Cind iti moare ciinele.

Cum poti sa depasesti faptul ca pur si simplu cel mai bun prieten al tau, moare??
Aseara a murit Bil, al meu ciine boxer in virsta de 13 ani...
P.S. Cind trece durerea asta insuportabila?

ankalaura spune:

Imi pare rau... N-ai ce sa faci. Trebuie sa te gandesti numai la cata bucurie ti-a adus in anii astia. Durerea cred ca nu trece niciodata. Eu am avut un motanel. A murit. Era atat de afectuos, atat de haios. Niciodata nu am mai vazut unul la fel. Am crezut ca daca il inlocuiesc va fi la fel. N-a fost la fel. Celui de-al doilea, i-am pus chiar acelasi nume. N-a functionat. Durerea a trecut, dar si acum ma mai gadesc la fel. Asta se intampla acum trei ani.


Anca si papusica Eliza (26.august.03)

Anca Wish spune:

Paula, imi pare rau si te intzeleg ce simtzi. Cu timpul nu consideram aceste fiintze simple animale. Sunt egalii nostri, fac parte din familie. Iar atunci cand ii pierdem, moare si o parte din noi.
Si eu am patit asta acum cativa ani. Am plans mult si acum, dupa ceva ani, tot ma gandesc la catelusa mea cuminte.
Nu incerca sa-ti iei catelus in speranta ca il "compensa" pe celalalt. Nu va fi asa.
Sau poate tu vei reusi. Mie nu mi-a iesit. Aveam mari pretentii de la un catelus dezorientat si mic. Vroiam sa se poarte la fel ca cea care fusese inainte. Dar ca si noi, si ei au personalitatea lor...sunt unici.
Incearca sa treci peste asta si asa cum zicea Ankalaura amintesteti-l cum era in toti anii cat ti-a fost alaturi credincios.

PaulaM spune:

Merci,
nu mi-a trecut prin cap sa-mi iau alt ciine - nu-mi doresc alt ciine!
A murit de inima - era in curtea parintilor mei, au venit acasa, s-a bucurat , a sarit pe ei sa-i "pupe" si a cazut pur si simplu jos... N-a mai miscat! Al meu zicea sa ma gindesc ca "a murit de bucurie"...
Nu cred ca o sa-l uit vreodata! L-am luat in masina si l-am dus l adoctor dar tot ce mi-au spus a fost: infarct sau comotie cerebrala.
Scurt si la obiect.

ellaalba spune:

Paula....io am trecut de cateva ori prin asta!
Cea mai buna solutie: ia-ti un catelus mic, dragut care cu dragalasenia lui sa-ti poata alunga durerea. Dupa parerea mea e cel mai bun remediu...verificat!
Stiu durerea, io plangem zile intregi da ma intreba toata lumea ce am. Dar am trecut peste asta cu unul nou! Pacat ca nu putem sa ne luam si un tata nou cand il pierdem!

energy spune:

"durerea asta insuportabila" NU TRECE. cel putin, la mine, dupa 2 ani nu a trecut ( si s-a nascut copilul in timpul asta si mai am un caine). Dar nu mei e nimic ca inainte. Incearca sa-ti iei altul - n-o sa fie ca "acela", nu urmarim sa-i inlocuim, dar va fi si el "foarte special" in inima ta si in casa ta

PaulaM spune:

Nu cred ca ar fi drept sa-i compari (cel vechi cu un potential nou ciine). si totusi mi se pare ca nimic nu va egala ceea ce am trait impreuna in acesti 13 ani, bune si rele...
Mai rau e cu Mara (2 ani si 11 luni) care dimineata ma intreba unde e Bil si de ce pling....

n/a spune:

Paula, nu stiu cum e cand iti moare un caine, dar stiu cum e cand pierzi un caine. Si eu am avut un boxer. O femela tigrata: SANTANA.. In 1997 i-am dat-o unui "prieten" pentru doua saptamani cat plecam in vacanta in strainatate. S-a dus cu ea in Herastrau si a vandut-o!!! Cand m-am intors in tara am suferit ingrozitor...Am fost cu politia la usa respectivului si acela i-a ras in nas politistului zicandu-i ca n-am nici o dovada scrisa sa certifice ca Santana a fost la el sau ca daca ar fi fost la el trebuia sa mi-o inapoieze...Anunturi in ziare, anunturi lipite pe stalpi, pe gurile de metrou...nimic. De sapte ani traiesc cu durerea de a-mi fi pierdut cainele. Si stiu ca-i groaznic.
Sunt alaturi de tine, Paula. Imi pare rau.

annie_xtreme spune:

Eu nu stiu cum as reactiona daca ar muri al meu caniche isteric Jim (pe care l-am injurat cat a fost mic pentru hectolitrii de pishu imprastiati peste tot prin casa, dar care acum e mare si.."cuminte") dar stiu ca mama ar ceda nervos...eu cred ca nici animalele nici oamenii nu sunt "inlocuibili". Imi pare tare rau pentru Bill...
Cartile de specialitate recomanda o perioada de "pauza" intre moartea celui mai bun prieten si adoptarea altui animalutz - tocmai pentru a evita "comparatia"...Cred insa ca pentru fetita ta ar fi bine sa te gandesti, peste cateva luni sa iei un pui de cutzu, preferabil alta rasa decat Bill (ca sa nu fii tentata sa il compari cu ce a fost..). Poate asta te va ajuta si pe tine...
Imi pare rau...

Don't get mad, get even!

delsim spune:

Nu poti face comparatii, ai dreptate, nici sa inlocuiesti pe cineva cu altcineva. E ca si cu oamenii! Dar poti sa dezvolti alta relatie cu alt animal, il poti iubi, altfel dar la fel de mult, poti avea o noua poveste "de dragoste" cu un alt caine.
Si mie mi-a murit draga pisica dupa aproape 8 ani de convietuire, fulgerator si neasteptat. Nu m-am obisnuit cu ideea nici acum, imi amintesc tot timpul de ea, nu suport nici acum sa ma uit pe pozele cu ea...dar..ce sa fac, de mai bine de un an, am un motan pe nume Alfonso, de care toata familia este indragostita, este foarte iubitor si jucaus, este altfel decat Lady. Dar fiecare animal are unicitatea lui, are personalitatea lui si tocmai aici este frumusetea, ca o iei de la capat cu alte amintiri , alte povesti despre nazdravaniile lor, alte momente frumoase. Bineinteles, ca nimeni din familie nu se gandeste ca am inlocuit-o pe Lady si nu am uitat-o , dar am mers mai departe si am dat sansa altui animal sa ne iubeasca si sa ne "umple" casa. Eu ziceam ca nu o sa-mi iau alta pisica, credeam ca intr-un fel comit un act de tradare, dar s-a intamplat ..si a fost mai bine si mai usor decat mi-am imaginat. Bine, n-a fost planificat, m-am procopsit intr-un fel cu el (prietena mea mi l-a daruit , stiind cat imi lipseste un astfel de suflet) ca poate ca altfel nu as fi avut nici acum, dar trebuie sa recunosc ca pana la urma mi-a mai atenuat durerea .
Poate reusiti si voi...Oricum , imi pare foarte rau de pierderea voastra, stiu cat de mult doare.

ankalaura spune:

Eu zic ca daca tot e sa fie, e mai bine sa pierzi un animal decat sa-ti moara sub ochi! Daca-l pieriz, te gandseti ca cineva totusi il iubeste. Dar durerea pe care am simtit-o cand l-am vazut moale, pufos, parca dormea, dar nu mai respira, l-am pus intr-o cutie de pantofi, si i-am pus inauntru jucaria preferata. N-am putut sa-l ingrop. N-am putut sa-l las la intamplare. L-am pus pe apa. A curs. Si acum imi vine sa plang pentru ca tare mult l-am mai iubit!

Anca si papusica Eliza (26.august.03)