Intre zambet si suspin
Raspunsuri - Pagina 8
Arhistefy spune:
In trecerea grabita in lumea catre veci
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind,
Fa-ti timp sa vezi cu mila sa le alini trecind,
Fa-ti timp pentru adevaruri si adinciri in vis,
Fa-ti timp pentru cintare cu sufletul deschis,
Fa-ti timp sa vezi padurea,s-asculti lang-un izvor,
Fa-ti timp s-auzi ce-ti spune o floare,un cocor,
Fa-ti timp s-astepti din urma cand mergi cu slabanogi,
Fa-ti timp,pe-un munte,seara,stand singur sa te rogi,
Fa-ti timp sa stai cu mama si tatal tau batrani,
Fa-ti timp sa stai aproape de cei iubiti,voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei in slujba lui Hristos,
Fa-ti timp sa gusti frumusetea din tot ce e curat,
Fa-ti timp caci esti de taine si lumi inconjurat.
Fa-ti timp de rugaciune,de post,de meditari,
Fa-ti timp de cercetare,de frati si de-adunari,
Fa-ti timp si-aduna zilnic din toate cate-un pic,
Fa-ti timp,caci viata trece si cand nu faci nimic!
Fa-ti timp langa Cuvantul lui Dumnezeu sa stai,
Fa-ti timp....caci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fa-ti timps-asculti la toate,din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa-i dai vietii si mortii pret.
Fa-ti timp acum,ca-n urma zadarnic plangi,
Comoara risipita a vietii,n-o mai strangi.
Cu drag,
Mihaela
rachel owen spune:
Arhistefy
Mai vremmm
rachel owen spune:
ACEL CUVANT SUBLIM, NUMIT „FERICIRE”
Chiar daca ferestrele ce se deschid spre fericire sunt fluturi albi ce zboara in necuprinsul neant, si linistea adancului memorator de ganduri omenesti este spulberata de grele deziluzii… si totusi, eu voi iubi in continuare aceeasi speranta fierbinte care-mi umple de bucurie tainuita, adancile si voluptoasele clipe de singuratate.
Albastra floare de Nu-ma-uita este langa sufletul meu si da un parfum deosebit batailor inimii si o savoare necunoscuta gandurilor mele de fericire.
Poate ca DA… fericirea nu exista decat pentru cei carora le este harazita prin drepturi adanci intarite – DAR – eu o voi cauta mereu; toata puterea vointei si a gandurilor mele o pun in slujba acestei sfinte iluzii – elixirul fericirii!
Si chiar daca ea ar dura doar o clipa – pentru o clipa de fericire as cauta toata viata!
As cauta in necuprinsul cerului senin, in frumusetea sublima, dar atat de complex ravasita si sublim cantarita a apusurilor si rasariturilor de soare. As cauta in primavara frumusetii si in… frumusetea primaverii!
Vai cauta in florile da mar si in parfumul florilor de crin, in bunatate si evlavie, in bucurie, satisfactii si… fericire!
Si acolo o voi gasi!!!
Sufletul meu nu tine seama de bariere, este ca pasarea ce zboara, traieste, se zbuciuma si, chiar daca moare intr-un tarziu, urmele aripilor ei violete – elixir al tineretii – vor ramane pe cerul albastru, sper, ca si sufletul meu de senin, in aceste momente…
(29.05,1993)
nanatigru spune:
Frumos mai scrii,mi-au dat lacrimile.
"CAUTA IN VIATA SA TE PORTI ASTFEL INCAT SA POTI IERTA PE TOTI,FARA SA AI NEVOIE DE IERTAREA NIMANUI".
rachel owen spune:
SCRISOAREA LUNII (noiembrie 1995)
„Dragele mele,
Ma numesc Ruxandra D, am 22 de ani, sunt studenta la Facultatea de Stiinte Economice din C, si SUNT CONDAMNATA LA MOARTE.
Nu as vrea sa intristez pe nimeni cu scrisoarea mea si nici sa starnesc mila cuiva, eu sunt doar realista: sunt bolnava de leucemie. Nu sunt prima si nici ultima femeie din lumea asta care va cadea secerata de aceasta boala. Daca as fi aflat acum un an ca o sa-mi inchei atat de tanara conturile cu lumea, poate ca as fi ras, in nici un caz nu as fi crezut ca mi se poate intampla tocmai MIE!
Oricum, dragele mele prietene, scopul scisorii mele este altul. As vrea sa povestesc putin din scurta mea viata, cat am fost de fericita si cat de mult ma bucur ca am reusit sa fac totusi ceva, sa nu ma irosesc degeaba.
Am avut o copilarie fericita, cu doi parinti care m-au adorat din prima clipa. Poate ca am fost totusi prea rasfatata, fiind singurul copil, dar acest lucru nu m-a transformat intr-o fata egoista si lipsita de scrupule. Am avut foarte multi prieteni, inca de cand eram la gradinita, pentru ca sunt o fire foarte deschisa, vesela si lipsita de resentimente. Acestor prieteni le-am oferit, la randul meu, tot sufletul, spijinindu-i de fiecare data fara sa stau prea mult pe ganduri.
Viata a fost cu mine foate blanda, mi-a oferit tot ceea ce si-ar dori orice om: prieteni, siguranta materiala, iubire, caldura, absolut totul. Cateodata ma gandesc ca ce e prea mult strica, iar acum vrea sa-mi ia totul inapoi, dar eu n-am gresit cu nimic, n-am facut rau nimanui, mi-am vazut mereu de treburile mele. Cu toate acestea sa n-aveti impresia ca n-am plans niciodata, ca n-am fost dezamagita sau ca n-am avut si eu parte de dureri. Am avut, dar am stiut sa trec peste ele zambind si sperand. Optimismul a fost pentru mine ca aerul pe care-l respir.
La 17 ani m-am imprietenit cu un coleg de clasa, un baiat extraordinar pe care-l iubesc extraordinar de mult si care ma iubeste, la randul lui, foarte mult. El a fost ultimul care a aflat de boala mea, eu n-as fi vrut sa stie, de fapt, pana cand n-ar mai fi fost nimic de facut, dar m-am gandit, in cele din urma, ca n-ar fi fost corect fata de el. El trebuie sa-si continuie viata, fara mine, chiar daca –acum- nu poate accepta realitatea. Am incercat pe toate caile posibile sa rup relatia cu el, cu toate ca va imaginati cat de greu mi-a fost, dar nu a vrut, dorinta lui e sa fie langa mine pana in ultima clipa.
Va spun foarte sincer, de patru luni de cand am aflat, incerc sa par foarte detasata, sa zambesc, sa glumesc, sa iau lucrurile exact asa cum sunt, dar oamenii de langa mine nu ma lasa: parintii mei plang aproape permanent, Laurentiu (prietenul meu) ma menajeaza cat poate de mult, se forteaza sa rada, dar nu reuseste; prietenele mele ma suna, de 5-6 ori pe zi, sa ma intrebe cum ma simt; iar la restanta de la facultate pe care am avut-o acum, in toamna (si la care m-am dus), colegii mei se uitau intrebatori la mine, de parca si-ar fi zis ce mai caut acolo.
As vrea sa ma intelegeti, vreau sa lupt pana in ultima clipa, vreau sa traiesc pana in ultima clipa, nu sa stau sa-mi plang de mila si sa scriu scrisori de adio! Singurul lucru pe care il regret este ca nu o sa mai am timp pentru a-mi intemeia o familie. Iubesc enorm copiii si mi-as fi dorit sa am trei, dar daca nu se poate, ma multumesc cu cei ai vecinilor pe care-i rasfat cat e ziua de lunga.
Vreau sa va spun, totusi, ca in prima luna, dupa ce am aflat, ma gandeam de o suta de ori pe zi sa ma sinucid. Ar fi fost mai simplu, decat sa sufar. Deocamdata ma simt bine: in afara faptului ca urmez un tratament destul de complicat si ma simt mereu putin obosita, sunt la fel ca ceilalti. Insa gandul sinuciderii mi-a disparut treptat, am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea si mi-am dat seama de inutilitatea acestui gest. Ce sens ar fi avut sa-mi scurtez viata si asa destul de scurta?!
Voi va dati seama, dragele mele fete nefericite din dragoste, de ce va lipsiti daca va sinucideti? Cat de mici sunt necazurile voastre fata de o soarta cruda?
Un iubit va paraseste! Ati ramas insarcinate! Sotul e alcoolic! Parintii nu va inteleg! Dar aveti TOATA VIATA inainte! Este unicul dar de care nu aveti dreptul sa va lipsiti. Sunt necazuri trecatoare pe care, cu zambetul pe buze si cu tarie, puteti sa le depasiti!
Credeti-ma, citesc in reviste despre asemenea cazuri si ma ingrozesc. Cum e posibil?
Cum e posibil sa-ti refuzi singur dreptul la viata? Nu va lasati asa de usor doborate, luptati cu incertitudinea, cu raul, cu egoismul, cu grijile, cu nehotararea, cu stressul zilnic si incercati sa iesiti invingatoare. Zambiti, glumiti, fiti naturale, faceti-va prieteni si uitati de griji. Nu va aruncati cu bratele deschise in orice relatie, incercati-i sufletul intai. In ciuda a tot ce se spune, sa stiti ca mai exista si baieti buni, cu sufletul curat, dar totul este sa aveti rabdare sa-i gasiti. Si nu mai incercati sa cautati un Fat-Frumos calare pe un cal alb, pentru ca nu veti gasi niciodata. Sa nu va orbeasca stralucirea unui barbat, pentru ca de cele mai multe ori sub aspectul lucitor se afla o nulitate, un om de doi bani. Fiti mai selective, apreciati-va pe voi la justa valoare si nu va gasiti tot soiul de defecte.
Bucurati-va de fiecare rasarit de soare, de fiecare zi si de fiecare apus, gandindu-va ca incepe o noua zi. Si chiar daca nu e la fel de insorita ca ziua precedenta, ganditi-va ca nimic nu e vesnic.
Si inca un lucru as vrea sa va spun: bizuiti-va pe voi insiva, judecati singure si nu intrati in panica atunci cand totul se intuneca in jurul vostru. Un sfat din partea cuiva din afara e foarte bun, dar ganditi-va si la voi, nu-l aplicati pur si simplu pentru ca vi l-a dat cineva. Vedeti ce implicatii ar avea asupra psihicului vostru, pentru ca in cinci situatii similare, de la cinci oameni deosebiti, solutiile pot fi diferite.
As vrea sa va pot scrie mai multe, dar imi este destul de greu, nu-mi dau seama ce drept mai am eu sa dau sfaturi despre viata.
Este prima oara cand va scriu si cred ca si ultima, dar mi-ar placea sa stiu daca aceste cuvinte ale mele au avut vreun efect, daca am reusit sa patrund in inima, sufletul si mintea voastra ca sa va sadesc un stop de optimism si de dragoste de viata.
Va doresc tot binele din lume, iar dorintele voastre as vrea sa cred ca vor deveni realitate. Sper ca maine sa triti intr-o lume mai buna, fara suferinte, fara durere, fara rautate, fara boli, intr-o lume plina de dragoste si de intelegere.
Va pup si va imbratisez cu dragoste si promit sa plec din lumea asta tot cu zambetul pe buze, la fel cum am fost pana acum!”
adolescenta mamica spune:
DUREREA MEA ESTE ASCUNSA
Parul imi e mangaiat,
cu grija,
cu tandrete,
linistitor,
de un insusi inger,
Dar de ce
Doamne,
sa ie tocmai cel al mortii?
>>>>>>>>::::::::>>>>>>>>>>>>:::::::::::
PENTRU DRAGOSTE E NEVOIE DE DOI
Inima sa inchegat,disperata,in piept.
Urlet mijeste,in sus,drept.
De ce-ai murit, iubire blestemata?
Unde te-ai dus,prefrumos print?
Oare nu stii,fantoma parfumata,
ca pentru dragoste e nevoie de doi,
ca pentru fericire era nevoie doar de noi?
""""""""""""""""""""""""""""""""""'"".........:::::::::
"Sper ca va placut micile mele poezii...care is scrise in adincul inimii mele care e atita de suparata si plange cu Lacrimi de Sange fara oprire si vindecare...nu exista speranta" Va multumesc.
Arhistefy spune:
Superlative pentru viata - Tu pe care le vei alege?
Cel mai distrugator obicei - acela de a te îngrijora
Cea mai mare bucurie - aceea de a darui altora
Cea mai mare pierdere - aceea a respectului de sine
Cea mai împlinitoare slujba - aceea de a-i ajuta pe altii
Cea mai urâta trasatura de caracter – egoismul
Cea mai periclitata specie - liderii dedicati
Cea mai grozava resursa naturala - tineretea omului
Cel mai eficace "tratament de urgenta" - încurajarea
Cea mai mare problema de biruit - teama
Cel mai eficace tratament în insomnie - pacea mintii
Cea mai nefericita infirmitate în urma esecului - scuzele
Cea mai mare putere în viata – dragostea
Cel mai periculos paria – bârfitorul
Cel mai incredibil computer din lume - creierul uman
Cea mai nefericita lipsa - lipsa de speranta
Cea mai fatala arma – limba
Cele mai înaripate cuvinte - "Da, pot!"
Cel mai de pret lucru - credinta
Cel mai mizerabil sentiment - autocompatimirea
Cea mai frumoasa podoaba - zâmbetul!
Cea mai pretuita posesiune – integritatea
Cel mai puternic mijloc de comunicare – rugaciunea
Cel mai contagios spirit - entuziasmul
Cea mai importanta prezenta în viata oricui – DUMNEZEU
ESTE EL SI ÎN VIATA TA ?
Cu drag,
Mihaela
rachel owen spune:
O inima frumoasa
Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrice, avea locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.
"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti oamenii.
Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? - a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.
Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus-o în rana proaspata de pe inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.
Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...
rachel owen spune:
Cand Dumnezeu I-a creat pe TATI...
Când Dumnezeu i-a creat pe TATI, El a început printr-un contur prelung. Un înger, ce se tot învârtea pe-acolo, L-a întrebat:
- Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii îi vei face de-o schioapa, de ce-i faci pe TATI atât de înalti? Nici un TATA nu va fi în stare sa se joace cu trenuletul fara sa îngenuncheze, nici sa-l înveleasca pe mezin cu plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa se încovoaie ca sa-l sarute de "noapte buna".
Dumnezeu a zâmbit si a raspuns:
- Da, dar daca îl fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi în sus copiii?
Si când Dumnezeu a modelat mâinile TATALUI, le-a facut mari si late. Îngerul a dat trist din cap si a murmurat:
- Oare Te-ai gândit bine, Doamne? Îti dai seama ce faci? Mâinile mari sunt întotdeauna aspre, si nu de putine ori stângace, mai ales daca e vorba sa prinda scaiul de la pampers, sa încheie nastureii de la jacheta baietelului, sa lege funditele din coditele fetitei sau - mai rau! - sa scoata aschia ce i-a intrat mezinului în deget când îsi cioplea barcuta...
Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns:
- Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mâinile acestea sunt încapatoare, în ele are loc aproape orice - de la toate nimicurile din buzunarul baietelului, pâna la toate figurinele de hârtie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie... În acelasi timp, însa, ele sunt suficient de primitoare, ca în causul lor sa se cuibareasca fata unui copil.
Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin îngust si umeri lati si puternici. Îngerul privea aproape îngrozit la noua creatie.
- Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul în brate, o sa-i cada printre picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala!
Zâmbind, Dumnezeu a raspuns:
- MAMA, da, ea are nevoie de poala. În schimb TATAL are nevoie de umeri puternici ca sa împinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul în timp ce-l învata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit în drum spre casa dupa o plimbare mai lunga în racoarea serii.
Când Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre în cei mai mari pantofi ce au existat vreodata, îngerul nu s-a putut abtine sa nu remarce chicotind:
- Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea coborî din pat în miez de noapte când bebelusul plânge în leagan? Si cum crezi ca va putea pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat?
Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si întelegere în glas:
- Se va descurca, ai sa vezi... În plus, îl va putea duce în spate pe Prâslea, care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va putea speria soriceii din casuta de vacanta... Si apoi, care copil nu se va bucura sa încerce pantofii "uriasi" ai TATALUI, anticipând nerabdator ziua când va fi si el la fel de mare ca TATA?
Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dându-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul, ramân blânzi si întelegatori... În cele din urma, chiar în ultima clipa a creatiei, a adaugat lacrimile. Dupa care S-a întors încet spre înger si, privindu-l cu aceeasi blândete pe care o pusese în ochii TATALUI, l-a întrebat:
- Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui este la fel de sensibila, dragostea lui - la fel de nemarginita.
Îngerului nu i-a mai ramas nimic de spus.
rachel owen spune:
DACA AS FI AVUT DESTUI BANI, AS FI CUMPARAT O BUCATA DE NOROC…
AS FI RASADIT SEMINTE DE FERICIRE, IAR LA STRANSUL RECOLTEI V-AS FI DARUIT FIECAREIA CATE UN SPIC…