Scriitorul - ?

...
Ma refer la conditia de scriitor, nu la persoana din carne care se afla in spatele unei scriituri.

Odata ce si-a publicat scrierile (din ce motive, putem comenta si asta) - ii mai apartin acestea? Sau scrierile apartin deja cititorilor sai?
Este gestul de a refuza cititorilor dreptul de a-i citi, comenta, critica scriiturile, odata ce ele au fost date multimii (oricare ar fi modalitatea) congruent cu mai sus-mentionata conditie de scriitor?
Ce il face pe un scriitor - SCRIITOR, in afara de faptul de a scrie (cu sau fara talent, ma rog) si de a publica?

Egoismul? Altruismul? Potenta? Impotenta? (atentie, metafore :P)

Va astept sa discutam impreuna, fara mistouri si dusmanii... Sigur, daca acest subiect va intereseaza.

Julie

Adela99 spune:

Nu ma pot pronunta ca si scriitor ci ca si cititor si pot sa spun (si acum ma refer la DC) ca ma simt frustata cand unii dintre scriitorii nostrii aleg sa-si stearga mesajele cu povestiri, nuvele samd din motive de orgoliu ranit, sau mai stiu eu ce.
E ca si cum (asa cum am scris si pe topicul Salveaza-ti viata ...) scriitorul ar veni in casa mea (nepoftit de mine, dar binevenit), am discuta impreuna cu alti prieteni despre cartea lui si ce credem despre ea, personaje, samd, iar cand careva dintre prietenii mei ar avea un comentariu care l-ar ofusca s-ar indrepta cu ”demnitate” spre usa pe care va urma s-o tranteasca la iesire tot cu ”demnitate” si in drum mi-ar smulge si cartea scrisa de el din raftul bibliotecii mele (deci propietatea mea, chiar daca el mi-a facut-o cadou).

Julie spune:

Ok, si atunci, Adela, persoana aceea mai poate fi considerata scriitor (profesionist)?
Ca eu, personal, as inclina sa zic ca NU.
Odata publicat, cuvantul scris nu-i mai apartine (nu iau in discutie copy-right-ul, nu la asta ma refer) - iar Scriitorul (adevaratul scriitor) ar trebui sa fie constient de asta.
Zic si eu, nu trebuie sa fiti de acord cu mine, mai ales ca sunt destul de tulbure la ora asta :))).
J.

Adela99 spune:

Poate exemplul n-a fost tocmai corect... sa zicem ca nu suntem in casa mea ci undeva intr-o aula (ma rog, teren neutru pentru toti, unde suntem cu totii bineveniti)... si la plecare ... ne ia tuturor cartile daruite.
Si mai e ceva... nu conteaza ca noi ceilalti ii apreciem scrierile, ca ne plac, ca vrem sa mai citim ... nu ... conteaza ca cineva a spus altceva. Si ma intreb de ce? Pentru ca e mai important cine a spus altceva, sau pentru ca cineva - oricine a spus altceva. In tot cazul mi se pare lipsit de respect fata de toti chiar si fata de el insusi.

Ce-l face pe scriitor sa publice? Probabil:
- altruismul - vrea sa imparta cu cititorii trairile si ideile lui ...
- nevoia de confirmare si orgoliu
- sursa de intretinere (daca isi face o meserie din asta si nu doar un hobby)
- nevoia de feed-back - sub forma de recenzii, numar de carti vandute, seminarii cu cititorii
Cea din urma o pun sub semnul intrebarii la ora actuala.

Julie spune:

Nevoia de feed-back ESTE importanta, zic eu, din punctul meu de vedere.
Insa un scriitor (chiar daca orgolios, normal sa fie asa) trebuie sa accepte ca vor fi si cititori carora nu le vor placea scrierile lui, nu? Ca unii vor critica - si ca tocmai critica, si nu aplauzele, il fac pe cel ce publica - Scriitor.

Un scriitor ignorat si care ignora critica (nu in sensul ca nu-i raspunde, ci in sensul ca o refuza) NU EXISTA.

Iar gestul de a da in cap celui care isi exprima o alta opinie decat cea a majoritatii este, dupa cum am mai spus, un reflex comunist :P si, dupa cum ai spus tu, Adela, un gest plin de "demnitate" :)

Julie

Adela99 spune:

quote:

---

Originally posted by Julie

Ok, si atunci, Adela, persoana aceea mai poate fi considerata scriitor (profesionist)?

---

Profesionist NU. Orice meserie e o arta si cand ti-o exersezi ca pe o arta, atunci esti profesionist. Profesionalismul cere nu numai iscusinta in meseria ta ci si caracter. Si caracterul se poate educa ... si in cazul scriitorului, suntem noi cititorii si criticii literari profesionisti care-l putem ajuta, sau cel putin putem incerca.

Andrada spune:

Prin 52 Gabriel Garcia Marquez scrie prima lui carte Leaf Storm si o prezinta editurii. Criticii o desfiintzeaza si intr-o ironie a stilului ii comunica ca nu va fi niciodata scriitor. Profund lovit, baga cartea la sertar si incepe si colinde lumea scriind articolase, intrind in miscari care-l reprezentau mai mult sau mai putin. Prietenii ii stau insa alaturi si-l pretuiesc mult in asa masura, incit, in timp ce el face reportaje de razboi, prietenii, din banii lor, scot cartea din sertar (ascunsa intr-o anumita casa de Garcia) si i-o publica in 55. Nu depaseste citeva sute de exemplare. Suparat Marquez promite ca nu va mai scrie niciodata.
Va trece prin infometare, mizerie, casa ii este distrusa. Prietenii il inscriu din nou la un concurs unde cartea The Evil Hour va lua premiul intii si va fi publicata la Madrid cenzurata de asta data de critici, ciuntita si fara stil, limba va fi spaniola literara. Garcia e distrus si fara sperantza.
Dupa nasterea celui de-al doilea copil, prietenii intervin din nou si-i publica banii lor (cu mari eforturi recupereaza cartea din casa unde a fost abandonata de Garcia): Colonelului nu-i scrie nimeni. Din nou criticii o distrug.
Garcia e dezamagit din nou. Apoi in 65 plecind in vacantza cu familia, ii vine inspiratia, se intoarce din drum si pentru 18 luni nu va iesi din casa .Va scrie: O sute de ani de singuratate. In timpul celor 18 luni nu iese din camera, prietenii vor avea din nou grija de familia lui. Cartea va apare in 67 si 10 000 de copii vor fi vindute in prima saptamina.
Garcia n-a stiut niciodata sa-si apere stilul sau cartile, dar a avut norocul unor prieteni care au crezut in el mai mult decit el insusi.


Multi scriitori amatori nu vor ajunge niciodata vreun Marquez sau Eminescu, si nici macar profesionisti. Voi prefera insa intotdeauna prietenul criticului. Pentru ca prietenul va avea la sfirsitul zilei sinceritatea unei prietenii (chiar fara lauri), in timp ce criticul va avea numai lingaii care ii doresc protectia si recunoasterea pe care altfel n-o pot avea.

Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

conchita spune:

Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece
Iar eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.

da, Eminescu si ma opresc aici cu recitatul. dar stiu o poveste superba despre "prietenia" sa, unica aproape, cu Titu Maiorescu, critic literar (metafizician si logician, dar nu ne intereseaza aspectul acesta acum). Maiorescu a fost singurul care l-a inteles profund pe Eminescu in ceea ce cu emfaza numesc unii acum 'spirit'. amandoi cautau principiul unic, forma estetica si logica in toate manifestarile creatiei umane. vorbeau aceeasi limba, pentru ca erau amandoi deosebit de instruiti, nu numai enciclopedic, ci si sistemic, daca vreti. nu Veronica Micle a fost muza reala a spiritului eminescian, nu saracia si boala au facut din el geniul pe care il iubim cu totii! fara Maiorescu, Eminescu ar fi murit anonim, indraznesc sa spun asta. i-a unit nu numai comuniunea de idei, ci si ura contemporanilor fata de asemenea spirite libere, luminate, cu trei pasi inaintea epocii lor in viziune, cel putin. e important sa spun ca , daca se potriveau in contemplatie, erau total opusi ca simple fiinte umane: Maiorescu era rece si distant, Eminescu era un rebel obraznic si inflacarat. s-au si dispretuit din cauza asta, s-au si certat, dar afinitatea speciala in planul ideilor a fost benefica in primul rand lui Eminescu. recomand tuturor spiritelor sensibile de demoazele volumul academiei in care este publicata toata opera jurnalistica eminesciana, dar luati un distonocalm inainte ca e vitriolanta rau, critica pana la fanatism si idealista pana la utopie. greu digerabila de 'formalisti'.

daca se vorbeste despre lingai cu atata pofta la topicul de fata, am un exemplu la indemana, e vorba despre Samson Bodnarescu, un obscur epigramist, snob si cameleonic, prost cat cuprinde, care intrase sub aripa lui Maiorescu tocmai pentru ca nu avea talent si voia sa profite de batranul maestru. Eminescu il dispretuia profund pe Bodnarescu si n-a pierdut ocazia sa o arate, in limbajul sau vulcanic. sa ii bagam in aceeasi oala? ar fi grotesc. sa vorbim despre critici ca despre rebuturile culturii? ar fi lipsit de minte, ca pot sa vin cu enshpe pagini de exemple in care mari artisti ar fi murit nerecunoscuti fara intuitia cultivata, generoasa si salvatoare a criticului. sa ne referim la "critic" fara sa consultam dictionarul inainte, atribuindu-i exclusiv conotatii negative...ar fi o dovada certa de ignoranta pe care un prieten adevarat ar trebui sa o sanctioneze cu onestitate. si sa primeasca si multumiri pentru asta.

Authority Zero

conchita spune:

p.s. Julie, scuze de off topic, intrebarea ta era clara: ce il face pe scriitor sa fie scriitor, nu ce rost are criticul pe lume si ce frustrari au unii fatza de el. data viitoare raspund la tema, promit. :)

Authority Zero

Julie spune:

Conchita, nu, discutia a intrat pe fagasul cel bun, chiar daca intrebarile mele initiale nu se refereau (din motive de omisiune cauzata de scurtcircuit la neuronii mei obositi :) la relatia dintre critic si scriitor.

Julie spune:

Andrada, binevenita povestea lui Marquez.
Exact asta il face pe un scriitor - Scriitor: faptul ca el continua sa scrie, avand constiinta scrisului, fara a se impiedica de un esec intr-o prima intalnire cu criticii.
Este Sandra Brown (de pilda) - Scriitor? Carti a vandut, slava Domnului, succes la public (un anumit public, dar numeros) are, presupun ca si o avere consistenta din productiile sale, insa criticii, indraznesc sa spun, o ignora.

Asa ca pana la urma, cine il face pe cel ce scrie - Scriitor: numarul de cititori/carti publicate si vandute, ori consacrarea data de faptul de a fi luat in seama intr-un fel sau altul de catre cerberii literelor, criticii?
Pana la urma criticii i-au dat lui Marquez Nobelul, nu faptul de a fi scris best-seller-uri.
J.