Va este frica?
Raspunsuri - Pagina 2
angelp spune:
mi/e frica,mi/e frica
de "Top Rushinica"
Nu va fie frica ...ca
si 
Basescu pica
iriale spune:
Imi este frica de serpi... iar in alta ordine de idei, de singuratate.
IriAle
Se intampla unele lucruri care sunt ca niste intrebari. Trece un minut, sau trec anii, iar viata pana la urma iti raspunde.
Rufus spune:
Mi-e frica de inaltime si cutremur si foarte frica de moartea celor dragi.
http://community.webshots.com/user/tora97
Adrianai spune:
Mi-e frica de serpi, sunt reci si alunecosi!bih
cristina22 spune:
boala si moarte, in rest...
cristina
crini spune:
Am o spaima nebuna de moarte, a celor dragi si a mea.
De intuneric si serpi, dar controlabil.
Mami de fetita (1999)si baietel (16 oct 2004)
zana spune:
quote:
Originally posted by crini
Am o spaima nebuna de moarte, a celor dragi si a mea.
De a mea nu, doar de a celor dragi mie.
25+
cami30 spune:
Nu am nici o fobie pe lumea asta si ma felicit ca sunt o femeie puternica. Am insa o slabiciune. Am evitat intotdeauna inmormantarile. Mi se pare ingrozitor ca oamenii morti trebuie plimbati prin tot orasul cu mare tam tam si muzica, si mai ales cu sicriele deschise. E o traditie cretina pe care nu stiu cum o s-o pastrez atunci cand imi va veni randul sa-mi ingrop apropiatii.
Am avut cosmaruri ani te zile cand m-au pus "rudele" sa-mi sarut tatal mort in sicriu. As fi vrut sa-i pastrez imaginea vie, senina si calda si nu sa raman cu cosmarul omului mort si rece din fata mea. Mi-am iubit enorm tatal si i-am urat pe toti ca m-au silit atunci sa-l vad mort in fata okilor cu atat mai mult cu cat mi-a murit in brate.
La moarte bunicului meu am refuzat sa ma apropii de camera unde a fost tinut. Am ramas astfel cu imaginea bunicului meu minunat, vesel si frumos pe care il asteptam intr-o dimineata la cafea. Nu am mai venit insa pentru ca o masina nenorocita a dat peste el. Am fost trista, distrusa dar am ramas cu imaginea lui vie si mi-e mai usor sa vb despre el, despre moartea sa, fara sa plang. Cand insa imi amintesc de tatal meu, si am imaginea lui mort in fata mea , sunt pur si simplu ingrozita si nu pot sa vorbesc despre el cu usurinta.
Cand o sa mor, o sa las prin testament sa fiu incinerata. Si daca incinerare nu se poate, atunci sa ma puna intr-un sicriu si sa ma acopere si sa ma duca la biserica nu sa ma tzina acasa si sa sperii copii, vecini sau nepoti. Nu vreau sa-mi chinui copiii sau rudele sa ma boceasca si sa ma taraie intr-o masina prin tot orasul, cum nu vreau sa-mi faca vreo pomenire unde sa vina o gramada de necunoscuti sa manance si sa se veseleasca. NU, vreau sa isi aminteasca ei de mine, sa nu iroseasca banii pe pomeni si sa dea, daca vor celor care au cu adevarat nevoie. Unor oameni saraci care cu siguranta si-ar aduce aminte de mine. Traditia ordodoxa a inmormantarii mi se pare cumva barbara, lipsita de decenta si de civilizatie
cami
paraluta spune:
Stiti de fricile ancestrale, acelea care le-au avut mosii si stramosii nostri? imi vin doar 2 in minte: de moarte si de intuneric.Frica este un sentiment normal. Nu trebuie sa se transforme insa in ceva patologic, ca atunci avem o problema. 