Durerea femeiasca

Trebuie sa va marturisesc ca sunt coplesita de initiativa Radio-ului 3 net de a reinvia folk-ul la malul marii...chiar acum, cand va scriu ascult regalul recital al Tatianei Stepa si Magda Puscas, credeti-ma, sunt atat de pline de sentiment si emotie, ca ai senzatia ca nu sunt reale!
Dar nu despre asta vroiam sa stam de vorba, ci despre conditia noastra de femeie, intr-o casnicie care nu ne ofera satisfactia implinirii sufletesti, o casnicie care a debutat din dragoste dar care s-a transformat in obisnuinta, ca mai apoi sa se transforme in corvoada.
Nu vreau sa fac referiri la cazuri particulare, ci as dori sa discutam la modul general, tacticos si molcom, ca la gura sobei, depanand amintiri dintr-o alta viata...
Stiu ca multe dintre noi dorim sa fim superwoman, sa fim si femeia de cariera si sotia model si mama cea mai grozava din lume... Ne straduim, unele chiar reusim, mai mult sau mai putin, intrebarea mea este insa: cate din noi suntem apreciate de jumatatea noastra alaturi de care in urma cu ceva timp, (luni, ani, decenii) am jurat sa imbatranim frumos, impreuna???
Si daca nu m-am facut suficient de inteleasa, poate reflectati pe marginea textului.

Durerea femeiasca
de Adrian Paunescu


V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept.

Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
Si condamnarea de-a ne urati,
Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu.

Stam in picioare, inca de cu zori,
Si va mirati ca nu mai sunt subtiri,
Dar voi, care va credeti tot feciori,
De ce nu aratati ca niste miri?

Pe unde ne dati dreptul de-a munci,
Lucram istovitor, cu voi in rand,
Din cand in cand, in burti ne dati copii,
Iar voi plecati la altele, razand,

Cand suferiti, ne cereti langa voi,
Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,
Va plangem, cand va duceti la razboi,
Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Si legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,
Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Va fura amintirile de ieri,
Isi vor plati placerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

Si, uneori, pacatuim curat,
Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Ca insusi Dumnezeu este barbat
Si nu le intelege pe femei.

Dar, vai, a fost odata prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Si-acum, ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem fara rost.

Ne-nvinge viata fara orizont
Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,
Traim ca niste vaduve de front
Si mainile mereu ni se aspresc.

Acum, cand auziti acest repros,
Priviti, fara privire, inapoi,
Incuvintati din cap, marinimosi,
Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

Si, totusi, e vorba despre toti
Sunteti la fel de rai si de flamanzi,
Durerea femeiasca pentru soti,
E-un credit fara giruri si dobanzi.

Va e urat cu noi, va e urat,
Si ne-ati ucide, dragilor barbati,
Asa ca va rugam numai atat:
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copiii, asteptati.

Cea care spera

Daisy spune:

Off topic:

Si pentru ca poate nu am fost suficient de coerenta, va precizez ca pe site-ul radio3net veti gasi acest poem transpus pe acorduri de chitara de Tatiana Stepa si Magda Puscas, in partea de jos a primei pagini, "Tatiana Stepa si Magda Pu#351;ca#351; - Gura Porti#355;ei", sectiune a 2-a audio/video.
Dramatismul versurilor sunt amplificate de acordurile muzicale si de vocile absolut dumnezeiesti.

Cea care spera

ELIZA MIRON spune:

Mi-ai dat tema de casa....

Rufus spune:

quote:

---

Initial creeata de Daisy


intrebarea mea este insa: cate din noi suntem apreciate de jumatatea noastra alaturi de care in urma cu ceva timp, (luni, ani, decenii) am jurat sa imbatranim frumos, impreuna???

---

Multe, crede-ma. Poate o facem in felul nostru, dar o facem. Nu lasa ca exceptii regretabile sa se transforme in regula. Viata este frumoasa. Depinde de noi cum o traim.

http://community.webshots.com/user/tora97

laurajr spune:

Daisy, sa-ti dea Dzeu sanatate, ca de cand caut eu poezia asta !!! Eu am ascultat-o cantata de Maria Gheorghiu acum 5 ani dar nu stiam de cine erau scrise versurile .
Inca o data , multumesc !

Scarlet O'Hara : Si maine mai este o zi !
Laura si shoricutzu' Otilia

patry_r spune:

La inceputul inceputurilor totul parea atat de ...roz, nimeni nu mai traia ceea ce ni se intampla noua. :)

Apoi, copil, greutati, nervi intinsi la maxim dupa nopti de nesomn...

Sacrificii: sa facem mai intai la casa si apoi concediu, sa mai facem si asta si dupa ce termina poate plecam sa ne relaxam putin. In ani am invatat sa nu mai renuntam la concediu,sa ne facem putin timp pentru noi trei, sa simtim ca ne rasfatam noi insine.

Dupa 17 ani constat ca din casnicia care parea de neegalat de nimeni altcineva ramane satisfactia unui copil minunat, unor clipe extraordinare dar si mult zbucium, si nervi tocati.

Nu-i corvoada, nu... Dar a fost o perioada cand asa simteam. Pana cand am hotarat: praful poate ramane nesters inca putin, aspiratorul mai poate sta, rufele le pot calca in fata tv, putem lasa totul chiar daca parea ca au fost turcii pe la noi si putem iesi la o mica drumetie...

Perioada in care incercam sa fiu model la serviciu, gospodina deosebita, mama ideala mi-a deschis ochii (cam greu!) ca nu se pot face toate la nivel "excelent", pe undeva trebuie sa fie ceva la un nivel mai mic.

Am realizat ca baiatul n-o sa-si aminteasca teancurile de rufe calcate, curatenia ...de maniac etc., ci o sa-si aminteasca de parintii linistiti, cu nervii relaxati, dispusi sa-i treaca cu vederea micile nastrusnicii...dispusi sa se joace cu el...

Cat sunt de apreciata de jumatatea mea? Uneori simt ca sunt, uneori spune ca eu sunt jumatatea mai puternica. Alteori....

Am simtit o mare durere cand am realizat ca avem o casnicie in limite normale, poate mai buna decat a multora din cei cunoscuti, dar ca nu mai avem starea aceea de roz total :)

Dupa 17 ani impreuna, parca vezi altfel lucrurile ca dupa 1 sau 2 ani!

Veve spune:

Cate dintre noi suntem apreciate?Ti-as raspunde cu vorbele lui Rufus:"multe,crede-ma!".Nici nu vreau sa ma gandesc ca ar fi altfel in vremurile pe care le traim si poezioara de mai sus imi face pielea gaina (sau cum se zice..).Daca de multe ori se-ntampla si contrariul e un pic si vina noastra;nimic nu e batut in cuie si de neinlocuit...


Irina,veve & croko
poze,poze,poze si iar poze

Andrada spune:

Tezeu infeminat (adica cu tzitze)

Sint trist si port pe umeri durerea tuturor
Ca m-am nascut porcin si vinzator de dor
Eu speculez emotii si dragoste firesti
Sa-mi sune banul dulce si numele-n povesti.

Si in final de seara, amurg de tirg pustiu
Vindut-am pe parinti, pe fiu si pe sotii.
Ramin doar eu cu mine ca o Casiopee
Sa imi creez o doina si chiar o epopee,



Semnat umil Adrian Paunescu



A


www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

mobriq spune:

Daisy, in principal vreau sa zic numai merci de link. Apoi, Tatiana Stepa mie personal mi se pare prea trista si melodramatica. O fi avand motivele ei, dar pe mine nu ma reprezinta.


Monica si Eduard

Loma spune:

Daisy , pentru poezie, foarte faina...

quote:

---

Originally posted by patry_r

La inceputul inceputurilor totul parea atat de ...roz, nimeni nu mai traia ceea ce ni se intampla noua. :)

Apoi, copil, greutati, nervi intinsi la maxim dupa nopti de nesomn...

Sacrificii: sa facem mai intai la casa si apoi concediu, sa mai facem si asta si dupa ce termina poate plecam sa ne relaxam putin. In ani am invatat sa nu mai renuntam la concediu,sa ne facem putin timp pentru noi trei, sa simtim ca ne rasfatam noi insine.

Dupa 17 ani constat ca din casnicia care parea de neegalat de nimeni altcineva ramane satisfactia unui copil minunat, unor clipe extraordinare dar si mult zbucium, si nervi tocati.

Nu-i corvoada, nu... Dar a fost o perioada cand asa simteam. Pana cand am hotarat: praful poate ramane nesters inca putin, aspiratorul mai poate sta, rufele le pot calca in fata tv, putem lasa totul chiar daca parea ca au fost turcii pe la noi si putem iesi la o mica drumetie...

Perioada in care incercam sa fiu model la serviciu, gospodina deosebita, mama ideala mi-a deschis ochii (cam greu!) ca nu se pot face toate la nivel "excelent", pe undeva trebuie sa fie ceva la un nivel mai mic.

Am realizat ca baiatul n-o sa-si aminteasca teancurile de rufe calcate, curatenia ...de maniac etc., ci o sa-si aminteasca de parintii linistiti, cu nervii relaxati, dispusi sa-i treaca cu vederea micile nastrusnicii...dispusi sa se joace cu el...

Cat sunt de apreciata de jumatatea mea? Uneori simt ca sunt, uneori spune ca eu sunt jumatatea mai puternica. Alteori....

Am simtit o mare durere cand am realizat ca avem o casnicie in limite normale, poate mai buna decat a multora din cei cunoscuti, dar ca nu mai avem starea aceea de roz total :)

Dupa 17 ani impreuna, parca vezi altfel lucrurile ca dupa 1 sau 2 ani!

---

PATRY ai scris excelent

O sa-mi salvez mesajul tau, o sa-l recitesc mereu, ca si eu sunt obsedata cu curatenia, si asa mai ma supar cand vad ca sotul nu e la fel... in fine la el importante sunt altele, si asa este ii dau dreptate, insa de eg. eu nu suport sa stau sa ma uit la tv. daca sunt lucruri aruncate prin casa, sau sunt frunze pe drive, sau vase murdare in chiuveta.....si el asa de calm si senin...........suparata ca nu-mi mai ramane timp si pentru mine, si cand il vad asa de calm si eu tot ma agit....
Trebuie sa invat sa ma relaxez, ca altfel unde ajung, frunze vor cadea mereu pe drive, vase murdare se aduna toata ziua, la fel si rufe de calcat.......niciodata nu mai termin...

Loma

iulian1969g spune:

>Dar nu despre asta vroiam sa stam de vorba, ci despre conditia noastra de femeie, intr-o casnicie care nu ne ofera satisfactia implinirii sufletesti, o casnicie care a debutat din dragoste dar care s-a transformat in obisnuinta, ca mai apoi sa se transforme in corvoada.


Buna,

Vezi tu, ca o casnicie sa nu se transforme in obisnuinta si mai apoi in corvoada...depinde de amandoi partenerii... deci si de tine!

Oare tu poti spune ca ai facut tot posibilul ca sa ramana ca la stadiul initial, o casnicie "roz"?

Poate ca tu raspunzi prin "da, am fost si sunt o sotie de nota 10!"

Cu toate acestea se pare ca nu nota pe care ti-o dai tu insati este cea reala... ci se face o medie cu nota pe care ti-o da sotul...

Fiecare dintre noi avem incapatanarile noastra, rautatile noastre... pe care de multe ori nici nu le vedem! Dar problema in cuplu apare, printre altele, ca aceste defecte ale noastre care noua ni se par atat de mici, aproape inexistente...partenerului de viata i se pot parea cat muntii de mari!

Ce ne facem atunci? Nu ne ramane altceva decat sa ne marim disponibilitatea de a ne asculta partenerul, de a-l intelege, de a ne recunoaste limitele, lipsurile, si sa ne corectam unde este cazul...

>u vreau sa fac referiri la cazuri particulare, ci as dori sa discutam la modul general, tacticos si molcom, ca la gura sobei, depanand amintiri dintr-o alta viata...

La modul general daca discutam este avantajos pentru tine ca nu te va afecta asa de mult, nu te vei simti asa ranita....

Dar daca vrei sa discutam cazul tau, particular, ai avea avantajul ca "buba" din casnicia ta ar iesi mai repede la iveala...nu s-ar mai putea ascunde asa de usor la gura sobei dupa discutii la modul general!...

>...intrebarea mea este insa: cate din noi suntem apreciate de jumatatea noastra alaturi de care in urma cu ceva timp, (luni, ani, decenii) am jurat sa imbatranim frumos, impreuna???


Eu cred ca tu, spre exemplu, esti apreciata de sotul tau in limita puterii lui de a te aprecia corect!

Gandeste-te ca sotul tau nu este perfect, ca mai are si el lipsurile lui (cum si eu le am pe ale mele).

Mai gandeste-te ca nici tu nu esti o femeie perfecta (ai si tu slabiciunile tale). Sau... esti perfecta?!

Ce ramane de facut? Sa va treceti cu vederea unul altuia defectele...daca s-ar putea toate, ar fi excelent!

Stiu ca teoria este usoara... ca mai grea este practica! Asa este. Dar, vezi tu, eu nu am cum sa ma pun practic in locul sotului tau... asa ca deocamdata raman la teorie!

>Si daca nu m-am facut suficient de inteleasa, poate reflectati pe marginea textului.

Aoleu... am citit poezia... ce mai reflectii!!! Oare Adrian Paunescu a scris versurile astea uitandu-se la propria experienta de viata?... Nu dau cu parul... doar am intrebat!

>Cea care spera

Pai... daca mai citesti astfel de versuri... s-ar putea sa te transformi din "cea care spera" in ... cea care dispera! Citeste versuri mai optimiste, insufletitoare... nu din cele care te ...darama sufleteste!

Iti doresc sa ai mai mult simt al umorului - ajuta mult intr-o casnicie!



Giuliano