Copii singuri la parinti
Raspunsuri - Pagina 3
lulu75 spune:
Eu am fost singura la parinti si am suferit foarte tare. Mama mea nu a mai putut avea alt copil si mi-a explicat asta de mica. Am fost inconjurata tot timpul de copiii, dar niciodata nu au putut inlocui lipsa unui frate. Deabia cand s-a nascut verisoara mea durerea s-a mai estompat. Nici ea nu are frati si ne iubim foarte mult. Suntem exact ca doua surori care se inteleg bine.
Luminita
energy spune:
quote:
Initial creeata de filofteia
am ajuns la concluzia ca Adi va fi singurul nostru copil. Cei care ati fost singuri la parinti cum ati trecut peste asta? A fost greu sau usor?
si eu si sotul meu suntem copii singuri la parinti. Nu suntem mai egoisti ca altii, ba din contra, nu ne-am simtit frustrati, ba chiar eu am fost in culmea fericirii ca nu am frati. Avem un singur baietel si nu ne mai dorim un alt copil.
E frumos sa ai multi daca iti doresti asta si poti sa-i cresti TU, nu sa se creasca unii pe altii, celor mari sa le rapesti copilaria si adolescenta ca sa stea la fundul celor mici.
"Copiii au mai multa nevoie de modele decat de critici"
nechezol
Mihaela R spune:
quote:
Originally posted by lidiadanaila
oricum eu sunt de parere ca cei singuri sunt un pic mai rasfatati si egoisti orice ai face [ egoism- atitudine exagerata de preocupare personala ]
lidia
Probabil acest lucru e adevarat in majoritatea cazurilor, dar exista si exceptii de la regula: frati care sint extrem de rai si de egoisti(si o recunosc ei insisi). Cred ca pina la urma depinde de educatie.
Doris-Alina spune:
Si eu sunt singura la parinti si vreau sa va spun ca nu am simtit lipsa fratilor niciodata.
Am primit o educatie aleasa, pe care mi-as dori din tot sufletul sa i-o transmit si fetitei mele Ines. Ma straduiesc din rasputeri si la 2 ani si 6 luni deja vedem primele rezultate.
O invatam sa nu priveasca ciudat un copil care cerseste la coltul strazii, ba chiar ii dam in manuta o bacnota de 10.000, sa-i dea bietului copil. Apoi, pe limba ei ii explicam ca sunt si copii necajiti care nu au ajutor si le este foame.
M-a privit intr-o zi, cand ajutam un batran sa traverseze strada, deoarece era gheata pe jos si m-a intrebat: Cine nenea?
I-am spus ca desi nu-l cunosc, daca nu l-as fi ajutat, nenea cadea si facea buba. Acum cand vede batrani se duce sa-i ia de mana...
Stie ca hainutele ce-i raman mici si jucariile de care s-a plictisit, le ducem fara obiectii la leaganul de copii si se vede ca e bucuroasa.
Cred ca nu se poate generaliza ideea conform careia, copii unici sunt egoisti si rai, sau prea rasfatati. Depinde de noi cum ii educam, cum le dezvoltam sentimentul de mila si intrajutorare.
Depinde de noi, sa-i ajutam sa fie sociabili, sa se joace frumos cu alti copii, ca daca nu, plecam acasa.
doris
timea spune:
Dupa mine e bine sa ai frati si surori, sa ai mai mult de un copil...Eu nu-s singura la parintii, foarte des am auzit : Acum nu avem pentru tine, e altul la rand...Prietenii sunt prieteni, fratii sunt frati, nu se pot inlocuii unele cu altele si nici nu trebuie...
Dar totul este o alegere atat de personala: mai multi copii trebuie sa ai daca simti ca e bine sa ai mai multi copii nu pentru ca eu sau altul crede ca-i bine asa. Daca pentru tine este confortabil sa ai unul atunci asa este cel mai bine pentru tine....
Timea si Mara 10 sept. 2004
http://community.webshots.com/user/timea2004
lai spune:
Mi-am dorit toata viata un frate sau o sora, dar n-a fost sa fie. Nu am nici verisori primari, pt. ca ai mei sunt si ei singuri la parinti. Din fericire bunicii vin aproape toti din familii numeroase, asa ca am multi verisori de gradul II, si ei tot singuri la parinti, pe unii nici nu-i cunosc, dar cu unii dintre ei am petrecut mult timp in copilarie si suntem si acum apropiati. In Romania in generatia mea era ceva obisnuit sa fii singur la parinti, aici mai toti colegii mei au frati/surori, multi dintre ei au mai mult de unul/una, si se mira tare cand le spun ca eu n-am, dupa care imediat vine replica vai, dar nu mi-ar fi trecut prin cap, nu ai deloc manifestari ale sindromului copilului singur la parinti 
Ca mi-o spun din politete sau chiar asa e, adevarul e ca si eu ma mir cat de "normala" sunt acum avand in vedere ca mi-au cautat in coarne doi parinti, patru bunici, si o armata de alte rude. Rezultatele cred ca se datoreaza, asa cum povesteste si Laura, faptului ca ai mei mereu m-au incurajat sa invit copii la noi acasa, sa fac petreceri, ei aveau mereu musafiri care de cele mai multe ori veneau cu copiii, vacantele le faceau cu prieteni sau rude cu copii si tot asa. Si pe mine m-au lasat in tabere cat cuprinde. Cat priveste empatia, asta cred ca mai ales de la mama si de la bunicii din partea ei am invatat, prin puterea exemplului. Adevarul adevarat insa este ca pe undeva tot se cunoaste ca n-am avut frati. Nu e numai de rau, sunt foarte independenta, am batut lumea in lung si-n lat de una singura, nu ma plictisesc niciodata cu mine insami; dar e si de rau, am unele laturi mai 'salbatice', sunt un pic prea introspectiva, uneori nu mi-e usor sa las de la mine in niste chestiuni relativ stupide, simt presiunea asteptarilor familiei de la mine (ceea ce poate fi partial si un produs al imaginatiei mele).
Acum depinde de fiecare, am auzit si varianta "unu si bun, ca viata e facuta s-o mai si traiesti, sa te mai si distrezi si sa te ingrijesti de ale tale, nu numa' sa stai sa faci copii," asta din partea unei persoane care are un copil pe care l-a crescut cu multa dragoste si i-a oferit de toate, dar, din motivele de mai sus, s-a oprit la unul. Pe de alta parte, poate ca a face si a creste copii inseamna tocmai "sa-ti traiesti viata." Parintii mei si-au mai dorit copii, din pacate nu s-a mai putut. Eu imi doresc mai mult de unul, desi adevarul e ca ma si intimideaza ideea, pt. ca n-am vazut niciodata de-aproape o familie in care sa creasca mai mult de unul, si mi se pare ca trebuie sa fie tare greu. Insa sunt convinsa ca este si foarte frumos si cred ca e bine pentru copii 
Dar daca nu se poate, nu se poate, nu e chiar sfarsitul lumii.
Lai
filofteia spune:
Sper sa fiu in stare sa-l cresc pe Adi astfel incat sa nu aiba "simptomele copilului singur".
In ce priveste independenta... eu am o sora dupa cum am mai spus, dar sunt foarte indpendenta si foarte interiorizata ... asa am fost mereu... se pare ca asta tine totusi de fire...