bataia la copii
Raspunsuri - Pagina 11
ruxandra_sb spune:
quote:
Originally posted by try
Cand un copil repeta sa faca obraznicii (de care teoretic stie ca sunt nepermise) e vina parintelui de a nu fi reusit sa gaseasca acea cale potrivita pentru a-l face pe copil sa inteleaga unde-i limita.
Dar de multe ori e mai confortabil sa spune "asa-i copilul" in loc sa spunem "n-am gasit metoda necesara sa-l determin sa nu mai faca asta".
Noroc ca mai sunt si parinti perfecti pe lumea asta.
O familie imperfecta,
Ruxandra & Matei (3 ani) & sotul drag
try spune:
quote:
Originally posted by Tzuni
Mama i-a explicat ca nu e voie sa se joace acolo, ca supa e fierbinte, ca focul arde... Copilul a ascultat si s-a dus si a doua oara si a treia oara si... a patra oara, a ajuns la urgenta, ars. Nu spun ca mama nu putea gasi alte solutii (sa-l scoata pe pici din bucatrarie, desi, singura fiind cu el, trebuia sa-l tina langa ea), dar ma intreb o palma data la timpul ei peste fund, nu i-ar fi provocat frica aceea care ar fi trebuit sa-l indeparteze de aragaz? Ce s-a rezolvat cu vorba buna si explicatii fara ton ridicat? - un copil chinuit, cu dureri de la arsuri, cu operatii estetice planuficate pt viitor.
Tzuni
asta nu justifica bataia. Tot ce-i posibil ca palmutza data "la timp" sa fi evitat accidentul nefericit, insa nu e singura metoda care ar fi putut evita accidentul. Din nefericire, mama nu a realizat nici ea insasi cat de mare era riscul si nu a gasit nici metoda potrivita. de multe ori, ne lasam duse de treburi si atentia noastra se reduce si i nfelu lasta scapam din vedere crestiun iimportante.
Insa vina apartine mamei, imi pare rau s-o spun. Nu poti spune "i-am spus copilului sa nu se mai duca, i-am explicat, dar el tot calare pe oala era". Daca tu, ca adult, nu realizezi pericolul care i se poate intampla copilului tau, nu te astepta ca bietul copil sa-l constientizeze mai bine ca tine.
Cateodata e trebuie sa stim si cand sa renuntam la anumite treburi. Pur si simplu tragi oala de pe foc si pleci cu copilul in alta camera daca nu se poate sa faci mancare si sa feresti si copilu lde probleme. Mancarea se poate continua si dupa ca copilul adoarme sau vine tata acasa etc.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
try spune:
quote:
Originally posted by ruxandra_sbquote:
Originally posted by try
Cand un copil repeta sa faca obraznicii (de care teoretic stie ca sunt nepermise) e vina parintelui de a nu fi reusit sa gaseasca acea cale potrivita pentru a-l face pe copil sa inteleaga unde-i limita.
Dar de multe ori e mai confortabil sa spune "asa-i copilul" in loc sa spunem "n-am gasit metoda necesara sa-l determin sa nu mai faca asta".
Noroc ca mai sunt si parinti perfecti pe lumea asta.
O familie imperfecta,
Ruxandra & Matei (3 ani) & sotul drag
aici nu era vorba de perfectiune, era vorba de a avea puterea sa recunosti unde-i problema: la tine sau la copil. Ca daca zici ca e problema copilului ca asa l-a facut mama natura, eforturile se incheie aici. Astepti probabil ca mama natura (caci ea e vinovata, nu?) sa rezolve situatia si, daca gandesti in termeni de "las' ca s-o invata el pana la urma", se numeste ca nu ai facut nimic sa indrepti situatia.
Daca recunosti ca problema e la tine (in sensul ca tu esti cel care trebuie sa schimbi metoda, abordarea daca vezi ca ce ai aplicat inainte nu merge), poate te straduiesti ca cauti o alta solutie, sa intelegi mai bine fenomenul etc. Iar asta se numeste ca incerci sa rezolvi situatia.
Pana una alta, eu nu ma multumesc cu a-mi lasa copilul sa se indrepte de la sine sau sa astept sa faca 14 ani ca sa priceapa mai multe si voi continua sa caut metode sa-l invat sa nu repete obrazniciile (ca asta era motivul discutiei). Voi persevera si ma voi adapta astfel incat sa fiu cea mai buna solutie pentru copilul meu. Iar daca asta inseamna in acceptiunea ta ca sunt parinte perfect, atunci, da, sunt parinte perfect.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
try spune:
quote:
Originally posted by disperata
din experienta spun asta. eram cu multi ani inainte sa ma casatoresc si am vazut pe strada un copil ce se tavalea pe jos pt ca maica-sa nu-i dadea ceva... mi-am zis : mama . ce copil needucat! al meu n-o sa faca niciodata asa . dupa ce mi-a crescut odrasla, bineinteles ca mi-a facut-o.. eu n-am nici-o vina, lucrurile au scapat de sub control... sunt prea alintati, prea sufocati de dragoste. le oferim tot ce-si doresc si poate ca de aceea ne intrebam asa de des: eu acum ce fac? nu credeam ca voi primi ceva asemanator vreodata, dar iata.... am inteles ca se numeste - sindromul singurului copil -
Parerea mea e ca un copil care face tantrumuri de-astea e un copil caruia i se permite sa faca sau un copil caruia parintele nu i-a gasit inca ac de cojoc naravului respectiv (adica solutia potrivita). Nu esti tu cea care generezi in mod direct aceste tantrumuri, insa tu esti cea care le poti pune capat. "eu n-am nici-o vina, lucrurile au scapat de sub control... " - este o metoda prin care recunsoti ca ai fost depasita de situatie si nu-i nimic nefiresc in asta. Nu cred ca e mama sa nu se fi simtit depasita de situatie de-a lungul experientei de mama.
Dupa parerea mea crizele copilului tau n-au nici o legatura cu alintul sau cu sufocarea de dragoste, ci au de cele mai multe ori legatura cu trasarea limitelor. Iar daca acest comportament de trantit pe jos se repeta, dovedeste ca, prin asta, copilul obtine ceea ce vrea (atentie, inia o pauzarea mamei, favoruri mai multe etc.). Daca el cauta atentia ta, atunci nu i-o acorda in astfel de momente, ci ignora-le total. Daca el cauta inia o pauzarea ta (adica sa-ti schimbi decizia de mai inainte - ex.: tu-i spui nu mai lua bomboane de pe raft apoi urmeaza o criza si ca sa scapi ii permiti sa ia, dar cu conditia sa...deja nu mai conteaza ce), atunci nu-ti schimba prima decizie doar pentru ca el a facut o noua criza. Daca primeste favoruri ca sa inceteze criza, atunci nu i le mai acorda.
Dupa mine, cele mai eficiente metode pentru lecuirea de crize de trantit pe jos este ori ingnorarea lor totala a lor ori, daca sunteti in public/vizita, luat de manuta si mers imediat acasa. E atentionat odata, i se explica ce urmeaza daca se mai tranteste pe jos, iar de data viitoare actionat fara ezitare. Esti in mijlocul cumparaturilor? Le lasi balta si pleci in secunda urmatoare. Esti cu el afara la joaca? Cu atat mai mult va intoarceti imediat acasa. Esti la o prietena? Nu-i nimic, va imbracati, va incaltati si plecati. Fara multa teorie pe drum. Doar explicat din nou cand ajungi acasa ca tu nu tolerezi astfel de comportamente, ca trantitul lui pe jos a fost pedepsit cu plecatul acasa (apoi scuzele si iertarea de rigoare).
Daca la usa, imbracati fiind sa mergeti spre casa il intrebi, acum esti cuminte? promiti ca nu mai faci? si el zice spasit Da, Da, iar tu cedezi si ii spui ca mai stati o jumate de ora... lupta e pierduta. copilul a inteles ca limita e mai departe. A inteles ca nu e atat de rau sa faci o criza de trantit pe jos ca pana la urma mami cedeaza, ca de fapt si lu' mami i-ar placea sa mai stea.
Cand actiunile copilului se soldeaza cu corectari neplacute, copilul va asocia acea manifestare (tavalit pe jos) cu un efect nedorit (mersul acasa) si in timp va renunta sa mai faca asta. Daca tot nu inceteaza, e posibil ca pedeapsa corectoare sa nu fie suficient de motivanta pentru copil ca el sa abandoneze comportamentul urat.
Stii unde gresesti tu? Cand pleci din start de la ideea ca fiind singur la parinti e normal sa faca tantrumuri, cand spui ca fiind sufocat de dragoste (desi nu cred ca el se simte sufocat) copilul e firesc sa manifeste crize de isterie. Nu trebuie nici sa-i faci un fratior si nici sa-i arati dragoste mai putina ca sa repari situatia (ba poti sa incerci si ai sa vezi ca nu se vor corecta aceste comportamente), trebuie doar sa fii ferma, hotarata cand ti-ai pus in cap sa rezolvi o problema si sa fii consecventa cand aplici metoda.
De cele mai multe ori parintii esueaza sa corecteze un comportament urat la copii lor nu din cauza metodei in sine, ci din cauza neconsistentei cu care aplica metoda. Adica azi o aplica, maine la fel, poimaine trece cu vederea, apoi o aplica doar pe jumatate etc.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
ardeiash spune:
try interesant ce ai spus totul... insa in educatia unui copil nu intervine numai mama.. mai intervin si bunicii...si tatal.. degeaba am eu atitudinea pe care o descrii, si crede-ma asa si sunt , daca bunicii, in momnetul in care eu ii fac observatie copilului meu imi spun: lasa-l mama, ca stii ce mic era cand s-a nascut, ce probleme ai avut cu el! ------------ sau tatal: ai, ma , lasa-l ca acum vrea sa doarma... sau sa.... totul pare pura teorie cand e vorba de practica si dupa cum ai spus, depinde foarte mult de copil, depinde poate in egala masura si de noi....
dar, as vrea sa avem aceasta discutie peste macar 2 ani daca al tau copil are doar 1, pentru lucrurile se schimba binisor de mult intre timp.
s-auzim numai de bine!
ardeiash spune:
mi-am adus aminte de ce-mi spunea mama:
copii mici - probleme mici
copii mari - probleme mari.
cu cat inainteaza fiul meu in varsta, cu atat imi dau seama de adevarul acestor vorbe...
o zi super maine!
s-auzim numai de bine!
szivarvany spune:
Intrebare, pt. ca veni vorba in discutiile anterioare: pe voi nu v-a oprit - frica de parinti (bataie, pedeapsa) - sa faceti lucruri prostesti ???
_
Leoaicele Daria & 
Giulia (2004 08 16)
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=59341" target="_blank"> Bazar pentru Alex
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=59341" target="_blank"> Bazar umanitar
Supercopiii iulie/august 2004
ponicid spune:
Try, tu ai perfecta dreptate. Eu gandesc ca si tine numai ca eu nu izbutesc sa pun in aplicatie tot ceea ce gandesc. Din cauza aceasta am ajuns sa ma uit ca la o icoana la mamicile care au tactul necesar sa aplice ceea ce tu spui. Am serviciu, sotul meu munceste cate 12 ore pe zi, cand venim acasa mai sunt si treburi de facut, copilul ramane cel putin o jumatate de zi numai cu bunica si ne asteapta ca pe o painica calda cand ajungem acasa iar noi nu suntem intotdeauna in cea mai buna forma. Normal ca uneori simte ca nu i se da suficienta atentie si protesteaza facand prostii una dupa alta.
Daca m-ar intreba cineva, eu cu mana pe inima as spune ca o mamica ar trebui sa stea acasa cu copilul cel putin pana la 7 ani daca nu pana la 12 ani ai copilului. Daca nu, ar trebui sa dispuna de banii necesari ca in lipsa ei de acasa sa lase copilul cu o persoana perfect instruita care sa suplineasca educatia data de mama si sa respecte regulile impuse de parinti. Numai ca pentru asta ar trebui sa cheltui poate doua salarii medii pe economie si nu imi permit. Nici nu iti imaginezi ce suflet greu am cand plec de acasa. Am ajuns sa ma simt vinovata si daca intarzii la cumparaturi 1 ora. Practic nu mai merg in vizita, nu mai vine mai nimeni la mine pentru a nu bulversa o zi din viata copilului. Si mai sunt si orele suplimentare, si cursuri postuniversitare si altele si altele.
Mie mi se pare ca pe zi ce trece parca sunt un parinte mai bun decat ieri dar mai am mult pana sa fiu cu adevarat un parinte bun. Probabil ca atunci cand copilul meu va avea 18 ani voi sti exact cum sa educ un copil dar ce pacatca ca va fi prea tarziu. Toata viata mea, in tot ceea ce am facut, am avut sentimentul ca sunt cu un pas in urma fata de ceea ce trebuia sa fac. Asa mi se intampla si cu copilul.
cl spune:
quote:
Originally posted by disperata
try interesant ce ai spus totul... insa in educatia unui copil nu intervine numai mama.. mai intervin si bunicii...si tatal.. degeaba am eu atitudinea pe care o descrii, si crede-ma asa si sunt , daca bunicii, in momnetul in care eu ii fac observatie copilului meu imi spun: lasa-l mama, ca stii ce mic era cand s-a nascut, ce probleme ai avut cu el! ------------ sau tatal: ai, ma , lasa-l ca acum vrea sa doarma... sau sa.... totul pare pura teorie cand e vorba de practica si dupa cum ai spus, depinde foarte mult de copil, depinde poate in egala masura si de noi....
dar, as vrea sa avem aceasta discutie peste macar 2 ani daca al tau copil are doar 1, pentru lucrurile se schimba binisor de mult intre timp.
s-auzim numai de bine!
Disperata, imi dai voie sa-ti raspund eu la intrebare? Al meu copil are aproape 7 ani
. Mi se intampla (si inca mi se intampla si acum, dar mai rar ), sa se bage bunicii cu: "lasa-l mama ca...". Este unul dintre motivele pentru care am ales ca bunicii sa nu se implice in cresterea copilului. Si de cate ori veneau si incepeau cu: "lasa-l, ca...", simteam ca-mi creste tensiunea instantaneu. Si intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am inceput sa le-o retez: "Va rog sa nu va mai bagati in educatia copilului meu. Eu ma chinui cu el, asa ca i-o dau cum consider EU de cuviinta. Voua va este usor sa veniti cateva ore si sa spuneti "lasa-l", dar EU raman cu el si ma chinui sa-l dezvat apoi nu stiu cat timp. Copilul are niste reguli pe care trebuie sa le respecte, asa ca nu va mai bagati!". Evident ca s-au suparat, dar le-a trecut si nu au mai spus asa de des . Iar cand incep iarasi, le-o retez scurt. Cat despre crizele de isterie, Try are dreptate. Eu una le-am ignorat. Daca mi le facea pe strada si se bagau necunoscuti, ii invitam politicos sa-si vada de drum, ca nu e treaba lor. Si s-a dezvatat de asta. Mai greu a fost pt sotul meu, recunosc. Lui ii mai facea crize de isterie, pt ca stia ca cedeaza. De jena, pt liniste, ceda omul. Am avut o discutie cu el si i-am spus ca daca va continua asa, asa o sa-i faca mereu, ca nu ar trebui sa-si faca probleme, ca nu e nici primul, nici ultimul copil care face asta. Si l-a lasat pe copil sa se desfasoare. S-a jenat el o data, de doua ori, dar pana la urma s-a potolit copilul. Stiu, iti trebuie nervi tari, dar asta este, se poate daca vrei.
Claudia
Jocelyn spune:
Bravo Claudia, n-am zis eu degeaba ca imi place cum gandesti 
Si eu sper sa reusesc acelasi lucru cand voi avea copilul meu, ca pana acum am avut de-a face numai cu exemplarele altora
Dar la noi parintii sunt in alt oras oricum si nu sunt genul bagacios, sper sa nu se schimbe brusc la venirea unui bebe 
If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.