Rau de inaltime. Cum scapam?

Eu sunt terorizata de un lucru: imi e groaznic de frica de inaltime. Inafara de faptul ca zbor cu avionul fara probleme, ma ia cu ameteala si lesin orice inaltime, un pod mai inalt, sau un pisc de munte, sau o roata banala din parcul de distractii, nu am putut sa urc in turnul Eiffel, numai cand ma uitam la cei care urcau pe scari mi se ridica parul in cap.
Poti sa scapi de teama asta? Nu cred ca am avut-o mereu, caci cand eram mai mica urcam in copaci, ma dadeam in tot felul de prostii in parcuri de distractii...nici nu stiu cand s-a instalat, dar mi se pare ca se accentueaza.
Voi simtiti asa ceva? Ati reusti sa treceti peste? Cum?

Sinzi si David
Poze cu David la 19luni

karmen spune:

Te poate ajuta o psihoterapie comportamentala, facuta de un psiholog/psihiatru. Prin aceasta tehnica se expune persoana progresiv la stimulul care produce teama. Asta e cam singura solutie: sa-ti invingi teama confruntandu-te cu ea. Procedand astfel, scapi definitiv de aceasta teama. Specialisti in aceasta tehnica sunt multi, mai ales in orasele mai mari, eventual care sunt si centre universitare. Ai nevoie de cineva sa te indrume, sa te sprijine, atunci cand iti este greu. De aceea trebuie sa apelezi la alta persoana, de preferinta de specialitate.

Carmen Ghilescu

crinuta spune:

Eu am aceeasi fobie ca si tine. Mi-e o frica de intaltime de mi se face rau numai cand ma gandesc.
Eu incerc sa evit pe cat pot sa fiu la inaltime. Nici pe balcon nu ma duc decat rar, iar de aplecat nici vorba.
Sincer nu stiu ce se poate face.
Cu avionul nu am nici un fel de probleme, nu imi explic de ce.

Va trebui sa invatam sa traim asa.

Crinuta si bb din burtica 27+ saptamani

Dr. Nayel, CFR2

she_wolf spune:

Sunt in aceeasi situatie, iar singurul lucru pe care il fac deocamdata este sa evit pe cat posibil inaltimile. Acum locuiesc la parter si ma simt foarte bine.
Tin minte ca am urcat candva intr-un minaret si a fost un adevrat circ: cand am ajuns sus ma tineam disperata de usa si de-abia indrazneam sa respir.
Karmen, am banuit ca terapia cea mai potrivita ar fi cea expusa de tine, dar mi-e o fricaaaa!!!!

Claudia si Cristi

gandacelu spune:

ma inscriu si eu in "partidul" vostru: cu avionul imi place de mor, dar cum sunt undeva la inaltime, gata, adios!

eu nu as numi frica de inaltime, ci rau de inaltime - mie nu mi-e frica, dar ametesc, incep sa se invarta toate cu mine si am senzatia ca pamantul incepe sa se apropie, sa ma "atraga", si imi vine sa apleeeeeeeeec... brrrrrrrrr

ultima oara cand am suit pe jepii mici m-am surprins in contemplatia adancurilor, aplecata bine de tot deasupra unei prapastii

asta e ca in "le grand bleu" la mine: parca ma "cheama" ceva acolo!

si zau daca ma bantuie ganduri de sinucidere! (asta ca sa nu credeti cumva ca Doamne fereste!;)

nu cred ca e ceva tratabil... inca de mica ameteam cand ma invarteam... cand ma dadeam tare in leagane... poate are legatura - eu asa cred - cu un dezechilibru in urechea interna... nu mai intern decat asta

Andrada spune:

Si eu cu frica...
Cind am plecat in America mi-era mai frica sa ma uit in jos de pe scara avionului decit de zborul respectiv.
A trebuit sa merg intr-un business trip si cind am aflat ca meetingul era la etajul 25 am intepenit, i-am plins lu sotzu in brate ca eu acolo nu ma sui nici sa ma bati.
Dar am ajuns acolo si am mers cu liftul (aveam senzatia ca mi-a ramas sufletul la parter, ca ma scurg, ca n-o sa ramina nimic pina la etajul 25...), si-am tinut si conferinta (i-am rugat totusi sa traga perdelele invocind soarele). Daca aveam ceva de luat de la imprimanta, care era chiar linga geam (din ala pina la unghiile de la picioare de chiar ai senzatia ca pasesti in gol), ma duceam (si nu glumesc) cu spatele, ma faceam ca-s degajata, ca discut cu cineva, ma rasuceam brusc, luam hirtia si tusti fugeam la locul meu.
Numai in situatii d-astea am inteles ca daca vreau pot. In parcurile de distractie sint dezastru, fiu-meu la 2 ani se dadea in mai multe decit imi permite mie ficatul, imi cautam de treaba, ca beau apa, sau ma duc undeva, dar cred ca baiat destept dupa citeva eschivari s-a prins ca l-a intrebat pe taica-su daca asta e d-aia in care nu se da mami?

Dar incerc Sinzi, incerc din greu. Anul asta am avut chiar citeva victorii. Am mers cu ferry (din ala imens pe nu's cite etaje si m-am uitat in jos chiar), am mers cu lifturi din alea de sticla.
Cum spuneam incerc, si am avansat mult. Inainte nu puteam trece de inaltimea de un etaj, acum am ajuns pe la 4. Nu sint comfortabila, dar cel putin nu ma isterizez total!

Sfatul meu e sa muncesti cu tine, treapta cu treapta, si fiecare din ele la un moment dat e o victorie!!! La urma urmei numai noi care stim ce e frica si o infringem sintem curajosi, nu inconstientii aia aia care merg pe sirma!
Success,
A

PS Apropo de mers pe sirma, am fost cu sotzul la Circ du Soleil, am iesit leoarca de acolo, mi-am frint miinile la fiecare salt, odata chiar m-am ridicat in picioare de spaima pentru unul dintre acrobati care a sarit intr-o fenta misto chiar in mijlocul salii!!
In schimb nici o emotie nu ma nelinistea cind se jucau cu focul (chiar daca ala mai ca si-a dat foc )sau se contorsiona tipa aia de se baga in cutia de chibrituri.
Fiecare cu ale lui

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

gandacelu spune:

andrada, esti

NUMAI CAND AM CITIT ETAJUL 25 SI GEAM PANA JOS MI S-A SUIT STOMACU-N GAT... mai mai sa ma tin de pat
sincer, cred ca acolo muream! langa geamul ala! cred ca incepeam sa plang, zau!
esti tare!

iar in parcurile de distractii... nici nu vreau sa ma gandesc! ce distarctii or fi alea
asta stiu sigur ca e de cand eram mica, plangeam cand voia mama sa ma distreze!

AlbaIulia spune:

Ma bucur ca nu sint singura.

Mie cel mai groaza mi-e de avion. E chin curat. Slabesc cate 2 kg la un zbor. Fara exagerare. Ba transmit panica si celor din jur.
La parcuri de distractii ma uit de pe autostrada, nici nu ma apropii. Cu telefericul nu merg.
Si bineinteles ca legea compensatiei e activa, caci lucrez in zgarie nori. Dar nu ma uit pe geam.

AlbaIulia

Andrada spune:

Ei uite zilnic AlbaIulia nu stiu daca as putea. In Romania in blocurile alea infernale cu gaura mare in casa scarilor si cu balustrada la pulpa piciorului (parol ca asa era intr-un bloc!!), am mers lipita de perete!!!
Dar fac fatza daca sint situatii extraordinare si n-am incotro
Da in fiecare zi sa ma urc in zgirie nori... nu stiu
A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

Lolipop Lady spune:

Si eu am frica de inaltime si sufar din cauza asta destul de mult.

de cand eram mica mi-am dat seama ca mi-era frica cand ma uitam in jos de la balconul vecinilor de la etj 3. Nici in pomi nu ma cataram tot de frica de inaltime.

Anul trecut am refuzat sa urc cu niste rude in turnul de la barajul Vidraru (cred ca asa se cheama) de unde se vedea extraordinar. Am urcat catva nivele si gata, am coborat singura in timp ce restul grupului a luat-o in sus. Problema este ca atunci cand cineva insista sa ma urc undeva la inceput spun frumos ca nu merg dar apoi incep sa devin foarte agitata. Accentuez, FOARTE agitata.

Sanziana, parca tu spuneai ca nu ai urcat in Turnul Eiffel tocmai din cauza fricii de inaltime. Ei bine, eu m-am urcat cu toate spaimele mele. Am mers cateva nivele pe jos iar unde nu mai existau scari am luat liftul. In varf, sus de tot e inconjurat cu plasa de sarma incat nu ai de unde cadea. Insa la etajele inferioare nu este asa ceva si trebuie sa-ti spun ca eu urcam scarile doar pe partea interioara, tinandu-ma de toate barele de metal intalnite in cale (si, slava domnului, sunt o gramada). Din pacate pe mine experienta cu turnul Eiffel nu m-as ajutat sa-mi inving teama de inaltimi.

Buuuun, anul asta m-am mai cocotat undeva: pe London Eye (roata aia mare cu cabine in forma de capsula de pe malul Tamisei din Londra). Inainte de 'imbarcare' eram foarte entuziasmata de idee insa nu m-a tinut mult deoarece in scurt timp am realizat ca la un moment dat voi fi suspendata intr-o capsula de sticla in varful rotii deasupra Londrei si deasupra Tamisei. Nu va spun ca incercam sa ma tin de o bara metalica, singura din cabina de altfel, sau sa sed pe banca din centru cand aveam loc. Nici experienta asta nu m-a lecuit de frica de inaltime.

Sincera sa fiu, in cazul meu, teama asta de inaltime este incurabila. Parca simt ca ametesc cand ma vad undeva sus.

Liana
xxx

she_wolf spune:

quote:

---

Originally posted by gandacelu
eu nu as numi frica de inaltime, ci rau de inaltime - mie nu mi-e frica, dar ametesc, incep sa se invarta toate cu mine si am senzatia ca pamantul incepe sa se apropie, sa ma "atraga", si imi vine sa apleeeeeeeeec... brrrrrrrrr

---

Exact! Ai pus punctul pe "i". Mie imi vine chiar sa ma arunc.

Andrada, felicitari, eu nu m-as fi apropiat pentru nimic in lume de geamul ala! N-aveau decat sa ma concedieze!
...Acum am inteles eu de ce nu-mi plac parcurile de distractii. Chiar deloc.

Claudia si Cristi