cariera sau viata de familie

alinaxeni spune:

Teo,cind am luat hotararea sa pun familia inaintea banilor toata lumea a spus ca sint nebuna,ca dau cu piciorul la sansa vietii mele si incepusem sa cred si eu asta.
Acum,inca o data,cred ca am facut cea mai buna alegere,citind tot ce au scris fetele aici.

alina

ankalaura spune:

TEO - mt - SINCER, TE FELICIT DIN TOT SUFLETUL PENTRU ALEGEREA TA!
Sa stii ca ocazii vor mai fii. Imi imaginez ca esti o femeie inteligenta si buna in meseria sa. Altfel nu ai fi avut propuneri de promovare atat de tentante.
Cat timp copilul / copiii sunt mici, timpul trece repede si sunt momente pe care daca le pierzi, le vei regreta.
Parerea mea este ca avansarea profesionale vine de la sine daca te straduiesti, chiar si fara a-ti sacrifica familia.
Fii convinsa ca alegerea facuta este cea mai buna!
De fapt, orice ai fi ales, tot cea mai buna alegere ar fi fost atata timp cat te-ar fi reprezentat! Si te-as fi felicitat oricum.
Important este ca alegerile in viata sa le mai facem si cu sufletul.. nu numai cu mintea la bani.

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea
Eliza de 2005

Rozi spune:

Am vazut un film in care Mos Craciun primise o scrisoare de la un baietel ai carui parinti munceau zi-lumina si ii cumparau ce nici cu gandul nu gandea. Mosul era curios ce isi mai putea dori un astfel de copil. Ei bine, el isi dorea sa se joace cu mama si tatal lui, ca de multele jucarii se plictisise...

Gabrielama spune:

Citind ultimile mesaje am asa un sentiment ca femeile care "aleg" cariera sunt putin puse la zid si aratate cu degetul.

Cu riscul de a ma repeta - nu cred ca trebuie sa "alegi". Cred ca poti sa le ai pe amandoua. Si sa le impletesti frumos!

Poate ca am o "viziune limitata" asupra lucrurilor, din perspectiva companiei in care lucrez. Asta pentru ca nu trebuie sa lucrez sambata si duminica (poate o data pe an, dar nu mai mult) si pentru ca plec acasa in fiecare zi la aceiasi ora, pe care mi-o stabilesc eu. Si atata timp cat imi fac treaba, nimeni nu imi spune sa nu plec! Este adevarat ca uneori mai lucrez si acasa, noaptea tarziu cand puiul meu doarme, dar nu mi s-a parut niciodata un capat de tara...

Am colege mai mari decat mine, care lucreaza in aceasta companie de cand s-a infiintat ea in Romania; si care au copii - care pe vremea aceea erau mititei si care acum sunt adolescenti sau chiar in facultate. Colegele mele au lucrat mult si si-au petrecut multe ore la servici; dar toate au niste copiii minunati, responsabili si au o relatie extraordinara cu ei! Si credeti-ma ca nu exagerez!

Cineva spunea ca daca banii castigati din cariera sunt veniturile familiei, atunci unde este decizia. Decizia exista - in cazul meu. Pentru ca - asa cum spunea Ileana - depinde ce vrei sa faci cu banii pe care ii castigi. As putea trai linistita si foarte bine acasa, fara sa lucrez, o perioada destul de mare, din salariul sotului meu si din "rezerve"; dar am ales sa-i ofer copilului meu o gradina in care sa se joace - si atunci casa trebuie construita - si aleg sa-i ofer sa vada locuri minunate in lume, sa inteleaga de mica cate minunatii exista.

Si mai cred ca nu exista o solutie magica si unica; exista situatii si situatii, pentru ca noi toti suntem diferiti si vedem lucrurile prin prisma experientelor personale si situatiilor concrete in care traim.

Cum spunea Ankalaura, orice solutie aleasa este buna, atata timp cat te reprezinta si te face multumita!

Sa nu uit! eu cred in puterea exemplului - si vreau sa-mi educ fetita sa fie o femeie puternica si independenta!



Gabi

Kehleyr spune:

Gabriela, pe tine nu te pune nimeni la zid. Mie mi-a placut foarte frumos cum ai explicat tu si cred ca tu ti-ai gasit echilibrul in modul cel mai potrivit .

Insa nu sunt de acord cu:

quote:

---

Dar daca vrei sa ai un nivel de trai peste medie, poate cu mult peste medie (deja cei cu adevarat bogati nici nu isi au rostul in discutie), atunci muncesti uneori zi-lumina. Si chiar daca uneori copilului ii este tare dor de tine, mai tarziu va intelege de ce mami si tati munceau atat de mult... sa ii ofere lui cat mai multe!!!

Nu zic sa iti neglijezi copilul, partenerul, dar cine are o coloana vertebrala teapana le poate imbina.

---

pentru ca nu cred ca pentru un copil este important sa aiba cat mai multe din punct de vedere material. sau ca il incalzeste cu ceva ca "muncesti pentru el". Si asta reiese din parerea de mai sus. Muncesti ca sa ii oferi copilului studii in strainatate. Pentru mine (si repet, pentru mine, este parerea mea) este mai important sa ii ofer copilului meu cat mai mult din timpul meu, sa impartasesc cu el cat mai ulte lucruri. Povestea cu Mos Craciun explica foarte bine ceea ce vreau sa spun.

Si nu toata lumea le poate imbina, sau nu toata lumea vrea sa le imbine, asta nu inseamna ca e mai slab de caracter. Unii pur si simplu aleg altceva. Fiecare cu adevarul lui.

Si eu vreau sa imi educ fata sa fie puternica si independenta. Dar vreau in acelasi timp sa o educ sa se bucure de viata si de lume, sa stie sa priveasca in jurul ei, sa nu uite niciodata ca muncesti ca sa traiesti, nu traiesti ca sa muncesti.

---

Luminous beings we are, not this crude matter.

mt spune:

Kehleyr, ce ai scriu tu ma reprezinta.

referitor la cum ne educam copilul: eu fac parte dintr-o familie saraca, saraca....dar....sunt o persoana puternica si independenta.

la 30 de ani, eu si sotul meu avem o casa la curte ( cumparata in decembrie!), avem masina, avem cat de cat casa mobilata si lista poate continua.
gabi, tin sa-ti precizez: nimeni nu ne-a ajutat!!!doar cu patru manute am realizat ceea ce am realizat.

si eu o sa-mi educ copilul sa fie ambitios, puternic dar nu vreau sa se inregimenteze, sa devina scalvul valorilor materiale si sa-si consume toata existenta alergand dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. am sa o invat sa fie responsabila, sa munceasca mult pentru a-si implini aspiratiile dar sa nu uite sa iubeasca si sa se bucure de iubire. am sa o invat sa iubeasca natura, sa se bucure de ea, sa-si faca timp sa stea pe malul unui rau, sa citeasca, sa calatoreasca, sa aiba prieteni si sa se bucure de ei.
am sa o invat ca nu banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii.

din pacate, in societatea romaneasca, bunastarea materiala excesiva este corelata cu reusita sociala sau cu reusita existentiala.
ei, la mine lucrurile nu stau asa.

sunt sigura ca mi se vor ivi si alte ocazii. oricum, la locul de munca actual nu ma plafonez, inca mai am multe de invatat...
nu pot renunta la momentele de bucurie si fericire pe care mi le ofera copila mea. nu pot!

teo

ps: da, alegerea ma reprezinta. multumesc frumos

Gabrielama spune:

mt,

si eu vin dintr-o familie saraca-saraca si poate de aceea imi doresc sa am mai mult; si tot asa, tot ce am a fost facut exclusiv de mine, prin munca mea. Spun exclusiv, pentru ca mi-am cunsocut sotul cand aveam 28 de ani si atunci aveam deja si casa si masina si multe altele.

Nici eu nu doresc sa imi cresc copilul in spiritul valorilor materiale; si nu cred ca mi-l cresc asa. Dincolo de munca pe care o fac zi de zi sunt o avida cititoare, scriu povesti pentru copii - pe care evident le scriu pentru fetita mea - si fac o multime de alte lucruri care nu au nici o legatura cu partea materiala. Si imi petrec absolut tot timpul pe care il am in afara serviciului cu ea. Tot timpul!

Recunosc insa, ca imi doresc confort - si din pacate nu se poate obtine decat cu bani. Si imi doresc de asemenea sa imi fie recunoscuta valoarea profesionala - si asta se intampla prin ceea ce fac la servici. "Cariera" sau "job".

Am o inbtrebare - care nu este tendentioasa, ci pur si simplu o curiozitate: cat lucrati pe zi? la ce ora plecati de acasa si la ce ora ajungeti acasa? ca sa inteleg daca sunt total iesita din schema ...

Multumesc,


Gabi

ankalaura spune:

Discutia se largeste - Imi place discutia Imi place pentru ca si eu ma regasesc in ce spuneti voi...
Eu vin dintr-o familie modesta. N-as putea spune saraca.. Ma rog, cat de saraci pot fi niste profesori de scoala... Daca saraci inseamna ca n-au facut decat vreo 3 concedii la munte si ca n-au un leu "la cec" sau la saltea, ca nu au masina si nici haine prea noi, ci mai de cativa ani dar bine intretinute si cu linie clasica... Inseamna ca sunt saraci! Au strictul necesar, dar mai toate au 30 de ani, chiar trebuie sa le cumparam luna asta un frigider, ca cel de-l au nu mai tine mult, asa ca am planificat cu frate-miu sa le cumparam noi si sa le facem o surpriza.
Dar sunt oameni educati, cu gust, cu foarte mult bun simt, si nu se plang. Pensia mamei e de 2 mill 200, tata inca lucreaza si nu stiu daca castiga 7 milioane... Poate zic mult. Dar tot ei le au in grija si pe bunicile mele, deci am putea considera familia de minim 3, plus fi-mea care e la ei acum. Ei, deci, sunt saraci?
Ce vreau sa spun ca nici noua nu ne-au putut oferi decat educatie, si o viata de bun simt! Nu ne-au luat ei case sau masini! Tot cu manutele noastre am facut, atat cat am putut. Si eu si fratele meu.
Gabi - spui ca iti doresti confort - notiunea e prea complexa....
Pe mine de exemplu ma multumeste strictul necesar. Nu rabdam de foame, dar nici foarte multe nu ne permitem. Nu ne permitem inca vacante, nici macar in tara.. Noroc ca mama sta la mare...
Consider ca ne educam copilul exact asa cum trebuie. E un copil deosebit. N-are prea multe jucarii, si cele pe care le are nu sunt jucarii scumpe. Nici macar nu o intereseaza. Mai frumoasa joaca isi face din carligele de rufe sau cu cate-o ata gasita pe cine stie unde...
Cat mumcim? Acum 3 ani, inainte sa o avem pe ea, plecam amandoi dimineata la 8 si mai ajungeam seara la 8. Si nu mi-a ridicat nimeni statuie. Si nici ore suplimentare nu mi-a platit nimeni. Ba chiar dupa ce am nascut, dupa 6 saptamani m-am dus inapoi la serviciu! Si nu de drag prea mare!!!
Acum plecam la 8 cand trebuie sa ducem si fata la gradinita, la 8 jumate cand ea e la mama (adica o luna vara), si venim seara la 7, uneori si la 6 jumate. Nu-mi ramane prea mult timp..
Pana mancam, pana strangem, pana spal copilul, pana ii fac laptele si o culc, cu tot ajutorul sotului meu, tot la 10 seara ma apuc de spalat si de calcat!
Si asta de doua ori pe saptamana, ca bebelone murdareste tare la gradinita! Iar mie imi place sa fie toate facute, si calcate frumos, si cearceafuri si prosoape - multi ma sfatuiesc sa mai termin cu atata calcat, dar eu nu pot. Asa imi place, sa fie moi si sa miroasa frumos. Da' nu ma plang de asta.

Asa ca intreb: de ce sa ma omor zi si noapte si in weekend, cand nu vine nimeni sa ii citeasca copilului meu la culcare sau sa imi calce rufele? Si daca o sa imi spuneti ca mi-as permite menajera daca as munci mai mult, as spune ca nu ma intereseaza. Imi ridica cineva statuie?? Imi da cineva mai multe drepturi??? Imi plateste cineva ore suplimentare? NU, pentru ca suntem in tara abuzului!
Asa ca muncesc 9 ore pe zi pe ceas, am comentat ca-s 9 si vreau 8 conform contractului si pauza de masa si mi-am luat-o peste nas de la conducere. Si ma gandesc cum sa fac sa schimb lucrurile, sa muncim pentru noi, si sper ca asta sa se realizeze peste cativa ani.

Deci aleg fara sa clipesc familia .... poa' sa fie ea multinationala multinationalelor si stagii in strainatate sau bonusuri si salariu baban! Nu ma intereseaza! Atat de multi isi transforma angajatii in sclavi, deci nu ma intereseaza!
Confortul, necesarul zilnic mai bine zis mi-l asigura serviciul actual, am o functie de conducere - ei si?? - si salariu bun - ei si?? Asa imi platesc ratele bravo mie... Si NU vreau mai mult.
Vreau mai mult, ma rog, dar nu MULT, nu ACUM, nu URGENT, nu am nevoie de MAI MULT ca de aer. O sa AM ma mult asa, ca muncesc corect si cu simt de raspundere si sunt apreciata.
Dar nu o sa fac schimb... sa imi dau serile alea si asa scurte sau sambetele contra unui salariu mai mare.
M-am lungit... sa ma scuzati

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea
Eliza de 2005

Gabrielama spune:

Ankalaura,

intr-adevar, discutia "ia proportii" si este interesanta.

Eu vin dintr-o familie de oameni foarte simplii, fara facultate - lucru pentru care mama a suferit toata viata ei (si inca mai sufera desi are aproape 60 de ani); fapt pentru care ne-a indus - direct si subliminal - si mie si surorii mele ca trebuie sa mergem la scoli, sa facem facultati, sa avem cariere, sa fim independente. Ceea ce s-a intamplat, intr-adevat. Ca sa fiu mai exacta, "indus" a insemnat ca nu am fost la nici o petrecere in liceu si ca nu aveam voie sa facem in general nimic altceva decat sa invatam ca sa intram la facultate. (asta se intampla inainte de '89; si eu si sora mea am dorit sa facem facultati unde pe vremea aia erau 30 pe un loc!)

Poate ca si din cauza asta am fost si mai sunt inca foarte dedicata "carierei" mele; poate si pentru ca m-am maritat tarziu (sau mai tarziu decat media) si mult timp am fost eu si "cariera" mea. Poate ca din cauza asta simt inca nevoia ca munca mea sa fie "recunoscuta" in mediul si domeniul meu de activitate.

Ce inseamna pentru mine confort? In momentul de fata inseamna in primul rand sa ma mut de acolo unde stau in casa pe care ne-o construim. De ce?

- din cauza distantelor - pentru ca pierd cam 1 ora si jumatate - doua ore pe zi pe drum si ma enervez cumplit ca in loc sa fiu acasa cu copilul meu, ma cert cu tot felul de soferi nebuni pe drum;
- pentru ca nu vreau ca fetita mea sa se joace in fata blocului unde un milion de adolescenti care nu au nimic de facut "isi baga" si "scot" ceva tot timpul, scuipa seminte non-stop, si mai fac si alte lucruri extrem de interesante;
- ca fapt divers si amuzant - aerul nostru conditionat creaza probeleme enorme tuturor vecinilor; unuia ii cad pictarile pe geam si murdareste geamurile, pe altul il ploua in balcon si nu poate sa admire privelistea, iar administratorul mi-a explicat cum picaturile de apa cad pe teava de gaze, in care o sa faca o gaura si o sa explodeze!!!
- evident sunt multe alte motive pentru care vreau sa ma mut, dar astea imi vin in cap acum.

Confort inseamna intr-o masura mai mica sau mai mare si femeia care vine la curatenie.

Inseamna si libertatea de a putea pleca oricand, oriunde in lume mi-as dori.

Inseamna posibilitatea de a ma retrage maine si de a putea sta acasa sa cuget o vreme destul de indelungata.

Si poate inseamna si multe altele care nu imi vin acum in cap.

Eu lucrez 10 ore pe zi, in medie, si pot sa imi stabilesc, in general, singura programul. Exista si zile cand stau mai mult, exista si zile cand plec la 4 pentru ca nu mai vreau sau nu mai pot. Week-end-uri nu prea lucrez; poate de doua ori pe an, maxim. Lucrez si acasa - mai ales cand plec mai devreme - dar asa cum am spus, nu ma deranjeaza. Niciodata n-am dormit prea mult.... Nu stau rau, nu?

Sper si eu sa imi pot educa copilul asa cum trebuie; sa nu judece oamenii dupa bani si aparente, sa nu fie snob, sa fie responsabila, sa fie buna cu cei din jurul ei, sa aprecize lucrurile cu adevarat importante. Dar sa fie si independenta.

Cum spuneam, nu exista reteta perfecta si fiecare face cum simte si cum crede ca trebuie. Si atata timp cat seara cand punem capul pe perna suntem impacate cu noi, asta e bine.

PS - eu nu sunt imtotdeauna impacata cu mine...... dar incerc sa-mi gasesc echilibrul.




Gabi

Burtocika spune:

Citind mesajele voastre stau si ma crucesc.

Noi n-avem copii deocamdata, dar ne gindim serios sa facem. Eu lucrez "la stat", pe un salariu decent, in principiu stau la servici pina la 5, ajung acasa pe la 6, in conditiile in care nu ma opresc pe nicaieri. Daca mai am de facut vreo piata ajung pe la 7, daca vreau sa cumpar ceva care necesita mai multa cautare prin mgazazine, pot sa ajung si la 8. Evident ajung acasa rupta de oboseala si trebuie sa ma apuc sa fac ceva de mincare sau sa spal sau sa calc sau mai stiu eu ce indeletnicire nobila si inaltatoare.

Sotul a avut de ales la un moment dat intre un salariu decent cu un program 7 - 15 si un salariu mult mai atractiv cu un program 9 - 19 (care intre timp a devenit 20 sau chiar 21) si am hotarit amindoi ca decit sa muncesti mult si pe bani putini, mai bine mult si pe bani multi (stiu ca ideal ar fi putin si pe bani multi, cine stie cum se poate sa ne dea de veste :)

Asa ca sotul vine acasa la 21.30, maninca ceva, dupa care evident e obosit. Si este job, nu neaparat cariera, si este foarte bun in ceea ce face, si ii si place, din pacate domeniul este destul de ingust si nu prea are multe locuri unde ar putea pleca pe mai multi bani sau la un program mai bun.

Si acuma stam noi si ne intrebam: unde in programul nostru incape un bebe? Cum impaci una cu alta?
Si aici vine "cruceala" mea citind mesajele voastre, ca eu nu inteleg in ruptul capului cum poti fi parinte venind la 8 seara acasa !!! Jos palaria pt cei care reusesc lucrul asta, eu n-as putea. Eu sunt obosita si fara copil, si nu inteleg de unde ideea ca sa-i asiguri copilului tot confortul material de la distanta !!! Pai copilul are nevoie de familie, si in primul rind de parinti. Si sa nu-mi spuneti mie ca 2 ore pe zi se cheama familie, ca nu cred.

Cred ca m-am intins cam mult, nu stiu daca am fost clara, ca sa trag concluzia: eu cred ca nu merg impreuna cariera si familia. Daca ai cariera (sau job, ca pina la urma nu conteaza cum ii spui, ideea e ca te solicita dpdv al timpului) si vii la 8 seara, nu poti sa spui ca ai viata de familie. Daca ai familie, te multuemsti cu un salariu decent, din care poti sa le asiguri copiilor strictul necesar.

Solutia pe care o vad eu este un membru al familiei "sacrificat" pt a aduce salariul care sa-ti permita intretinerea familiei.

Sau faci copii sa ti-i creasca altii ...

Boghi

http://community.webshots.com/user/bogdanai