Despre rasfat
Raspunsuri - Pagina 3
didita spune:
Greu de spus cum e bine si cum nu. Oricum nu se poate sa facem totul perfect pentru copii nostri. Am noroc ca si tati nostru e de acord ca nu trebuie lasati sa faca tot ce le trece prin cap, ca nu suntem slugi la copii, dar ca trebuie ajutati sa invete sa se descurce singuri. Eu sunt singura la parinti si pentru a nu fii rasfatata s-a aplicat regula cu "descurca-te cum poti ca eu n-o sa fiu tot timpul langa tine". In concluzie nu m-am sintit niciodata sustinuta de proprii mei parinti si am trait cu senzatia ca nu pot conta pe ei (ceea ce probabil este fals, dar nici acum la 30 de ani nu pot gandi altfel). Deci dupa parerea mea "descurca-te singur 100%" nu e o solutie, dupa cum nici "lasa ca face mama" nu e.
In alta ordine de idei eu am tot timpul probleme cu fii'mea cand mergem in Romania la bunici. Deviza bunicilor este copilul nu trebuie sa planga, deci... copilul face instructie cu ei. Ei nu apreciaza, dar ma cearta pe mine (de fata cu ea) ca nu stiu s-o educ si e prost crescuta!!! daca cumva indraznesc sa ridic vocea la ea (la fata) devin tortionara si sunt din nou certata desi la baza nu erau de acord cu ceea ce facea ea mai devreme.
Of, of!! Numai mama sa nu fii!!
sirod spune:
Elena m-ai pus pe ginduri...Oti(2 ani) poate sa exploreze foarte mult, are interdictii putine...deci e posibil ca peste 2-2.5 ani sa-mi spuna ca ea 'merge la scoala ca poate':)
Si eu inteleg 'rasfatul' asa cum l-a descris Descintec si a completat Adela, vorbind despre parintii curling...pe copiii respectivi eu ii vad in viitor niste neadaptati, copii care o sa sufere constatind ca totusi, nu ei sint axul in jurul caruia se invirte pamintul...am o prietena a carei fiica ajunsa acum la 20 de ani nu reuseste sa-si apropie oammeni('toti sint niste ignoranti, nu o inteleg'), nu are prieteni.Si mama ei este disperata si isi face mea culpa zilnic pentru felul in care a crescut-o(vezi genul curling).
Hai sa zicem ca peste tzipetele de la virste mici, dorinta de afirmare a pustilor mai trecem, dar ce ne facem cind ei devin adoolescenti(in cazul de sus la 15-16 ani au aparut primele 'frustrari' din perspectiva copilului), adulti...?Eu atunci vad intr-adevar probleme mult mai grave!
Alintarile, o cana cu ceai(zicea cineva), implinirea unei dorinte(uneori muta)...pentru mine sint manifestari ale dragostei, cu toate ca tot 'rasfat' le numim.
DORIS
elena_ltd spune:
Tot ceea ce s-a discutat aici cred ca este valabil si de bun simt.
Doris, 
pana la urma cred ca topicul de fata este tocmai pentru a ne ridica intrebari si a ne raspunde la ele pentru o solutie cat mai acceptabila. Insa, ceea ce am scris eu nu cred ca e general valabil, depinde mult de temperamentul copilului si de multi alti factori. Constat ca fiul meu cel mic se comporta diferit de sora-sa si mi-e clar ca sunt obligata sa aplic alt gen de atitudine.
Nu cred sa fie vorba aici de vreun copil fara ocrotire, cum mentiona Craciunitza, sunt sigura ca era un exemplu de revers al medaliei, totusi, mi se pare bine punctat ca trebuie sa cautam echilibrul in educatie (rasfat - ocrotire, autonomie - autoritate, cum vreti sa-i spuneti). Care e ala??? Probabil individualizat de la caz la caz, de la copil la copil si de la familie la familie, dar ceva linii generale ar trebui sa fie pentru toti. Eu v-as propune ca asta sa gasim impreuna, cu exemple concrete bune de tinut minte. Ma rog, o repet pe Descintec aici, dar insist si eu pentru ca subiectul pare sa se miste incet si imi pare rau.
Doamne, Didita parca a redat o scena din relatia fiica-mii cu maica-mea cand povestea de bunici. Si, evident, bunicii sunt parte activa si importanta in viata copiilor nostri. Sa zicem ca intr-un final, cu discutii si aranjamente, am reusi sa stabilim impreuna cu bunicii o conduita comuna. Dar ce facem cu anturajul, cu cei din jur? Cum extindem principiile noastre si cum le facem sa ramana valabile in prezenta altora, care, ca vrem sau nu, uneori se simt resposabili sa intervina?
Iar va dau un exemplu. Cu Oana la mare prin iunie. In aceeasi nota de "Eu pot orice", Oana la biliard, Oana la ping-pong, Oana la tobogane, Oana la castelul gonflabil si tot asa. Ajunsese sa fie cunoscuta de toata pensiunea aia, de o saluta lumea pe plaja si noi ne uitam tampiti unul la altul. (In paranteza fie spus ca haz de necaz, ajunsese barbati-miu sa zica "Uite asa am ajuns si eu celebru!").
Suntem la masa de pranz, alaturi e masa de biliard. Oana vrea acolo. Ii interzicem, acum mancam. Dupa cateva tentative nereusite de evadare, ajunge totusi acolo. Cand sa o recuperam cu norul de "pedeapsa" deasupra capului, audienta incepe "Lasati-o! Nu face nimic rau, e un copil tare destept" etc. Si toate astea de fata cu ea. Autoritatea noastra tindea vizibil catre zero, daca nu cumva devenise un capat de baterie la cate minusuri se adunasera in dreptul ei. Aveam de ales: zambesc, multumesc si las copilul sau zambesc, multumesc si iau copilul de-o aripa in urlete si proteste. Am ales-o pe a doua, si ajunseseram capcaunii statiunii, iar propriul nostru copil stia asta.
S-a dus singura la camera din hotel, fara sa ne astepte. Am hotarat sa-i dam o lectie si sa nu o urmam. Concluzia, am stat ca prostii ascunsi dupa hotel juma de ora, iar Oana se juca bine merci in holul hotelului. Solutia finala a fost tot una de pedeapsa, i s-au taiat distractiile din ziua aia.
A mers pana acolo, cand am amenintat-o ca o trimitem acasa la bunici daca nu inceteaza cu anumite pretentii, incat si-a facut bagajul si a consimtit sa plece decat sa cedeze. Singura rugaminte era sa vorbim cu conductorul de tren sa-i spuna unde sa coboare. Atata vreme cat "publicul" ei ii tinea isonul, dreptatea era de partea ei.
Si va spun, de la tratamentul "liberal" de educatie, am ajuns acum sa pun impuneri si interdictii. Si am inceput un plan pe termen lung de reeducare, in care anumite reguli sunt batute in cuie orice ar fi si noi ramanem sefii "tirani" suverani, acolo am ajuns.
Mai spuneti si voi cum va descurcati in situatii limita, sa le spun, poate ma lamuresc si eu.
Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici
sirod spune:
Elena, risu-plinsu e la voi cu Oana!Ce sa spun...daca ai fi in locul meu sigur prima reactie dupa lecturarea mesajului ar fi un zimbet larg.Daca as fi eu in locul tau...ups!Nu cred ca mi-ar mai arde de ris!Si totusi, undeva in sufletul tau cred ca nu-ti displace ca Oana are asemenea caracter - sa nu ma intelegi gresit:si pe mine m-ar apuca pandaliile sa-mi 'amenint, sperii', zii cum vrei, copilul ca il trimit acasa din vacanta si el sa-si faca linistit bagajele, ba chiar sa ma mai si roage sa-i inlesnesc calatoria!Presimt ca pe aici o sa ajunga si relatia mea cu Oti(asa cum o percep eu pe ea la cei 2 ani ai sai) si zau, daca stiu ce o sa fac!Sa incerc de pe acum o reteta gen 'mama capcauna' cum spuneai tu?
Legat de 'genul Oana', fetita prietenei mele ameninta dupa ce este certata 'ca pleaca la mamaie, ca s-a saturat de doi parinti rai care o cearta toata ziua'.Mama-sa zice 'ok, du-te, uite iti fac bagajul'...valiza data jos, umpluta,'drum bun'.Si copilul 'rectifica':'nu am spus ca acum plec, cind vrei tu, plec cind vreau eu!' - stupoare!Si-mi zice prietena mea ca nu a mai stiut ce sa faca, s-a blocat momentan, a reusit sa se salveze cu un:bine, uite valiza, poti sa pleci cind vrei!'
Eu ma intreb:aceste reactii ce sint - urmarile autonomiei?exprimarile eu-lui?teribilismul virstei?
DORIS
elena_ltd spune:
Ei, Doris, as fi ipocrita sa spun ca felul Oanei de a fi nu are si aspecte adorabile, de care sunt mandra si pe care le speculez cat pot. Cred ca e un copil lasat de Dumnezeu cu multe daruri, ca toti copiii, daca e sa fac vreun repros, mie mi-l fac.
"Eu ma intreb:aceste reactii ce sint - urmarile autonomiei? exprimarile eu-lui? teribilismul virstei?"
Si eu ma intreb. Probabil toate la un loc si ceva pe deasupra.
Imi dau cu presupusul in felul urmator. Greseala noastra, nu pot generaliza, o sa ma refer la familia mea, fara intentia de a canaliza discutiile pe situatia mea strict, a fost supraestimarea increderii de sine. Suna ca o prostie, dar o sa ma explic. Am incurajat-o si laudat-o si pentru cele mai mici cuceriri, foarte bine pana aici, dar am facut asta uneori si disproportionat in raportul rezultat - premiu, asta o data, si a doua, ratiunile pentru care am facut-o au fost un pic denaturate. Din teama mea personala ca ea odata dezamagita de rezultatul eforturilor ei, sa nu renunte, de teama eventualelor complexe, de teama ca ingradirile sa nu-i altereze personalitatea, exprimarea, candoarea. In felul asta n-am facut decat sa proiectez asupra ei propriile mele temeri si complexe, propria mea experienta. In acelasi timp, sotul meu, el insusi un "copil rebel" la vremea lui, a inteles sa lase libertate de exprimare si manifestare copiiilor nostri chiar cand situatiile depaseau oarecum tiparele si nu totdeauna intr-un sens pozitiv. Mi s-a parut de multe ori ca e chiar mandru si parca ar fi cautat inadins reactiile diferite si "speciale" ale copiiilor lui "speciali". Dupa capul meu, tot proiectarea propriilor dorinte si frustrari.
Pana la urma propria perceptie despre viata si lume, de aceea poate ca cel mai bine ar fi fost sa ne definim termenii de discutie.
Ma opresc aici inainte de a turui tot ce-mi framanta creierii si sper din suflet sa re(vina) fetele si cu alte pareri.
Fara discutie ca nu recomand solutia "mama capcauna" , chiar daca Oti se prefigureaza un voluntar de pe acum, pledez in continuare pentru gasirea unui echilibru individualizat copilului. Sper ca tu sa-l gasesti mai repede decat mine. 
Numai bine si intelepciuuune!
Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici
ciufulici spune:
"Modelul" de rasfat daca pot sa il numesc asa, care imi vine mie in minte acum dupa ce am citit ce a scris lumea aici e cel a lui Ionel din "Vizita" de Caragiale.
Cand Diana mea avea trei ani(acum are 5 si 9 luni), i-am citit pentru prima oara din "Caragiale si copiii". I-a placut foarte mult "Bubico". A fost foarte amuzata de "Vizita" si de "D-l Goe". A pus zeci de intrebari si am incercat sa ii raspund cu cele mai simple exemple care mi-au venit la indemana si daca nu a inteles a venit tati in ajutor.
Pot spune ca dorinta de cunoastere si incercare ii caracterizeaza pe copii si de aceea se nasc multe dispute si multe conflicte intre generatii.
E clar ca nu putem da timpul inapoi, dar cu siguranta si noi am descoperit la un moment dat ca suntem buricul pamantului si ca noi stim tot si ca noi putem face totul.
Parerea mea e ca ar trebui lasati si chiar incurajati copii care doresc sa cunoasca si sa incerce lucruri noi. Asta in masura in care nu devine periculos ceea ce doresc. E bine sa fim mereu in spatele lor pt orice eventualitate si sa le creem cumva senzatia ca ei fac tot.
Acum daca e sa ma gandesc la Diana noastra, nu cred ca e un copil rasfatat. La noi nu merge ca daca plange obtine ce vrea. Are destule dar asta pentru ca am hotarat noi ca ar avea nevoie nu ca a dorit ea si noi am sarit in sus. Ca de dorit ar dori ea multe dar si noi am dori cate in luna si in stele, incet si cu rabdare zic eu.
Exemple clare si pe intelesul lor si daca si inspiratia de moment ne ajuta atunci mergem mai departe linistiti pana la urmatoarea.
2xCiufulici
sirod spune:
Imi pare rau ca nu am mai scris la subiect de mult...
Simbata si duminica Oti a stat mai mult cu bunica mea care a fost in vizita si a avut o sustinere puternica, cred ca va dati seama, nu?Nu am reusit sa ma mai inteleg cu ea deloc, nu a mincat, nu a vrut sa faca nimic din ce-i spuneam, nu-i mai dadea drumul lui 'nu vreau', mi-am pierdut simbata si ultimul simbure de rabdare si m-am rastit la ea si i-am scapat o palma la fund...mi-a parut rau, dupa un timp am iesit amindoua la plimbare si a redevenit ea...Dar mi-a cerut sa plece cu bunica la tzara, chiuia de bucurie ca pleaca...si am lasat-o!Apoi am inceput sa-mi pun intrebari...nu am rasfatat-o?Cu toate ca mereu mi-am zis ca o sa o las la bunici, in tabere...unde vrea ea si unde se simte bine.Avea vreo noima sa-i spun:'nu ai fost cuminte, nu pleci la tzara.'?
DORIS
descintec spune:
Bineinteles ca nu cred intr-o educatie spartana, craciunito. Sunt pentru mangaiere, alint, sprijin, surprize in relatiile cu copii. Si nu numai :) Ceea ce cautam eu e un echilibru. "Descurca-te singur" nu insemna descurca-te singur in orice situatie, ci in acelea in care poate sa o faca. Una dintre "misiunile" parintilor mi se pare ca e aceea de a face din copii fiinte sociale, adaptate si adaptabile. Una dintre valorile pe care copiii trebuie sa o invete e ca ei pretuiesc la fel de mult ca semenii lor. Si rasfatul mi se pare unul dintre obstacole spre invatarea acesteia.
Fiindca am spus ca vorbim in exemple, imi amintesc discutiile de pe forum de la doua subiecte. Unul era despre barbati care nu ofera locul femeilor in autobuz. Baieti tineri, barbati in putere stau privind pe fereastra si langa ei femei batrane sau gravide agatate de bara. Am privit atent ce se intampla in autocuz. Baieti de cativa anisori, intre 5 si 10 ani, insotiti de mame urca in autobuz si lupta pentru un loc pe scaun. Mamele chiar ii indeamna sa stea jos, ca sunt micuti, vezi doamne. Stau ele in picioare, cu bagajele in mana. La 14 ani nu vor ceda locul unei femei, fiindca li se cuvine.
Alta discutie era despre faptul ca pentru odorul unei mame (care recunosc ca mi-e draga :)) nu era suficienta igiena de la bunici. Lipsa de igiena era totusi relativa, nu punea in pericol sanatatea copilui. Toata lumea o incuraja cum ca are dreptate, era chiar sfatuita ca daca nu isi impune punctul de vedere, sa declare embargo pentru bunica. Nimeni nu isi punea problema bunicii sau a nepotului a carui viata e imbogatita de prezenta ei. Ma gandeam ca noroc pe capul meu ca maica-mea nu a avut faze dintr-astea si ne-a lasat la tara, unde fratele meu manca uneori cartofi din cartofi pregatiti pentru purcei :)))
Cred sincer ca facem rau copiilor cand ii invatam sa creada ca Universul se invarte in jurul lor.
D.
april spune:
Eu nu mai stiu cum e bine cu copii astia! Eu am fost intotodeauna (sunt si acum) sprijinita de ai mei si mi-au oferit tot cat au putut. Ma inteleg f. bine cu parintii. Asta am incercat si eu cu fii'mea. Dar se pare ca profita de bunatatea mea. Am incercat sa nu-i lipseasca nimic. Acum o virez si cred ca e cazul sa umblu putin la acest aspect. Nu ma mai asculta, se face ca ploua cand ii spun ceva. Poate ca am rasfatat-o si din motivul ca a venit tarziu in familie, dupa ani de incercari. 
Ma topesc dupa ea, poate de ce n-am putut sa am copii si miracolul a venit, acum simt ca trebuie sa o protejez de tot ce e rau. Poate gresesc, dar asta simt. Ii dau caldura sufleteasca care simt ca explodeaza in mine. Eu am avut o copilarie fericita si vreau sa aiba sie ea. Sper sa nu gresesc. Parintii mei nu au grsit si au doi copii care nu le-au facut niciodata probleme.
scarmanus spune:
Fetelor dragi,
Sper sa nu va suparati ca ma bag si eu ca musca-n lapte, mai ales ca nici cupii n-am, am tinut insa neaparat sa va spun ca ati atins niste subpuncte deosebite si le-ati exploatat cu foarte multa intelepciune si bun-simt, asa cum numai mamele stiu sa o faca. Imi permit sa intervin in calitate de pedagog la inceput de drum si care ceteste multe, ca si voi, pe tema educatiei copiilor. Fiindca citesc acum Francoise Dolto care imi reveleaza niste aspecte foarte interesante ale educatiei, am sa va redau cu aproximatie ideea care sta in centrul filozofiei ei pedagogice si medicale, anume ca: copii nu sunt nici caini, nici pisici nici altceva decat oameni in miniatura si in devenire, un baietel, oricat de mic, nu este decat un barbat in miniatura, iar o fetita, oricat de mica, o femeie in devenire. Spune ea, ca oricat de mici, copii trebuie tratati cu respect pentru ceea ce sunt si pentru varsat care o au si ca si educatia trebuie dirijata in acest spirit, al respectului. Cad priveste educatia si interdictiile (care sunt cred in stransa legatura cu notiunea de rasfat), spune ea ca nici o tentativa sau incercare de explorare nu trebuie refuzata copilului, cu doua conditii: sa nu puna in pericol viata copilului si sa nu fie perversa. In rest copilul trebuie sa fie lasat liber sa exploreze. Chiar daca in calitate de mama esti tentata sa spui nu te urca pe scaun ca o sa cazi. Daca cade sau nu, copilul va invata doua lectii total diferite dar deosebit de importante: daca cade, mama ii va spune vezi, ti-am spus sa nu te urci ca vei cadea si nu m-ai ascultat, fara alte observatii sau cearta. Copilul va invata astfel sa deosebeasca situatiile care pot cauza accidente fata de cele inofensive. Daca nu cade, mama ii va spune copilului nu credeam ca esti in stare sa te urci fara sa cazi, dar fiindca ai facut-o, foarte bine, punct si fara alte observatii. Astfel invata sa nu-i fie frica sa exploreze, sa fie independent. Acuma, urmeaza interpretarea proprie a gandului care mi-a trecut si mie prin cap si despre care vorbeste si Elena, anume, ce te faci cand iti educi asa de bine copilul incat i se pare ca nimic nu e imposibil. Explicatia mea e de fapt una simpla, adica odata si odata copilul va trebui sa infrunte si o situatie de pe urma careia va trage concluzia ca "nu trebuia sa fac asta, uite acum am cazut, m-am lovit si ma doare, data viitoare am sa fiu mai precaut sau n-am sa mai fac acelasi lucru". Desigur, cheia e in mainile mamelor, sa vegheze asupra situatiilor care risca viata copilului intr-adevar, si asupra celor care doar pot trage semnale de alarma. A, si mai spune Dolto, ca atunci cand copii sun tmai desptepti ca parintii (se intampla, nu?) si nu mai contenesc cu intrebarile da' de ce n-am voie, parintii trebuie sa zica fiindca asta este ceva ce numai oamenii mari pot sa faca, iar cand vei fi si tu mare vei face si tu chestia asta si vei intelege.
Caz concret de la scoala: clasa a doua, le-am spus ca este interzis sa poarte bijuterii (din regulamentul scolar citire, si fiindca am zarit un inel de argint pe degetul unui baiat!). Fetele de colo; nici macar cercei? Cercei da, dar numai fetele, fiindca cerceii sunt pentru fete. Dar dvs. purtati inele! Da, fiindca eu sunt casatorita, iar cand te vei casatori si tu vei purta si tu inelele pe care le port eu acuma. Au fost satisfacuti cu totii de logica "mea" si m-au lasat sa scap ieftin
Acuma sper ca nu am aberat prea tare si va rog luati mesajul meu ca pe venind de la cineva care nu are experienta cu copii proprii. Sau ignorati-l complet.
scarmanus
Sa nu lasi nici o zi sa treaca fara sa faci sau sa auzi ceva frumos.