Topic Science Fiction/editia DESPRECOPII
Raspunsuri - Pagina 18
ovidiu bufnila spune:
Dragii mei Ingeri,
Va invit sa navigati intr-un arhipelag literar fermecator:
http://www.revistalitere.ro/index.htm
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Dragii mei Ingeri,
Iata si o alta locatie interesanta:
www.pruteanu.ro
E vorba tot de literatura.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
LA FRONTIERA
story de
Roxana Brinceanu
Frigul si umezeala le patrundeau pâna in oase prin uniformele roase, lasasera armele din mâini si se asezasera pe marginea canalului strânsi unul in altul, tacuti, cu deznadejdea intiparita pe fetele trase, arse de vânturi si soare. Undeva spre apus un reflector matura cerul cu o inutila perseverenta, singura izbucnire de lumina in acel colt de lume impietrita.
Killian isi fuma tigara ascunzând-o cu grija in causul palmelor, incet, in sila parca. Lânga el un barbat inalt cu o barba neagra inelata in cere se prinsesera câteva fire de iarba incerca sa ingâne un cântec batând usor tactul pe carcasa detectorului. Killian il ruga sa taca. Era periculos sa faci vreun zgomot in zona de frontiera, orice zgomot care ar putea trada inamicului prezenta unei fiinte umane.
Stinse tigara si o ingropa in pamânt. Se intoarse spe batrânul din stânga lui, dar cuvintele ii inghetasera de mult. N-ar fi putut sa-i spuna nimic, nici macar un cuvânt de compatimire.
Batrânul il privi drept in ochi, fara ca pe fata lui sa se clinteasca vreun muschi. Nu spuse nimic. Killian simti cum in adâncul fiintei lui moare orice nadejde.
- Va accepta, spuse intr-un târziu batrânul. N-are de ales...
N-are de ales... Era o jalnica sinteza a frazelor entuziaste cu care pornisera razboiul cu generatii in urma. Din elanul eroic al primelor salve trase impotriva unor presupusi cotropitori veniti din alte lumi, din stralucirea chipurilor si uniformelor „eliberatorilor planetei”, din bucuria „salvatorilor umanitatii” nu mai ramasese decât disperarea; o disperare secreta, macinând in ascuns sufletele oamenilor.
Primii „eliberatori” pierisera; le luasera locul altii, intâi in cautarea gloriei, apoi aventurieri, apoi cei care fugeau de legile societatii. In urma lor ramâneau foamea, saracia, disperarea. Cei saraciti intrau in armata. Se formase un cerc vicios, cu o lege absurda, care spulbera ultimele sperante, ultimele vise.
Killian visase s-o iubeasca pe Xiba, fata cea mica a batrânului, ultima care ii mai ramasese. Fratii ei plecasera, alesesera razboiul pentru a nu muri de foame; cândva batrânul spusese ca ar da orice pentru ca Xiba sa nu intre in armata – nu mai avea ce da. Daduse viata lui, a sotiei, a copiilor... inutil. Ruina acaparase totul. Xiba era singura. Nici Killian si nici tatal ei nu mai puteau face nimic.
„Va accepta... N-are de ales.”
Razboiul se va termina, isi zise Killian, trebuie sa se termine.
Barbatul cu barba inelata incepuse din nou sa cânte. Cântecul era trist, cu intreruperi dese, se inchega parca de la sine, fara aportul omului.
- Nu trebuia sa pornim razboiul, zise incet Killian.
Batrânul ofta.
- Eram aproape un copil când am plecat de acasa. Pe atunci inca mai credeam in victorie, inca ii uram pe extraterestri. Da, cât de absurd credeam desi stralucirea „eliberatorilor” palise, desi „cotropitorii din spatiu” nu mai erau decât o notiune abstracta, o rutina. Uite, reflectorul asta, ai incercat vreodata sa-ti imaginezi cum sunt cei care il manevreaza? Oare se mai gândeste cineva la asta? Acolo sunt dusmanii, ne spunem si ne ascundem si apoi descarcam asupra unui punct geometric stabilit un intreg arsenal de bombe si raze laser si virusi, si apoi murim noi insine de pe urma efectelor secundare.
Killian isi prinse fruntea in palme. Xiba, razboiul... Poate n-o va mai vedea niciodata. Niciodata...
Batrânul continua:
- ... Tu ai vazut vreodata dusmanii? Cred ca nu i-a vazut nimeni. Uneori ma gândesc ca aceste fiinte ucigatoare venite din alte lumi nici nu exista, sunt doar o amagire a unor minti bolnave si ca de fapt ne omorâm intre noi. Autorii himerei au disparut de mult si noi ne ucidem unii pe altii pentru ca nu mai putem face altfel, pentru ca nu mai putem sti daca mai exista vreun dusman adevarat sau suntem tot noi, dar sub alta infatisare. Poate ca dincolo de linia asta imaginara pe care o numim frontiera, cineva ne considera pe noi dusmanii veniti din alte lumi si stau incordati, gata sa traga, iar acesti cineva sunt fratii si copiii nostri. Poate asa a fost dintotdeauna si nu ne-am dat seama la timp, ne-am ucis intre noi fara sa cautam alte solutii, iar acum e prea târziu sa putem vedea limpede.
- Si daca, totusi, cineva ar refuza sa mai lupte?
- Cine? Uita-te la tine, la mine, la el, la toti. Cine ar avea puterea sa spuna NU? Forta sufletului uman s-a stins, noi am stins-o. Suntem niste automate, niste masini care nu mai au puterea sa-si marturiseasca nici macar disperarea. Uite, chiar tu i-ai spus inainte sa nu mai cânte, ca sa nu fie reperat de dusmani; chiar tu fumai ascunzând tigara; eu insumi vorbesc in soapta; eu am acceptat ca pe ceva firesc faptul ca singura sansa a Xibei e sa intre in armata, in loc sa incerc sa te conving sa fugim de aici si sa incercam toti trei sa ridicam o casa... De fapt... tu o iubesti pe Xiba?
- Nu stiu, zise Killian. Ai dreptate, sunt un automat. M-am nascut in timpul razboiului; am trait in constrângerea unor legi absurde, pe care le urasc, dar nu am curajul sa fac ceva ca sa le schimb. Imi doresc ca razboiul sa se termine, dar ma tem sa fiu eu cel care spune NU. Daca cineva s-ar ridica acum strigându-ne sa ne oprim, sa ne razvratim, sa punem capat razboiului, cred ca as fi unul dintre cei care l-as impusca. Sunt o masina. Un automat programat dupa aceste legi absurde. Nu, n-o iubesc pe Xiba. Visez o casa linistita, fara spaime, fara lupte, visez ca Xiba sa fie sotia mea pe care s-o iubesc mult si copiii nostri sa fie liberi si fericiti. E doar un vis, un vis despre noi insine, despre cum ar trebui sa fim. Si noi nu suntem asa. Suntem niste automate oribile care nu stiu decât sa ucida, ne ucidem intre noi folosind orice pretext. Si in sufletul nostru nu mai e nimic atunci când ucidem. Doar, din când in când, disperare. Disperare ca nu putem iubi, ca nu putem avea idealuri, credinte, nici macar indoieli. Ca nu putem avea o viata adevarata... Tot ce e-n sufletul meu e doar rodul imaginatiei. N-o iubesc pe Xiba. N-am iubit si nu voi iubi niciodata pe nimeni.
Barbatul cu barba inelata cânta. Spre apus, reflectorul matura cerul cu o perseverenta inutila, fara sa-i pese de lacrimile de pe fata unui soldat oarecare.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Femeie de taina
short de
Ovidiu Bufnila
Ma invârt pe patinoar.
Un aeroplan arunca serpentine de fosfor. Multimile alearga la revolutie. O balena uriasa intra in port. Din cer cad banuti de argint iar guvernatorul din Adamville se lauda ca o sa câstige alegerile.
O femeie necunoscuta se invârte pe patinoar. Eu ii transmit gânduri felurite iar ea imi face semne cu mâna, semn ca e initiata in artele telepatice.
Trebuintele corpului sunt nesfârsite, femeie de taina, gândesc plin de infiorare.
Multe dintre ele sunt de taina.
Ar trebui insa sa ne intrebam asupra trebuintei de unghiuri. In ce fel incearca imaginarul nostru sa se plieze in unghi si de ce. De ce avem de trebuinta locuinte in care tirania unghiului sufoca imaginarul nascând fantasme. De ce ne retragem in micimea unghiului. Caci forta nu este a ingustarii. Tocmai de aceea omul politic procedeaza la gesturi largi având de trebuinta mase de oameni, scena, tribuna si ecran. Ecranul, fie el al calculatorului sau al televizorului, ne transforma fatal intr-un unghi. Caci imaginea se focalizeaza in imaginarul nostru rostuindu-se in conul de real.
Realul este lumina noua, pe când imaginarul e construit din diamante de lumina veche. Imaginea ta se focalizeaza in imaginarul celor din jur sau de aiurea si asa ajungi sa intelegi ca te misti intr-o lume de unghiuri.
Ele te ingusteaza si numai spiritul liber alearga nesfârsit, neingradit fiind purtatorul imaginii tale la evenimente mondene, la masa negocierilor la Moscova sau Paris, la un miting sau in visul unui om care te adora nemarturisit.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Omul Suspendat
short story de
Ovidiu Bufnila
Motto:
Ochiul cere altceva decât Istoria.
Mihaela Bufnila
Sa raspunzi unei invitatii facute de Ib Hassan era ca si cum te-ai fi dus la razboi gol-pusca. M-am indreptat totusi catre cafeneaua despre care mi-a vorbit incercând sa fiu punctual si m-am asezat la o masa lânga fereastra.
Fereastra era ovala. O mâna sigura o decupase intr-un perete cândva caramiziu, acum aburit si plin de pânze de paianjen. Decupajul imi amintea de cuvintele lui Gastrobados din Kalorna care, inainte de a fi decapitat, le-a spus calailor sai sa-si faca datoria cu demnitate si cu dragoste pentru frumos.
Asa s-a si intâmplat.
Nu a curs o picatura de singe, afirma Postatores in intemeierea sa ultima purtând numele de Canonul de la Mauna Lao, scriere pentru care pictorii inspirati din Madrila si-au dat viata sau si-au vândut modelele unor negutatori de sclavi din Korint.
O lumina sângerie se filtra prin fereastra, cadea in neorânduiala pe podeaua strasnic lustruita de o femeie corpolenta care tragea dintr-un chistoc de tigara si ma privea cu un soi de dispret. Era una din acele femei rudendosiene a carei imbratisare la miez de noapte te-ar fi lasat fara suflare.
Rudendos din Baleda ar fi fost incitat de formele ei, de culoarea pielii ei care te pândea ca o fiinta vie. Coloritul, spunea Rudendos, e intelegerea culorilor, parada pentru ochiul hulpav. Dar femeia aceea masiva, atotcuprinzatoare, facând intreg suvoiul timpului sa se pravaleasca in despicatura sânilor ca doua pâini scoase din cuptorul calugarilor din Galeea, era chiar culoarea.
Intreaga culoare a lumii pornita sa cucereasca bietele forme asemenea mie, cel care inca mai aspiram la o cuprindere culturala a lumii, la un discurs interior sustinut de lecturi amestecate, impanat de idei fugare, pervertit de o falsa privire asupra lumii.
Modernitatea trage sa moara, zicea Ib Hassan iar postmodernismul a sucombat intr-un hamburgher si isi da duhul in Katosai.
Iar modernismul e ingropat in burta Europolisului care se cauta pe sine tocmai acolo unde nu are sa se gaseasca vreodata.
La portile orientalelor.
Asta era, parada marilor filozofi se sfârsise, prudentul Tantore pacatuise, McYan era prins in corzile cosmice iar Plodowsky era pe punctul de a-l recupera pe Dumnezeu dupa ce avusese o revelatie in legatura cu materia intunecata de dincolo de orizontul vizibil.
Dar tocmai se sfârsea parada de august si fanfara feroviarilor incheia manifestatia, faloasa, zgomotoasa si foarte parsiva. Fetele lesinau de emotie lasându-se in vârtejul unui orgasm iar femeile maritate se despleteau dezgolindu-si sânii de nebune si alergând salbatice in calea tamburului-major.
Intrumentistii aveau fete vinetii si ochi incercanati. Sigur ca privirile lor obosite mi-au evocat chipul lui Salin in ultimele clipe ale vietii sale sau chipul lui Gotombre sau al lui Casobias sau al lui Mamboa.
Oboseala dictatorului era pentru mine o necunoscuta ca si erotismul masei dezlantuite sau adormite sub valul metaforei si al mitului.
Chipurile acelea mânjite de funingine violentau proportiile si isi bateau joc de Canonul de la Mauna Lao.
Le purtau insi iesiti din depourile secolului al nouasprezecelea, le purtau nu niste fiinte vii ci niste fantome care scoteau pietre din caldarâm punând pe fuga bonjurismul, dorismul sau trupele lui Kun Sun Ta sau barbisoanele din parlamentul berlinuzului sau conspiratorii din Gutumbe.
Privind formele si chipurile incercam sa patrund intelesurile tainice ale oboselii sau ale erotismului.
Asta il incânta pe nebunul de Ib Hassan. Il punea pe jeratic.
Ib Hassan se avânta. Se urca pe câte un scaun si declama. Imi recita din Pidulsky, din Goncearova si din Moround, din Katamari sau din Omar Khalam.
Orientalele il fascinau. Ii ardeau buzele. Il impingeau sa se destrabaleze, sa-mi vorbeasca despre ordine când de fapt dezordinea era regina nisipurilor.
Artele privirii sunt ale ritmului, mi-a spus Ib Hassan in timp ce ma cara cu el prin bazarul din Qutombe.
Aerul era incins. Caravane lenese se târau prin lumina amurgului catre Marsila Molé. Luptatorii desertului Kahary carau cu ei lazi cu dinamita iar puscasii ameridores se plimbau tantosi de colo, colo, in ritm de ragtime.
Bazarul colcaia de sopârle si de sobolani. Erau sopârle rosii si galbene si sobolani vargati adusi de corabii tocmai din Puerto Pico sau din Halicarnas.
Un doctor fracori se certa cu o somalera. Somalera se bâtâia dupa o muzica neauzita, doctorul cânta intr-o pasareasca aiuritoare. Un ritm nelamurit ii cadenta furia in timp ce mâinile desenau in aer pictograme porcoase.
Privindu-l, i-am soptit lui Ib Hassan ca Pintora se inselase atunci când decretase ca vorbele dureaza mai mult decât faptele caci, iata, cuvintele stâlcite ale doctorului francori zaboveau o clipa prin praful spuzit peste bazar si se pierdeau intre razele molatece ale soarelui care abia mai pâlpâia.
Acordurile de pian de pe Sellaa, din Montamorté, din Cartierul Latone si din Arondismentul 27 pluteau prin aerul salciu.
Satile! Satile! Satile!
Fairez ces qulle tum veuxo.
Bietul Satile, pianistul.
Suzanne, iubita lui necredincioasa? Unde era, oare?
Uite-o in aerostatul de colo. Isi scoate jartierele si mi le arunca la picioare iar Ib Hassan moare de invidie, se pierde printre tarabele viu colorate.
Aerostatul rozaliu fâsâia pe deasupra indreptându-se fantomatic spre Golful Persocaz. Capitanul ne facea semne cu cascheta lui coloniala si tragea focuri asurzitoare de revolver. Detunaturile punctau vacarmul bazarului precedând dangatul clopotelor ortodoxile care vesteau noile cruciade.
Ib Hassan era in delir. Mi-a strigat la ureche ceva despre ritmul Lunii, despre miscarile celor sapte planete din Mauna Lao si mi-a promis ca o sa-mi dezvaluiasca secretul formelor tinut ascuns de preotii din Takla Makan.
Am crezut ca vrea sa-mi vorbeasca despre cuvintele Sfântului Tihona din Zadonska dar Ib Hassan tinea mortis sa ma piarda printre ideile aristotelitoce, frumosul stând in marime si ordine.
Dar intregul Qutombe era plin de maretie tocmai prin viermuiala aceea aparent fara rost, prin imbulzeala culorilor, a mirosurilor râncede amestecate cu mirosurile tari de migole, prin sunetele care se revendicau a fi ele primele fie ca era vorba de talangile turmelor aduse de pastorii marocanila spre a fi jertfite, fie ca era vorba de claxonul indracit al jeepurilor ameridores care se fâtâiau de colo, colo ca niste pipite, fie ca suprematia si-o revendica glasul tunator al molahului de Kutumbe.
Ritmul formelor, izvorât din profunzimi, din aiuritoarea miscare a electronilor care creeaza aparenta martorului inclus, incânta ochiul si atâta dorinta, acea manifestare a libertatii de a fi in actiune a coporalitatii.
Istoria nu tine seama insa de corporalitate si se desfasoara prin invaluiri succesive. Intelegerile de pe muntele Araraman, de la Maltaz sau de la Campo Davideé nu tineau seama de acordurile de pe Sellaa, de coloritul formelor din Tassoli sau de dangatul ortodoxilei din Beiruz.
Eroticele de toate gradele cuprind manifestari ale corporalitatii, eroticele fiind modurile de operare subtile ale functiei erotice. Nu atingerea, nu simtul tactil sunt devastatoare si lamuritoare pentru erotice ci adaugarea la profunzime, inlantuirea in ritm. Vulgaritatea se naste si guverneaza superficialul, atingerea si suprafetele care alcatuiesc aparenta martorului inclus.
Corpul este un negativ al aparentei, este o profunzime, aparenta tinându-l prizonier, oferindu-l privirii inselate. Artele privirii sunt ale câmpurilor magnetice, artele privirii sunt armele din razboaiele semantice. Razboaiele semantice ale corporalitatii inghit martorul inclus, il revendica violent. Violenta este graba catre bifurcatie a corporalitatii privita ca negativ al aparentei.
Bifurcatia este fie orgasmul, fie atribuirea de sens sau aflarea sensului ultim. In toate, naivitatea noastra, teama noastra de zbor, de profunzime dar si nepotolita dorinta de a fi inlantuiti in ritm, de a ne darui ubicuitatii electronului ca si cum am fi aspirati inlauntru. Nu inlauntrul materiei fiindca materia nu exista, adica este lipsita de un sens ultim, materia fiind o proprietate a aparentei.
Eroticele secretului anima dorinta, secretul fiind al sensului ultim construit nu spre vraja formelor ci pentru ratiunile subtile ale roirilor cuantice care insufletesc enciclopediile inamorate de propria lor corporalitate si aflate intr-o aparenta cadere libera catre bifurcatiile care le imping inevitabil catre totalitatile flaminde care strajuiesc corporalitatea ultima a aparentei, miraculosul Tot.
Eu fiind Ib Hassan.
Facuse o mie de kilometri cu avionul doar pentru a ma lua in custodie.
Avea relatii in toate cancelariile occidentalelor, orientalelor, nordicelor si sudicelor. Pornise sa perverteasca istoria.
Atât timp cât esti privit nu poti fi liber, mi-a spus Ib Hassan pregatindu-ma sa ma dezic de mine insumi.
Pusese ochii pe mine.
Avea de gând sa construim un dublu. Punea la bataie imaginarul lui aiurit si ticalos in timp ce mie imi cerea sa construiesc evenimente magice.
Istoria? E curva curvelor!
Iar noi? O insula in inima imaginarului plutind catre totalitate, gata, gata sa schimbam istoriile, sa amestecam personajele, sa conspiram impotriva lumii, sa arestam complotul din Takla Makan, sa dirijam din umbra revolutia din Kutumbe, sa schimbam cursul razboaielor de la periferia orientalelor.
Regimul imaginar produce printre structurile sale narative si spatiul insular.
Pentru un scriitor, Insula este un teren de joc plin de fascinatoriu. El isi poate construi imaginea intr-un astfel de spatiu daca ia in consideratie dimensiunea critica a insulei, daca evalueaza corect potentialul de imagine al evenimentului si daca identifica operatorii de imagine ai evenimentului. Dimensiunea critica, in cazul Insulei, nu e doar axa de imagine N-S, implicit E-V.
Intr-un asemenea caz particular, axa de imagine nu este un continuum si tocmai de aceea scriitorul nu trebuie sa-si fundamenteze strategia propriei sale imagini pe o linie dreapta. Dimensiunea critica a Insulei este un fractal sau o utopica de rang zero care poate fi multiplicata in functie de evenimentele mici ale lumilor insulare, de timpii proprii ai evenimentului global si de evolutia in câmpul strategic a operatorilor de imagine. Imaginea este un obiect de lucru important pentru scriitor, ea nefiind cumva o suprafata, un ambalaj, ci o suma de stari dinamice. Sunt importante detaliile de la grimasa la fluxul interior ideatic, sunt vitale relatiile si raportul de comunicare.
O ora de lucru in regim al propriei imagini poate asigura scriitorului raporturi inteligibile de ordinul de marime patru. In functie de numarul fizic al operatorilor de imagine participanti, scriitorul isi poate construi imaginea stabilind raporturi de comunicare pe palier sau ascensional. Regimul descendent al imaginarului e extrem de interesant dar nu e profitabil intr-o asemenea situatie, el reclamând exercitiu si initiere in arta disimularii. Insula poate produce exercitiul relatiei de subordonare prin invocarea autoritatii sau experientei. Pozitionarea scriitorului in raport cu operatorii de imagine si cu axa de autoritate a evenimentului e o incercare plina de superbie. Fractalizarea regimului imaginar al Insulei si interpretarea corecta a acestei autoorganizari de nivel zero, cu sanse reale de multiplicare, e importanta pentru scriitor, functionarea matricilor informationale atasate evenimentului mare putând fi structurate sau restructurate in structuri narative simple.
Imaginea scriitorului poate fi fractalizata prin analiza, interpretare si codificare. Codurile de imagine fiind ale secretului, scriitorul are posibilitati multiple si directii de imagine dintre cele mai variate. In lipsa unui Rol si a unei Teme, scriitorul poate construi in spatiul de joc al Insulei diverse jocuri de imagine. Ulterior, prin feed back, scriitorul poate extrage anumite stari informationale spre folosinta in dinamica imaginii sale. Fictiunile proprii pot fi un bun enciclopedic pentru scriitor el trebuind sa aiba stiinta propriilor sale structuri narative si descriptive prin care se poate pozitiona in jocul de imagine insular.
Acest Eveniment Mare poate fi fractalizat prin secretul fiintarii, efortul metafizic al fiecarui operator de imagine putând fi codificat sau decodificat.
Metafizica este o dimensiune ascunsa a fictiunilor construite de scriitor, ea fiind de trebuinta in etapele si bifurcatiile propriului regim imaginar. A-ti construi imaginea in spatiul de joc al Insulei este o incercare nu doar a fiintei si propriei entropii informationale. Jocul de imagine prin operatori si evenimente mici este al initierii in regimul de imagine care este organizat si se autoorganizeaza in cuprinzatorul Evenimentului Mare.
Matricea informationala a scriitorului este un caz special al regimului imaginar si apartine tainei, taina fiind legatura intre fiinta si divinitate.
In cazul Insulei, divinitatea are valente graduale cu capacitate de multiplicare in regim catastrofal, predictia fiind pusa sub semnul intrebarii in absenta unei dinamici construite cu ajutorul intuitiei si inductiei. Insula este un caz special al regimului imaginar si interpretarea superficiala poate conduce la defecte reale de imagine si la false structuri narative. Prezenta activa este doar o norma in timp ce absenta si influenta pot fi armele initiatului. A fi tu insuti dimensiunea critica a Evenimentului Mare e o incercare magica dar ucenicul vrajitor ar trebui sa se ambitioneze si sa incerce sa puna in practica aceasta instructiune secreta a regimului imaginar.
Bravo! Bravo! Bravo!
Esti atât de profund!
Asa a strigat Ib Hassan facând piruete prin fata cafenelei catre care ma indreptasem incercând sa fiu punctual.
Parada se sfârsise.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Hei!
Ovidiu Bufnila
quote:
Originally posted by descintec
HEI!
D.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Draga Ortansa,
Ce sunet au acum povestirile?
Cu pretuire,
Ovidiu Bufnila
quote:
Originally posted by Ortansa
...citind ,aveam vocea si intonatia lui Horatiu Malaiele in cap...cam asa cred ca se citesc povestioarele astea,nu?:-)cu ton grav,jos si neted:-) Felicitari si bine ai venit!
Ortansa-deX mamica
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Draga Alba,
Culorile sunt foarte importante atunci cand vorbim despre propria noastra imagine despre lume.
Multumesc.
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
quote:
Originally posted by albaMultumim frumos... si eu am alergie la culoarea violet,insa bunicei mele Violeta, ii place culoarea asta la nebunie:-)
Corina & Darian,tot mai nazdravan...(4 ani si 6 luni)
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Draga Jennifer,
Nu fac valuri nicaieri. Deschid directii de lucru asupra imaginii. E cu totul altceva. Fiecare consilier de imagine care se respecta, isi construieste un stil propriu. Ideea e sa fii foarte bun. Cand construiesti sau reconstruiesti imagini trebuie sa fii extrem de bun.
Te invit si invit pe toata lumea sa navigheze, de exemplu, in:
Arhipelagul Imaginii
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?act=SF&f=67&
Cu toata pretuirea,
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
quote:
Originally posted by jennifer
Special pentru noi ? Hmmmm... Domnul in cauza a facut valuri mari (si s-a lasat cu apostrofari serioase) pe eva.ro iar de ieri le "delecteaza" si pe forumistele de pe culinar.ro.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.