti de el din primul minut? Eu cred ca si un copil infiat se poate iubi foarte mult...

>Imi cunosc sotul. Am facut planuri la infit...am planificat fiecare lucru pe care il vom face cu "copilul nostru". Ca acum sa aflam brusc ca nu va exista niciodata "copilul nostru". Si sint convinsa ca socul e la fel de mare pentru amindoi, dar...problema e la mine. Nu la el.

Viata nu-ti da certitudini. De multe ori suntem luati prin surprindere.

>El are, de la mama natura, dreptul sa aiba copiii lui.

Dar fii atenta la un lucru: sa nu incepi sa gandesti pentru el! Lasa-ti sotul sa se exprime, lasa-l sa gandeasca, si doar in cazul in care te alunga de langa el, sa te gandesti la divort. Dar eu cred ca nu este suparat pe tine, cred ca te iubeste in continuare, dar ca este preocupat sa gaseasca solutii la situatia nou aparuta.

>Am eu dreptul sa ii omor si lui visele?

Dar te-ai gandit ca tocmai divortand de el ii omori visele? Daca el te iubeste, si tu il iubesti, cum de te poti gandi la divort? Daca el avea o problema de sanatate, tu divortai imediat de el? (gandind ca el n-are dreptul sa-ti "rapeasca" tie fericirea) Asa procedai?

>Prietenul respectiv, care ne conoaste la fel de bine pe amindoi, a spus ca sint nebuna. Nu sint nebuna.

Nici eu nu cred ca esti nebuna. Dar esti atat de... derutata, ca risti sa alegi niste solutii extreme (cu sanse mari de a fi proaste)! Asa ca fii atenta! Nu te pripi! Consulta-te mai mult cu sotul tau, ai incredere in el, gandeste-te mai mult la Dumnezeu.

>As face-o (probabil ca te referi la divort) si pentru el, si pentru mine.

Te-ai gandit ca s-ar putea sa faci o mare prostie?

>Pentru mine...pentru ca tot timpul, alaturi de el, o sa imi reprosez asta.

Draga... asta e. Se mai intampla si lucruri din astea... Nu toate iti ies in viata asa cum vrei tu. Cunosc asta din proprie experienta. Dar pana cand nu accepti situatia, nu te poti reechilibra. Accepta situatia si gaseste solutii in colaborare stransa cu sotul tau; dar nu actiona din frica, nu fugi de raspundere, ci pastreaza-ti iubirea pentru sot, si accepta iubirea sotului pentru tine!

>Tot timpul, alaturi de omul pe care il iubesc, o sa visez copii cu chipul lui... al nostru.

Si un copil infiat este o adevarata minune. Si este foarte posibil sa semene cu unul din voi!

>Daca as fi singura, probabil as ajunge la un moment dat sa uit. Toate ranile se vindeca. Se vindeca daca nu e un cutit infipt in rana tot timpul.

Acum te rog sa fi atenta ca nu cumva chiar tu sa fii aceea care tine cutitul de maner! Stii, viata ne pune in fata tot felul de probleme... dar noi, prin modul cum reactionam la ele, in loc sa le rezolvam, mai rau le complicam! Cauta sa rezolvi, nu sa complici (iar un divort chiar ca v-ar complica situatia...)!

>Si as face-o pentru el pentru ca e tinar, pentru ca are timp sa isi refaca viata cu altcineva... pentru ca la un moment dat o sa ma uite si o sa poata avea o familie.

De unde stii tu cum simte el? Ti-a spus el ca simte asa cum descri tu mai sus?

>Ne-am casatorit ca sa avem o familie. O familie nu inseamna 2 oameni.

Oare nu v-ati casatorit pentru ca va iubeati? Chiar si doi oameni sunt suficienti pentru a-si impartasi iubirea unul fata de altul. Totusi este drept ca prin copii viata devine cu mult mai plina...

>Si atunci cind ne-am casatorit n-am stiut ca nu vom putea avea copii. Nici eu n-am stiut, nici el....

Deci nu l-ai mintit... Pur si simplu n-ai stiut...

>Probabil n-am fi facut-o.

Probabil...

>Cel putin eu, n-as fi facut-o.

Probabil ca n-ai fi facut-o...

>Asa ca o sa incerc FIV.

>Si in paralel o sa investighez problema cu divortul.

Prea multe probleme s-ar putea sa te doboare psihic. Asa ca incearca sa sui pe scara vietii treapta cu treapta; nu cauta sa urci mai multe trepte deodata, pentru ca s-ar putea sa fie extrem de obositor pentru tine...

>Prefer sa fiu singura decit sa o iau pe cimpii, si sa-l nenorocesc si pe el odata cu mine. Il iubesc si ma iubeste.

Daca il iubesti si te iubeste... asta este un motiv extrem de solid pentru a ramane impreuna!

>Cine spune ca o sa trecem impreuna...la bine si la rau... minte.

Adica tu stai langa sot doar daca iti merg toate din plin! Ca daca dai de greutati - pac divortul!!! Asta numesti tu iubire reciproca?!

>Faptul ca nu pot sa am un copil NU TRECE.

Infiaza un copil; sau mai multi! Si timpul va trece mai usor, si mult mai frumos decat sa ai in cap permanent divortul...

>Imi cer scuze daca am fost incoerenta.

Si eu imi cer scuze daca cumva te-ai simtit ranita de vreo afirmatie de-a mea.

> Imi scriu gindurile exact asa cum imi vin.

Si eu la fel le-am scris!

>Am nevoie de un sfat.
Voi ce ati face?

Eu cred ca mi-as pastra sotia iubita, si am infia un copilas! Si cred c-ar fi SUPER (cum va place voua, fetelor, sa ziceti)!!!

>In afara de ceea ce fac eu ...adica ma ascund de el pina adoarme si dupa aceea jelesc pe tastatura ...ce ati face in continuare?

De ce sa te ascunzi de el? Nu e mai bine sa-l imbratisezi? Cred ca amandoi v-ati simti mai bine. Apoi comunica-i si lui temerile tale (totusi nu este bine sa vorbesti prea mult...)


Iti doresc sanatate si pace sufleteasca!



Giuliano

crini spune:

Draga Elise, am trecut si noi printr-o perioada in care doream foarte mult sa avem un copil si nu venea. Si ne-am pus intrebarea 'ce facem daca nu putem avea copii?'.
Si raspunsul a fost ca infiem, pentru ca amandoi ne doream mult, nu concepeam sa ramanem in 2 in familie (nu ca ar fi ceva rau in asta, alegerea fiecaruia).
Acum nu stiu daca voi ati discutat despre adoptie, macar in principiu si ce atitudine are sotul tau si chiar tu, dar eu cred ca e o solutie valida.
Dar tu ai si alte optiuni, e foarte posibil sa reusesti sa nasti copilul vostru biologic, in urma unei FIV.
Iar la divort nici sa nu te gandesti! Nu este printre solutiile problemei pe care o aveti.
Daca sotul meu n-ar fi putut avea copii si mi-ar fi spus ca vrea sa divortam pentru asta l-as fi suspectat ori ca ma inseala, ori ca s-a saturat de viata de familist si vrea sa fie liber.
In nici un caz nu mi-ar fi trecut prin minte 'uite, dragul de el, se gandeste la mine, vrea sa-mi fie bine'. Asa ca sa nici nu-i spui sotului tau la ce te-ai gandit, ca nu stii cum o va interpreta si daca nu te va acuza de lasitate sau imaturitate.
Hai, capul sus, ca solutii exista, incepi sa le cauti! Consulta alti medici, intreaba ce optiuni aveti in situatia de fata si implica-l si pe sot, mergeti impreuna peste tot.
Vei vedea ca intr-un mod su altul veti reusi.
Multa sanatate si numai bine!
A, era sa uit! Pe 8 septembrie e 'Nasterea Fecioarei Maria', ziua in care sotii care vor copii merg la biserica si se roaga pentru asta, s-o faceti neaparat (daca va mai fi cazul) la noi a dat roade.


Mami de fetita (1999)si baietel (16 oct 2004)

dulcetica spune:

Imi pare foarte rau pentru ce ti se intimpla.Depresia si obsesia care o faci acum este normala deoarece e un soc pentru oricine o asemenea veste.Presupun ca si atitudinea lui te doare!Nu e bine sa suferiti in tacere.Stati de vorba dupa ce va mai relaxati un pic si, o sa vezi ca exista solutii.Medicina ofera si posibilitati moderne,respectiv FIV.Sigur ca nu ofera certitudini ,dar exista o sansa.Poti face si o vizita la orfelinat,o sa vezi ti se lipesc de suflet.Pe mine efectiv m-a impresionat.Cei cu care am fost au luat o fetita dupa ce s-au uitat la ea o secunda.Se creaza o conexiune...Repet asta e in ultima instanta.Eu sper sa faci tu unul ca daca realmente iti doresti ceva ,tot universul conspira la realizare(cred ca e din Coelho?).

teo1970 spune:

eu am inteles altceva din mesajul Elisei:

ca, de fapt, ea braveaza (asa cum singura marturiseste) si incearca sa anticipeze reactia pe care banuieste ca o va avea sotul ei;

cred ca, de fapt, ea nu vrea sa divorteze, dar se asteapta ca sotul ei sa doreasca sa se elibereze din relatia cu o femeie care nu-i poate implini visul de a fi tata "natural";

faptul ca el si-a facut atit de multe visuri legate de copil ma duce cu gindul la faptul ca el iubeste mai mult ideea de copil propriu, natural, "singe din singele lui" decit relatia cu o femeie sau cu Elise, in special, ca femeie care nu poate avea copii; probabil ca pentru el femeia este in primul rind "mama copilului lui" si abia pe urma partenera lui de viata;

cred ca Elise simte/banuieste/ii e teama ca el regreta pasul facut cu casatoria cu ea si atunci prefera sa fie ea aceea care renunta la relatia lor; ar fi prea greu pentru ea ca la suferinta ei de femeie care nu poate fi mama sa se mai adauge si suferinta de femeie care a fost parasita;

daca e asa, Elise (dar asta numai tu singura stii si poti sa judeci, din interiorul relatiei voastre), eu cred ca el nu te iubeste suficient/ cu adevarat si ca, intr-adevar, ar fi mai bine sa-l lasi sa-si caute o mama pentru copiii lui, iar tu sa-ti gasesti un barbat care sa te iubeasca cu adevarat, in orice conditii.






Mamicile tin copii in brate o vreme, dar ii tin in inima pentru totdeauna.

iulian1969g spune:

quote:

---

Originally posted by teo1970

eu am inteles altceva din mesajul Elisei:

ca, de fapt, ea braveaza (asa cum singura marturiseste) si incearca sa anticipeze reactia pe care banuieste ca o va avea sotul ei;

cred ca, de fapt, ea nu vrea sa divorteze, dar se asteapta ca sotul ei sa doreasca sa se elibereze din relatia cu o femeie care nu-i poate implini visul de a fi tata "natural";

faptul ca el si-a facut atit de multe visuri legate de copil ma duce cu gindul la faptul ca el iubeste mai mult ideea de copil propriu, natural, "singe din singele lui" decit relatia cu o femeie sau cu Elise, in special, ca femeie care nu poate avea copii; probabil ca pentru el femeia este in primul rind "mama copilului lui" si abia pe urma partenera lui de viata;

cred ca Elise simte/banuieste/ii e teama ca el regreta pasul facut cu casatoria cu ea si atunci prefera sa fie ea aceea care renunta la relatia lor; ar fi prea greu pentru ea ca la suferinta ei de femeie care nu poate fi mama sa nu se mai adauge si suferinta de femeie care a fost parasita;

daca e asa, Elise (dar asta numai tu singura stii si poti sa judeci, din interiorul relatiei voastre), eu cred ca el nu te iubeste suficient/ cu adevarat si ca, intr-adevar, ar fi mai bine sa-l lasi sa-si caute o mama pentru copiii lui, iar tu sa-ti gasesti un barbat care sa te iubeasca cu adevarat, in orice conditii.

Mamicile tin copii in brate o vreme, dar ii tin in inima pentru totdeauna.

---

Imi place cum ai scris, Teo!


Giuliano

Nadia1976 spune:

Elise, in primul rand vreau sa-ti spun ca-mi pare fffff rau de ce ti se intampla. E, intr-adevar, o lovitura f dura ptr. o femeie. Dar da-mi voie sa-ti spun ce cred ca as face eu in asa situatie si ce cred ca e cel mai corect. Cred ca ar trebui sa vorbesti cu el, cu sotul tau, sa-i spui ca daca vrea sa va despartiti si el sa caute o alta mamica ptr. viitorii lui copii, il intelegi si nu-i vei purta resentimente ptr. asta, apoi, lasa-l pe el sa decida ce vrea sa faca. Alegerea este a lui, nu a ta, indiferent ce va alege el, trebuie sa acepti. Sa nu te gandesti ca nu te iubeste daca va alege divortul;
Acum, Elise draga, eu nu-ti dau sfaturi, nu trebuie sa urmezi ceea ce am spus eu, este doar parerea mea in legatura cu subiectul... dar este asa de delicat, ca acum fiecare spune ce gandeste, dar in situatia ta probabil ca am actiona diferit de ceea ce iti spunem tie aici. Cum am spus, nu e un sfat, ca nu am fost in situatia ta si sper sa nu fiu; oricum, parerea mea: inainte de a renunta, de ce nu mergi si la un alt doctor, cere si o alta parere, doar ca sa fi absolut sigura. Si de acolo, vedeti ce faceti; da, sigur, incearca FIV, gandeste-te serios si la adoptie. Cred ca si daca adopti un copil poti, absolut, spune: Uite, rade ca tine. Ptr. ca copiii "copiaza" (involuntar) gesturile parintilor. In plus de asta, parinte nu e cel care-i da viata unui copil, ci cel care-l creste, cel care e acolo ptr. copil, veghindu-i somnul, cand are un picut de febra, mama este femeia care simte ca innebuneste cand copilul isi zgarie un genunchi ptr. prima data, cea care-si face griji ptr. copil, cea care va fi alaturi, sa-i ghideze pasii in viata, sa-i mangaie parul si sa-i spuna povesti de noapte buna. Asa ca, gandeste-te serios la adoptie.

Eu iti doresc mult noroc si sper ca doctorul a gresit... dar daca nu, iti urez sa ai multa putere sa treci peste tot, sa pui fruntea sus si sa mergi mai departe, demna si mamica fericita.
Te pup dulce,
Nadia!

http://community.webshots.com/user/nadia1412

Winners don't quit; quitters don't win.

Nadia1976 spune:

In alta ordine de idei: NU-MI PLACE TITLUL subiectului tau. Nu e vina ta, nu ai ales tu sa fie asa! E vina noastra cand decidem noi sa facem sau sa nu facem ceva ce in final va rani pe cineva; asa ca, te rog frumos, scoate-ti ideea asta din cap; nu e vina nimanui ptr. ce ti se intampla. Pur si simplu, s-a intamplat. Eu cred ca esti prea dura cu tine insati; te intre: daca EL nu putea avea copii, postai aici un subiect cu titlul "Este vina lui" ??? Nu cred!

http://community.webshots.com/user/nadia1412

Winners don't quit; quitters don't win.

country girl spune:

Draga Elise,
citeste bine si baga la cap. Acum un an de zile, paraseam Bucurestiul si Romania cu aceeasi durere in suflet pe care o ai si tu. 4 (patru) medici ginecologi bine cotati in Bucuresti, printre care si dr. Tutunaru, mi-au spus ca nu pot avea copii. Cel putin nu in mod spontan si natural, ca trebuie sa ne pregatim pentru investigatii indelungate si tratamente costisitoare. In acel moment nu m-am simtit in stare sa incep investigatiile/tratamentul si am ales sa accept un contract in strainatate, convinsa fiind ca ala e si sfarsitul relatiei mele...
La exact trei saptamani de cand am ajuns la Bxl, m-a vizitat sotul meu si in chiar seara in care a ajuns am conceput-o pe Ilinca.
Nu vreau sa stiu prin ce minune a acum cu noi, e sanatoasa si ne-a luminat viata. Am avut o sarcina frumoasa si o nastere super usoara. Iar obstetricianul de aici s-a mirat cand i-am dus toate rezultatele analizelor si trimiterile din Romania si m-a intrebat" de ce v-au spus, doamna, ca nu puteti avea copii?"
Te rog sa ma crezi ca doi ani am avut aceeasi durere in suflet ca si tine, sadita de niste doctori care oameni sunt si ei si nu pot face minuni. Minuni face numai Dumnezeu.
Eu iti tin pumnii sa te linistesti si sa te uiti din nou in jur sa vezi ce frumoasa e viata. Copilul pe care ti-l doresti atata de mult va veni, cand te astepti mai putin.



poze cu "Zmeoaica"