Aparatorii din umbra
Raspunsuri - Pagina 2
craciunitza spune:
Draga motanika,
TE inteleg foarte bine. Si eu am multe regrete legate de bunicii pe care nu am apucat sa-i vad mai des. Sunt voci care spun ca ma gandesc prea mult la ei si din cauza asta ii vad. Dar eu nu cred ca este adevarat, eu nu prea am memoria fetelor, uit repede cum arata cineva, iar pe bunici ii vad foarte clar, daca ar fi o inchipuire nu as putea sa ii vad asa clar.
Si sunt sigura ca nu existam doar pentru a trece intr-un fel sau altul prin viata asta, ar fi o risipa prea mare de energie.
Si cred ca si bunicii tai stiu ce simti pentru ei.
Nu certati copiii cand viseaza!
slakje spune:
quote:
Originally posted by DARAEL
Ce frumos ca tu iti aduci aminte de ei si ei isi aduc aminte de tine, iar tu simti si poti vedea asta. E asa de rar in timpurile noastre cand multi isi uita bunicii, daca nu chiar parintii chiar daca acestia mai traiesc...
Singur, DARAEL
Ratacitor prin Lume
http://www.geocities.com/dara2el/
“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT
DARAEL
Julie spune:
quote:
Originally posted by craciunitza
Nu pot sa cred ca sunt singura care traieste asa ceva.
Nu, nu esti singura. Si eu stiu ca bunica mea este ingerul meu pazitor. O visez foarte des, am senzatia ca aproape in fiecare noapte, chiar daca a murit in 1988...
Uneori ma gandesc ca a plecat prea devreme, ca as mai fi avut nevoie de ea aici, alaturi, chiar si azi, dar pe de alta parte - nu stiu cum sa explic - simt ca imi este aproape chiar si din nefiinta.
Eu cred in ingerii pazitori, in aparatorii nostri din umbra
J.
petra spune:
Da, si eu imi simt tatal ca un aparator din umbra pentru mine. Cand imi este greu si ma gandesc la el si mai ales cand incerc sa ma gandesc cum ar fii actionat el intr-o anume situatie, parca m-i se limpezesc gandurile si trec mult mai usor problemele. Nu il visez prea des, dar cand o fac o fac foarte profund si acel vis ma marcheaza multe zile la rand.
danna2002 spune:
acum 11 ani mi am pierdut tatal..adica el a plecat de aici dincolo..acolo unde sper ca si a gasit linistea..si eu cand sunt amarata sau am nevoie de clasificari..rog sufletul sau pe EL sa imi arate cumva care e calea pe care sa o urmez..si cumva mi se arata.sau ma ajuta sa ma linistesc...voi aveti asemenea <<legaturi>>?
danna2002
conchita spune:
ce se intampla totusi cu sufletele dupa 7 ani de la...hm, plecarea din lumea asta, stie cineva?
-----------------------
este suficient sa judeci bine spre a proceda bine. (descartes)
star33 spune:
quote:
Originally posted by conchita
ce se intampla totusi cu sufletele dupa 7 ani de la...hm, plecarea din lumea asta, stie cineva?
Chiar aseara urmaream o emisiune pe PAX cu Arhim. Gavriil Stoica de la Man. Zamfira in care se dezbatea acest lucru: rolul pomenirilor mortilor si drumul sufletului dupa moarte.
Sfintia Sa spunea ca intre 40 de zile si 7 ani (timp in care se fac pomeniri din an in an), noi cei ramasi putem contribui la iertarea pacatelor celor morti prin slujbele si milosteniile pe care le facem. Dupa cei 7 ani insa cel adormit trece intr-o stare provizorie in iad sau Rai, unde va astepta Judecata cea Mare.
Daca doresti, poti urmari aceasta emisiune (foarte scurta, de 15 minute, timp in care Sfintia Sa raspunde la niste intrebari exacte) in fiecare seara pe PAX la ora 12 (daca nu dormi
) si in jurul orei 18-18,30. Se numeste "Glasul monahilor".
kikimi spune:
craciunitza stiu ce-nseamna. eu am patit-o cu tatal meu. si venea de fiecare data inainte de a mi se intampla ceva rau sau neplacut. cat am fost plecata din tara a venit cu mine, dar dupa o intamplare mai ciudata s-a oprit si m-am gandit ca acolo unde am fost eu i se spune "casa lui dumnezeu" si m-am gandit ca a ramas acolo. si am sa spun ce-am patit.
a fost o perioada cand imi mergea oarecum rau, dar si inainte imi aparea sa ma avertizeze inaintea unui rau, asa cum am mai spus, dar la momentul respectiv imi aparea fie in vis, fie in casa la coada ochiului aproape in fiecare zi. ne-au spart casa si ne-au luat tot din casa , eu am fost prima care am ajuns de la serviciu si nu pot sa-ti spun ce senzatie tampa ai cand intri in casa si vezi totul ravasit. si atunci am inceput sa plang si sa-l rog sa nu mai vina, ca mi-e frica sa nu mi se intample ceva mai rau. si am plans mult, mult si l-am rugat sa nu ma mai anunte de raul care mi se poate intampla ca mi-e frica sa n-o iau razna ca pe mine sotul meu nu ma intelege, la el ambii parinti sunt in viata. acum tata nu mai vine, dar stiu eu ca-i cu mine, simt ca e cu mine si are grija de mine sa nu mi se intample nimic, chiar daca mai fuge si pe acolo in "casa lui dumnezeu".
conchita spune:
Star, multumesc! auzisem eu ceva asemanator, dar nu eram sigura
-----------------------
este suficient sa judeci bine spre a proceda bine. (descartes)