In viata nu e ca in filme...
Raspunsuri - Pagina 4
annablue spune:
Scuze de absenta, n-am mai apucat sa inttru sa va povestesc ce s-a mai intamplat, azi de exemplu a fost o zi superba, pana la ora asta. Adica, dimineata ne-am trezit, m-a ajutat sa-l echipez pe pitic, a mers cu noi la cresa, desi insemna sa intarzie un pic, mi-a propus sa-l conduc pana la serviciu (eu ador sa fac asta, de cand am si eu un pic de libertate ca e Adi la cresa) si cand am ajuns, a pontat si m-a dus in supermarket, sa facem niste cumparaturi. Am plecat acasa si l-am lasat la serviciu, a fost f amabil, m-a mai sunat si pe mobil, etc. In seara asta pleaca la ma-sa, trebuia sa mergem toti (adica si pustiu') dar i-am bagat o scuza ca e prea frig si e riscant sa mergem 12 ore pe tren cu un copil mic, asa ca i-am propus sa se duca singur. Sper sa invete ce rau e fara mine, sa poate face diferenta.
Dar, aseara a fost o seara de cosmar, am incercat sa discutam, sa ajungem la o concluzie comuna, sa dam de cap aceasta nebunie si sa nu lasam sa se aprofundeze aceasta ruptura.
De cateva seri, la masa de seara nu mai simte nevoia sa spuna nimic, mancam in liniste totala si apasatoare. Si e groaznic.
Explicatia lui a fost ca el simte ca face ceva pt a rezolva problema, dar ca eu nu fac destul. Oricum, am incercat sa-l fac sa vorbeasca despre ce gandeste, cum vede el solutia, si tot ce a spus a fost ca "sa nu astept niciodata sa-mi spuna despre asta, ca n-o va face". Am fost distrusa sa-l ascult, sa vad cum incerca sa evite discutia, cum nu e dispus sa faca orice sa iesim din impas. El se simte la distanta de mine datorita felului meu de a fi (faptul ca improvizez din mers solutii si de multe ori gasesc ulterior variante mai bune in anumite situatii, deci nu fac ce am vorbit, indiferent ce s-ar intampla dupa aceea). Nu poate accepta ca e felul meu de a fi, dar vrea sa-i accept lui toate "conditionarile", gusturile si ideile. Nu accepta ca m-am angajat ca bona part-time (din disperarea lipsei de bani care este un subiect la ordinea zilei) si nu e de acord cu faptul ca trebuie sa renunte uneori la modul in care vede el lucrurile in favoarea mea. Ma acuza ca il "santajez" tot timpul sa il fac sa accepte solutia mea, desi nu fac altceva tot timpul decat sa trec peste cazurile in care trebuie sa fac ca el. Si de aici, va puteti da seama ce iese.
Cryss, ai spus in mesajul tau o groaza de chestii care la noi nu se aplica. Adica, el nu concepe sa iasa singur cu Adi, sau daca a facut-o (de 3 ori pana acum in 2 ani) iese 30 min max. si vine in casa (desi afara era vara sau e cald si frumos) pt ca se plictitseste.
Cat despre mobila, noi NU avem, ca abia ne-am mutat si e gol apartamentul, mai dureaza mult pana il vom mobila, stam tare prost cu banii.
Cat despre apart. maica-mea s-a asigurat ca este NUMAI AL MEU, adica mi l-a dat cu "act de donatie" si asa ramane al meu si in caz de divort (Doamne-fereste !) pentru ca e bun propriu.
cat despre mofturile la mancare, nu l-ai intalnit pe el !... Are o tona de fixuri, accepta f greu retete noi, nu mananca mancaruri de legume decat soteuri gata preparate, etc. Scuza lui este ca avut hepatita si a ramas cu o anumita sensibilitate. Imagineaza-ti ca NU mananca maioneza... deloc!
In rest, sper ca totul va trece, desi cu greu.
Mirela, chestia cu prietenele am incercat-o deja, fiecare e ocupata, are alt program decat mine, plus ca faptul ca eu sunt si casatorita si am copil le "inspaimanta"... Nu stiu de ce.
Noroc cu voi, cele de pe DC, care imi este f drag, ca nu stiu ce m-as face.
Va multumesc ca va ganditi la mine.
tututror !
Ana
Annablue si Adita 1.11.2002
annablue spune:
Maine dimineata se intoarce sotul meu din "excursie". Se pare ca i-a fost foarte greu fara mine si copil, cred ca i-a fost invatatura de minte. Astept sa vad ce urmeaza zilele viitoare.
Multumesc fetelor care mi-au scris pe privat sau mi-au trimis mail, mi-ati deschis ochii si am inceput sa vad o raza de speranta.
Cele care ati patit la fel ca mine, cat timp v-a luat sa ajungeti iar la liman ?
Ana
Annablue si Adita 1.11.2002
anamaria spune:
cred ca nu te-ar ajuta sa stii cat de repede - sau mai putin repede- au reusit altii sa-si puna ordine in viata. neintelegeri au fost si vor fi in toate familiile, si eu cred ca depinde doar de noi, sa ne obisnuim cum sa le tinem piept! dar sunt convinsa ca se va rezolva! 
sigur ca vor urma 'zile albe 
, zile negre 
'... dar cu rabdare si multa dragoste si mai ales amintindu-va cat il iubiti pe adi 
si ce multe 'datorii' aveti fata de el, totul va fi mai bine, in fiecare zi!
chiar daca deocamdata continui sa te simti singura, si inca nu ai gasit ceva prietene pt o barfa mica si-o destindere mare (eu ma ofer voluntara, stii bine, la taclale virtuale, din pacate... ca deh, e cam mare distanta!) pastreaza speranta si fii convinsa, odata ce vei incepe serviciul vei cunoaste persoane noi, si cine stie, nici n-o sa mai ai timp de noi, gasca DC!
anamaria, mami lui Bogdan - 04.07.2000 si Tudor - 13.06.2003
poze: http://photos.yahoo.com/mirmirion
http://community.webshots.com/user/miremirion
adimercedes spune:
Offf, Anablue, fetele ti-au dat sfaturi bune. Cred ca tine de educatie, de ce a vazut in familie si de cum ti-l educi si tu. La noi, cand s-a lenevit, i-am spus ca nu l-am infiat, ci ca ne-am casatorit sa fim impreuna, sa ne sprijinim unul pe altul!!! I-am zis ca nu o sa accept sa am un copil in plus (cand va fi sa avem bb) si ca eu vreau sa-i fiu partenera de viata, nu mama!!!
E adevarat ca nu are multe initiative si trebuie sa ii zic eu ce si cum sa faca, insa cel putin e deschis sa ma ajute si o face fara sa comenteze. Bine, ca are si el timpul lui cand poate sta pe computer mai mult, sa se joace sau sa isi faca mendrele. Insa cand e ceva de familie, trebuie sa participe, ca altfel e JALE!!!
"Where there's a will, there's a way!!!"
adimercedes spune:
Aaa, si sa nu uit: MUSAI trebuie laudat pentru ce face. Tocmai pentru ca exista acele prejudecati, trebuie sa simta ca e apreciat pentru prestatie, la fel cum astept si EU sa fiu apreciata pentru ce fac eu!!! Orice face, primeste feed-back pozitiv; orice fac eu, astept aprecieri - pozitive sau begative. Eu cred ca asa invata omul cum si ce sa faca sau sa nu faca! Nu visam noaptea cum sa ne comportam, unele chestii trebuie invatate in cuplu, iar daca nu se zice lucrurilor pe nume, ajungi la momente triste si de disperare.
Adi 
"Where there's a will, there's a way!!!"
adimercedes spune:
Si nu care cumva sa ii subliniezi ca "asta ti-a fost invatatura de minte sa pleci fara noi!", ca se duce de rapa tot efortul. Pune-l sa-ti povesteasca ce a facut acolo, pe unde a mai umblat, pe cine a vazut, cu cine a discutat, ce mai face porcu, vaca, oaia etc.
Barbatii urasc reprosurile, iar eu ma feresc de reprosuri, ca nici eu nu le suport.
Pe de alta parte, el se simte aiurea ca nu a putut EL sa va ofere un apartament. Eu zic sa nu discuti cu el despre asta, decat daca aduce el vorba de asa ceva, altfel ar putea parea ca il ameninti sau ii aduci aminte ca e in casa TA. Ce-ar fi sa intri pe ent si sa cauti informatii despre ce pot face tatii cu fii lor. Da-le o minge cand merg afara sau jucarii sau orice care i-ar putea tine ocupati si apropiati. Poate si copilul inca e cam mic si nu se poate relationa la el, nu se poate "intelege" cu el. Subliniaza-i ca perioada asta de cat e Adi mic o sa treaca si apoi ce fain o sa fie. Arata-i in imagini cum va fi cand va putea merge cu el pe munte, la pescuit cu cortul, cu barca, la bazin sa il invete sa inoate. Fa-l sa simta ca e o investitie ceea ce face, ca va fi rasplatit curand cu un baiat care va reprezenta familia etc. Adica, exact ce ziceau fetele de orgoliu, dar eu cred ca e mai mult de atat. Trebuie sa-i oferi viziune, imagini, sa poata vedea cu ochii mintii cum va fi, caci altfel simte ca e o povara si fara un ecran pe care sa ii arati tu chestii, nu o sa reuseasca sa vada viitorul si ajunge la "tacere" si "inchidere in sine" si acuze la adresa ta!!!
"Where there's a will, there's a way!!!"
annablue spune:
Ati avut vreodata senzatia ca v-ati agitat si v-ati facut griji de pomana, asa, degeaba ? Ei bine, asa ma simt eu acum. Sotul meu s-a intors acasa de ieri dimineata si am senzatia ca traiesc o a2a luna de miere 
A fost extraordinar de schimbat, plin de atentie, m-a naucit de atatea sarutari si imbratisari, ne-am simttit ca-n paradis, aseara am fost la ai mei si am pregatit noi masa (mai mult el, ca eu am fost pe post de ajutor) si desertul l-am servit 
pana noaptea tarziu.
Ma simt atat de fericita ca am folosit multe din sfaturile celor de aici si mi-au folosit la maxim. Va multumesc din suflet !
Sunt convinsa ca fara voi n-as fi reusit, eram atat de implicata in problema incat nu vedeam padurea de copaci...
Dar, "lupta" de-abia acum incepe, stiu. Trebuie sa fac cumva sa mentin aceasta stare si sa-l implic si pe el. Acum sunt atat de fericita incat nici nu-mi vine sa ma gandesc la asta, si totusi stiu ca intr-o casnicie fericirea e mult mai important sa o mentii decat s-o obtii.
Acum chiar mi se pare ca acest succes e parca un efort de 
Va multumesc, va ofer o si va spun 
!!! tuturor.
Ana
Annablue si Adita 1.11.2002
Rufus spune:
Este greu pentru un barbat sa intervina in acest subiect delicat, mai ales dupa ce atatea fete si-au exprimat punctele de vedere. Stau insa sa ma intreb cum de nu vedeti ca, mai in toate subiectele de acest gen, exista doua tabere: barbati si femei. Taberele se razboiesc, incearca sa cucereasca redute, fiecare actionand in lumina unor idealuri personale si, bineinteles avand intotdeauna dreptate. Dar de ce ne mai casatorim? de ce nu putem trai singuri, sau daca nu putem, de ce trebuie sa dam cu piciorul la ce am facut din propria dorinta?
Probleme sunt si vor mai fi pe lume intre oameni care traiesc impreuna, fie sot-sotie, colegi de servici, copii-parinti si altii. Banii, lipsurile, bolile, caracterele vor fi intotdeauna subiecte de dispute. Dar ura ce se naste de aici nu are justificare.
Annablue, din ce am citit, cea mai mare problema este in capul tau. Alternanta intre lucruri care te deranjeaza la partenerul tau si care sunt justificabile, cu lucruri care te deranjeaza aiurea, ma face sa cred ca nu ajunge doar un efort de vointa si o discutie cu sotul, ci mult mai mult, eventual ajutor calificat. Alternanta extrem de rapida intre "este bine" si "este rau", indica un echilibru foarte fragil in sufletul tau. De asta zic ca ai mult de lucrat cu tine, mai intai.
Daca tot zici ca acum este bine, incearca sa nu-ti mai faci singura probleme, pentru ca nu mai ai timp sa le rezolvi pe cele adevarate.
Sper ca nu te superi, dar casnicia (cu bune si rele) se duce in doi, se rezolva in doi, dar nimeni nu contorizeaza care face mai mult, sau ce punctaj are fapta fiecaruia. Iar daca vrei tu sa contorizezi, s-ar putea sa gresesti la calcule, iar rezultatul sa nu-ti convina...
http://community.webshots.com/user/tora97
argo spune:
Annablue, nici nu stiu cum sa incep, s-au scris atatea pana aici, e ca si cum m-as baga asa, tam-nesam in seama...
Am senzatia ca, desi fetele au spus niste lucruri absolut adevarate, problema voastra are niste radacini mult mai adanci si niste cauze ascunse sub tot noianul asta de certuri si neintelegeri... Astfel, cam toate intamplarile pe care le descrii, eu le-as numi "Efecte". Si cred ca de multe ori te simti ca intr-un imens cerc vicios, din care nu exista scapare. Despre "Cauze"-le situatiei tale nu stiu ce sa spun, doar tu iti poti da seama, si in ideea asta, as incerca in locul tau sa "destram" putin "ghemul" problemei si sa ma gandesc, separat, la mine si la el. Adica, de exemplu, gandeste-te la tine. Rufus spune, dupa parerea mea, un lucru extraordinar de adevarat: "...ma face sa cred ca nu ajunge doar un efort de vointa si o discutie cu sotul, ci mult mai mult, eventual ajutor calificat. Alternanta extrem de rapida intre "este bine" si "este rau", indica un echilibru foarte fragil in sufletul tau.".
Dupa ce am citit cam tot ce s-a scris aici, cel mai pregnant mi-a ramas in minte chinul tau, si am incercat sa ma gandesc de unde vine... Iar primul lucru care mi-a aparut este neincrederea ta in tine. Poate ar fi bine sa te valorizezi si sa existi si inafara relatiei, aceasta relatie pare a fi singura care iti da sens pe lumea asta. Si imi mai pare ca totul, in viata ta, starea ta, putinta ta, daca pot spune asa, de a face ceva, este conditionata de dragostea sotului tau. Si as merge si putin mai departe, gandindu-ma ca in tine exista o imensa "foame de iubire" care conduce totul. Iar incarcatura acestei "nevoi" de iubire, apreciere, sprijin...etc, cred ca vine de undeva de mult mai in spate din viata ta, de pe timpul cand ai asteptat lucrul asta de la parintii tai si ti s-a parut ca nu ai primit nimic... Ai putea sa faci toate lucrurile despre care ti-au spus toti ca ar ajuta, ca l-ar schimba, poate, pe EL. DAR CU TINE CUM RAMANE? Incearca sa te gasesti si sa te iubesti tu, pe tine, mai intai. Stiu ca este mai mult decat greu, tocmai de aceea ma gandesc la ceea ce spunea Rufus, adica sa incerci sa stai de vorba cu un psiholog. Nu stiu cum privesti tu chestia asta cu terapia, la noi exista multe prejudecati, dar te asigur ca, daca gasesti persoana potrivita, te poate ajuta foarte mult.
Ar mai fi de spus, dar deja m-am lungit cam mult si devin plictisitoare, unde mai pui ca poate nici nu se aplica parerea mea, ar fi bine, ar insemna ca lucrurile sunt mult mai simple.
Iti doresc sa gasesti o cale sa iesi din toate astea si sa ajungi sa te simti cu adevarat bine.
Gasisem asta scrisa pe undeva: "Problemele care raman fara solutie pe termen lung trebuie intotdeauna sa ne faca sa ne gandim daca nu cumva este vorba despre o intrebare prost pusa" - A. Watts
annablue spune:
In primul rand Rufus iti multumesc mult ca ti-ai gasit timp sa-mi raspunzi si mie, iti apreciez f mult modul de a gandi si raspunsurile/sfaturile pe care le-am citit pana acum pe forum. Insa, as vrea sa-mi spui si mie de unde a aparut cuvantul "ura" in mesaj, de ce ai tu senzatia ca din modul in care mi-am descris eu problemele apare URA ?
In al doilea rand, in legatura cu acel echilibru instabil de care vorbeai, pot sa-ti spun ca mie imi da o stare de bine chiar si simplul fapt ca vad ca sotul meu incearca sa-si depaseasca starile "negative" si sa treaca peste anumite lucruri facand ceva sa nu ma mai deranjeze/supere. Si, poate de aici ti-am dat impresia de stare "instabila". Nici nu sunt genul care sa tin mult timp supararea si atunci cand am un motiv sa trec peste, incerc sa ma bucur de asta.
In al treilea rand, apropo de "contorizari", niciodata n-am crezut ca asa ceva isi are locul intr-o casnicie, ba dimpotriva, am dat intotdeauna fara sa ma uit daca primesc (si asta am facut de cel mai multe ori si cu prietenii, multi profitand de pe urma acestui lucru).
Insa, intr-un anumit moment, fara sa vrei, devine frapant faptul ca numai unul din parteneri face/nu face ceva in cadrul relatiei. Nu ti s-a intamplat ?
Despre treaba cu ajutorul specializat,(si Argo a intuit foarte bine) cu siguranta as avea nevoie, stiu asta de mai mult timp, dar nu stiu cum sa-l gasesc pe cel potrivit (adica ma sperie ideea ca as putea da peste un dr. care sa-mi faca mai mult rau decat bine) plus ca nu am banii necesari (din cate am inteles un dr. bun necesita o tona de bani).
Argo, ai foarte multa dreptate in ceea ce spui, intr-adevar nu am primit acea afectiune necesara unei persoane in perioada copilariei si intr-adevar EL este singurul care conteaza/pentru care contez.
Oricum, ceea ce vreau sa va asigur este ca relatia mea cu sotul meu chiar a luat o intorsatura fericita (de data asta chiar nu e doar o senzatie) si aceasta plecare a lui de langa mine a declansat o schimbare profunda in ce-l priveste si nu numai.
Iar ceea ce spuneam in ultimul meu mesaj, ca nu ma opresc doar la a fi fericita ci stiu ca trebuie sa lupt, era doar o constientizare a ceea ce spunea Rufus, ca o casnicie se duce in doi si mi se pare normal ca amandoi sa se ingrijeasca de bunul-mers al relatiei.
Daca cineva are idee de un psiholog priceput in acest domeniu in care eu as avea nevoie (si nici nu are preturi f piperate) il rog sa ma contacteze si pe mine.
Va multumesc pentru tot !
Ana
Annablue si Adita 1.11.2002