un mic dictator!! - teribila varsta de 2 ani
Raspunsuri - Pagina 8
palmyrah2002 spune:
Multumesc mult Mirunda!!
Problema a inceput cind noi am facut curatenie in casa.De la 1 an si pina la 1 an si jumate Mihnea a dormit singur in patutul lui,in camera lui.Cind am inceput curatenia(varuit,etc,)din cauza prafului l-am tot mutat cind la maica-mea peste drum, cind acasa.Apoi o vreme nu am avut decit 1 pat,al nostru in care dormeam toti trei .Una peste alta curatenia si cumpararea altui patut in care sa incapa a durat vreo 6 luni,destul de mult pentru nazdravanul nostru care a "prins dragoste de cama tati=adica de camera lui tati(camera lui mami e baia
).Dupa ce i-am cumparat pat,am inceput cu povestile despre baietelul care doarme frumos in camera lui,alaturi de jucariile sale si Tweety de pe pereti(asta de vreo 3 luni)si in fiecare seara ritualul a fost cam asa:spalat,baut laptic (in pat cu mami si tati)apoi spus noapte buna si mami merge cu el in camera.Sint si nopti in care doarme bine mersi acolo,sint si nopti in care se trezeste de citeva ori si vrea cu penuca in "cama tati".Eu incerc sa-l fac sa ramina la locusorul lui,de multe ori merge,dar de cele mai multe ori nu,asa incit tup-tup il iau la noi in pat,unde adoarme instantaneu...astept ceva timp si il mut inapoi la el in pat.Stau si aici citeva minute10-15 pina sint sigura ca doarme si dau sa plec...supriza...Mihnea:mami,dino a mine(mami vino la mine)si se ridica in funduletz,sa-mi faca loc linga el si stau acolo pina in sfirsit adoarme.Oricum rabdarea nu mi-am pierdut-o si vreau sa spun ca acum a si inceput sa ceara la culcare:a cama mea-adica in camera lui,desi de multe ori "intinde halvitza"purtindu-ma de doua trei ori intr-o camera in alta.Eu trag speranta ca se va obisnui la el in pat cit de curind
.Referitor la somnul de prinz,e cam aiurea pentru ca eu sint la serviciu,iar pe mama mea o prosteste usor.De cele mai multe ori nu mai reuseste sa-l adoarma orice ar incerca.Acum de cind sta tati cu el,il foieste de-l nauceste(eu sint "de serviciu" simbata si duminica)adica sta la el in brate si asculta IRIS cam jumate de ora pina adoarme.Am incercat la prinz sa stam amindoi linga el,dar il apuca distractia,tras de nas,de par,orice altceva in afara de somn si daca nu doarme cind trebuie e jale cu el...
Sint de acord ca mare parte din vina am avut-o si noi,cu adormitul in brate,dar dorind sa-i fac un anume program ,am incalcat anume reguli si pentru asta acum platim!
Cristina si Mihnea
iileana spune:
quote:
Originally posted by Mirunda
Si inca ceva: cineva zicea aici ca e o etapa, si trece...hmmm,,, si da si nu...depinde enorm de mult ce faceti voi in aceasta etapa. Daca acum copii nu invata sa aiba LIMITE, daca nu li se pun GRANITE si nu li se impun REGULi, (toate astea cu cap, suflet, si multa, multa dragoste) atunci sigur ca odata, candva, nu se vor mai tanti pe jos, in schimb vor avea altele, si mai dureroase
Da, recunosc, eu am zis asta.
Dar, crede-ma, chiar asa mi s-a intimplat. Pe masura ce copilul creste, cistiga abilitati, experienta, minte, si multe din isteriile de la 1 an jumate- 2 nu mai sint de actualitate.
Pe vremuri, fiu-miu exploda de nervi nu numai cind ii refuzam eu ceva, ci si cind incerca sa faca ceva si nu reusea, fie din pricina ca nu era indeajuns de abil, fie ca era vorba de chestii pe care "legile fizicii nu le permit", sau pur si simplu nu reusea sa se faca inteles.
Mi se pare o cruzime sa fii din cale afara de autoritar in asemenea imprejurari, ei sint sincer frustrati in acele momente si nu se isterizeaza doar ca sa ne enerveze pe noi. Pur si simplu e vorba de micile esecuri in demersul lor de cunoastere a lumii.
Acum (la 2 ani + 8 luni) deja vorbeste suficient de bine ca sa inteleg exact ce doreste, pricepe si el multe din explicatiile primite, s-a prins ca un obiect mare nu intra intr-o cutie f. mica, reuseste sa minuiasca tot soiul de instrumente, e mult mai indeminatic. In plus, viata lui s-a imbogatit cu o multime de cunostinte, experiente, i s-au deschis nenumarate "universuri".
E deja un omulet cu care discut, adesea, cum as face-o si cu un prieten, glumim, "ne ridem". Asta vroiam sa zic eu prin "etapa care trece". Iar "perioada negativismului" e suficient de bine descrisa si justificata de psihologi, nu mai repet eu aici ce-am citit prin carti. E un pas esential pentru dezvoltarea lor.
Sfaturile tale sint excelente.
. Unele le-am aplicat si eu, asa, instinctiv, altele mi se par potrivite pentru copii mai mari. La virste mici la noi au functionat: luarea in brate si plecarea imediata din locul unde incepuse isteria, distragerea atentiei, umorul, oferirea de alternative interesante, luatul "cu binisorul" (exemplu: daca pina atunci ii puteam spune "hai sa ne spalam pe miini", la doi ani nu mai riscam o asemenea gafa, s-ar fi soldat cu un NU categoric din partea lui, asa ca, vorbind despre altceva, ne trezeam, ca sa vezi, tocmai la baie, unde ne spalam miinile trancanind despre una -alta - sfat de aur al Dr-ului Spock). Si, sigur, un NU ferm si fara mila atunci cind era strict necesar.
Sigur ca e necesara fermitatea si disciplina, cit si cum poate fiecare parinte. Eu una, generatie aprox. 70 cum zici, nu am fost crescuta cu interdictii si asprime, nu am fost "atinsa" de parinti absolut niciodata (nu imi amintesc decit de palma primita de la tata cind aveam 22 de ani - dar asta e altceva), si am iesit un adult destul de normal si echilibrat, zic eu. Si, totusi, toata copilaria si adolescenta am fost convinsa ca eu o sa ma pricep sa-mi cresc copiii mult mai bine ca ai mei parinti. E, si acum la treaba! Sa vedem daca si pot...
mitub spune:
Dragele mele,
Vad ca aveti de-a furca rau de tot cu puii vostri. Eu nu ma pot plange decat de o energie debordanta din partea Mirunei, insa este destul de ascultatoare.
In cartile despre cum sa cresti un copil, scrie ceva de genul urmator: Aveti grija, copiilor trebuie sa le impuneti anumite limite, este varsta la care ei isi exploreaza limitele si isi "incearca" parintii sa vada cat de departe pot merge. Cu cat sunteti mai indulgenti, cu atat el va incerca mai mult, sa ajunga mai departe. In plus, daca nu i se interzice nimic, copilul este confuz, nu stie incotro sa o ia...
Acum nu stiu ce sa zic, si noi am trecut prin momente de rasfat excesiv, dar am constatat ca in multe situatii ce zice la carte este adevarat. Adica sunt zile cand face aceleasi fite la toata lumea pe care o prinde sa stea cu ea, mami, tati, tanti si eventual buni. Daca toti raspund cu aceeasi moneda, se prinde ca e prea mult si eventual mai revine cu pb respectiva peste cateva saptamani.
Si noi avem chestia cu mancarea la raionul de mezeluri, si se mai tot uita la ce as putea sa-i iau de la dulciuri sau suculete, chestii de astea....plus jucarii din parc de fiecare data etc, etc, etc.
Bafta multa si rabdare tuturor parintilor,
Boga
iileana spune:
Inca ceva: cind e deja mai marisor, pe la 2 ani jumatate, incep sa functioneze o sumedenie de alte metode, de exemplu:
- circul cu spalatul pe dinti a incetat in momentul in care l-a vazut pe Catelul Curaj cel trist si roz de pe Cartoon Network. M-a intrebat ce-i cu gaurile alea imense din dintii lui, i-am explicat, si de-atunci i se pare normal sa fie spalat pe dinti.
- nu vrea sa stea la taiat unghiile? Bun, atunci o sa i le tai lui Tata! Ceea ce am si facut (prefacut). Reactia copilului? "Nu, nu, nu, lui Tudor sa-i taie Mama unghiile, nu lui Tata!". Final fericit, unghii taiate.
- vrea in brate cind am iesit din magazin? Bine, ii spun, ti-am cumparat ce ti-ai dorit (un suc Teddi sau biscuiti, ceva ce probabil as fi cumparat oricum, ca a mai primit si refuzuri la dropsuri sau alte cele), acuma plasa e grea, dar daca insisti sa vrei in brate lasam sucul la primul cos de gunoi si atunci plasa o sa fie usoara si o sa te pot duce si pe tine! Functioneaza 100 %! E trist, dar merge pe picioarele lui.
Astea sint trucuri care la un copil mai mic nu merg, ca nu e capabil sa inteleaga. Se cheama ca am schimbat etapa? Eu zic ca da.
Marina spune:
Iileana merg si la copii mai mici daca stii cum sa-i iei. Noi am inregistrat 2 victorii (sper sa ne tina ) la capitolul spalat pe dinti si unghiutze...
Dintisorii i-am spalat temeinic de la primul colt impreuna cu tati si acum ne spalam tot impreuna...cand zic hai la spalat pe dinti, lasa totul pleaca la baie si intinde dintii...
cu unghiutele la fel...intotdeauna s-a pus problema ia sa se faca mami frumoasa si sa-si taie unghiile...cum curiozitatea e mare a intins si d-ra manutza si acum cum ma vede cu foarfeca (forfecutza cum se scrie mey?)vine si intinde si ea mana sa i le tai!![]()
iileana spune:
Marina,
, tot respectul si felicitari.
Noi am cam avut de furca la capitolele astea,
, exemplul meu personal n-a contat nici cit o ceapa degerata...
Ileana
P.S. Si cind o sa te dai cu oja ce-o sa se intimple?
Ca fiu-miu inca nu pricepe de ce nu are voie sa se dea si el cu pudra si cu ruj...
alinaluchian spune:
Dragi Mamici,
Citesc cu mare interes tot ce scrieti pe-aici, atunci cind apuc. Azi, am gasit si ragazul sa va scriu citeva rinduri.
Vreau sa impartasesc cu voi idei din cartea psihanalistei franceze Francoise Dolto " Cind apare copilul - O psihanalista da sfaturi parintilor". Pentru mine, aceasta carte este ca o "biblie" de educatie. Am citit-o inainte de a o naste pe Ioana, insa o recitesc acum, cu mai mult interes si imi dau seama ca inteleg mai bine imbinind teroia cu practica. Ceea ce imi place este ideea de baza pe care o are autoarea, si anume, ca fiecare pui de om, este de la nastere o fiinta din si pentru limbaj si ca multe din problemele pe care le are isi gasesc rezolvarea favorabila dezvoltarii sale daca ii sunt explicate. Citind-o pe Francois Dolto, am reusit sa ma autoeduc si ea m-a convins ca, defapt, copilul meu ma invata sa fiu mama. Va recomand cu caldura aceasta carte si va redau mai jos un scurt fragment:
Un copil "elastic", vreau sa spun care se misca si la care gustul, atentia auditiva, sunetele produse si expresia fetei se schimba mereu;un copil care apuca lucrurile, le arunca, le pipaie, le misca de la locul lor si toate acestea in functie de propriile lui nevoi; un copil; un copil care, pe masura ce creste, face, jucindu-se, lucruri pe care le vede la altii dar si inventeaza lucruri noi; care isi satisface singur nevoile corpului, maninca cind ii e foame, isi face toaleta de placere, stie sa se joace singur, dar ii place mai mult sa se joace cu alti copiide virsta lui; care se simte in siguranta facind toate acestea, cu o mama vigilenta dar nu angoasata, nici prea indulgenta, nici prea severa, o mama care nu e sclava copilului ei si care nu face din el un ursulet, o papusa sau un catel cuminte, o mama pe care sa o vada rizind, sa o auda cintind, pe care sa o simta fericita si in prezenta altor persoane decit a lui, fara sa-l neglijeze, dar nici sa ceara mai mult de la el cind e impreuna cu altcineva - iata un copil cuminte si perfect sanatos. Un copil fericit, care se simte bine in pielea lui, care se dezvolta asa cum trebuie el sa se dezvolte, cu particularitatile ce-i vor fi respectate.
Relatia cu ceilalti, cu fiintele vii, cu animalele, cu plantele, cu elementele, cu lucrurile si cuvintele spuse in legatura cu toate acestea, fac dintr-un copil o fiinta pentru comunicare, capabila sa aiba, sa faca, sa ia si sa dea, sa stie sa inventeze: o fiinta umana care, de la o zi la alta, devine o mica persoana placuta, in prezenta careia te simti bine, si asta se intimpla cu adevarat in jur de treizeci de luni.
Copilul are inca multe lucruri de invatat inainte de trei ani, pentru a fi in siguranta peste tot, pentru a se putea adapta la disciplina impusa de gradinita fara sa-si piarda din vioiciune, mergind cu placere la gradinita si descoperind acolo, cu bucurie, activitati noi.
Va invata ca are un nume - si de ce tocmai acela? - un sex si ce va fi cind va fi mare, al cui fiu sau fiica este si ce inseamna asta; isi va invata adresa, numele strazilor, drumul pentru a merge la scoala. Apoi, va afla ca nu ai tot ce vrei, ca nu iei ce nu ti se da si ca totul trebuie platit; ca trebuie sa stii sa te aperi, sa nu faci rau intentionat, iar pe strada sa fii prudent; pe scurt, va invata tot ce-i va putea da siguranta in societate si ii va inlesni dobindirea unor deprinderi noi in fiecare zi, pentru a cistiga cit mai multa autonomie si va avea relatii bunecu ceilalti, dintre care isi va alege preferatii si isi va face prieteni. Si ceilalti exista si trebuie sa traiesti alaturi de ei.
Iata o concluzie ampla pentru care va multumesc in numele copiilor si al parintilor lor ... Deci, intr-un cuvint, nu exista norme !
Nu. Exista in schimb ordinea data de natura pe care dragostea parinteasca si educatia o folosesc, o dezvolta sau nu si care nu trebuie, in nici un fel, perturbata.
Ei ? Cred ca va regasiti copilasii in aceasta descriere, nu ? Asadar, suntem niste mamici fericite pentru ca avem niste copilasi fericiti.
Din pacate, cartea nu-i a mea ci a unei prietene. Am cautat s-o cumpar si am constatat ca nu se mai editeaza. E aparuta la editura HUMANITAS in 1994. Probabil ca o voi scana, pentru ca vreau sa o am, sa o pot reciti din cind in cind.
Draga Mirunda, imi place mult ce-ai scris. Mi-ai lasat impresia ca esti pe aceeasi lungime de unda cu Dolto.
Va pup
si va doresc multa rabdare si intelegere pentru dragalasii vostri.


Cu mult drag,
Alina
"Cand nu mai suntem copii, am murit de mult." Constantin Brancusi
iileana spune:
quote:
Originally posted by alinaluchian
cartea psihanalistei franceze Francois Dolto " Cind apare copilul - O psihanalista da sfaturi parintilor". Pentru mine, aceasta carte este ca o "biblie" de educatie.
"Cand nu mai suntem copii, am murit de mult." Constantin Brancusi
Alina, idem. Cartea e extraordinara. E scrisa mai demult, dar are un bun simt incredibil, e surprinzator de "proaspata" ca mentalitate si nu exagerez cind spun ca mi-a ridicat un "val" de pe ochi si m-a ajutat sa pricep situatii care mi se pareau de neinteles.
Tot asa, am citit-o cu mult inainte de a avea copilul iar acum o recitesc periodic si mi-e de mare folos.
ochinegri spune:
quote:
Originally posted by alinaluchian
cartea psihanalistei franceze Francois Dolto " Cind apare copilul - O psihanalista da sfaturi parintilor". Pentru mine, aceasta carte este ca o "biblie" de educatie.
Se gaseste in librarii cartea ?
Lili
Mirunda spune:
Alina, ma flatezi si zau ca nu merit....

Interesant ce zice psihanalista pe care ai citat-o, mie ce mai mult mi-a placut:
"Copilul are inca multe lucruri de invatat inainte de trei ani, pentru a fi in siguranta peste tot, pentru a se putea adapta la disciplina impusa de gradinita fara sa-si piarda din vioiciune, mergind cu placere la gradinita si descoperind acolo, cu bucurie, activitati noi."
Si eu cred ca intre 1 si 3 ani avem ENORM de mult da facut pentru puiuitii nostrii, si ceeace a zis Anda (Carina):
“E normal, insa, cred eu ca fiecare copil sa aiba revoltele lui, mai important insa este ca noi sa stim sa reducem revoltele astea nu sa le lasam ca poate trec de la sine.”
Pentru ca ma-a incins la discutie cu voi, m-am apucat si-am rascolit prin biblioteca mea dupa cartea lui Dr. Spock, care a stiut mult mai bine sa imbrace in cuvinte ceeace vreau sa va spun eu aici:
“Modul in care sentimentele de vinovatie ale parintilor duc la probleme de disciplina ale copiilor.......Parintii sunt inclinati sa ceara prea putin de la copil si prea mult de la ei insisi. Prea des ei incearca sa fie rabdatori si calmi, cand in realitate capacitatea lor de a suporta este epuizata iar copilul le scapa de fapt din mana si are nevoie de o corectie. Alteori, parintii sunt ezitaniti cand copilul are nevoie sa fie tratat cu fermitate.
Copilul , la fel ca un adult, isi da seama atunci cand exagereaza cu obraznicia si impertinenta, chiar daca parintii inchid ochii la aceasta. Se va simti vinovat in interiorul sufletului si va dori sa fie oprit, ca si cum ar spune ”cat de urat trebuie sa ma port ca sa ma opreasca cineva?” Cateodata comportamentul devine atat de provocator incat temperamentul parintilor explodeaza si ei cearta cu furie copii sau ii pedepsesc, restabilind astfel pacea. Dar necazul este ca parintii se simt mult prea vinovati si rusinati ca si-au pierdut rabdarea si i-a scos din sarite copilul. Asa ca in loc sa lase lucrurile in pace , incearca sa recompenseze intr-un anumit fel fel copilul pentru faptul ca a fost certat............
Putem fi in acelasi timp ferm si prietenos. Copilul trebuie sa simta ca mama si tatal lui, oricat de agreabili, au drepturile lor, stiu cum sa fie fermi si nu-i vor permite sa fie obraznic sau nerational. Copilul isi iubeste mai mult parintii daca se comporta astfel. Este de la inceput educat sa se inteleaga in mod rezonabil cu alti oameni. Copii rasfatati nu sunt niste fiinte fericite nici chiar in propria familie, iar atunci cand ies in lume (indiferent daca la varsta de 2,4, sau 6 ani) ii asteapta un soc foarte neplacut. Vor descoperi ca nimeni nu este dispus sa ii bage in seama si ca de fapt lumea ii displace pentru egoismul lor..........”
Mirunda
"Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".
