Va ganditi vreodata la moarte?
Raspunsuri - Pagina 5
adi2003 spune:
Moartea e un mister pana la urma...
Sa va spun o intamplare de azi.
O vecina de-a mea, foarte de treaba, era angajata sa faca curatenie pe scara blocului. Marti seara m-am intalnit ultima oara cu ea. Eram la usa liftului, iar ea foarte constiincioasa, curata pe casa scarii. Atunci am salutat-o pentru ultima oara.
Azi a murit la 2 metri de usa de la intrarea in apartamentul meu, langa scari, cu mopul in mana. Probabil ii fusese rau si a cazut. Era intinsa pe jos..fara suflare. A gasit-o o alta vecina, eu fiind la servici in acel moment.
M-am cutremurat cand am auzit vestea...
Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
Simina
album foto1 si album foto2
Dantje spune:
Doamne Ira,Mamica dulce....credeam ca numai eu sunt asa de crizata...si ma trezesc din ora in ora sa vad daca respira,daca....,daca.....
,cat a durat la voi...un an?
Nu-mi permit sa ma gandesc la moarte....am multa treaba pe aici...
Dantje & Martijn
andrea32 spune:
Sotul meu are o problema de genul acesta.Ia murit tatal si dupa 3 ani a facut atacuri de panica.Au fost mai multe adunate.Este foarte ingrozitor sa stai langa o persoana care , doar daca se uita la unchii si vede ceva mai "deosebit" zice ca moare. E nasol dar eu nu il las niciodata.Eu il voi ajuta.Cred ca, conteaza forte mult persoana de langa tine.El se bazeaza pe mine pt orice.Nici nu pleaca fara mine pt ca ii este frica.
Deci, nu trebuie sa va ganditi la moarte pt ca ea nu te intreaba daca vrei sau cand vrei.Vine.E cel mai bine sa fi bun pe lumea asta ca apoi o sa iti fie foarte bine si o sa fi mai fericit.
Eu pe sotul meu nici nu stiu ce sa ii mai fac.Acum am gasit o metoda care merge deocamdata.I-am dat un joc si nu se mai gandeste decat la acel joc.Poate o sa ii gasesc un joc cu copii.Poate atunci se va gandii sa facem si noi unul ca nu reusim de loc.Sa fie din cauza lui? Eu nu am nimic, m-am cauta.Nici el nu are.A facut spermograma.
adusca spune:
accept ideea mortii, as zice ca sunt deja impacata cu aceasta idee datorita durerilor crunte de cap pe care le am de douazeci de ani....am vrut enorm sa-mi vad un pic copilul mai mare..........acu' are saptesprezece ani deja.
mi-e mult mai usor sa accept ideea ca voi muri eu decat cei din jurul meu. mi-a fost crunt acu' doo saptamani cand am asistat la inmormantarea copilutului prietenei mele.........avea doar doua luni jumatate........
eu am fost cea care l-a spalat dupa ce a murit......am fost nevoita.........dar efectiv nu stiu cum de am gasit putere, imi era tare drag..
nu as mai vrea niciodata sa vad sicrie de saizeci de centrimetri, asta nu pot s-o accept
Fetele de pe DC
Sabina are nevoie de noi
Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
marius spune:
Bine hai sa-ti spun o poveste poate iti va fi mai usor.
A fost odata ca niciodata o steluta. Nu e steluta de pe cer sunt convins ca acolo v-a dus gandul. Nuuuu... in povestioara mea cea scurta este vorba de steluta de pe bradul de Craciun. Supriza? Poate. Si daca tot am lamurit sa continui. In povestea mea exista si un barbat tanar. Ma rog nu e batran. Si acest barbat sta in fata bradului in seara de Craciun. Sta linistit pe fotoliu. E seara. Si soarbe ganditor o ceasca cu ceai de menta. La ce s-o fi gandind? In aer pluteste un sunet fin de colinda. E Craciunul. Cling cling cling clopotei inmiresmati, ding diling. Craciunul e in aer. Sta si se uita la bradutul lui si soarbe din ceaiul de menta si in ochi i se zareste o steluta licarind tainic. Ding diling ding .... clopotei magici licurind sclipind in aerul inmiresmat de izul de cetina verde. Steluta se prelinge usor pe obraz sclipind si cade plici....in ceaiul de menta ce se zbate sub forma de cerculete mici. Se uita lung la bradut si sta asa cu gandul la steluta ce-a cazut. Ofteaza. Ding diling ding, clopotei magici si nestiuti de nimeni canta a dor. Si uite asa statea el in povestea mea gandindu-se si oftand in noaptea de Craciun. O alta steluta s-a ivit dar aceasta s-a ridicat tainica spre tavan, apoi s-a strecurat prin geam usor inmiresmata, purtand taina noptii imbracata in haina sperantei de Craciun. Si barbatul meu nu o vede, dar o stie si bea incet, sorbind usor o gura de ceai de menta uitandu-se la bradutul lui.
Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro
Anculina spune:
Anca, Simina condoleante sincere voua si tuturor de aici care au pierdut vreodata pe cineva drag !
In leg. cu frica de moarte a copilului, ma inscriu si eu in clubul mamicilor ciudate, desi mi-e cam greu sa o recunosc in scris...cred ca de vina e ca am citit prea mult inainte sa nasc despre moartea subita, apoi toate lucrurile care se intampla in jur si le auzim, desi n-ar parea, ne impresioneaza si apoi subconstientul lucreaza...dar asta e...m-am obisnuit sa o tin in frau, sa traiesc cu ea ( frica ) si sa nu depasesc masura ...Si mai cred ca e si din cauza ca o iubesc prea mult...
Fretele meu e grav bolnav.Are doar 39 de ani si din ianuarie 2005 a fost diagnosticat cu ciroza decompensata. A fost internat la Galati ( el locuind in Tecuci ).Dupa cateva luni a fost internat la Tecuci. Doctorita care l-a tratat acolo i-a spus mamei ( la inceputul lui iulie ) ca mai are doar 3 saptamani de trait.Noi n-am putut accepta asa ceva.prin interventii l-am externat la cerere din tecuci si l-am internat aici la Fundeni.Aici a stat internat mai bine de 5 saptamani.La un momentdat se inregistrase un progres foarte mare, dr care il trata a spus ca in cateva zile ii da drumul acasa si apoi o sa vina doar la controalele de rutina, el isi facea planuri de viitor...apoi toate au luat-o razna...la echo i-au descoperit si pancretita, apoi niste chisturi pe pancreas...i-au facut un tratament soc cu niste fiole care au costat 12.000.000 lei timp de 1 saptamana si problema grava cu chisturile care amenintau acum cu moartea mai mult decat ciroza initiala s-a mai ameliorat, dar a intrat in coma diabetica...2 zile la rand...i-a ajuns glicemia la cota de 900, nu credeam ca poate ajunge glicemia la cineva la cota asta...apoi, ca si cum n-ar fi fost suficient...a facut si pneumonie...Iar dr a intrat in concediu.L-a externat si a zis sa venim iar cu el in septembrie, cand se intoarce el...Fratele meu isi dorea mult sa ajunga prin Brasov si Fagaras, unde suntem noi nascuti si asa ca dupa ce l-a externat de la Fundeni l-am internat la Malaxa ca sa il stabilizeze din pdv diabetic, acolo l-au internat la terapie intensiva si a sunat sa il luam acasa ca nu mai rezista, e groaznic, el se simte fff rau si vrea acasa...L-am adus acasa si ai mei au plecat cu el in Brasov.Din ce a fost a ajuns o umbra...doar pielea si osul, o burta mare de la ciroza, galben la fata ca lamaia de la icter...etc...sunt prea multe ca sa le scriu...Acolo starea lui s-a agravat si mai tare, asa ca ieri la pranz mama a chemat salvarea si l-au dus in Brasov la spital, la urgente...E atat de grav si sunt asa de multe complicatiile fiecarei boli pe care o are...incat nici nu pot scrie...Mama sta in salon cu el pe scaun si il pazeste noaptea asta...dimineata se va duce tata...si nu stim ce ne vor aduce cu ei zorii zilei de maine...
Ma tot gandesc la moarte de cand s-a agravat situatia lui...dar cred ca de-abia in seara asta am constientizat intr-adevar cu toata fiinta mea ca se duce...si am clacat...noroc ca am mai avut un dram de minte sa maduc sa urlu de durere si sa plang in hohote in ultimul dormitor, sa nu ma auda pitica mea...
Dupa ce m-am linistit, am adormit-o, sotul meu drag si bun a ramas cu ea si eu am stat cu sticla de whiski intr-o mana si cu tigara in alta mana la bucatarie, singura pana acum...Stiu ca nu e o solutie, nici macar nu beau si nu fumez de obicei, dar a fost o solutie pt mine de moment...acum ma duc sa mai beau o dusca si sa mai fumez un Marlboro light imputit si contrafacut si sa meditez la viata si la moarte, la boli, relatii, cuvinte nespuse, destine triste, tinerete curmata...
Teoretic constientizam de mai mult timp ca s-ar putea ca organismul lui sa cedeze si sa nu mai faca fata la asediul atator boli toate grave...dar...practic simt ca nu fac fata realitatii, nu stiu daca voi putea suporta...si desi puternica si stapana pe mine de fel, ma simt mica si depasita acum...si de durere simt ca ma doare tot corpul...asa sa fie sufletul? Raspandit prin tot corpul ?Plec, ca mi-am pierdut si coerenta...
Daca iei totul prea in serios, faci riduri !Zambeste !
irina.c. spune:
Anculina,nu stiu ce sa-ti spun,e foarte dureros ceea ce vi se intampla.Imi pare rau.
Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
http://photobucket.com/albums/a146/ireneme/Ilinca/
Mihi spune:
Mirela Condoleante chiar daca a trecut un an de atunci! Trebuie sa-ti fie tare greu, eu din start am zis ca fac 2 copii, in cazul ca s-ar intampla ceva cu unul sa-mi mai ramana celalat, dar acum cand am doi si-i iubesc enorm pe amandoi stiu ca nici unul nu poate fi inlocuit.
Si eu sunt nebunica ca si voi dar de cand l-am nascut pe al doilea parca
au mai disparut temerile astea!
Imediat dupa ce l-am nascut pe Arpi am zis soptit"iti multumesc Isuse, iti multumesc", ma steptam sa se intample ceva rau ba cu el, ba cu mine dar D-zeu ne-a ajutat. In urma cu o luna sotul meu a avut accident cu masina si a vazut moartea cu ochii, si de atunci cred am cazut in depresie ca si dupa un an ma ingrozeam, cand pleca singur cu masina.
Parca mi-am mai revenit acum si nu mai ma gandesc la lucruri morbidedar cand visez cu o matusa care in realitate e o femeie buna, tot timpul mi se intampla ceva rau, de aceea ma trezesc ingrozita
In liceu imi placeau filmele de groaza.
D-zeu sa fie cu toti si sa va dea ganduri bune si suflet linistit!
Mihi mami lui
www.sofasoft.ro/miha/poze/dintisor1.jpg" target="_blank">Arpi
&
www.sofasoft.ro/miha/poze/lorand.jpg" target="_blank">Lori
si matusa lui
www.sofasoft.ro/miha/poze/octavian.jpg" target="_blank">Octavian
&
www.sofasoft.ro/miha/poze/bibi.jpg" target="_blank">http://www.sofasoft.ro/miha/poze/bibi.jpg
alexia28 spune:
Ma gandesc la moarte destul de des: nu stiu daca mi-e frica mai mult de moartea mea sau a celor dragi mie. Cauza o cunosc foarte bine: la 13 ani mi-a murit tatal, acum 3 ani a murit mama dupa o crunta suferinta ( a murit de cancer si cred ca asta spune multe)iar acum 2 saptamani a murit socrul meu intr-un stupid accident.
Am vazut atata suferinta, atata durere, atata boala cat am umblat cu mama prin spitale incat nu ai cum sa nu te sperii la gandul mortii. Am urmat tratament la psihiatru pentru ca am suferit frecvente atacuri de panica. Acum nu pot spune ca m-am vindecat complet dar am incetat tratamentul pentru ca vreau sa am un bebe.
Acum am o alta problema: stiu ca sotul meu are nevoie de mine acum cand i-a murit tatal....si eu ce fac? Fug. Incerc sa fug. Incerc sa ma ascund de suferinta, sa nu-l vad ca sufera....nu stiu ce se intampla cu mine...nu este normal...nu ma inteleg. Sunt nervoasa dar nu pe cineva anume, cred ca pe situatie....ca am avut parte de o multime de necazuri, nu stiu, poate ma ajutati cumva....Nu vreau sa -l ranesc pe sotul meu si mai mult, il iubesc, nu avem decat 2 luni de la nunta , simt ca atitudinea mea incepe sa-l supere dar nu reusesc sa ma apropii de el, inteleg prea bine ce se intalmpla cu el, dar efectiv nu stiu ce am.
Poate ca ma simt vinovata; ca de cand a murit socrul meu am obsesia ca eu am adus necazurile in familia asta,eu cu nenorocirile mele, ca sunt blestemata, ca oamenii astia erau linistiti, fericiti pana sa apar eu......
Anculina spune:
Fratele meu a murit 24 spre 25 august.In chinuri groaznice.A facut in cele din urma si blocaj renal.Ultimele 12 ore inainte sa moara a intrat in coma, nu mai era constiant, dar chiar si asa gemea infiorator...
Da, ma gandesc la moarte.
Si am un imens semn de intrebare : UNDE NE DUCEM CAND MURIM ?
Sunt crestina - ortodoxa, sunt credincioasa dar in felul meu propriu, port credinta in suflet, mai putin in reguli bisericesti stricte...din pacate am citit destula filozofie si carti despre diverse religii iar acum, mi-am dat seama ca nu cred fanatic, 100% in nimik din ce stiu, din ce am citit...cred doar partial in unele lucruri...si...nu stiu unde sa-l gasesc pe fratele meu...si imi invidiez matusile care cred in religia noastra si respecta toate regulile si traditiile care se impun la o inmormantare si dupa...pentru ca ele, in mediocritatea lor...macar merg pe un drum clar...nu au semne de intrebare ca mine...
Aici sunt cateva ganduri care ma chinuie clipa de clipa...
" Pentru mine din acea noapte timpul s-a oprit in loc si s-a cascat un imens semn de intrebare, intrebari mi se involbureaza in cap...
Sunt prea tanara ca sa accept moartea...de resemnare nici nu poate fi vorba...de-abia imi erau in constructie filozofii despre viata...dar despre moarte ...?...
Si cel mai tare ma doare si nu-mi da pace o idee : unde e Vio acum ? Caci sufletul meu vorbeste cu el, mai are sa-i zica inca lucruri, ganduri se indreapta spre el, fapte ...dar el unde e ? Caci nu pot accepta ca e sub pamant si...gata ! Asta a fost Vio, fratiorul meu...si asta a fost scurta lui vizita pe Pamant...Traditiile , datinile si semnificatiile lor...nu le prea stiu...sa fie inca pe drumul spre cer ?Sufletul lui sa fie inca pe aici, printre noi ? Ne poate vedea ? Auzi ? Poate citi gandurile ? E trist ? Nefericit ? Mai sufera ? Nu am raspunsuri la intrebarile astea si ma dor...si ma macina...caci gandurile mele nu stiu unde sa-l caute...nu il gasesc...in neant...in nicaieri...unde e ? Unde s-a dus ? Ca sa stiu cand ma gandesc la el si sufletul meu vorbeste cu el... unde sa ma adresez...unde sa il gasesc...
Deocamdata il port doar in inima mea si i-am facut acolo un locsor micut si caldut numai bun pentru el...ca tare a fost bun si tare mult a suferit...si ma uit la fotografia lui pe care am inramat-o si in care rade...si stiu ca nu mai radea...ca nu mai manca...ca nici apa nu mai bea...ca suferea si se tanguia...si as vrea sa stiu daca acum e bine...daca i-a trecut suferinta...daca il mai doare ceva...daca zambeste...si daca as sti unde s-a dus si daca e bine poate m-as mai linisti si eu si as incerca sa uit ultimele lui zile si sa traiesc cu el in inima mea vesel si zambaret...si cand ridic ochii la cer...sa simt ca am o pila acolo...sus...il am pe fratiorul meu care e acolo si are grija de mine si de familia mea...dar inca nu stiu...si nu stiu cand voi sti...si cand ma voi linisti si resemna...
Unde plecam cand murim ? "
Daca iei totul prea in serios, faci riduri !Zambeste !