Relatia cu parintii pe cand eram copii

mcrmiki spune:

Foarte interesant subiect!
Citind ce ati scris, m-am regasit si eu printre voi. Si eu am o groaza de intrebari, nemultumiri legate de parinti, despre felul cum ne-au crescut, cum au incercat(sau nu) sa ne formeze ca viitori oameni.
Si relatia mea cu parintii este destul de rece(cu toate ca stam in aceeasi casa), ei sunt foarte ocupati, uita ca ar trebuie sa faca si pe bunicii, iar mama mea crede ca totul pana la urma se rezolva cu bani. Cateodata imi vine sa-i spun multe, dar mi-e teama sa nu se supere(acum un an a facut un infart) si sa ajungem la certuri si suparari. Nu o simt ca se bucura pt. noi, ca suntem bine, ca suntem fericiti, si asta din cauza ca nu are timp, este prea preocupata sa faca bani. Cateodata vine si imi da bani sa-mi cumpar ce vreau eu, cred ca isi inchipuie ca asa isi face ea datoria de mama. Nu a fost niciodata prea apropiata de noi, mai am o sora si nici nu a stiut sa ne apropie(cred ca este datoria parintilor). Nu ii simt ca pe niste parinti, cred ca exista parinti apropiati de copii lor si asa cred ca ar fi normal. Cu tatal meu pot discuta orice si observ ca-mi da dreptate cand ajungem la discutii legate de ei,dar este o persoana tare rece care nu stie sa-si arate sentimentele. Si eu sunt rece, dar fata de copii mei si sot nu am fost niciodata, unii chiar zic, ca sunt exagerata.
Si multe faze sunt care nu imi convin, legate mai ales de mama mea. De exemplu nu m-a intrebat niciodata daca sunt fericita, ca sa nu mai spun ca nu am avut niciodata o discutie "ca intre femei". Mi se pare f. egoista, lucreaza f. mult si nu mai are timp si de stat cu noi, sa vada cum ne este, nici de mine, nici de sora mea care chiar ar avea nevoi de ea. Pe de alta parte ma gandesc la copilaria parintilor mei, nu a fost foarte fericita, au fost destul de nacajiti si atunci de unde sa dea mai mult daca nici ei nu au primit mai mult si nu stiu de fapt cum ar trebui? Si in conditiile acestea de multe ori mi se par absurde unele faze legate de soacra mea, mi se pare ca se baga prea mult si ca nu ar trebui, dar probabil asa ar trebui sa fie relatia parinte-copil si eu nu imi dau seama.
Try ai avut de suferit pt. ca ati fost mai multi copii? Te intreb pt. ca noi avem doi copii si ne mai dorim inca unul, dar nu as vrea sa sufere nici unul.
Ar fi bine sa gasim reteta pentru parinti perfecti, dar si cauza parintilor "defecti".
Va doresc numai bine si astept sa mai scrieti.

Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin." N. Iorga
Miha&Sorin&Bogdan(24.12.2000)&Vlad(17.11.2003)

mammy2706 spune:

Nu stiu daca faptul ca sunt mai multi copii in familie ar putea sa-i faca nefericiti, poate gelosi atunci cand li se pare ca e iubit mai putin decat ceilalti. Soacra mea a avut trei si i-a iubit pe toti la fel.
In schimb ... mama a avut doar doi: eu si fratele meu cu trei ani mai mic. Intotdeauna am simtit ca el e mai iubit decat mine de catre mama. Tata ne-a trata la fel. Ca sa fiu sigura ca nu mi se pare, am intrebat-o si ceea ce mi-a spus mi-a confirmat parerea. Adica el a fost un copil mai iute, blondut cu ochi albastri...oare chiar poti face diferenta intre proprii copii?

Cristina, mamica lui Andrei

Andrei<1an ,>1an
poze noi
motz

try spune:

mcrmiki, nu se compara nimic in lume cu experienta de a avea un frate sau sora. Eu am copilarit in 4 si crede-ma ca daca e ceva de care-m iaduc aminte cu palcere sunt clipele petrecute cu ei, bune sau rele la momentu lrespectiv. Mi-aduc aminte de certurile naostre de copii, de bataile pe care ni le trageam unii altora, de traznaile la care ne impingeam unii pe altii, de felul protector al fratelui mai mare care facea dreptate pentru noi fetele, cele mici si cate si mai cate.
Nu cred ca numarul copiilor este problema in sine, ci dorinta parintilor de a avea atatia copii. Atunci cand ti-i doresti, ai alta disponibilitate pentru ei. In cazul nostru mama cu siguranta nu si-a dorit 4 copii, dar lipsa educatiei sexuale, lipsa oricaror masuri de prevenire a unei sarcini, au determinat ca multe femei sa aiba mai multi copii decat si-au dorit. Iar asta poate duce la acea lipsa de disponibilitate de care spuneam. In plus, educatia, modul cum era crescut un copil, erau uniformizate oarecum atunci. Banuiesc ca lipsa oricaror posibilitati de a oferi diverse distractii/atractii copiilor era atat de mare ca era o "molima" pe atunci cu "eu vreau sa ofer copilului meu tot ceea ce n-am avut eu", iar asta se traducea prin a-i face cadouri multe, a-i lua tot felul de jucarii. Daca parintii iti luau blugi se traducea prin faptul ca te iubesc mult si sunt parinti buni. Se punea prea mult accent pe latura asta materiala poate tocmai prin prisma lipsurilor de atunci (asta referitor la influenta de care vorbea si mate). Atentia privind nevoile afective ale copilului, cultivarea increderii de sine etc. erau de multe ori limbi straine pentru paritii de atunci. In mediul in care am crescut eu nu am intalnit astfel de preocupari. Nu spun ca erau toti asa, vorbesc de ce era in jurul meu (caci pana la urma mediul in care am trait si-a pus amprenta asupra mea.
Se credea ca pupaturile, tinutul in brate si dragostea oferita din plin strica un copil, il rasfata, il fac nerecunoscator si pretentios. Pana acum 5-6 ani si eu credeam acelasi lucru, ca trebuie sa-ti limitezi afectiunea fata de copil ca i se poate urca la cap. Consideram ca a atinge un copil la fund din cand in cand e necesar. Mentalitatea din Canada referitoare la corectia prin bataie mi-a atras insa atentia si mi-a schimbat parerea cu 180 de grade. In sfarsit m ise oferisera si mie argumentele potrivite pentru a desconsidera educatia prin bataie. Deci, la mine alex e oarecum norocos sa nu s-a nascut ma idevreme . A avut mami timp sa rumege mai mult si sa isi schimbe mentalitatea.

Sabina, nu stiu sa-ti spun unde anume e acea ruptura, pentru ca eu in copilaria mea nu am simtit ca ar fi vorba de o ruptura. Relatia mea cu mama a fost la fel tot timpul, nu stiu sa fi simtit acea dragoste protectoare vreodata. Nu spun ca n-ar fi existat, dar ea nu mi-a fost transmisa pe intelesul meu, nu a fost tradusa pe limba mea si ca urmare am crezut ca nu exista.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

Principesa spune:

Denizel, mama ta, ca majoritatea mamelor din lume, a avut intentii pozitive in ceea ce te priveste. Acest lucru este incontestabil. In ciuda acestor intentii, in virtutea faptului ca si ea este tributara la randul ei unui anumit regim educational care a construit un anumit tip de experienta, modalitatea de raportare la tine nu a fost intotdeauna resimtita foarte confortabil. Tensiunea pe care o resimti ma face sa cred ca efortul tau de a o ierta in totalitate s-a blocat pe undeva. E posibil sa nici nu iti dai seama unde.
Eu am sa iti sugerez o modalitate dar daca tensiunea e prea mare, s-ar putea sa creasca in loc sa descreasca.
Cand ai tu timp si esti mai relaxata, aseaza-te confortabil si imagineaza-ti ca ai o relatie ideala cu o mama ideala si vizualizeaza modul de comportament al tau si raspunsul ei si reciproc. Si apoi vezi in ce masura poti sa transferi acel continut in realitate.
Succes!




Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Principesa spune:

Miruna, eu as mai adauga la trainingul tau de asertivitate si ceva aspecte de analiza personala. Pentru detalii ma poti contacta pe mail.
Daca sunt si alte persoane interesate de un astfel de training, putem sa facem un grup.
Eu am lucrat astfel de tehnici si in grup si individual si sunt foarte eficiente, dar in grup se mai beneficiaza si de experienta celorlalti si de suportul coezivitatii.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Principesa spune:

Kores, ceea ce tu numesti a fi instinct de a mai aplica o palma eu traduc in alti termeni: Faptul ca tu, in virtutea experientei personale, ai achizitionat un model de relatie copil-parinte. Acest model este singurul disponibil pentru tine. Este ca si cum tu ai fi invatat sa faci un lucru intr-un singur fel si desi felul in care il faci nu te multumeste intotdeauna, continui sa il faci asa pentru ca altcumva nu stii cum. Ma gandesc ca poate aceasta maniera coercitiva este generata si de teama pierderii controlului, de nesiguranta, poate de anticiparea neputintei in fata unor aspecte care nu sunt conforme cu dorintele tale.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

stoichitescu cristina spune:

Da, fetelor, un subiect spinos i-as spune.
Eu cred ca fiecare dintre noi si-a analizat intr-un fel sau altul copilaria , adolescenta si implicit relatia cu parintii.
Cei (cele)mai multe dintre noi-daca nu toate- au avut la un moment dat replica " eu nu o sa fiu ca mama" si invariabil fara sa sesizeze au facut aceeasi gresala fata de copilul lor poate la scara mai mica sau poate chiar de intensitate mai mica dar totusi "esenta" a fost aceeasi.
Bun. De ce? Pentru ca am invatat, mai bine zis ni s-au inoculat in timp anumite idei, anumite coordonate pe care trebuia sa le urmam. Ca urmare acum fara sa vrem urmam aceleasi coordonate.

Dar stau si ma intreb " de ce numai relatia cu mama? Tatal unde a fost?"
In cazul meu mama a fost pentru mine cea mai buna, cea mai frumoasa si cea mai blinda atunci cind am fost copil. Tatal meu desi a fost "marele absent" -parintii s-au despartit la 9 ani ai mei- este omniprezent in reticentele mele si chiar obsesiile mele. In scurta lui prezenta din viata mea ma coplesea cu exigentele mult prea absurde uneori pt. un copil: sa invat inca de mica cu constiinta si sirg ca un om mare, sa fiu extrem de ordonata si sa am un comportament de copil mare adica sa nu vorbesc neintrebata, sa nu pun intrebari si sa cer explicatii vis-a-vis de actiunile lor.In clasa I am luat la bastonase prima nota 8. Cind a aflat nu a zis nimic rau , nimic dur dar grimasa lui mi-a dat de inteles ca nu-i convine. A doua zi am luat 7. Acasa tata mi-a zis :" nici o problema - miine astept sa vii cu 5" .Aflati ca a doua zi am venit cu 10 dar m-am mobilizat numai sa nu-l mai vad incruntat si asteptam felicitari si laude. Nu le-am primit. Nici mai tirziu in facultate cind mi-am facut proiectul cu el si cind stia cite stiu nu mi-a zis nimic de bine. Licenta am luat-o cu nota mare dar nici atunci nu a insemnat nimic pt.el.Cred ca i se parea firesc sa am rezultate bune fara laude si aprecieri.
Aflati ca eu nu ma port astfel cu fiul meu. Il laud foarte des si il apreciez dar constat cu stupoare ca micutul face totul din voluntariat si daca nu il laud(am incercat si asa)nici nu-i pasa face ca vrea el.
Pe mine m-a marcat foarte mult atitudinea tatalui meu si faptul ca s-a despartit de mama, asa incit niciodata nu am reusit sa-l intreb sau sa-i spun tot ce am simtit eu in legatura cu ei, cu viata mea , cu faptul ca eu nu am avut nici o vina si am fost nevoita sa fiu intre ei doi. Stiam ca el are toata vina, ca nu a incercat sa repare viata de famile si as fi vrut - ca in filmele americane - sa-i vorbesc de mama, de cit de bine mi-ar fii sa-i stiu impreuna si sa-i am pe amindoi alaturi. Nu am putut niciodata in fata lui sa deschid acest subiect.Cum nici ajutor financiar nu puteam sa-i cer cu toate ca tare as fi avut nevoie. Ma blocam pur si simplu stiind parca ce reactie va avea.In altfel dupa cum v-am spus vorbeam multe cu el si chiar avea fata de mine o alta atitudine - se purta ca si cu un prieten. Fumam cu el fara sa-mi faca teorie, mergeam impreuna in discoteci, ,imi permitea sa ma intorc la ore tirzii. Toate astea mama nu le accepta dar nici nu ma suparam din aceasta cauza si nici nu pot spune ca mi-a afectat personalitatea. Ba dimpotriva cred ca a fost un lucru foarte bun.
Cred ca din acest motiv gresesc fata de copilul meu. Nu-i refuz nimic si ii cumpar dulciuri, hainute si jucarii exagerat.

try spune:

quote:

---

Originally posted by Principesa


Ma gandesc ca poate aceasta maniera coercitiva este generata si de teama pierderii controlului, de nesiguranta, poate de anticiparea neputintei in fata unor aspecte care nu sunt conforme cu dorintele tale.

---

Principesa, asta e argumentul care m-a facut pe mine sa-mi schimb optica privitor la bataie ca metoda de educatie. Si cand spun bataie, nu ma refer l-a a bate un copil cu sarg, ci la a aplica palmute corectoare. Cand am inteles ca de multe ori parintii aplica palmute pentru ca nu-s capabili sa se stapanasca (si de multe ori ascund asta sub masca educatiei), cand am realizat ca asta nu-i singura metoda, desi pare a fi cea mai la indemana, cand am inteles ca acel sufletel mic are si el orgoliu si ca asa cum noua nu ne place sa fim loviti cand gresim nu vad de ce micutilor le-ar placea sa fie loviti. Oare ei nu sufera? Oare nu le ranim orgoloiul? Cum ar fi sa vina sotul acasa si sa-mi aplice cateva palmute ca am gresit si am lasat fierul in priza pe camasa lui? Neplacut, umilitor, frustrant, revoltator, nu-i asa?
Cand am inteles ca bataia e o metoda eficienta doar pe termen scurt, dar care poate avea efecte negative pe termne lung asupra psihicului copilului, am urat aceasta metoda.
Cand am inteles toate astea am stiut ca nu-mi voi lovi niciodata copiii, exista un arsenal intreg de alte metode de a determina un copil sa faca ceea ce doresti tu (in sensul de a-l corecta) si ma consider suficient de inteligenta incat sa gasesc metode alternative.

Si nu ma indoiesc ca si celelalte mamici sunt la fel, asa ca va rog din suflet, nu va mai loviti copiii. Cand aveti impulsul asta, luati o pauza, un ragaz si ganditi-va de doua ori inainte de a ridica mana. Un copil care este batut, va considera ca este indreptatit sa aplice violenta pe cei mai mici decat el pentru ca asta a vazut ca fac cei mai mari: cand cel mai mic ca tine nu face ce vrei tu, este permis sa i se aplice tratamente violente. Cand copilul meu loveste un alt copil in parc, cum sa mai am puterea sa ma duc la el sa-i spui sa nu dea in celalat copil (ca nu-i frumos, nu-i permis etc.) cand eu acasa ii aplic bataite? Mami de ce are voie si eu nu am voie?

Principesa, eu vreau sa facem grupul ala de training de asertivitate sau analiza personala. Cum? Pe Yahoo!Groups? Sau la ce forma te gandeai sa imbrace grupul? Eu pot crea grupul pe yahoo, daca la asta te refereai.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

try spune:

Denizel, n-am uitat de propunerea ta cu terapia unei amintiri frumoase. Eu si acum ma mai gandesc ce amintire frumoasa sa povestesc despre mama si crede-ma ca nu-mi vine in minte nici una. Nu spun ca am stat mult si am scotocit prin minte, dar ma asteptam sa iasa rapid la suprafatza acea amintire, sa-mi vina repede pe buze... si nu a venit. In schimb simt ca am mintea goala ca in fatza unei intrebari la examen la care nu stii raspunsul. Nu a fost nimic care sa ma faca sa tresalt, sa ma faca sa-mi aduc aminte de mama cu placere. Iar asta ma intristeaza.
Asta nu inseamna ca relatia mea cu mama a fost una dezastruoasa, nu o definesc pe mama ca pe o mama rea. Pot spune ca nu a fost buna pentru mine, nu ca nu a fost buna cu mine. Poate cateodata caut si eu prea multe noduri in papura si despic firul in patru prea de multe ori.

Pot sa povestesc daca vrei singura dovada de afectiune pe are mi-o aduc aminte si pe care eu am vazut-o ca afectiune. Eram cam de 7-8 ani (asa aproximez eu, caci de multe ori aproximarile astea sunt false in viziunea noastra) si aveam in vizita la noi o colega de servici si prietena a mamei. Cu sotul ei (nu mai stiu daca venisera si cu fetita - varsta apropiata de a mea). Termianseram de mancat si se statea in jurul mesei la palavre. Celalti copii erau plecati prin alte camere, eu am ramas in preajma mamei. Ea statea pe scaun. Si la un moment dat m-am asezat in bratele ei si nu-mi aduc aminte foarte bine daca eu i-am luat mainile si i le-am pus in jurul mijlocului meu sau mama a facut asta. Colega mamei mi-a zis: "aaa, ce te alinti", iar eu, m-am fastacit un pic ca mi-a spus asta si nestiind ce sa fac sau sa raspund, am luat-o pe mama pe dupa gat si am pupat-o pe obraz. Mama mi-a sustinut gestul, adica am facut-o mandra, ca sa spun asa. Reactia doamnei respective a fost mai glumet-acida. Ceva de genul ca-s fetita mare acum si nu trebuie sa ma mai alint ca o fetita mica.
In rest nu-mi aduc aminte de alte imbratisari, pupicuri, mangaieri pe care mama sa mi le fi dat. Stiu ca ma iubea, nu incape discutie, insa a lipsit liantul, forma de exprimare potrivita.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

denizel spune:

try, m-ai facut sa pling! De-adevaratelea!
Este atit de trist cind un fost copil incearca sa-si smulga o amintire frumoasa legata de mama lui si nu poate gasi decit departe, departe umbra unei imbratisari....Este ingrozitor de trist!

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.