Oare chiar o fi uitat ???!!

Pun si eu intrebarea retoric...Revin cu postarile pe acest forum...Eu ...si problemele mele. Poate unele dintre voi va mai amintiti de belelele mele. Nu s-a schimbat nimic... sau oricum , chiar daca s-ar fi schimbat, nu in bine. Acum ziceam ca trec printr-o relativa stare de acalmie, atata vreme cat sotul meu este plecat pentru o perioada de cca 5 luni in voiaj. Nu ma pot lauda ca ma simt stralucit dar oricum, m-am mai linistit, atata vreme cat cauza generatoare a conflictului nu exista in imediata mea apropiere. Oricum, azi am sperat sa fie ceva mai...altfel. Si, sincer, am pornit in aceasta zi cu inima si cu sufletul deschise ...si cred ca si pline cu multe sperante...Azi este aniversarea casatoriei noastre. Si este prima in care lui pur si simplu nu i-a pasat deloc! Pe la pranz astazi i-am trimis un mesaj frumos, plin de dragoste si fara nici o urma de reprosuri sau alte mizerii cotidiene ( deci nu era un e-mail comun, cu probleme casnice si dari de seama ci unul in care imi exprimam bucuria acestei aniversari).Am primit confirmarea de primare si...atat. Nimic mai mult decat un mesaj autogenerat.Sunt cumplit de dezamagita, nu pot sa exprim in cuvinte sentimentele care ma incearca ...poate ceva asemanator castelelor de nisip pe care le-am construit cu fetita mea zilele trecute la plaja si care...s-au dus la primul val mai mare...Am senzatia ca se duce naibii toata casnicia asta! In primii ani (3-4)erau discutii daca mesajele erau mai rare de 2 pe saptamana . Chiar si atunci cand regulile companiei nu permiteau comunicarile in interes personal, tot se mai gasea loc de un fax la 3 saptamani, de un telefon de la nava pe luna sau de la uscat de cate ori se putea.Acum ..in trei luni am primit 3 e-mailuri de 8-12 randuri si 2 telefoane, ambele in prima luna.Si asta in conditiile in care eu am scris macar cate un email inainte si unul dupa cele primite si chiar mai mult...Deci nu era de ajuns ca nu comunicam nici cand suntem impreuna, acum nici distanta nu mai trezeste in el sentimentul de dor sau de apartenta la o famile. Fiica-mea ma intreaba intruna de ce nu suna si de ce nu scrie tata. Si...ce pot sa ii raspund??!!Deja e destul de mare si intelege mai multe decat lasa sa se creada. In toate mesajele pe care i le-am trimis am incercat sa evit orice fel de probleme neplacute sau chestii de rutina cu care ma confruntam si am insistat mai mult cu relatari despre fetita noastra. La fel si la telefon, am facut abstractie ca toata sederea lui acasa mi-a facut viata calvar si am privit ca si cum as fi depasit momentul. Dar acum chiar ca mi-a ajuns! M-am saturat ca eu sa fiu cea concilianta si el cel care isi bate joc de viata noastra de familie. Am de gand sa nu ii mai scriu nici eu; oricum, orice intalnire cu adresa de e-mail imi produce acum o durere vie. Problema e cum va fi dupa ce va veni acasa in conditiile in care contactul va fi total inexistent. Eu traiesc din plin drama multora dintre sotiile de navigatori care , de fiecare data,trebuie sa o ia de la capat cu un el total schimbat si... de nerecunoscut. Si asta era in conditiile in care aveam o comunicare buna pe perioada cat eram separati. Ce va mai fi acum?? Mi-e frica si sa ma gandesc, ma apuca disperarea...
Iar azi m-am simtit singura de tot, mai singura ca oricand, in conditiile in care doar sora mea si tata si-au amintit de aniversarea noastra. Mama probabil a considerat ca e mai bine sa uite ziua inceputului unui esec in viata pentru mine...
Poate maine voi fi mai putin daramata si patimasa...dar azi...mi s-a scufundat tot universul!

roz6 spune:

Eu nu stiu povestea ta, dar o sa-mi dau cu parerea...
Cred ca trebuie sa fie un echilibru intre a da si a primi.
Daca el iti scrie putin, scrie-i putin. Daca el se gandeste la tine putin, incearca sa faci si tu la fel.
Gasete-ti o preocupare in care sotul tau sa nu mai fie personajul principal, fii TU in centrul atentiei tale. Picteaza, citeste, citeste rugaciuni, etc. Fa-ti planuri de viitor optimiste si constructive (inscrie-te la cursuri- limbi straine, dans, calculator...)
Orice om fuge de o persoana trista si deprimata, trebuie sa-ti indrepti gandurile in alta parte decat sursa tristetii tale.
Cand tu o sa fii frumoasa si fericita, atunci e posibil ca lui sa-i faca placere sa se intoarca la tine.
Bafta!

Edessa spune:

Draga roz6, departe de mine de a fi o persoana fara preocupari, ba chiar as putea spune ca sunt genul de om caruia nu ii ajunge ziua ca sa faca tot ce si-a propus. Deci problema mea nu rezida din lipsa de ocupatie ( ar fi suficient numai faptul ca sunt si tata si mama timp de 8 luni pe an...), ci din faptul ca ...pana si aceasta data a aniversarii a devenit pentru el ceva ...nesemnificativ. Asa cum pe rand si eu si fetita am devenit la fel....

Edessa spune:

...si nici nu stiu cum sa ma exprim, dar cand sunt fara el parca intineresc sau chiar renasc!( de nu ar fi atatea implicatii colaterale, ati fi pe buna dreptate de parere ca mi-ar fi mai bine singura...Dar...)
Eu sunt o fire foarte energica, sociabila, dornica de viata...dar el a incercat sa stinga treptat in mine toate aceste aspecte.
Cat despre mine siproblema mea poti citi in http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=42197

diana1971 spune:

Edesa - poate sfatul meu nu e cel mai bun,eu sunt o fire cam orgolioasa dar stiu cand trebuie sa-l las deoparte si cand nu.
daca nu raspunde - nu mai scrie nici tu,stiu ca e mai greu atunci cande un copil la mijloc,dar...lasa-l si pe el sa faca cativa pasi spre tine, lasa-l sa-si puna intrebari !!!
Dupa ceea ce ai scris pare cam indiferent sau preocupat de altceva ... nu-ti cunosc pov ca sa imi dau seama mai bine.
Sfatul meu ar fi sa incepi sa nu te mai consumi, simte-te bine(cat poti),daca ai un anturaj de prieteni tine leg mai strans ...

iti doresc numai bine
diana

adrienne12 spune:

edessa inteleg ca esti maritata cu un vaporean, nu? Pai daca nu merge divorteaza si gata. Ce tre framinti atit, c-o fi c-o pati? Ce speri?cruise:http://pg.photos.yahoo.com/ph/adrienne12us/my_photos?urlhint=actn,del%3as,1%3af,0

roz6 spune:

*********

Koky spune:

Dar daca ai suferit atat din cauza lui, de ce-ti mai pasa???!!! Trebuie pur si simplu sa te auto-educi sa nu te mai afecteze...sa nu mai astepti nimic...si incet-incet te vei simti mai bine...

Koky, mama de doi super bebici

marius spune:

Pai tu vrei sa-ti traiesti viata, simti ca se scurge pe langa tine. Intrebari de genul maritata cu un navigator este o viata cu un el plecat nu isi au sensul. Nu merge casnicia? Nu este ceea ce ai sperat? Sau poate nu asta ai dorit? Sau poate nu la asta te-ai gandit? Copilul sufera? Divorteaza si (re)gaseste-ti echilibrul. Tu tanjesti dupa viata, nu o poti implini cu iluzii si certuri. Spune-mi un singur element suficient de puternic pentru a nu face asta. Stai gandeste la rece, analizeaza, discuta cu sotul tau si decide.

Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro

alinaxeni spune:

Intr-o oarecare masura te inteleg destul de bine.Eu sunt sotie de fost navigator,dar nu am apucat perioada cand pleca.L-am cunoscut intr-o pauza,cand nu-si gasea voiaj si mi-am dat seama imediat ca nu vom avea viitor daca pleaca iar.Era tentant sa avem bani si tot ce ne trebuie dar am zis ca mai bine sa fim impreuna.A stat acasa 1 an, fara sa munceasca si nu a fost usor,suferea dupa mare,vapoare,valuri.
Eu aduceam toti banii in casa si el se simtea f. complexat,dar l-am convins ca nu e o problema,ca e important sa-si gaseasca ceva de lucru care sa-i placa.Am facut tot posibilul sa ramana la mal si acum suntem fericiti si impliniti,fara certuri dar cu ceva probleme financiare.Dar nu conteaza.Inca mai viseaza ca intr-o zi va putea pleca.
De la el am auzit multe povesti de pe mare.Se pare ca sotul tau a intrat intr-un soi de depresie,iar de acum probabil va avea probleme din ce in ce mai mari,gandestete,atatea luni pe mare,se refugiaza in bautura,atunci gaseste acea stare de euforie a vietii.Nu stiu pe ce fel de vapor lucreaza,dar stiu ca viata lor e extrem de grea si plina de frustari.Al meu s-a pricopsit cu viciul jocurilor,mi-a fost greu sa accept dar am gasit o cale de mijloc.
In general,sotiile de navigatori sunt femei puternice,iar daca pana acum tu nu ai gasit singura o solutie,aici nu te poate ajuta nimeni.
Viata langa un marinar nu seamana cu nimic din ce stim noi in general despre viata de familie.
O sa fiu sincera,sa nu te superi,dar eu nu-ti mai dau nici o sansa cu el.Ai prea putin timp,cand vine,ca sa rezolvi problema si apoi el se intorce la sursa problemelor lui.Tot ce vei reusi sa repari se va strica in timpul voiajului.
Ca sa poti trai langa un marinar trebuie sa faci eforturi,vine acasa si se simte ca un strain,de fapt casa lui e vaporul iar pe tarm e numai in vizita.

alina

n/a spune:

Viata alaturi de un navigator mi se pare o imposibilitate. Nu imi pot imagina cum trebuie sa fie unul si celalalt pentru ca o astfel de casnicie sa dureze si sa fie frumoasa in acelasi timp.
Eu stiu ca meseriile se mai pot si schimba. Pe el nu il bate gandul? Nu de alta, dar daca ar vrea sa isi pastreze actuala familie, trebuie sa fie constient ca asa nu se mai poate continua.

Iar daca tu ai intrat pe panta aceea in care esti bombardata de nemultumiri, cu prima ocazie discuta cu sotul tau si decideti impreuna daca mai merita continuata casnicia voastra.