cum depasim momentul?
Raspunsuri - Pagina 2
baicualina spune:
si am uitat sa-ti mai scriu ceva:
poate daca tu nu esti asa de apropiata sau ma rog, nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, cum sta relatia cu copii tai?eu cred ca si asta ar putea sa constituie un ajutor!poate s-a apropiat f mult de ei!
oricum ar fi Dumnezeu e mare!mai ales acum in prag de Sarbatori!
Doamne-ajuta!
Alina
lilach spune:
Alina, din pacate mama mea nu e apropiata nici de copiii mei, intotdeauna i-a tinut la distanta, n-a stiut cum sa se apropie de ei. Cind copiii erau mici statea foarte rar cu ei...mi-a spus ca daca i-am facut sa-i cresc,asa ca pe masura ce au crescut copiii, mai ales cei mari si-au dat seama cine e. Fiica cea mare (17 ani) nu prea are curajul nici macar sa sune la ea pentru ca totdeauna se plinge si imi spune ca o iubeste pe bunica dar nu are putere pentru ea.
Lucruri placute??? pentru ea nu prea am fost placuta...copiilor le povesteste doar lucruri neplacute pe care le-a avut cu mine...ii face sa se simta prost pentru ca copiii mei si cu mine avem o relatie foarte, foarte apropiata si nu pot intelege ce are tot timpul cu mine.
Baiatul e tot in acceasi situatie cu ei. Fiica cea mica are peste 4 ani si abia acum a dormit pentru prima data la ei. Tata ma ajuta cel mai mult cu ea.
Ar fi multe de spus ...
"Un sfirsit e un inceput..."
ella&com.
Mik spune:
Ella, eu cred sincer ca trebuie a faci tot ce iti sta in putere, dar nu cu pretul propriei persoane si nici al familiei tale.
Daca mama ta nu poate sau nu vrea sa te inteleaga si sa-i inteleaga pe cei din jur, nu cred ca ai ce sa-ti reprosezi. Fa numai ceea ce e omeneste posibil ! si limita lui "omeneste posibil" tu o fixezi.
(sorry, Alina, dar sfatul meu nu e chia pe acceasi lungime de unda cu al tau).
Mik.
Lia spune:
Multa sanatate mamei tale
!
Poate poti gasi timp pentru activitati comune despre care stii ca-i plac..eu am avut dintotdeauna o relatie excelenta cu mama,imi e greu sa-mi inchipui o varianta de genul celei descrise de tine.
Iti doresc putere de munca si ganduri bune,care sa duca la apropierea pe care o doresti!
country girl spune:
Draga mea, iti scriu din postura persoanei care n-a avut nici ea si nu are o relatie prea calduroasa cu mama ei. Din pacate, dar asta-i viata.
Intrucat trece prin aceasta situatie dificila (multa sanatate ii doresc), va trebui sa incerci sa o sprijini oricat de ciudate i-ar fi "iesirile" fata de tine. Nu cu pretul neglijarii familiei tale, dar incearca sa-i oferi un dram de rabdare. E in varsta, e bolnava, nu e tocmai in largul ei acolo si asta o sacaie mai tare.
Cheia aici e rabdarea si intelegerea situatiei date. Dar in nici un caz nu te invinovati, faci ceea ce poti.
poze cu "Zmeoaica"
KUKI spune:
Nici eu n-am avut o relatie prea apropiata cu mama, pana de curand. De la distanta o iubeam si imi era dor de ea, o sunam zilnic (locuiam la Iasi). Dar la capatul firului...parca nu gaseam nici o punte de comunicare, parca nu stiam de ce am sunat-o si ce vreau sa-i spun. Cand ne intalneam era si mai rau. Nici ei nu prea-i convenea nimic din ce faceam. Tot asa, parca...nu stiu ce ar fi asteptat de la mine, ce ar fi trebuit sa fac ca s-o multumesc, sa fie mandra de mine. Si a venit pentru amandoua marea lovitura - am divortat. Si cine credeti ca mi-a fost cel mai aproape, cea mai buna prietena si confidenta ? Mama mea, care ani de zile n-a stiut nimic din viata mea intima sau de familie. Am discutat cu mama lucruri pe care nu le-am discutat nici cu cea mai buna prietena, nu stiu de unde a aparut atunci cand mi-a fost greu cu adevarat increderea ca mama ma va iubi, chiar daca nu sunt perfecta, chiar daca gresesc, chiar daca nu am o viata perfecta. Si in continuare relatia noastra s-a schimbat si suntem pe zi ce trece mai apropiate si comunicam asa cum nu mai speram sa se intample. Uneori e nevoie de un "click"...Gaseste-l !
Iulia
Porumbel30 spune:
Draga Ella,
Inteleg f. bine prin ce treci pt. ca si eu am in familie un caz de hepatita C. Stiu ca nu e usor dar ce pot sa-ti spun e ca trebuie sa te gandesti ca mama ta nu face intentionat tot ce face, in sensul ca felul ei de a se purta nu cred ca are legatura doar cu tine, ci mai ales cu boala asta.Cei care au o astfel de boala sunt mult mai dificili decat altii care au alte afectiuni.iar daca asta se suprapune peste firea ei mai inchisa... De aceea incearca pe de o parte sa nu te mai invinovatesti pe tine pt. toate cele iar pe de alta parte sa incerci, in limita timpului disponibil sa ii acorzi o atentie "calitativa" in care sa incerci sa provoci discutii pe teme care stii ca-i plac ei, sa o rogi sa-ti povesteasca cate ceva din trecut despre care stii ca pastreaza amintiri placute...
Ea are prietene aici? Are o viata sociala? Sau sta mai tot timpul in casa?
Imi pare rau sa aud ca treci prin toate astea, practic ce stiu ca pot face pt. tine e sa ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea multa putere, rabdare,
speranta de mai bine...
Oricum, ma bucur ca ai copii intelegatori...banuiesc ca si sotul intelege prin ce trece mama ta si e super ca te intelege si e alaturi de tine...
Iti doresc ca Dumnezeu sa va intareasca pe toti!
"Sufletul n-ar avea curcubeul daca ochii n-ar avea lacrimi..."
mircea42 spune:
""Nu prea in sta in fire sa-mi etalez "rufele murdare", in fata tuturor...chiar nici in fata familiei. /…/
Sint de felul meu destul de inchisa /…/
Frica de a fi "descoperit si judecat. /…/
Incerc sa fiu tare pentru toti cei din jurul meu insa nu stiu cit timp va dura aceasta putere...presupun ca nu o vesnicie...si la un moment dat va veni si clacarea...nervoasa...poate chiar mai rau. /…/
Problema cea mare este insa ca nu ma pot apropia de ea cu toata boala si cu tot ce se intimpla...noi nu am fost niciodata prea apropiate...si in afara de asta intotdeauna dar intotdeauna am simtit ca nu e multumita de mine si ca asteapta ceva...nu stiu ce de la mine...oricum altceva decit ii dau eu. Asta nu e doar impresia mea ci toti cei care privesc din afara relatia noastra de mama si fiica sesiseaza ca mama doreste prea multa atentie din partea mea (asta in timp ce spune ca ea nu doreste nimic de la mine).""
De felu-mi sint un rebel.
Intre cele care m-au condus aici au fost regulile poate prost predate de parinti, dar pe care oricum societatea tzine sa le vehiculeze cu mare placere… De sute de ani.
O asemenea regula este aceea de a-ti respecta parintii.
Pai in cazul fetei de mai sus e o chestie strigatoare la cer (bineinteles insa ca Dumnezeu nu se va sinchisi de asta noua nedreptate – a trecut el cu vederea altele mai boacane).
Carevasazica mama te toaca crunt pina la maturitate (cind, in ciuda aparentelor, sintem mai captivi parintilor ca oricind, pen-c-avem impresia ca sintem independenti). Nu ai curaj sa-ti expui problemele (regula dintre primele ale sanatatii psihice), te face “inchisa” si mai ales cu spectrul permanent de a fi “descoperita si judecata”. Caci asa se petrece cind parintele “nu e multumit de mine si asteapta ceva… nu stiu ce de la mine” (am sa-ti spun eu ce, sa-i fii tu ce n-a fost el, adica acela care ii ia belele de pe cap)
Deci dupa ce te face zob, iti cere (prin mesajele insidioase de altadata) sa fii tare “pentru toti din jurul meu”, si asta cu riscul clacarii nervoase.
Mai mult, cea care pe vremuri n-a catadixit (indiferent de motiv) sa se apropie de fiica ei – or apropierea sau ba de parinte este egala ulterior cu succes / esec – acu ii transmite (iar insidios) nemultumirea ca nu ii este aproape. Ba are tupeul sa afirme ca nu vrea asta.
Fratilor, suratelor! Care aveti chef sa ajungeti la balamuc, respectati in continuare parinti ca ashtia!
mircea42 spune:
Cele de mai sus au pornit de la primul tau mesaj.
Daca as fi lecturat si pe celelalte interventii ale tale, as fi fost si mai virulent (apropo, ce preferati: minciuni poleite saua devaruri dureroase?). te doare capul cit de fiara, de nedrept poate fi un parinte cu propriul lui copil!...
Iar in acest timp tot felul de preacuvioase te invata ca tot tu sa lashi de la tine!...
adrienne12 spune:
Ella, eu te sfatuiesc sa o tratezi pe mama ta ca pe unul din copiii tai. Si fii cit se poate de sincera cu ea si sa ii iei toate comentariile ca fiind ale unui copil mic. Explica-i ca tii la ea dar comportamentul ei te tine la distanta. Si sa nu te raneasca/oboseasca nimic din ceea ce crede, spune, simte dumneaiei. Priveste-o ca pe un copil mic. Imagineaza-ti-o ca pe un copil mic. Poate ca felul ei de a fi e rezultatul unei copilarii nefericite. Poate ca a invatat sa tina lumea la distanta ca sa nu fie ranita si nu-si da seama ca face acest lucuru cu fiintele cele mai apropoate. Eu as zice sa o intrebi si pe principessa de la rubrica despre psihologie si sa mergi sa discuti cu un shrink despre relatia cu mama ta. Te va ajuta enorm.