Inca un suflet distrus...
Raspunsuri - Pagina 2
Jocelyn spune:
Eu zic sa stabilim intai diferenta dintre cearta si violenta fiindca altfel nu o scoatem la capat. Unii zic ca certurile sunt normale, altii ca intrece deja limita si iar apar doua tabere, unii care zic divorteaza si altii care salveaza, mai sunt probabil si echilibratii 
Deci cand o cearta trece de limitele acceptabilului?? Ca din ce povesteste annablue, mie mi se pare un comportament inadmisibil, eu nu as putea sa tolerez asa ceva, daramite sa trec cu vederea si sa las lucrurile ca poate se calmeaza de la sine. Ori, ori. Una e o discutie in contradictoriu, se mai ridica tonul dar asta e maximul! Cum sa arunce cu lucruri in mine sau sa tranteasca una alta prin casa?
Sunt eu prea aspra sau voi prea ingaduitoare?
Adevarul e undeva la mijloc?
If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.
annablue spune:
Multumesc mult de raspunsuri, le-am citit pe toate si am simtit ca e nevoie de niste precizari. Eu stiu ca o relatie se tine in doi. Si noi chiar reuseam sa facem asta cu brio, chiar daca aveam ciondanelile sau certurile fiecarui cuplu. Si, evident ca amandoi suntem caposi asa ca ne intelegem mai greu. Dar problema mea este ca el nici nu mai incearca sa faca ceva, am senzatia ca atunci cand am avut acea discutie (cu chiu-cu-vai) tot ce m-a intrebat el a fost "tu ce ai de gand sa faci?"
Adica el nu-si pune problema sa repare ceva, sau poate si-o pune dar nu face nimic in consecinta. Pai daca dupa 1 saptamana de la discutie, el deja se poarta urat, cand ar trebui sa fie in focul celor mai intense eforturi de "reparare" a situatiei, ce o sa faca peste o luna ?
Plus ca, ma intrebase cineva ce a facut el dupa discutie. Ei bine, nimic!... Totul pare sa fie ca mai inainte, chipurile am trecut peste momentele alea (sau trecusem pana aseara) si totul e neschimbat.
Si ce ma enerveaza cel mai mult e ca in prezenta altora se poarta frumos cu mine, face gesturi "cavaleresti", etc. Iar acasa e acru si insensibil.
Niciodata n-as fi banuit ca omul sensibil si un pic nesigur pe el s-ar putea transforma in cel de acum....
Nu vreau sa declar lupta inchisa si ma predau, nu vreau sa ma gandesc serios la divort. Am un copil si stiu sigur ca el are nevoie de tatal lui. Dar nu cred ca tatal lui realizeaza asta, desi sustine ca-l iubeste.
Eu cred ca toate apucaturile lui provin din modul in care a fost crescut, la el in familie mama era si este subjugata sotului, ea face totul in casa, si el asa stie ca e normal. Nu simte nevoia sa iasa cu fiul lui afara singuri, nu stie ca trebuie sa ma ajute in casa IN MOD CONSTANT la curatenie sau la altceva....
Si de mult timp, eu vorbesc si el nu aude nimic...
Ana
Annablue si Adita(1.11.2002)
annablue spune:
Si sa va mai spun ceva. Stit cat de mult m-a durut sa-l aud pe fiul meu spunand "mami, tati nu ma iubeste !" ? Cand a spus-o prima oara, am zis ca e prostie de a lui, la cei 3 anisori. Dar a repetat-o dupa un timp si mamei mele.
Iar aseara, dupa ce l-a auzit cum imi vorbeste, Adi s-a uitat la mine si mi-a zis "mami, tati e rau !" Am crezut ca mor de durere cand l-am auzit si m-am repezit sa-i explic ca tati e doar obosit si suparat. Si dupa putin timp a repetat si el "tati e suparat..." cu o mutrisoara pe care nu pot s-o descriu.
tot Ana
Annablue si Adita(1.11.2002)
gabitzam spune:
Copilul cu siguranta simte ce se intimpla, chiar daca tu zici ca te feresti de el sa nu te vada. Eu am crescut intr-o astfel de familie, traumele le-am resimtit ani si ani de zile, chiar adult fiind si incerind sa-mi gasesc si eu perechea.
Lupti sa salvezi o casnicie daca simti ca si celalalt are aceeasi intentie, sa ajungeti impreuna sa vedeti unde nu merge si sa incercati ceva. Daca el nu vrea, rezultatul se vede in iesirile violente. Acum a fost telefonul, data viitoare poti fi tu sau copilul.
Mie mi se pare ca reactiile sint mult exagerate, si prea seamana a motive gasite, a prilej de cearta, a motivatie pentru raceala lui.
Cind ajungi sa-ti fie frica de cel cu care imparti patul... Iar sa pastrezi casnicia doar de dragul copilului asta inseamna ca tu sa nu mai ai viata.
Zici ca ti-e groaza ca ramai singura, dar asa esti oricum acum, ba mai mult, cu groaza in suflet.
Gabitza si bebe Andrei-Stefan 
(25.05.05)
Jocelyn spune:
Cateva intrebari daca nu te deranjeaza:
daca il rogi sa te ajute in casa, te ajuta sau nu?
daca ii explici ca e nevoie sa petreaca timp chiar singur cu baietelul lui, ce zice?
relatia voastra intima in ce termeni se scalda?
are vreun motiv major de frustrare?-cum ar fi serviciul, banii etc.?
iti propune vreodata sa lasati copilul la cineva si sa iesiti numai voi doi un week-end?
va plimbati impreuna?
If there were in the world today any large number of people who desired their own happiness more than they desired the unhappiness of others, we could have paradise in a few years.
annablue spune:
Jocelyn, nu ma deranjeaza deloc sa raspund, poate asa veti fi mai in masura sa ma sfatuiti, ca eu simt ca nu mai vad padurea de copaci.
Deci, daca ii cer sa ma ajute la curatenie, ori ma trimite la plimbare, ori ma ajuta putin cat sa tac din gura dupa care regret ca i-am cerut pt ca oricum voi face eu din nou acolo unde face el. Adica, face superficial. Depinde de starea de spirit si daca suntem in momente fericite sau tocmai certati. De cele mai multe ori nu face nimic. De ceva timp incoace are o vorba care stie ca ma scoate din minti "Fa-te branza !" si mi-o serveste de cate ori are ocazia.
Cu curatenia am stabilit chiar o regula, dupa ce incepeam si eu iar sa lucrez (am sta cu cel mic 2 ani) vom face cu randul curatenie, o saptamana el si una eu. Pana la urma, tot eu fac, pt ca decat sa vad ca Adi sta pe jos in somoioage de praf mai bine fac eu curat.
De iesit cu Adi nu a zis decat o data, de cand e Adi ai maricel, si asta insemna ca a iesit juma de ora si a venit " ca nu mai avea ce face, se plctiseau". Chiar i-am zis acum cev timp sa iasa impreuna si sa ma lase sa fac curat si au venit foarte repede, cand i-am zis sa mai iasa un pic, a facut ca trenul.
El nu are motive de stres in mod deosebit, ba chiar cat a fost Adi la soacra-mea in vara, s-a simtit f bine si chiar am fost mai "liberi" dar exista o groaza de frustrari ale lui pe care nu vrea sa le rezolve. Si toate sunt din cauza mea...ce fac eu, cum fac eu, etc. Acum vreo 2 zile, mi-a zis ca "ii e rusine cu mine pe strada" ca eram la masa de pranz in terasa si au venit niste prieteni si le-am strigat nu stiu ce de la distanta....
De plimbat impreuna, da ne plimbam, dar tot mai rar si tot timpul apare ceva care ne strica atmosfera...
Si ma e ceva care ma preocupa, Adi vad ca si-a facut o obisnuinta din a-l lovi si nu il lasa sa il ia in brate sau sa se joace cu el. Si el mai nou da vina pe mine.
Annablue si Adita(1.11.2002)
alina023 spune:
Draga Ana, am si eu un sot care este oarecum asemanator cu al tau. Spun oarecum pt ca el nu a distrus nimic prin casa sau sa fi aruncat cu ceva in mine... Dar privirile pline de ura stiu si eu cum arata, certurile plecate de la nimicuri, urlete, suparari care nu-i mai treceau si altele de acest fel.
Si eu am trecut de curand printr-o criza in care am spus ca nu mai suport si pun capat. Si i-am transmis asta si lui dar nu in plina cearta (cum mai facusem pana atunci) ci cand apele se calmasera. Eram amandoi linistiti, Luca dormea, a fost si el intr-o dispozitie buna de dicutii si i-am spus exact ce am avut pe suflet. Nu l-am menajat absolut deloc dar am incercat nici sa nu-l provoc sau sa-l jignesc. I-am spus foarte clar ca daca vrea compromisuri din partea mea trebuie sa le faca si el, i-am explicat ca nu este normal ca intr-o familie sa existe atata tensiune, nu este sanatos mai ales pt copil dar nici pentru noi. Am adus in dicutie chiar si o eventuala vizita la un psiholog, fie in doi fie separati.
Cel mai important, insa, cred ca a fost faptul ca l-am lasat si pe el sa spuna ce il doare, ce nu-i place, ce ar vrea sa schimb eu. Nu am incercat sa-l contracarez cu motive pt care eu sunt asa cum sunt (cu bune si rele) ci l-am ascultat si am bagat la cutiuta informatiile.
Rezultatul? Relatia noastra este din ce in ce mai buna, petrecem clipe placute impreuna, vorbim mult mai deschis (chiar daca exista discutii in contradictoriu am invatat amandoi sa moderam) si atmosfera in familia noastra a redevenit ce era la inceput.
Nu incerc sa minimizez ce a facut sotul tau, nu accept violenta de nici un fel, DAR incerca sa discuti cu el (nu-l forta, este cea mai mare greseala) cand il simti dispus sa faca asta. Nu-i aduce reprosuri ci spune-i exact ce ti-ai dori tu de la o casnicie. Nu-l provoca si nu-l infrunta (este primul pas catre cearta), dar nici sa nu-l "gadili" ci exprima-ti sentimentele. Si poti sa-i spui ca desi nu iti doresti asta, iei in calcul si varianta separarii (nu pronunta cuvantul divort) pana veti realiza ce va doriti (sa va despartiti definitiv sau sa aveti o familie fericita).
Iti doresc mult noroc si sa vii cu vesti bune.
Cu drag
Alina si Luca nazdravanul
Salvati viata unei bebeluse de numai 6 luni!!!
http://sabinac.netfirms.com/ro.htm
lily spune:
Trist ca se intimpla asa ceva! Chiar daca un om e nervos, nu are voie in casa lui sa loveasca, sa trinteasca, sa bufneasca mereu, cind e si copilul. Ori in copilarie a fost maltratat acest om-faptul ca reactia violenta a avut-o cind a auzit ca o suni pe mama lui, ori are pe altcineva.
Domnul sa te ajute sa iei o decizie inteleapta.
Poate un timp evita-l, ocoleste-l.
Doar gindul care trece prin inima are putere (H. Miller)
Elise spune:
Barbatii - nu toti, dar probabil multi - au iesiri de genul asta. Cred ca incearca sa se impuna. Si al meu a avut citeva episoade "demonstrative" - aruncat haine, kestii din astea. Ba la un moment dat chiar mi-a zis ca ma pocneste. E drept, dupa aia s-a calmat imediat. N-a facut-o. Daca ar fi facut-o, acum ar fi fost "fostul". Si stie si el asta.
Cred ca important intr-o casnicie este sa lase fiecare de la el. Nu exista dreptate absoluta. Cind o relatie se distruge, amindoi sint vinovati. E important sa te calmezi tu cind se enerveaza el si invers.
Eu, de obicei, daca incepe sa tipe, ma detasez de discutie.
Nu tip inapoi, nu gesticulez, pentru ca asta i-ar da apa la moara. Pur si simplu tac brusc si ma uit la el cu dezgust.
Isi da seama si adopta alt ton.
La asta m-am prins ca reactioneaza al meu.
Poate cu al tau merge alta tactica... Trebuie sa o descoperi.
Elise
ingerash spune:
"ingeras, nu poti spune dupa o cearta "gata divortez". atunci unde am ajunge,?
Nu zic sa stam frate, sa dea in noi! Nu sunt de acord cu asa ceva. Dar certuri mai exista si nu cred ca exista pe lumea asta vreo familie care sa nu se fi certat niciodata. Nu cred. Poate stii tu una"
nu stiu nici o familie in care sa nu existe certuri dar stiu o gramada de oameni nefericiti din cauza violentei, bunica mea s-a maritat la 16 ani si de atunci (acum are 65) e batuta perodic!!!!!!!vezi d c nu suport violenta? parintii mei mi-au spus sa renunt la oricine dupa prima palma sau primul semn de violenta si ei stiu foarte bine despre ce e vorba pt ca mama provine dintr-o familie unde a fost batuta sistematic pt orice!
sufletul gol si distrus.
. stia cum sa-mi provoace suferinta psihica cat mai mare,
daca respiram, ma lovea
a aruncat cu TOATE hainele din dulap in mine
nu te supara annablue dar in ritmul asta ajungi la nebuni, eu nu te vad deloc fericita si nu vad ce te tine sa continui in ritmul asta? probabil pt ca intotdeauna vrem sa ii disculpam pe cei pe care ii iubim.......