Copii singuri la parinti

ticka spune:

filofteia - si va fi soare si pe strada ta! Si e foarte bine ca lucrurile au fost spuse si oarecum lamurite. Iti urez numai bine!
Cu drag.

laura111 spune:

Imi pare rau ca ai pierdut o sarcina...
Iti doresc sa treci cat mai repede peste faza asta nasoala cu sotul tau, sa va regasiti, sa va iubiti si sa va cresteti copilasul in armonie si intelegere.
Cu drag,


Laura - mama lui Vlad

http://community.webshots.com/user/vladut111

si poze din excursii: http://photos.yahoo.com/florea_tatiana111

AlinaN spune:

Eu sunt singura la parinti si nu am simtit nici o parere de rau din partea asta. E drept ca nu am cu ce compara - adica cu situatia in care as fi avut un frate sau o sora.
Am avut intotdeauna companie: vecini, verisori, colegi de joaca, colegi de scoala mai tarziu iar parintii au petrecut cat de mult timp au putut cu mine. Imi placea ca daca faceam vreo boacana nu avea cine ma para la parinti . Nu am suferit deloc de singuratate si nici probleme de socializare nu am avut. Si cel mai important mi se pare mie, cam intotdeauna am fost lasata sa aleg ce vreau eu - nu mi s-a impus: fa liceul ala, fa facultatea aia, du-te in tabara aialalta...etc...
Iar cand aveam nevoie de liniste toata casa era a mea. Asta e si singurul narav care mi-a ramas - nici acum nu pot sa dorm cand e galagie sau lumina aprinsa .
Sunt convinsa ca nu numai de asta depinde o copilarie fericita.
Cel mai greu mi se pare in schimb pentru parinti: e posibil ca in timp sa-si creeze anumite asteptari care sa nu coincida cu ale copilului si probabilitatea mai mare sa ramana fara respectivul copil langa ei la batranete si sa sufere din cauza asta.

Numai bine,Alina.

zepellina spune:

Eu cred ca nu poti sa compari cu nimic o sora sau un frate, daca nu ai. Eu am o sora, departe acum, dar oricand vorbim, oricand exista cineva care se bucura din suflet sau iti asculta necazurile, care e SORA. Bineinteles ca depinde ft mult de modul in care sunt crescuti.

Eu sunt putin stresata de chestia asta pt ca imi doresc mult al doilea copil dar sotul meu nu pentru ca tot asa, casnicia nu este acum ft buna si "sa vedem cum ne intelegem".
Eu am pus ca pana vedem,pana o cearta, o alta impacare....creste copilul. ce frumos

zepelina

cinta spune:

quote:

---

Originally posted by gegea

Eu una nu am fost singura la parinti, dar am cunscut 2 persoane in situatia lor si, sincer, nu imi place deloc comportamentul si modul lor de gandire. Mai mult chiar, unul dintre ei are deja un copil si desi isi permite sa mai creasca inca unul, nu mai vrea nici in ruptul capului. Vrea ca cel pe care il are sa aiba de "toate"...mai putin dragostea de frate, as completa eu.
Totusi, nu cred ca e esential sa avem frati sau surori ca sa fim oameni sociabili si altruisti. De aceea cred ca e foarte importanta educatia pe care o primesti de mic si sa petreci cat mai mult timp in colectivitati.

---

bine spus ca depinde de educatie.
eu una mi-am dorit toata copilaria o sora sau chiar si un frate. atat de mult mi-am dorit incat de cateva ori a ramas mama fara zahar, pe care l-am pus pe pervazul de la bucatarie sa imbunez barza. dar barza nu a mai venit pe la noi.

nu am fost foarte rasfatata iar parintii au aplicat cam aceleasi metode ca si cele mentionate de Laura. ma regasesc cam in toate, legate de la conditionarea cadourilor pana increderea in mine.

vreau insa sa fac niste observatii legate de frustrarile mele de copil singur:
1. ambitiile parintilor legate de viitorul meu. de vreme ce material si-au permis sa imi ofere mai mult, normal ca asteptarile fata de prestarea mea s-au inaltat si ele. pe cand eu, din contra, stiind ca din motive materiale au preferat un singur copil [mi-au explicat de f micutza ca de asta nu mai am o surioara sau fratior] am evitat sa cer sa fiu trimisa in tabere sau multe alte chestii tocmai pt a nu ii ingreuna material. in consecinta, am ratat multe tabere, de ex, und emi-as fi dorit sa fiu, iar ai mei aflau de la profesori prea tarziu, cand deja faptul era consumat. iar de meritat meritam din plin acele tabere, pt ca am fost 8 ani numai cu coronitza la scoala si am terminat si primara si gimnaziuca sefa de promotie.
2. si eu am avut parte de vacante de vis la bunici unde petreceam zilele haladuind cu verisorii mei. dar, am suferit enorm cand prietenii sau verisorii, dupa o cearta ca intre copii le interziceau fratilor/ surorilor ca din "solidaritate de clan" sa nu se mai joace cu mine.
3. nu sunt egoista si fac totul sa ajut si eu cum pot. dar, am un simt foarte ascutit al proprietatii. ceea ce in aceasta lume individualista eu zic ca este f bine. am avut o verisoara care a intrat la facultate si primul an de facultate am primit-o la noi. am acceptat cu entuziasm sa impartim camera mea, gandindu-ma ca, intr-un sfarsit am o sora mai mare. s-a transformat in cosmar: de la umblatul in cosmetice pana la luatul de haine [ de regula sosetele noi, pe care nu apucasem sa le port macar o singura data] fara sa ceara voie. mentionez ca sosetele sunt o pasiune a mea. nu pot trece printr-un magazin fara a mi se agata vreo pereche de mana. daca mi-ar fi cerut i-as fi dat sau as fi facut orice pt aceasta verisoara. pt ca suntem familie si pt ca mi-am dorit f mult o sora. insa in conditiile in care stie ca nu suport sa imi umble cineva intre lucruri, a fost atentionata si de mama mea care i-a si subliniat ca e camera mea. in consecinta daca eu nu o mai vreau, ea nu mai poate sta la noi. insa ea a fost obisnuita sa imparta totul cu fratii ei acasa.

eu zic in concluzie ca sunt plusuri si minusuri. apreciez mai mult la viata adulta ca sunt singura la parinti. pt ca m-au putut ajuta material cand am vrut sa imi iau lumea in cap. sau ca si-au permis sa ma tina in facultate. dar in copilarie mi-am dorit f mult o familie mai numeroasa. ajunsesem sa ma visez pe mine mama eroina cu vreo 6-8 plozi de poale :)

cinta

filofteia spune:

Totusi Adi nu-si doreste un frate sau sora, desi am incercat de mai multe ori sa-l ademenesc. Constant raspunsul a fost nu, oricum am prezentat situatia.
Apoi... eu trebuie sa recunosc ca m-am simtit frustrata tocmai ca am o sora, mai mica... Niciodata ai mei nu au avut suficienti bani sa ma trimita intr-o tabara... uneori si ca sa-mi cumpere o pereche de pantaloni era o problema. Desi intre mine si sora mea sunt doar 2 ani niciodata nu am avut aceleasi preocupari. Suntem complet diferite... mie mi-a placut sa invat, ei nu... are 10 clase... eu am vrut o cariera... ea nu... tot timpul a spus ca este datoria barbatului sa o intretina. Are doua fete, dar nu le poate oferi nimic... uneori nici chiar lucrurile elementare... eu vreau sa pot oferi copilului meu tot ce eu nu am avut...
Am invidiat mereu colegele care erau singure si aveau tot ce eu visam.
Poate si de aceea am fost atat de ambitioasa in a imi crea o cariera... Acum am ceea ce mi-am dorit atunci, dar nu mai este acelasi lucru...
Din cand in cand ii mai trimit bani si surorii mele... pentru fete, dar nu pot s-o fac atat de des pe cat mi-as dori.
In schimb nu-mi doresc lucru mari de la Adi... nu vreau sa fie mai bun ca mine... singurul lucru care il vreau pentru el este sa fie fericit... Eu voi face tot ce pot ca el sa fie fericit... sa faca o meserie pe care s-o iubeasca.... indiferent ce va fi, sa aiba o familie...
Hai ca deja am exagerat... dar oare voi chiar toate va intelegeti cu surorile si fratii vostrii... oare eu sa fiu exceptia?

lidiadanaila spune:

Delicat subiect!!!!!!!!Eu sunt singura, am avut cam de toate, am fost si sunt egoista, nu sunt rea , dar eu contez cel mai mult pentru mine. recunosc.Acum ma tot gindesc daca sa-i mai fac lui Dragos un frate sau o surioara. Imi place atunci cind vad frati care se inteleg foarte bine, dar ce te faci cind 2 frati nu au nici o treaba?, sau chiar nu-si vorbesc etc!! Ce sa-ti spun Filofteia ?? depinde si de copil, si de educatie...oricum eu sunt de parere ca cei singuri sunt un pic mai rasfatati si egoisti orice ai face [ egoism- atitudine exagerata de preocupare personala ]

vanessa ionescu spune:

Primul copil l-am nascut in urma cu 7 ani si jumatate. Conditiile de atunci foarte proaste, stateam la soacra-mea cu inca o cumnata si un cumnat. eu eram stagiar iar sotul student. dupa 2 ani (a fost cezariana) am deschis subiectul cu inca un copil. sotul meu a respins din start iar eu care nu eram foarte convinsa, am acceptat cred ca, chiar cu usurare.

au trecut vreo 5 ani de la nasterea primului copil si a inceput acesta sa ma intrebe de ce colegii lui de gradi au frati si el nu. a inceput si sotul sa-si doreasca. Eu nu si nu. Ajhunsesem din punctul de vedere al carierei pe o treapta inalta si era tare bine cum se vedea lumea de acolo.

sotul a renuntat dupa aproximativ un an. Dar Andutu nu. Iii scria lui Mos Craciun ca isi doreste un fratior sau o surioara, iepurasului si pana si de ziua lui isi dorea acelasi lucru.

S-a pus problema sa-mi schimb masina (nu am mai schimbat-o) sii l-am intrebat cam ce masinuta si-ar dorii pt noi sa mergem in parc. Mi-a raspuns "mami, mi-asi dorii un fratior sau o surioara". In fiecare zi ma intreba cand merg la dr sa iau pastila care imi aduce in burta un fratior sau o surioara.

Devenise egoist, certaret, se plictisea infiorator. ii invidia pe colegii care aveau acasa un fratior sau o surioara. Eu ii spuneam sindromul copilului singur la parinti.

acum are un fratior care a crescut nitelus (8 luni) atat cat sa poata fii jughinit si e celmai fericvit copil din lume. in fiecare zi imi spune ca avem o minune si ca este cel mai frumos dar pe care l-a primit vreodata.

si sa stiti ca eu ma descurc cu activitatea (profesionala) restransa si chiar mi-e bine. si suntem tare fericiti si eu sunt tare mandra cu doi baieti.

iar Andu cand vine de la scoala e lesinat sa-l ia in brate pe frati-su iar Catalin cand il vede tremura de bucurie. Nu va imaginati cum sare Cata pe Andu si se catara pe el si il trage de par si-l musca de urechi si asta mare sta si ii dau lacrimile si il pupa.

eu am crescut singura si tot asa ca Andu ma uitam in "curtea celor care aveau frati.

am sa fac eforturi disperate sa-i tin uniti si sper sa-mi iasa. cat eram gravida Andu a fost cu mine l afiecare control si la fiecare eco si in creierasul lui e convins ca numele el l-a ales nu ca i-a fost insuflat. si pana si biberoanele lui Cata ua fost luate cu Andu.

stiu ca nu e chiar raspunsul pe care trebuia sa-l dau la acest subiect dar nu m-am putut abtine. concluzia ar fii ca, indiferent de ce vrea sotul sau sotia, la un moment dat s-ar putea ca tocmai copilul sa fie cel care va hotara. am cunoscut si copii care nici nu au dorit sa auda de un frate. deci, dovada ca ei sunt totusi stapanii nostrii.

Vanessa, Andutu (30.07.1997)si Catalin (13.06.2004)
ALBUM
BAL@CRACIUN@REVELION@ALTE POZE
CATALIN LA 8 LUNI - SI ANDU

danat spune:

Haha Filofteia, imi amintesti de mine, cand ma intreba mama daca vreau o sora/frate, raspundeam tot cu un NU hotarit! Abia mai tarziu, prin liceu, am simtit nevoia unui frate sau sora, dar era cam tarziu pentru asa pretentii....Cred ca ma simteam bine asa, singurica, imi gaseam eu ce sa fac si-asa, aveam prieteni multi, nu simteam nevoia in copilarie. Poate ca si exemplele din jur ii pot stimula (sau nu) pe cei mici sa-si doreasca frate.
Trebuie bine intoarsa pe toate partile problema asta...

Dana mama lu'Radu Stefan (Fecioras de 2003)

Radu cel bun si blind si dulce si frumusel

filofteia spune:

Vanessa ai scris tare frumos... Poate Adi este singurul care il poate convinge pe sotul meu sa mai avem un bebe.
Deocamdata insa nici macar Adi nu-si doreste un frate (sau sora), asa cum am mai spus-o si are 4 ani, deci de acum stie ca alti copii au frati sau surori... mai ales ca merge si la gradinita... iar eu i-am prezentat lucrurile cat mai atractiv... din toate punctele de vedere.
In ce priveste baietii tai sa-ti traiasca sa fie sanatosi si fericiti... si sa stii ca am citit ca din punct de vedere al psihologiei copilului... ori il faci pe al doilea pana in doi ani, ori il faci dupa 7... asa ca te-ai incadrat...