AJUTOR! MI-E TEAMA- COPILUL NU ESTE AL MEU
Raspunsuri - Pagina 2
annitha_cl spune:
Ehhh e greu de facut ceea ce imi propuneti voi referitor la mamica lui... si am sa va spun si de ce. Am avut nenumarate probleme din cauza ei si stiu ca ea nu ar fi fair-play si nici nu a fost vre-odata vis-a-vis de mine (si ma refer doarla relatia ei cu mine). Ma jingnit de nenumarate ori, destul de grav,(telefonic)si e cam greu sa treci peste asemenea lucruri. Niciodata nu am denigrat-o in fata copilului chiar daca merita, intotdeauna am vorbit frumos desprea ea ( ea este intotdeauna mami si eu Cristina in discutiile cu copilul, desi uneori mai imi scapa expresii de genul Andrei, vino la mami..sau lucruri de genul acesta).
Stii de cate ori ma gandesc la momentul intoarcerii ei mi se frange inima iar sufletul se face mic de tot. Stiu ca este normal sa aiba o relatie cu mama lui, stiu ca este mama lui iar eu doar Cristina, rationez lucrurile acestea dar nu pot sa le si simt pentru ca simt ca imi vine sa o strang de gat ca l-a lasat singur si a plecat si, trecand peste faptul ca a plecat, ca de aproape o luna si jumatate nu a dat nici un semn de viata. Ma intreb cum poate sa doarma cand nu stie nimic de copil, cand l-a simtit cum "ia viata", cum creste, cand i-a simtit primele batai de inima, SPUNETI-MI CUM?
Uneori simt ca o urasc ( sotul meu imi spune ca doar sunt furioasa pe ea pentru ca eu nu stiu ce inseamna sa urasti) dar eu stiu ce simt.
In plus imi este teama si de momentul operatiei de polipi desi doctorul mi-a spus ca e ceva foarte simplu...dar, vedeti voi, eu nu stiu mult lucruri despre Andra( asa il alintam noi): cum reactioneaza la doctori, cum reactioneaza la seringi, la medicamente, la spitale, daca ma va asculta in spital si dupa aceea. In plus cineva mi-a spus ca nu ii face anestezie...asa este? Pentru operatia de polipi nu se face anestezie?
E vorba de teama de necunoscut... Una este sa ai un copil al tau, sa-l simti cum creste, sa cresti o data cu el, sa inveti o data cu el, sa te educi o data cu el si alta este sa ai un copil de 6 ani despre care nu stii decat poate 10 % despre el.
angelina spune:
Culmea, dar si eu am trecut exact prin asa ceva cand am plecat de la bunici la taica-meu.
Eu aveam probleme mai grave cu amigdalele si, s-au hotarat sa-mi scoata si polipii.
Eu nu stiu cum este DOAR o operatie de polipi, dar prin ce am trecut eu.....brrr si acum tremur ca varga cand vad doctori...indiferent de ce fel.
Eu cred ca ceea ce ti-a propus Principesa ar fi calea cea mai buna. Nici eu nu cred ca acest copil, avand in vedere nesiguranta lui emotionala cauzata de atatea schimbari, va trece peste operatie fara sa fie marcat. Nu stiu cum este el, poate este un baiat tare curajos si atunci, cu mult sprijin si dragoste si, daca este atat de urgent ca nu mai poate astepta deloc....
In orice caz, pe mine m-au legat, m-au infasat intr-un cearsaf(aveam 7 ani) si un militar(operatia s-a efectuat la spitalul militar) m-a imobilizat(de parca eram Rambo
...unde puteam scapa legata fedeles...ma rog). Ce a urmat, a fost
macelarie curata, la sfarsit m-au intrebat daca vreau sa vad amigdalele si fara sa apuc sa raspund ca nu, eram ingrozita destul de cate foarfece de 2 metri intrara si iesira de la mine din gat, mi le-au si expus in fata.....AH!
Deosebit de dureros si neplacut!
Dupa aceea, dureri crunte, 2 saptamani am mancat doar miez de paine inmuiat in lapte si piure, si cand inghiteam aveam impresia ca inghit cactusi!
Parerea mea este ca, daca vreti neaoparat sa il operati, insistati ca baiatul sa primeasca anestezie!
Nu pot intelege de ce parintii opteaza atat de simplu pt operatia fara anestezie la copii!!!!!
Voi daca ar trebui sa va operati, v-ati duce sa va chinuie fara anestezie?
Cat despre momentul in care mama lui isi va face din nou aparitia, sa speram ca pana atunci veti obtine custodia pe motiv de abandon.
Intr-adevar, mama lui il va mai vizita, dar el te va iubi in timp pe tine si se va atasa si te va recunoaste ca si mama.
P.S.:
Principesa, iti multumesc pt vorbele tale atat de frumoase, nu le merit!
Sfaturile tale sunt cu adevarat profesioniste! Te felicit! Uneori ma apuca un regret ca nu am studiat psihologie, ci limbi!
Ai o slujba de invidiat!
Te pup!
try spune:
Annitha, gandeste-te ca asta e inceputul relatiei tale cu andrei, bucura-te cat mai mult de ea, ai ocazia sa il cunosti si sa-l descoperi, ia-o usor, nu-ti dori sa le stii pe toate in privinta lui. Ia fiecare provocare pe rand si ai sa vezi ca vei gasi solutiile potrivite. Nu trebuie neaparata sa fei copilul nascut de tine ca sa-ti descoperi calitatile de mama.
In privinta socrilor, eram aproape sigura ca e ceva mai mult in sufletul lor decat sicanele care ti le faceau cu Andrei (spuneai ca atunci cand sunteti fara andrei va intelegeti bine). Replicile si comportamentul socrilor cand andrei era in preajma erau doar o ascundeau frustrarile acumulate vis-a-vis de tine si foloseau motivul "Andrei" ca sa le scoata la suprafatza crezand ca sunt perfect indreptatiti (intrucat Andrei nu e copilul tau). M-am gandit insa ca o sa descoperi mult mai tarziu acest lucru sau ca ei isi vor face publice parerile in timp.
Eu zic ca tot raul spre bine, acum aveti sansa sa claditi cu Andrei o relatie in 3 cat mai trainica. Cu cat sunt mai putien persoane i necuatie, cu atat e mai simplu de facut fatza situatiei.
Ma bucur ca ai gasit solutia cu bona de 2 ore ca sa rezolvi situatia cu luatul de la gradi al lui Andrei, in felul asta nu te indatorezi nimanui si nu vine nimeni sa-ti reproseze pentru ajutorul pe care ti-l da.
Ai incredere in fortele tale ca mamica, primele incercari carora le-ai facut fatza au dat rezultate bune, deci ai toata increderea ca procedezi cum trebuie. E normal sa fii mai tematoare la inceput pentru ca nu ai crescut ca mamica odata cu andrei, insa tu poti recupera repede si sa-l prinzi din urma.
Iar andrei, in timp isi va da seama ca-l iubesti si ca ai facut multe pentru el pornind de la aceasta dragoste, indiferent de ce va decide el peste doi ani in caz ca PA se va intoarce.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
annitha_cl spune:
Buna tuturor! Imi cer mii de scuze ca nu am mai dat nici un semn de viata dar am fost in concediu medical doua saptamani.
Despre Andrei ce sa va spun? Am facut operatia saptamana trecuta ( pe 13 oct) si totul a decurs excelent. i-am explicat ce o sa se intample si nu am avut probleme cu el ( nu am trisat cu nimic). Probleme am avut doar cu mancarea si iesitul afara pentru ca a trebuit sa stea doua zile in casa si sa manance doar supa strecurata fara paine timp de doua zile.
A inceput de luni si gradinita si merge excelent ( ii place enorm la gradi si mai ales la orele de engleza de la gradi).
El este relativ bine...eu nu prea. In spital am luat o nenorocire de stafilococ care m-a lasat fara grai vre-o cateva zile ( cred ca sotul mau a fost in culmea fericirii) cu dureri de cap si febra mare dar acum sunt cat de cat ok.
In spital, cand o asistenta a incercat sa ii explice ca "mami"nu poate veni cu el in sala de operatii a reactionat un pic cam brutal (pentru sufletul meu) spunand ca "ea nu e mama mea, mama mea e plecata in italia" dar nu am avut probleme de genul "vreau la mama".
Sunt suparata din alt motiv, si anume Andrei are cosmaruri noaptea si face pe el ( dar numai noaptea). Se tot zbate in somn si plange, isi striga tatl si daca ajung eu prima la el ma respinge (crezand ca sunt mama lui) si ma roaga sa nu-l mai leg ca nu mai face. In prima noapte cand s-a intamplat am fost mai mult decat socata, apoi a doua zi am discutat cu el si am aflat de la el ( acum apreciati voi daca fabuleaza sau nu pentru ca eu cred fiecare cuvintel) ca s-a dus o data la o verisoara de-a lui, care ii este si vecina, fara sa-i ceara voie mamei lui si ca aceasta l-a batut cu cureaua si ca apoi l-a legat de o banca din curtea casei cu lantul ca sa se invete minte sa nu mai plece.Mi-a mai spus ca nu era decat o matusa de-a lui acasa si ca ea i-a spus mamei lui sa-i dea drumul. Aceasta nu i-a dat drumul ( nu l-a dezlegat) pana nu a stat in genunchi si i-a cerut iertare. Nu prea l-am crezut initial dar dupa cateva zile am reluat discutia si mi-a repetat aceasta poveste. L-am rugat pe sotul meu sa discute cu el si lui i-a spus acelasi lucru. Am mai vorbit cu el si mi-a spus ca mama lui il bate mereu peste gura daca pronunta numele meu sau pe al tatalui lui.
Am incercat sa discut cu el si referitor la faptul ca sta la noi si am incercat sa-i explic ca sunt si eu ca o mamica pentru el pana vine mama lui si raspunsul... "Tu nu esti mama mea si nu iti spun mama pentru ca ma bate mama. Se supara rau pe mine si ma bate rau".
In rest cu mine se poarta minunat. Poate fi toata familia acasa ca sta numai langa mine si numai cu mine.
Ce sa fac? Cum pot sa-l ajut sa nu mai aiba aceste cosmaruri? Sa-l duc la un psiholog?
Va multumesc din inima, Annitha
try spune:
Ma gandesc ca nu e fabulatie din moment ce el in randuri repetate a redat povestea cu acelasi amanunte si fara neconcordante. Un copil la varsta lui n ucred ca poate fabula si ulterior sa repete fabulatia fara sa apara neconcordante, mai ales daca a fost "interogat" diferit de fiecare data.
Iar legat de rautatea de la spital, poate fi doar ura acumulata impotriva mamei lui si pe care el si-o manifesta gresit catre tine, pentru ca tu acum indeplinesti acest rol (chiar daca el refuza sa te recunoasca oficial ca mama lui). Sau poate a atribuit notiunii de mama o imagine neplacuta (totul tragandu-i-se de la relatia cu mama lui) si acum nu vrea sa te numeasca pe tine mama ca sa nu aduca iar acea imagine in viatza lui. Poate ii e teama ca daca te va numi mama lui vei deveni si tu ca cealalta mama. Ceva in sensul, am deja o mama, nu mai am nevoie de alta care sa ma chinuie.
Are cu siguranta nevoie de timp sa inteleaga lucrurile. Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
Principesa spune:
Relatarea lui mi se pare destul de serioasa. Nici macar nu conteaza daca este reala,adevarata dpdv obiectiv. Oricum ar fi, ea exista in lumea lui subiectiva si este important ca s-a format cu sau fara aportul realitatii.
Da, in contextul vietii lui zbuciumate la care se mai adauga si abuzul mamei si aceasta relatare indicatia mea ar fi sa mergeti la psiholog.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
adrienne12 spune:
Draga mea, nu dispera ca nu e dragul chiar atit de negru cum pare. In primul rind copilul e copil indiferent al cui e. Sint milioane de parinti in lumea asta care adopta copii si care au si copii ai lor. Crezi ca ei fac vreo diferenta intre copilul lor si cel infiat? Nu. Acum stii tu f. bine ca mama e cel care creste copilul nu cel care l-a facut. As zice sa eu ca n-ar trebui sa mai dormi cu copilul dar nu pt. ca nu esti mama lui ci pt. ca un copil trebuie sa aiba camera lui si parintii au nevoie de privacy, altfel o sa vi se urce in cap. Te as sfatui sa vorbesti cu socrii si sa clarifici lucururile. Sa le spui ca tu vrei binele copilului si ca il iubesti si ca vrei sa il cresti ca pe propriul copil si ca prin faptul ca ei ii baga idei timpite in cap, de genul sa nu asculte de tine ca nu esti mama lui, pe termen lung II DAUNEAZA LUI, NU TIE. Spune-le ca daca ei, socrii, tin la copil ar trebui sa ii repete ca tu il iubesti si ca ii vrei binele si sa asculte de tine. Si mai spune-le ca daca le pasa de copil ar trebui ca tu, sotul si cu ei sa formati un team, sa colaborati si sa faceti totul pt. binele copilului. Zi-le ca palmute ii vei trage si copilului tau si asigura-i ca tu nu faci deosebirea intre acest copil si copilul tau cind va fi sa fie. Lui, copilului trebuie sa ii spui ca cu toate ca nu esti mama lui il iubesti f. mult si ca ii vrei binele. Nu o vorbi de rau pe mama lui (de fapt noi nu stim ce s-a intimplat, l-a abandonat,sau cum? Care e statutul legal al copilului?) si spune-i ca atit timp cit sta in casa ta trebuie sa respecte regulile casei, ca toata lumea. Si spune-i care sint regulile. Fara cooperare din partea tuturor nu vei face nimic, iar daca copilul primeste semnale mixte (e.g tu il spui ca il iubesti si sa aculte de tine, socrii ii spun ca nu estimama lui si sa nu asculte, nu va iesi nimic din el, si din eforturile tale). Socrii tai nu par a sti sa se poarte nic macar cu tine daramite cu el. Explica-le totusi cum poti mai bine ca tu vrei binele copilului si ca trebuie sa fiti la unison in decizii pt. asta. Fa-i sa inteleaga ca copilul are de suferit dac nu fac asa. Apoi fa tot ce poti ca sa obtii copilul legal. Cit despre cum faptul ca asta mic nu poate sa iti puna mama ca ii e frica de mama care l-a nascut spune-i sa iti spuna "mama Cristina" si ca el e un copil cu 2 mame. Spune-i ca daca e cuminte va primi cadouri de la doua mame si va fi iubit de doua ori fata de un copil numai cu o mama. Fa-l sa inteleaga ca e un copil iubit si atunci sa stii ca poate va alege sa stea cu vi cind se va intoarce maica-sa. Dar in nici un caz, niciodata sa nu spui nimic rau de maica-sa. Nu e usor dar nici imposibil. Succes.
annitha_cl spune:
Buna,
Tot eu sunt dar intr-o stare sufleteasca mai mult decat deplorabila.
De ce? Nu stiu daca v-am mai spus pana acum, dar parintii maei nu au fost de acord sa ma casatoresc cu un barbat care a mai fost insurat si, mai ales, care are un copil cu "alta". Cand m-am mutat la sotul meu (pe 1 martie 2004) m-am certat cu parintii foarte rau si nu ne-am vorbit aproape un an ( pana pe 1 iune 2005, mai bine spus ei nu au vorbit cu noi. Pe 1 iune ne-am impacat, mai bine spus s-au impacat cu mine ca mai apoi sa-l accepte si pe Ionut (sotul meu). Acum, cand le-am spus ca Andrei v-a locui la noi....au inceput iar certurile si reprosurile de genul: "de ce sa cresti copilul altcuiva? te chinui tu cu el si cand o sa vina aia dupa ce s-a distrat in strainatate sa ti-l ia? nici sa nu-l vad pentru ca nu e nepotul meu! daca il opresti nu mai ai ce sa discuti cu noi in viata ta!" si multe altele incat am venit de la ei (am fost week-endul acesta la ei)ca un caine batut. Am venit acasa si am dat peste altele... Andrei, pentru a doua oara, a "imprumutat" o jucarie de la un alt copil pe care a ascuns-o si bineinteles nu a cerut-o. In timp ce eu ii tineam teorie si, va spun sincer , am ridicat tonul la el spunandu-i ca daca mai vine acasa cu jucarii sau lucruri de la alti copii il pedepsesc a intrat soacra mea cu o falca in cer si alta in pamant ca "ce suntem la politie sa cert baiatul, ca ce daca a luat acea jucarie ca maine (adica astazi) o va inapoia copilului" si l-a luat in brate si mi-a intors un spate de toata frumusetea. Fiind deja super nervoasa si ranita nu m-am mai putut abtine si m-am certat foarte rau cu ea.I-am spus, desi acum regret pentru ca nu acesta este felul meu de a fi, ca atata timp cat eu il imbrac, ii dau sa manance si am grija de el ( luandu-mi o responsabilitate fata de el si sotul meu) am tot dreptul sa il cert si sa il educ asa cum cred eu de cuviinta pentru a fi un om onest si bun. I-am mai spus ca atata timp cat pe ea o platesc ca sa il duca la gradi dimineata si sa il ia de la gradi si sa stea cu el pana venim noi nu are nici un drept sa intervina intre copil si mine si ar trebui sa-si faca doar treaba pentru care este platita ( anume aceea de bona)si atat. I-am mai reprosat si faptul ca atunci cand am discutat ca o sa-l aducem la noi ea nici nu a vrut sa auda iar acum face ceea ce face doar pentru a face discutii in casa mea si familia mea ( pentru ca Andrei si sotul meu sunt familia mea). Bineinteles ca a atunci cand sotul meu a venit acasa soacra-mea a avut grija sa-i spuna totul numai ca, surpriza, sotul meu mi-a dat dreptate mie. Si asa am incheiat o saptamana frustrata si nervoasa. Stiu ca nu trebuia sa fiu atat de aspra cu soacra mea dar limita mi-a fost depasita si nu m-am mai putut abtine. Iar, referitor la parintii mei nu stiu ce sa fac... i-am mintit ca Andrei nu o sa ramana la noi si ca a fost doar o idee a mea, sperand ca in timp se vor mai domoli (sper ca am sa pot ascunde faptul ca Andrei locuieste la noi destul timp) si-l vor accepta.
Voi ce ma sfatuiti sa fac?
Cu drag, Cristina
cl spune:
Cristina, ti-am urmarit subiectul, insa acum m-am hotarat sa intervin si eu. Cu soacra ai procedat nu bine, ci foarte bine. FELICITARI! Cred ca aceeasi atitudine ar trebui s-o ai si fata de parintii tai. Spune-le adevarul si daca le convine, bine, daca nu, iarasi bine. Este pierderea lor. Multa bafta!
,
Claudia
adrienne12 spune:
Si eu zic la fel. Noi astia acare am mai fost casatoriti si avem un copil din prima casatorie nu sintem cetateni de ordin doi, paria, desi unii asa ne vad. Hai ca parintii mai au circumstante atenuante, caci asa era pe vremea lor, cine stie unde au crescut etc. Dar sint oamani de virsat noastra care gindesc asa. Am un coleg la servici care desi are 39 ani si nu a fost insurat nicioadata vrea o femeie care sa nu fi fost casatorita si sa nu aiba copii! Daca tu il iubesti pe sotul tau il iubesti si pe copilul li iar daca ai tai parinti te iubesc pe tine te accepta asa cum esti cu deciziile tale si il accepta si pe sot si pe copil. Felicitari pt. tipat la soacra! Acum mai trebuie sa iei atitudine si fata de ai tai. Nu te teme caci indiferent ce le zici ei tot te iubesc si nu-i crede cind iti spun ca daca faci asta sau asta nu mai vrem sa stim de tine.