Inca un suflet distrus...
Inca un suflet distrus... | Autor: annablue
Desi sunt o groaza de postari despre femei nefericite si neimplinite, din pacate ma adaug si eu pe lista celor care au sufletul gol si distrus.
Suntem impreuna de 4 ani si jumatate si casatoriti de 3 si ceva. Avem si o minunatie de copil, un baietel de 3 ani. Si totusi, viata mea de familie se prabuseste in cadere libera, incerc sa o salvez si imi scapa totul printre degete.
Inca de acum 1 an sau 2 aveam dispute si certuri dupa care se purta urat, stia cum sa-mi provoace suferinta psihica cat mai mare, dar acum totul este mult mai rau. Acum aproape 2 saptamani s-a atacat rau pentru o remarca facuta de mine si timp de 2 zile s-a purtat ca un strain in casa, nu mi-a vorbit, a dormit la distanta de mine (desi noi dormim lipiti) si chiar la un moment dat s-a rastit la copil pt. ca era plangacios si il sacaia sa se joace cu el. Duminica dupa-amiaza l-a luat taica-meu pe fi-miu sa-l scoata la plimbare si am profitat de moment sa-l chestionez pe al meu sot ce are. M-a trimis la plimbare dur si jignitor, moment in care eu am pus mana pe telefon si l-am amenintat ca o sun pe ma-sa (singura de care mai tine cont).
Si atunci s-a intamplat ceva ce mi-a schimbat toata perspectiva asupra relatiei noastre- modul in care a reactionat el. Mi-a smuls telefonul din mana, l-a lovit cu toata puterea de pe suport pe jos si i-a mai dat inca una de l-a facut tandari, dupa care cu ochii iesiti din orbite de furie (n-am sa uit in veci privirea aia a lui, si acum ma urmareste noaptea) mi-a urlat ca "sa vada acum ce mai indraznesc sa fac, mai am de gand sa fac ceva ?" Am ramas ingrozita, nici n-am respirat de frica si am ramas uitandu-ma tinta la el pana s-a linistit si a plecat in camera.
A fost pt prima oara cand mi-a fost frica de el, am fost ingrozita de privirea si modul in care mi-a vorbit, si acum sunt convinsa ca daca respiram, ma lovea. Am citit atata ura in chii lui...
Dupa ce a plecat, mi-am revenit si m-am dus dupa el si i-am strigat sa iasa din casa, sa iasa din casa MEA.(e cumparata de maica-mea si s-a asigurat ca nu raman pe drumuri) Mi-a zis impasibil ca "n-are de gand acum, ca e frig si ca oricum casa nu e a mea pana la pronuntarea divortului".
Am sunat-o de pe mobil (inca fiind in stare de soc) pe maica-mea si i-am zis sa sune ea la politie si sa vina sa-l scoata din casa, ca eu nu mai am telefon fix. Tot ce vroiam era ca el sa plece. Ii multumeam Domnului ca Adi nu era in casa cand s-a intamplat asta...
Maica-mea mi-a zis sa ma calmez, ca nu pot sa fac asta, ca sa ma gandesc ca am un copil de crescut, ca nu e asa grav, etc.
Urmatoarele zile am fost ca doi straini in casa, el nu a plecat dar nici nu am vorbit nimic, a participat doar prin atentia oferita fiului nostru.
Dupa cateva zile am reusit sa deschid o discutie cu el, nu va pot spune cum am fost toate zilele alea si la serviciu si acasa, tot timpul cu ochiii in lacrimi, incercam orice sa ma ascund de copil, EL doar mi-a mai adresat niste cuvinte urate ici-colo.
Dupa "discutie" parea ca incercam sa "peticim" ce s-a intamplat, credeam ca am facut un pact de salvare a relatiei noastre. Am incercat sa aflu ce imi reproseaza el, i-am spus sa gasim o modalitate sa scriem pe hartie problemele noastre si sa le rezolvam dupa care s-o luam de la zero. Bineinteles ca el considera ca eu am gresit cel mai mult, ca el a avut doar o mica "reactie" datorata "provocarii" mele si sustinea sus si tare ca EU sunt de vina... Asa cum crede de atata timp si cum o sa creada probabil tot timpul, numai el e victima, eu ii reprosez tot felul si de fapt el e cel chinuit.
Tin sa spun ca nu este prima lui iesire violenta, a mai avut acum cca 1 luna-doua inca una, s-a enervat ca i-am aruncat pantalonii pe jos pt ca ii pusese uzi in dulap si dupa ce i-am scos si i-am spus sa-i puna la uscat i-a pus la loc. Si atunci, a venit si a aruncat cu TOATE hainele din dulap in mine.(avem unul facut intr-o fosta debara, e pana sus si contine atat haine cat si cearceafuri, prosoape, hainele copilului, etc) Atunci a sustinut ca nu a vrut sa arunce cu ele in mine, dar eu nu m-am miscat si de aia s-au lovit ele de mine...
Si ar mai fi atatea alte momente fericite care se transforma in cosmar pt ca i se pune pata si dupa ii trece foarte greu.
Ma uit ca au trecut atatea zile de la discutia aia cand l-am intrebat clar daca vrea sa rezolvam ceva sau ne vedem fiecare de ale noastre si nu s-a schimbat nimic...
Cand a avut ultima iesire, trecusera 3 zile de la ziua mea de nastere cand imi luase un buchet mare de trandafiri si imi spusese ca ma iubeste...
Aseara iar l-am suparat cu ceva, mai nou s-a obisnuit sa-mi vorbeasca ca unei carpe, si aseara m-am dus la el si i-am zis sa nu mai imi vorbeasca asa ca nu mai accept. Si atunci mi-a "servit" iar comportamentul ala de "nesimtit", nu mi-a vorbit si s-a facut ca nu aude cand l-am intrebat ceva.
Sunt distrusa, pentru ca imi dau seama ca degeaba incerc sa lipesc niste cioburi sparte, mi-e groaza de acel "pas" care ma va lasa singura.
Toata lumea il crede un tip super, e asa amabil cu toata lumea, eu sunt"capcauna" care il chinuie. Si cand ne e "bine" e asa de bine...
Cand l-am cunoscut era cu totul alt om, m-a cucerit prin sensibilitatea si iubirea lui, ma tinea in puf...
Mi-e groaza ca va deveni violent si are ca exemplu propiul tata care si-a chinuit sotia toata viata. De asta mi-a fost frica de cand am aflat istoricul familiei lui...
Nu stiu ce sa fac, nu am pe nimeni sa ma ajute, sa ma asculte, langa mine e doar fiul meu Adi care aseara mi-a spus din nou "tati e rau..." Si imi plange sufletul ca nu pot sa-l schimb si sa fac sa fie iar bine si frumos....
________________________
Annablue si Adita(1.11.2002)
Raspunsuri
april spune:
Da, tot mai multe femei au probleme. Poate ar fi bine sa nu-i dai nici o atentie, sa nu vorbesti cu el, lasa-l chiar si o luna sa vezi ce face. Poate ar fi bine daca un timp nu v-ati vedea, o delegatie, ceva. Mai linisteste lucrurile in ambele parti. El se pare ca e stresat de ceva sau cineva. Sau pur si simplu se simte sufocat.
Nu zic ca il sufoci tu, dar nu cumva sunteti prea mult timp impreuna. Noi cand mai avem probleme (cine nu are?) incercam sa facem abstractie unul de altul pentru un timp. Sa ne simtim liberi. Noi si lucram impreuna si poate de aceea mai avem nevoie de "aer".
Eu zic sa fii calma si incearca sa nu lamuresti lucrurile acum , cat e nervos. Lasa-l sa fiarba. Nu-l baga in seama. Vine el.
O casnicie e si cu bune si cu rele, trebuie sa facem compromisuri atat noi cat si ei. N-am facut in viata mea compromisuri pana in casnicie. Aici e altceva.
poze
ingerash spune:
"Maica-mea mi-a zis sa ma calmez, ca nu pot sa fac asta, ca sa ma gandesc ca am un copil de crescut, ca nu e asa grav, etc."
nu te supara dar mama ta are o gandire tipica secoluluii trecut in care femeia suporta orice, gandeste-te ca ceea ce se intampla acum e numai inceputul, chiar vrei sa-ti cresti fiul intr-un mediu de genul asta? cand va ajunge la varsta tatalui sau sa faca la fel pt ca asa a vazut el acasa? dupa mine, cea mai buna solutie e divortul, la inceput va fi mai greu, toti te vor vorbi si alte lucruri dar gandeste-te ca nu vrei sa traiesti asa toata viata si mai ales nu vrei sa-l educi asa pe fiul tau!!! cu timpul ranile se vor vindeca si oamenii vor uita iar fiul tau iti va fi recunoscator mai tarziu ca nu l-ai lasat sa creasca intr-un mediu plin de ura si violenta.
sa ne scrii ce ai decis, eu iti doresc sa iei cea mai buna decizie! 
ellamiss spune:
ANNABLUE, am citit povestea ta si imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti se intampla.Eu nu sunt in masura sa-ti dau sfaturi sau lectii de viata pentru ca sunt la inceputul drumului, casniciei.Tot ce pot sa-ti spun este sa cauti sa eviti momentele de cearta intre tine si sotul tau cand este si Adita de fata, asa ii faceti mult rau si lui.Eu imi aduc aminte cand se certau ai mei, fiind mica, nu intelegeam si incepeam sa plang.M-am casatorit acum 2 luni si jumatate si mi-e frica de acelasi lucru.Sotul meu este un barbat sensibil, cum ai zis si tu ca a fost al tau la inceput, dar vezi tu...nu se stie niciodata.Si eu am cateodata dispute cu sotul meu dar stiu ca de multe ori eu sunt vinovata pentru ca sunt obisnuita sa ridic tonul.Incearca sa-i vorbesti, sa-i spui ce te doare.Nu cred ca un divort ar rezolva problema, fii departe de gandul asta si nu-l lasa nici pe el sa se gandeasca la asa ceva.Aveti un copil impreuna, incearca sa fii mai maleabila cu el si va lasa si el orgoliul lui.Noi cateodata ne certam din nimicuri dar eu sunt ambitioasa si incapatanata si nu pot lasa de la mine.Cateodata ar trebui sa facem si chestia asta ca sa ne salvam casniciile.Cam atat iti pot spune.Mult succes !!!pupici
Nunta noastra-16 iulie 2005
mihaela&adrian16iulie2005
april spune:
ingeras, nu poti spune dupa o cearta "gata divortez". atunci unde am ajunge,?
Nu zic sa stam frate, sa dea in noi! Nu sunt de acord cu asa ceva. Dar certuri mai exista si nu cred ca exista pe lumea asta vreo familie care sa nu se fi certat niciodata. Nu cred. Poate stii tu una.
Ana, incerca o "vacanta", singura sau doar cu copilul. O pauza e binevenita. Se linistesc lucrurile si apoi puteti discuta "la rece, obiectiv. Acum incarcatura emotionala e mare si se pot spune lucruri de care sa va para rau. De aceea nu la nervi trebuie abordata o problema.
poze
axia spune:
Annablue, din ceea ce povestesti, miroase a om cu musca pe caciula.
Nu ai cum sa intinzi niste antene sa afli daca nu cumva are pe cineva ? Reactii din astea disproportionate de furie si invinuirea constanta a celuilalt suna mai degraba a efort de a se convinge si pe sine nu numai pe tine.
Pe urma, daca stie el ca se stabileste ce si cum cu casa la divort, inseamna ca s-a gandit la asta ?
Si nu in ultimul rand, daca vrei sa fii corecta (cu tine insati in primul rand) incearca sa analizezi in sinea ta la rece lucrurile pe care ti le reproseaza si sa vezi daca nu are putina dreptate pe ici pe colo, chiar daca in mod sigur exagereaza. Asumandu-ti partea ta de vina, este mai usor sa comunici cu el si sa vezi lucrurile clar.
In rest, sfaturi nu se pot da in astfel de situatii, numai in sufletul tau este raspunsul.
Succes.
Andreea, mama lu' Tiberiu
Micul Print
Spiritele mari discuta idei; oamenii normali discuta fapte;
spiritele meschine flecaresc pe seama celorlalti.
Mirunaa spune:
Sfatul meu este sa fii o perioada cat mai distanta.Plateste-i cu aceeasi moneda(in afara violentei).Ignora-l....si vezi ce se intampla.Sotul tau e genul sotului meu....cand ne certam eu eram cea care facea primul pas spre impacare...el era rece ca gheata , de parca ii omorasem mama.Acum s-au inversat un picutz rolurile....
Ceva are el....poate in timp iti dai seama.
Toate cele bune!
anamaria spune:
cred ca noi toate avem tendinta sa cerem prea mult de la sotii nostrii, mai ales atunci cand ceva scartaie intre noi.
daca ati discutat acum cateva zile ca vreti amandoi sa va mai acordati o sansa, eu zic sa faceti acest efort!
in valtoarea vietii din ziua de azi, cand fiecare din soti alerga intre servici, indatoririle de acolo, si apoi acasa, unde in cele 3-4 ore de pana la culcare avem atatea de facut, plus sa le rezervam timp copilasilor nostrii dragi...
e greu sa reusesti sa pastrezi o relatie buna in cuplu/ familie, in contextul in care amandoi sunteti suprasolicitati si stresati!
sigur ca el nu are nici o scuza sa fie violent sau sa-ti vorbeasca urat, sa te jigneasca, dar daca stai si te gandesti bine poate ca si el considera ca TU ii vorbesti urat, il agasezi/ pisalogesti cu aceleasi kestii care lui ii trebuie timp sa le poata accepta si aplica...
ziceai ca scrieti amadoi ce va supara la celalalt, in ce stadiu sunteti? ce termen v-ati acordat pt asta? eu zic sa incerci sa te arati indiferenta macar pana cand ajungeti sa lamuriti treaba asta, adica asa consider corect, daca ati stabilit sa faceti ceva...
n-are chef de vorba, NO PROBLEM, ocupa-te de adi, fa orice te indeparteaza de el, citeste o carte, vezi un film, etc.
n-ai chef de treburile casei? nu te obliga nimeni! fa ceva de papa doar pt tine si pui, lasa-l sa se descurce, sau sa invete sa se poarte decent si civilizat!
si nu in ultimul rand, desi si eu voi fi condamnata de unii si altii ca sunt contra divortului, ca sunt invechita in opinii samd... nu e chiar asa, doar ca daca as fi eu in locul tau, as vrea sa fiu convinsa ca fac alegerea corecta si, mai ales, ca AM FACUT TOT CE MI-A STAT IN PUTERE CA SA DAU O SANSA FAMILIEI ! dar nu cred ca as putea, totusi, sa accept la nesfarsit un tratament negativ din partea lui, indiferenta sau jignirile, ca sa nu mai vorbesc de violenta, fie ea directa sau indirecta!
asa ca totul depinde, pana la urma, de cat de mult simti tu ca mai poti rabda, de cat de nefericita te simti!
pana la urma, nu e o varianta castigatoare nici sa fii nefericita la infinit, doar de dragul catorva clipe de fericire o data la nu stiu cata vreme... sau pt ca acum x ani, cand erati indragostiti tineri si nelinistiti, era cu totul altul! nu poti sa-l astepti sa redevina altul, gandeste-te ca si tu te-ai schimbat, e normal, s-a schimbat si el, v-au schimbat lunile care au trecut, responsabilitatile si tot ce s-a intamplat in acest timp! si iti doresc numai bine...
Viata este ceea ce se intampla in timp ce esti prea ocupat sa-ti faci planuri de viitor! (John Lenon).
anamaria, mami lui Bogdan - 04.07.2000 si Tudor - 13.06.2003
poze:
http://community.webshots.com/user/miremirion
J G spune:
Mie nu mi se pare ca e vorba de o cearta. Mie chestia cu trantitul telefonului pana se face zob sau ca aruncatul hainelor in fata mi se pare foarte grava pentru ca este violenta. Este un raspuns exagerat. Nu mi se pare ok ca barbatul sa provoace stare de frica sotiei, este urat, el trebuie sa o apere si sa o faca sa se simta in siguranta.
Si nu trece cu lasat de la tine, cu evitat. Chiar daca are dreptate, sa zicem ca ea l-a enervat foarte tare, ce face e foarte urat.
J 22+
anamaria spune:
eu nu indemn pe nimeni sa treaca cu vederea violenta sau jiognirile!
zic doar ca, daca ana vrea sa pastrezi casnicia, trebuie sa caute sa disece totul, sa vada care unde a gresit!
hai sa fim seriosi, toti spunem/facem, la nervi, kestii neconmtrolate pe care mai tarziu le regretam!
eu consider ca, daca el are astfel de rabufniri, atat de dese, trebuie sa aiba un motiv serios! si ori reusiti sa-i dati de capat, ori renuntati de pe acum!
cert este ca pana la urma si s-o tot lungiti asa, e traumatizant pt toata lumea, plus ca adi va creste si va percepe altfel un eventual divort, dar si certurile voastre!
Viata este ceea ce se intampla in timp ce esti prea ocupat sa-ti faci planuri de viitor! (John Lenon).
anamaria, mami lui Bogdan - 04.07.2000 si Tudor - 13.06.2003
poze:
http://community.webshots.com/user/miremirion
Teodora D. spune:
dar de unde provine aceasta iritare extrema a lui?
stiu un caz in care El ii vorbeste Ei asa cum spui tu, "ca unei carpe", o face de rusine si in public(desi in opinia mea pe el se face de ras), iar cu trecerea anilor nu s-a schimbat nimic, ba lucrurile s-au inrautatit, cand apare lipsa de respect unde mai e calea de intoarcere?
daca sotul tau te iubeste asa cum spune, dar nu e in stare sa se controleze nici in fata copilului, atunci sa apeleze la un psiholog.
si inca ceva-esti sigura ca nu iubeste pe alta mai mult? precis te-ai gandit si la varianta asta.
imi pare tare rau pentru tine, Anna, eu vad in ceea ce se intampla intre voi mai mult decat o simpla cearta,dar sper sa gasiti intelepciunea si calea sa o luati de la inceput.poate o despartire temporara, asa cum au spus cateva fete, ar fi de natura sa-l lamureasca ce mult are de pierdut.
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.