Copiii nostri - datori ?
Raspunsuri - Pagina 3
conchita spune:
dodo, nici o problema ca avem opinii diferite. pe undeva, am senzatia ca daca am discuta pe cazuri particulare, am fi de acord. asa in general se lasa loc la prea multe interpretari si se nasc confuzii. dar, cum nu vreau sa monopolizez discutia, mai astept cu interes si parerile celorlalti. un lucru vreau sa spun: ca imi pare nespus de rau ca n-am ascultat cand a trebuit. in plus, aspectul cu ascultatul de societate iarasi o sa nasca oarece controverse. majoratul nu il face stapanul lumii, ci egalul ei. egal esti atunci cand dai si primesti, nu numai cand primesti. iarasi avem alta conceptie despre liberate individuala in raport cu parintii si societatea. dar, nu-i nimic, din contrazicerile astea invatam. 
Authority Zero
Sorina-Alexa spune:
Eu vad lucrurile intr-o lumina foarte clara!
Cred ca-mi "permit" sa-i cer copilului meu sa ma respecte,iubeasca si sa fie alaturi de mine si cand creste,si nu mai depinde de parinti.
Cunosc multe cazuri in care copii au uitat de parinti,ii viziteaza o data la un an..s.a.m.d.
De vina nu este modul in care au fost crescuti,si cu totul alti factori:anturajul,diferite contexte.
Si doare foarte tare cand copilul tau nu te mai respecta,si considera o prostie sa te viziteze la sfarsit de saptamana.
Categoric copii au o datorie morala fata de parinti.
Parintii dau sfaturi atat de intelepte...acum regret anumite dati in care nu mi-am ascultat parintii,nesupunerea mea putea avea repercursiuni grave.
Sper din toata inima sa pot fi si mama, si prietena pentru copilul meu,un umar pe care poate plange atunci cand ii este greu,o prietena cu care poate rade atunci cand este fericita.
Sorina.
"If you respect others,they will respect you!"
http://community.webshots.com/user/sorina1982
Danutza Mamaruta spune:
Eu cred in datoria copiilor fata de parinti, asa cum cred si in datoria parintilor fata de copii. Cred ca asa cum parintii au fost linga tine cind ai avut nevoie de ei, cind ei au nevoie de tine trebuie sa le stai alaturi.
Imi iubesc copilul si nu astept sa fiu rasplatita pentru asta, asa cum nici parintii mei nu asteapta sa fie rasplatiti pentru ceea ce au facut si fac pentru mine. Mi-au venit tot timpul in intimpinare iar mie imi pasa si ma intereseaza de soarta lor.
Iar preocuparile mele, propriile mele griji si probleme precum si realizarile mele nu ma determina sa imi exilez parintii in afara sferei mele de prioritati.
Ef.6:2, 3: "Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta" este cea dintii porunca insotita de o fagaduinta, "ca sa fii fericit si sa traiesti multi ani pe pamint."
Prov. 23:22: "Asculta pe tatal tau, din care te-ai nascut, si nu nesocoti pe mama ta, cind a imbatrinit."
1 Tim. 5:4: "Daca o vaduva are copii sau nepoti, acestia sa invete sa fie evlaviosi intii fata de cei din casa lor si sa rasplateasca pe parinti, caci lucrul acesta este placut inaintea lui Dumnezeu."
loredanaiascu spune:
Probabil ca ati vazut si voi filmul Gladiatorul, citind ce sa scris aici ma dus gandul la acel film. In una din secvente, inainte ca fiul sa isi omoare tatal ... Regele ia zis fiului sau : Toate esecurile tale imi arata greselile mele ca parinte ... Parerea mea este ca un copil trebuie sa aiba un oarecare respect fata de parinte. Vorba aceea : Cum il cresti , asa il ai !!!
lore
alexa spune:
"Copiii nostri-datori"? - pentru ce? nu ei au cerut sa se nasca.
AC spune:
Fraza cu facutul si omoratul e o tampenie in sine. La fel si variatiile ei. Dar daca un copil nu a facut nimic pentru a ne face parinti, e dator, nu doar parintilor, sa respecte ceva reguli pentru a trai civilizat si pentru a se integra in societate.
Ca societatea e mai buna sau mai rea...ma rog..principiile ei legate de parinti si copii.. pornesc adesea din Vechiul Testament...eu nu prea-s religioasa, dar Danutza le-a zis bine... e porunca sa-ti respecti parintii pentru cei religiosi. Si e de bun simt pentru ceilalti. Si zic eu ca-i de datoria noastra sa facem tot ce putem pentru a pastra acest respect.
Conchitule . Are dreptate fata... e un act biologic, nasterea, care-i aduce pe copii pe lumee, dar a fi parinti presupune si pentru noi o serie de responsabilitati, pentru care copilul tratat corect trebuie sa se comporte civilizat. Si a te comporta civilizat in familie nu inseamna a fi toti de acord sau a datora ceva cuiva mai tarziu financiar... etc. .Asta depinde de fiecare copil si cum e el legat de alte fire sufletesti decat cele ale datoriei. Dar inseamna a respecta o anumita ierarhie a deciziilor: mananci ce e de mancat, vii acasa cand trebuie, te duci la scoala, iti faci lectiile, nu iei droguri, nu furi, nu in ultimul rand ajuti si tu prin casa, ca nu-i hotel... Sau un copil nu e dator nici macar sa-si faca patul?
Anne-Sarah 
si mamica sa Andreea
Banti spune:
Poruna divina de a-ti cinsti parintii este prima insotita de o fagaduinta "Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta ca sa fii fericit si sa traiesti multa vreme pe pamint…" , deci cred ca Dumnezeu nu a spus aceste lucruri degeaba.
Copiii nostri nu ne datoreaza nimic, insa in cadrul familiei trebuie a respecte niste norme si reguli. Nu trebuie sa avem asteptari de la ei, in sensul ca i-am facut pentru noi, sa avem pe cine ne baza la nevoie. Asta vine de la sine daca exista o relatie armonioasa intre parinti si copii.
In Scriptura se mai spune ca parintii "Sa nu-si intarite copiii la minie", ( Efeseni 6:4), deci si noi ca parinti putem gresi dind curs anumitor sentimente negative pe care le putem avea fata de alegerile pe care le fac copiii nostri in viata. Sint alegerilor lor si nu le putem impune noi cum sa-si traiasca viata, chiar daca noi credem ca stim cel mai bine ce e bine pentru copil. Poate asta ne fringe inima, dar trebuie sa intelegem ca sint persoane ca si noi si nu ii putem tine legati ne noi mereu, si nu ne putem retrai viata prin ei.
Ioana
oz spune:
Mie problema asta imi este foarte clara. Copiii nu au datorii fata de parinti, noi i-am facut (ca a fost o greseala sau ca i-am asteptat ani de zile) noi avem responsabilitatea de-a le oferi dragoste, o copilarie frumoasa, fericita, un mediu propice dezvoltarii, educatie, un umar vesnic disponibil, sfaturi si intelegere.
Poate este originea mea germana, dar eu cred in reguli. Regulile fac convietuirea mai usoara. De exemplu, la varsta X trebuie sa vi acasa la ora Y, nu ai voie sa mergi la joaca inainte sa termini temele, nu ai voie sa folosesti anumite cuvinte/expresii, etc. Niste parinti rezonabili vor avea niste reguli rezonabile, copilul trebuie sa inteleaga exact de ce i se cer/interzic anumite lucruri. Atata timp cat este in casa ta copilul trebuie sa respecte regulile, acestea sunt concepute ca sa-l protezeje pe EL, copilul si sa evite conflicte inutile. In momentul in care copilul devine independent, pe picioarele lui nu are datorii fata de parinti. Daca asculta sau nu sfaturile parintilor, cred ca depinde de relatia lor, eu ascult ceea ce ma sfatuiesc parintii mei pentru ca stiu ca ei pun binele meu pe primul loc, am incredere in ei pentru ca mi-au demostrat de-a lungul vietii ca EU sunt ceea ce conteaza si nu parerea lumii sau ideile vecinilor. Eu nu am datoria sa ascult de ei, poate din respect (dar asta trebuie castigat) sa ascult ce au de spus si din incredere (tot castigata) sa iau parerea lor in considerare...si daca decid altceva ei nu considera ca sunt nerecunoscatoare sau nepoliticoasa, sunt doar de alta parere.
deci, cred ca am fost cam confuza:
- parintii au datorii fata de copii
- copiii trebuie sa inteleaga si sa respecte regulile casei (cu cat mai rezonabile cu atat mai usor de asimilat) atat timp cat traiesc sub acoperisul parintilor
- odata independenti copiii nu au datori fata de parinti.
georgianab spune:
Vin si eu cu o intrebare.
Pana unde poate merge indatorirea?
Noua ni se reproseaza de exemplu ca am plecat in strainatate si ne-am lasat parintii singuri la batranete.
Plutim intre sentimentul de vinovatie si cel de revolta contra incercarii de a ne controla viata.
Sa ne sacrificam pentru parinti pentru ca si ei la randul nostru s-au sacrificat pentru noi. Sa ne sacrificam pentru copiii nostri pentru ca a fost alegerea noastra sa-i avem. Nu stiu.... noi in toate astea unde suntem? Avem dreptul sa spunem nu?
Mickyyy spune:
Dar ce te faci atunci cand parinti se cred datori sa-tzi controleze viata si sa te faca sa le urmezi propriile decizii pentru ca tu esti DATOR sa-i asculti toata viata, indiferent de varsta, indiferent daca ei gresesc sau nu. Si cand nu au nici macar rabdare sa asculte punctul tau de vedere si iti trantesc in fata replici de genul "numai eu stiu cel mai bine ce-i bine pentru tine!" Parinti care in loc sa se bucure atunci cand copilul lor reuseste singur in viata, fara ajutorul lor, continua sa caute nod in papura pentru ca simt ca pierd controlul! Parinti pe care nu-i intereseaza fericirea copiilor lor, parinti egoisti care cred ca un copil e "slujitorul" lor vesnic.
Datoria mea este sa ma intorc in orasul natal ca sa fiu langa mama care-i singura, datoria mea e sa-i las fetita sa mi-o creasca ea pentru ca "mai mila decat ea nu are nimeni", datoria mea e sa-i cer bani lu' tata indiferent daca am sau n-am nevoie (ca nu cumva sa-i manance alti, a se citi "fufa"=actuala sotie a lu' tata). Si lista ar putea continua la nesfarsit.
Mickyyy si 
Malina Ioana (31.03.2004)
http://community.webshots.com/user/mickyyyy