Lipsa Maestrului
Lipsa Maestrului | Autor: Andrada
De curind m-am intors dintr-o calatorie cu avionul impreuna cu fiul meu, si cum am o frica teribila de inaltime, incercam fel si fel de subterfugii ca el sa nu observe. Apoi m-am gindit la momentul in care oricum va afla, ca mamei ii poate fi frica, ca mama poate gresi, ca mama nu e zina, ca tata nu e Fat-Frumos. Spre ce se va intoarce fiul meu cind modelul din familie nu-i mai e de ajuns? Cind nu-i mai pot oferi eu raspunsuri? Si apoi ma gindeam la un articol de-a lui Plesu din Dilema despre lipsa modelelor in ziua de azi. Cum tinerii nu mai accepta pe oricine, sau oricum nu-i mai incinta modelul grecesc, cel al sfintilor patriarhi, al filozofilor cu "scoli" in camarute reci pe virf de munte, ori ce-i incinta pe parintii lor bunaoara.
Mai avem nevoie de modele? Le mai vedem daca le zarim? Mai accepta cineva pozitia?
Andrada
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
Raspunsuri
klavier spune:
nu stiu ce o sa faca ai nostri copii, dar stiu cum mi-am ales eu modelele.
parintii mi-or fi fost modele in subconstient, pe fata am avut mereu tendinta sa ii critic, fie ca meritau, fie nu. 
in adolescenta aveam pretentia camodelele mele sa fie perfect. daca nu se conformau, imi indepartam interesul dinspre ele.
acum am cativa oameni pe care ii admir enorm, le cunosc si defectele si asta mi-i face si mai dragi, pentru ca asta ii umanizeaza. ce admir sunt acele lucruri in care exceleaza.
nu te speria, copiii nostri nu trebuie sa ne vada perfecti. altfel dezamagirea va fi mare cand vor descoperi pe parcurs ca nu-i asa.
spune-i, eventual, ca iti e frica in avion si ca ai noroc ca il ai pe el sa te incurajeze si sa aiba grija de tine cum ai si tu de el in alte ocazii.
A.
Adriana + Adriana jr (2 ani si 7 luni) + Andrei (3 luni) + Dragos taticutzul
http://photos.yahoo.com/apaler
Kehleyr spune:
Eu nu cred ca un model trebuie sa fie perfect, pentru ca atunci automat stii ca n-o sa poti fi niciodata la fel ca modelul tau. Cred ca mai degraba trebuie sa iti arate ca are slabiciunile lui, face si el greseli, dar invata din ele si trece mai departe.
Si pentru mine au fost parintii mei modele, cel putin tata mi se parea perfect, acum ii vad si lipsurile, dar asta nu inseamna ca nu il mai apreciez inca pentru calitatile pe care le are.
Iar ca model personal, mai degraba am facut combinatii de diverse personaje literare. Mi-as fi dorit sa fiu puternica precum Scarlett, inteligenta si cu simtul umorului precum Lizzy Bennet, buna la suflet precum Monica din La Medeleni. Si modelele astea nu ti le ia nimeni.
ovidiu bufnila spune:
Excelenta aceasta deschidere!
Intr-adevar, ne confruntam cu un fenomen de o complexitate fara precedent! Suntem sub o avalansa de imagini care mai de care mai perverse! Imaginile isi schimba instructiunile de la un moment la celalalt! Matrix inlocuieste Razboiul Stelelor iar razboaiele locale devin respiratia de zi cu zi. Intr-o lume a razboaielor unde gasim eroii? Cum ne construim imaginea? E o constructie de profunzime? Cum ne raportam la propria noastra identitate?
Andrada,
Avem nevoie de modele!
Cu toata pretuirea,
Ovidiu Bufnila
owner
http://finance.groups.yahoo.com/group/forta_imaginii/
quote:
Initial creeata de Andrada
De curind m-am intors dintr-o calatorie cu avionul impreuna cu fiul meu, si cum am o frica teribila de inaltime, incercam fel si fel de subterfugii ca el sa nu observe. Apoi m-am gindit la momentul in care oricum va afla, ca mamei ii poate fi frica, ca mama poate gresi, ca mama nu e zina, ca tata nu e Fat-Frumos. Spre ce se va intoarce fiul meu cind modelul din familie nu-i mai e de ajuns? Cind nu-i mai pot oferi eu raspunsuri? Si apoi ma gindeam la un articol de-a lui Plesu din Dilema despre lipsa modelelor in ziua de azi. Cum tinerii nu mai accepta pe oricine, sau oricum nu-i mai incinta modelul grecesc, cel al sfintilor patriarhi, al filozofilor cu "scoli" in camarute reci pe virf de munte, ori ce-i incinta pe parintii lor bunaoara.
Mai avem nevoie de modele? Le mai vedem daca le zarim? Mai accepta cineva pozitia?
Andrada
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Buna ziua, Kehleyr
Ai mare dreptate. As inclina sa cred ca trebuie sa ne luam o distanta de precautie fata de un Model. E extrem de intereant modelul trivalent despre care vorbesti! Cred ca trebuie sa fii foarte curajoasa si insurgenta! Nu e usor sa construiesti o tendinta de imagine din trei modele diferite!
Cu toata pretuirea,
Ovidiu Bufnila
owner
http://finance.groups.yahoo.com/group/forta_imaginii/
quote:
Originally posted by Kehleyr
Eu nu cred ca un model trebuie sa fie perfect, pentru ca atunci automat stii ca n-o sa poti fi niciodata la fel ca modelul tau. Cred ca mai degraba trebuie sa iti arate ca are slabiciunile lui, face si el greseli, dar invata din ele si trece mai departe.
Si pentru mine au fost parintii mei modele, cel putin tata mi se parea perfect, acum ii vad si lipsurile, dar asta nu inseamna ca nu il mai apreciez inca pentru calitatile pe care le are.
Iar ca model personal, mai degraba am facut combinatii de diverse personaje literare. Mi-as fi dorit sa fiu puternica precum Scarlett, inteligenta si cu simtul umorului precum Lizzy Bennet, buna la suflet precum Monica din La Medeleni. Si modelele astea nu ti le ia nimeni.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
descintec spune:
quote:
Initial creeata de Andrada
Si apoi ma gindeam la un articol de-a lui Plesu din Dilema despre lipsa modelelor in ziua de azi.
Eu nu cred in lipsa modelelor. E clar ca exista un model al fiecarei varste, trepte de evolutie. Varsta in care parintii sunt pe piedestal. Apoi profesorii. Varsta modelelor care stralucesc. Educatia slefuieste, schimba valorile. Modelele spre care te orientezi vorbesc despre asipratiile noastre. Despre potentialul nostru, intr-o oarecare masura.
quote:
Cum tinerii nu mai accepta pe oricine, sau oricum nu-i mai incinta modelul grecesc, cel al sfintilor patriarhi, al filozofilor cu "scoli" in camarute reci pe virf de munte, ori ce-i incinta pe parintii lor bunaoara.
E drept ca Mutu si Blondy sunt modele pentru un numar mare de tineri. Dar sunt destui tineri inteligenti care aleg altceva. Suficienti, cred eu :)
quote:
Mai avem nevoie de modele? Le mai vedem daca le zarim? Mai accepta cineva pozitia?
Atata vreme cat oamenii tind sa devina, vor avea nevoie de modele. Nu cred insa ca cineva accepta sau nu aceasta pozitie. Adica, traieste astfel incat sa fie un model? Alege sa traiasca astfel?
D.
Llaura spune:
Nu ma pricep la modele, dar am vrut sa raspund aici pentru ca eu cred ca nu e asa important daca copilul vede ca mama nu e zana si tata nu e fat frumos...o vreme e mama zana (cum zice Creanga, face minuni, incheaga apa cu doua picioare de vaca), tata e fat frumos, apoi copilul creste si ii vede cum sunt ei si asta dupa parerea mea e foarte important. Intre mine si parintii mei distanta e de sute de ani parca (numai mama mai traieste). Eu sunt moderna si ma joc cu computere, vorbesc in engleza, instalez servere de internet, conduc masina, fara celular nu pot sa respir etc...parintii mei au fost cadre didactice la tara, tata nu stia ce inseamna plaja "Always connected", dar ruseste vorbea fluent, masina nu putea s-o bage si s-o scoata din garaj fara s-o loveasca, mama n-a condus niciodata etc etc etc...dar cu toti anii astia lumina distanta intre noi, parintii mei sunt modele pentru mine, modele de verticalitate, de alegeri, model in casnicie, model de aplicat educatie copiilor, model de cladit o familie, de transmis valorile copiilor, de reactionat in situatii imposibile, si de cate alte lucruri pe care nu le mai scriu ca-mi vine sa plang.
Andrada, e adevarat ca probabil curand n-o sa mai fii zana, dar ce conteaza, o fi tot restul, si in fond asta conteaza, sunt sigura ca si copilasul tau s-a prins deja ca zanele nu exista 
antoioana spune:
quote:
Initial creeata de Andrada
De curind m-am intors dintr-o calatorie cu avionul impreuna cu fiul meu, si cum am o frica teribila de inaltime, incercam fel si fel de subterfugii ca el sa nu observe. Apoi m-am gindit la momentul in care oricum va afla, ca mamei ii poate fi frica, ca mama poate gresi, ca mama nu e zina, ca tata nu e Fat-Frumos. Spre ce se va intoarce fiul meu cind modelul din familie nu-i mai e de ajuns? Cind nu-i mai pot oferi eu raspunsuri? Si apoi ma gindeam la un articol de-a lui Plesu din Dilema despre lipsa modelelor in ziua de azi. Cum tinerii nu mai accepta pe oricine, sau oricum nu-i mai incinta modelul grecesc, cel al sfintilor patriarhi, al filozofilor cu "scoli" in camarute reci pe virf de munte, ori ce-i incinta pe parintii lor bunaoara.
Mai avem nevoie de modele? Le mai vedem daca le zarim? Mai accepta cineva pozitia?
Andrada
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
Andrada, suntem oameni, nu? Imperfecti, dar cu dorinta de a ajunge mai sus. (Vorbesc de oameni, nu de bipede cu acelasi nume :). Nu putem renunta la modele. Atata timp cat vom vrea ceva, vom vrea si sa fim ca cineva. Mi se pare foarte buna intrebarea ta: le vom vedea daca le zarim? Eu cred ca ne intoarcem spre vesnica alegere bun-rau si-atunci trebuie sa dam o definitie modelului. Ce este un model? Ceva bun mai ales din punct de vedere etic?
Ne plimbam ieri cu totii prin parc si la un moment dat ne-am intalnit cu o...omida. Mare, maro cu negru, tare grabita. Mie mi s-a zbarlit parul instantaneu fiindca nu suport nici un soi de taratoare. Brrr! Si totusi am stat acolo, incordata ca un arc si cu greatza urland in mine, in timp ce Florin (sotul meu)si Ioana se jucau cu omida. Era frumoasa. N-am putut sa nu admit asta. Si deodata m-am gandit la tine, la cum zburai cu avionul si nu vroiai sa ti se vada spaima. Te-am inteles atat de bine! Ai facut bine ca ai ascuns-o. Parerea mea. Copiii nostri au si vor avea propriile lor spaime, nu trebuie sa mai mosteneasca de la noi. Ca va afla intr-o zi ca tie ti-e frica? Asta-i altceva si absolut normal.
La modul concret, cand merg cu Ioana prin magazine, spre exemplu,incerc sa o fac sa aleaga , nu numai sa culeaga orice ii cade in mana. Nu este usor fiindca vreau sa fac asta doar asa, tangential, ca sa-i las si libertatea propriei placeri ...si uite asa, sper sa si vada printre ce zareste.
Numai bine.
anto
Andrada spune:
Multumesc fetele, , ati inteles ce vroiam sa spun (exprimare de inginer!) ca mai mult decit momentul in care afla ca mamei ii e frica e cel in care trebuie sa-i spun ca daca vrea poate ajunge ce si unde si-a propus. Si cum stiu eu asta, cind o amarita frica de avion ma impiedica sa vad frumusetzea alpilor cu el? Momentul in care incerc sa-l faca sa creada in el, mai mult decit am crezut eu in mine. Sa-i spun ca asta e calea cea buna fara a o urma eu insami..
A
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
Andrada spune:
Multumesc fetele, , ati inteles ce vroiam sa spun (exprimare de inginer!) ca mai mult decit momentul in care afla ca mamei ii e frica e cel in care trebuie sa-i spun ca daca vrea poate ajunge ce si unde si-a propus. Si cum stiu eu asta, cind o amarita frica de avion ma impiedica sa vad frumusetzea alpilor cu el? Momentul in care incerc sa-l faca sa creada in el, mai mult decit am crezut eu in mine. Sa-i spun ca asta e calea cea buna fara a o urma eu insami..
A
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
conchita spune:
quote:
Originally posted by Andrada
Sa-i spun ca asta e calea cea buna fara a o urma eu insami..
Andrada, poate ca ar trebui sa ii spui asta cu niste amendamente: ca fiecare are limite, inclusiv Mami lui, dar depinde de fiecare daca vrea sa si le depaseasca, uneori prin forta proprie, alteori cu ajutorul celorlalti...dar ca exista situatii in care dai dovada de mare curaj chiar si numai acceptandu-ti propriile limite. lumea nu e perfecta si tocmai in imperfectiunea asta sta toata frumusetea ei. pornind de aici, poti sa dezvolti ideea cu exemple de generozitate, in care oameni mai puternici ii ajuta pe cei mai slabi nu neaparat sa isi depaseasca limitele, dar sa si le accepte mai usor(persoanele handicapate, de pilda, sau actiunile de caritate, voluntariatul in sprijinul persoanelor defavorizate). sa zicem ca ai admite fata de el frica asta de avion, intr-o buna zi, ai putea sa ii ceri ajutorul cand va putea sa ti-l ofere. ceva de genul "fiule, povesteste-mi ceva dragut de la gradinita/spune-mi povestea ta preferata/hai sa jucam nu stiu ce/etc si fa-o pe Mami sa uite ca suntem in avion, stii ca am o problema cu asta". si explicandu-i ca uite, desi ti-e frica, treci peste asta pentru ca il iubesti foooaaaarte tare, il vei invata in felul asta si despre motivatiile pozitive cand incerci sa lupti cu obstacolele. cred eu ca asta e important, nu sa ne dovedim infailibili, invincibili, eroi cu alte cuvinte, fata de copiii nostri, ci sa le devenim firesc modele, dandu-le prin fapte lectii de bunatate, generozitate, dragoste, curaj al inimii si al mintii...in fine, zic si io. :)