Topic Science Fiction/editia DESPRECOPII
Raspunsuri - Pagina 17
ovidiu bufnila spune:
Darul magicianului
In anul cometei, niste constructori din lumi s-au aratat pe drum. Drumul serpuia din memoria colectiva catre crunta realitate. Universul se incalzise brusc si se vorbea despre o foarte mare schimbare. Constructorii de lumi au ciocanit la fereastra mea. Bine te-am gasit, magicianule, mi-au spus zâmbindu-mi, cuprinsi de tristete. Pentru ca lumile construite de ei erau nerecunoscatoare. Pentru ca ii daruisera cu doua bigudiuri, cu trei prezervative, cu o suzeta si alte mizdrighele. Si un iaurt. Pentru ca oamenii lumilor construite de ei se dovedisera a fi mici si meschini si nevazatori de schimbare. Sigur ca i-am primit pe pribegi. Le-am aratat stelele. Asta sa fie lumina, m-au intrebat constructorii de lumi plini de infrigurare. Le-am aratat adâncurile oceanului unde straluminau comori nestiute. Asta sa fie lumina, m-au intrebat ei zgribuliti. Le-am dezvaluit codurile secrete, drumul catre punctul luminos care, vibrând, creeaza spatiul si timpul. Sigur ca e lumina, le-am spus. Mi-am desfasurat mantia si i-am cuprins in ea sa le fie cald. Suflete ratacite, constructorii de lumi n-au vrut a se intrupa in statui. Macarale ruginite, ascunse in hangare si buncare huruiau, gata, gata sa scoata vechile statui de pe soclu. Si ce vom pune in loc, m-au intrebat mirati constructorii de lumi. Sa fie lumina, m-au intrebat. Sa fie, le-am soptit, ducându-i spre lumina. Credeam ca esti Vestitorul din anul cometei, mi-a spus un constructor, firav, inamorat de culisele politichiei. Nu sunt Vestitorul, i-am soptit. Eu nici nu sunt. Dar noi suntem, au intrebat constructorii de lumi, gata, gata sa se cocoseasca un pic. Doar ei construiau imaginea politichiei, doar ei construiau legendele, doar ei erau in trupul mitului. Sa fie sfârsitul lumii, au intrebat tematori. Sigur ca e sfârsitul, le-am spus. Sfârsitul in lumina, a zis unul dintre constructorii de lumi, scotându-si geaca lui cea galbena si pornindu-se a fi el insusi eroul. Si ei, eroii? Eroii sunt si ei de lumina, le-am spus constructorilor de lumi. Si am mai flecarit asa in marginea marginii incalzita peste masura de apropierea cometei. Dar multimile nu vad cometa, mi-au spus ei. Dar ce sa facem cu falsele daruri, suzete, borcane de iaurt, morcovi, bigudiuri si alte mizdrighele. Sa le intoarceti in neant. Si sa le uitati. Sa le priviti cu nepasare. Caci soarta lumilor sta in mâinile voastre. Caci soarta lumii e in sufletul vostru de constructori. Si, incet, incet au purces a construi Arca. Si, incet, incet au purces in a strânge apele Potopului. Si atunci, plin de iubire, punându-i in taina si in secretul originar, le-am daruit un diamant de lumina veche nascut in vremea de inceput a Universului. Si poate ca unii dintre constructori vor supravietui. Poate ca unii vor sfârsi in apele primordiale orbiti de lumina cometei. Caci memoria colectiva e oceanul. Iar eu sunt doar o fiinta a profunzimii, leviathan singuratec, burdusit de filozofie.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Desertul
- Auzi vocile? m-a intrebat Druidul, involburând duna cu mantia lui instelata.
- Nu, am zis eu rusinat.
- Zaresti razboinicii? mi-a soptit Druidul la ureche, risipind aburul de seara de pe ochii mei.
- Nu, nu, am mormait eu inciudat.
- Nici galopul cailor nu-l auzi?!
- ...?
- Nu zaresti steaua?! a strigat Druidul iesindu-si din fire.
Nu, nu, nu.
Cum sa vad steaua?! N-a vazut-o nici Napoleon, n-a zarit-o nici Hegel, nici macar Einstein n-a stiut de ea.
Poate Nostradamus?!
Aiurea. Numai Marele Manipulator ar putea vedea steaua. Dar poate ca el, Marele Manipulator, nu are ochi. Poate ca el zace in sufletul meu. S-a ascuns acolo si atunci, cu siguranta, eu trebuie sa vad steaua.
Iar Druidul?! S-a urcat pe cal si-a pornit-o spre Soare Rasare, pierzându-se printre dunele desertului.
Anul trecut, mi-a trimis inelul sau printr-un emisar. Emisarul era un arab vânjos si foarte guraliv. Mi-a spus ca Druidul si-a luat zilele si ca s-a urcat la ceruri. I-am daruit lui inelul, sa-l vânda la talcioc si sa-si cumpere o piele noua.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Fortareata
George se arunca asupra mea cu pumnii strânsi. Am avut timp sa ma feresc. M-am rostogolit pe colina. George cazuse in genunchi, era furios si striga la mine:
- Ai spus ca nava asta blestemata o sa ne duca pâna pe Venus. Stii cumva unde ne aflam? O sa crapam in desertul asta pâna va binevoi sa ne caute cineva! O sa crapam ca niste prosti! Intâi o sa ni se faca sete, apoi vom incepe sa râdem, nu te uita asa la mine, o sa auzim o muzica stranie si o sa dansam asa cum n-am facut-o niciodata in viata noastra! Si apoi, moartea!
- Ti-e frica de ea? l-am intrebat calm incercând sa-l temperez. Dar a izbucnit:
- Nu fi prost, si tie ti-e frica si nu atât de ea, ci de felul in care vei muri. Nu crezi ca ar fi mai convenabil ca lucrul acesta sa se intâmple intr-un pat si la o vârsta destul de inaintata?!
- Sa mai cautam, poate gasim apa, am ingaimat eu fara prea multa convingere.
Apa am gasit, intr-adevar, când nu ne asteptam, când eram prea obositi sa ne mai luptam intre noi. Apoi s-a pus problema unui adapost. Nu puteam sa dormim sub cerul liber. In jur se gaseau o multime de pietre arse de soare.
- Sa ne facem o casa lânga lac, i-am sugerat lui George.
- Ideea nu e rea dar eu zic sa ne facem o fortareata.
Nu l-am inteles bine.
- Bine, dar nu ne luptam cu nimeni! i-am replicat.
- Si daca totusi ne ataca cineva? se incapatâna George.
- In pustiul asta?
George nu mi-a raspuns. Zilele si noptile treceau cu repeziciune, in unele ore ale zilei pietrele se miscau singure prin aer, nu ne puteam explica lucrul acesta dar oricum ne usura in mod considerabil munca. Câteodata auzeam voci si râsete dar desigur nu erau decât niste iluzii auditive. Constructia odata terminata ni s-a parut magnifica. Am intrat si am inchis poarta.
- Acum suntem aparati, spuse cu mândrie George.
Un suierat asurzitor urmat de o explozie puternica sparse linistea desertului. Proiectilul trecuse chiar pe deasupra capetelor noastre. Am alergat sus pe ziduri si am privit. La vreo doua sute de metri in fata noastra plutea un nor de fum. Când s-a imprastiat am vazut un tun de piatra urias si lânga el doi oameni care se chinuiau sa-l incarce. Unul din ei ERA GEORGE iar celalalt ERAM eu.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Omul din Burggos
Si-a scos palaria. A cerut un rând de rachiu. Ne-a privit nepasator. Si-a intins bratul de sticla peste tejghea si-a mormait ca mai vrea un rând. Pentru noi toti.
Apoi ne-a spus niste povesti. Ne-a tinut pâna seara târziu. Unii spun ca ar fi dormit sub podul lui Grimmbils. Altii zic, convinsi, ca ar fi innoptat in sus, pe râu, la moara lui Bon.
A doua zi a venit iar.
Bratul de sticla i se inrosise din cauza frigului.
Omul si-a scos palaria. I se albise parul peste noapte. A zis, incet, ca vine din Burggos.
Nici macar Garibbaldi, gramaticul, nu auzise vreodata de orasul asta, Burggos.
N-ar fi fost asa, un oras obisnuit. Plutea printre nori si era stapânit de o noua rasa de oameni.
Grimmbils a râs de noi ca eram niste prosti si niste nestiutori. Bon ne-a facut cu ou si cu otet. Pâna si Humble, sergentul de strada, si-a batut joc de noi si ne-a amenintat ca o sa ne bage la racoare.
Pâna la urma, omul din Burggos a sters-o intr-o noapte ploioasa luând cu el matricea energetica a lui Garibbaldi.
Noi am scotocit prin cuferele gramaticului. N-am gasit mare lucru. Niste hârtii fara valoare, un pergament, o luneta sparta si un glob de cristal.
Mama Mare a luat globul. In vreo doua rânduri ne-a zis ca in glob se zareste uneori misteriosul Burggos, dar n-a crezut-o nimeni pe cuvânt.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Camera de alaturi
Isi dorise mereu sa intre acolo. Cum se intorcea de la munca, deschidea televizorul, se baga sub dus, isi facea niste cartofi prajiti, golea in graba o sticla de suc de rosii si apoi isi lipea urechea de perete. Se intâmplau lucruri ciudate dincolo, se auzeau scârtâituri, gemete, râsete, un suierat la fiecare jumatate de ora, trosnete, de parca o uriasa corabie ar fi intrat intr-un recif de corali zdrobindu-se. Vazuse si auzise lucrul acesta intr-un film cu pirati. Apoi totul se linistea si ramânea doar un fâsâit. Atunci isi dezlipea urechea de perete, se apropia de fereastra, isi aprindea o tigara, se gândea. Uneori, vara, peretii se raceau pe neasteptate, se lasa frigul, cu toate ca afara era un soare urias.
Ar fi dorit s-o intrebe pe proprietareasa cine locuieste alaturi de el, dar teama de a nu cadea in ridicol il retinea. Continua sa asculte zile intregi cu urechea lipita de perete. Cauta sa-si imagineze ce se intâmpla dincolo. Intr-o noapte, il trezi un vuiet, sari din pat speriat, casa se cutremura din toate incheieturile, odata, sub vânt, macaraua pe care lucra se cutremurase la fel, isi trase pantalonii la repezeala, vuietul crestea, ceasul de pe noptiera suna intr-un mod ciudat, ceasul de la mâna se incalzi brusc, incât fu nevoit sa-l scoata, cel de pe noptiera incepu sa se topeasca incet, iesi pe palier, se indrepta spre usa aceea care il atragea de mai bine de un an de zile, izbi in ea pâna când ceda, sari in laturi, explozia de lumina il orbi, nava se desprinse suierând, lasând in urma un gol, lumina o clipa cerul intunecat, se pierdu in adâncimea lui.
Privi mirat golul acela unde nu existase vreodata o camera, ci doar cealalta fata a peretelui lui, straveziu acum, atât de straveziu incât putea deslusi patul, aragazul, mica lui biblioteca, ceasul de pe noptiera, topit, de parca cineva, de altundeva, ar fi vrut sa-i soarba miscarea, rasuflarea, orele si toate celelalte lucruri.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Fani ai SF-ului romanesc si mondial, scriitori, poeti, dramaturgi, ingineri si filozofi, studenti la litere sau la astrofizica, editori, redactori sefi, realizatori TV, realizatori radio, jurnalisti, critici literari, graficieni, animatori si impatimiti, sustinatori sau adversari inversunati ai SF-ului romanesc, va invit sa participati in masura dorintei, placerii, timpului si tehnologiei la acest e-group PUBLIC care se va dezvolta rapid in cadenta noilor provocari ale Mileniului Trei. Va astept sa contribuiti cu informatii, atitudini, opinii, stiri, locatii, ganduri, prezentari, sugestii, idei novatoare si asa mai departe.
http://groups.yahoo.com/group/Ro_Science_Fiction/
E-groupul este public. Participarea este libera. Plecarea este libera. Ramanerea si participarea sustinuta sunt dorite cu dragoste.
Acest e-group NU ESTE concurentul nici unui alt e-group de o asmenea maniera.
Va astept.
Bafta in tot ceea ce faceti nemaipomenit pentru SF-ul romanesc. Sunteti rugati sa instiintati si alti navigatori ineteresati.
Va multumesc.
Acest e-group nu este manifestarea nici unei gasti, generatii, personalitati si asa mai departe. Discutiile sunt libere. Va invit sa contribuiti cu informatii utile despre tot ceea ce va pasioneaza in legatura cu literatura SF.
Ovidiu Bufnila
owner
http://groups.yahoo.com/group/Ro_Science_Fiction/
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Bango saradai
- Bango saradai! mi-a strigat capitanul balenierei scotându-si sapca soioasa de pe cap.
N-am inteles ce vrea sa-mi spuna. Mi-am lasat carabina cu teava-n jos si l-am salutat la rândul meu. Aducea cu el Marea Balena Albastra. Burtoasa-i corabie de-abia inainta in golf.
- Bango saradai! mi-a soptit Elbina, proprietareasa de la Patul de Argint.
- Bango saradai, mi-a aruncat printre dinti Montgolferrer, comandantul dirijabilului galben care tocmai trecea fâsâind pe deasupra orasului nostru.
- Bango saradai! mi-a strigat vesel Patrowsky care tocmai cobora din fuzeea lui martiana.
I-am zâmbit larg. L-am privit crucis. El m-a batut amical cu trompa-i argintie pe umar.
- Bango saradai! am urlat eu vazându-l pe serif calare pe un pterodactil virtual.
Seriful s-a suparat foarte tare ca l-am luat peste picior. M-a digitalizat pentru doua luni si jumatate. Când s-a intors din Pataggonia, Montgolferrer m-a scos pe cautiune. Cum m-a vazut iesind pe poarta inchisorii, mi-a strigat râzând:
- Bango saradai!
Iar eu i-am tras un pumn in nas.
ovidiu bufnila spune:
Cercul de foc
short story de
Ovidiu Bufnila
Carmine Hatai a trasat un cerc pe nisip si i-a dat foc. Alibri Jetai a trasat un cerc pe un zid si i-a dat foc. Pomol Gutai a trasat un cerc prin vazduh si i-a dat foc. Bongo Mitai si-a facut un cerc in jurul ochiului si i-a dat foc.
- Sunt portile unor gauri de vierme, ne-a soptit Kok'badul, tragându-ne catre tarmul marii. Stati departe de cercurile astea!
Carnavalul din Rio ne-a prins pe drum. Niste curvistine s-au aratat gata sa cumpere cercurile de foc. Kok'badul a incercat sa le impiedice. Ba chiar a vrut sa le faca felul, dar l-a gâtuit un negru urias, pe nume Combo.
Spre sfârsitul lui septembrie, tin minte foarte bine, America de Sud s-a prabusit intr-una din cele patru guri de vierme, iar calota glaciara din nord a cuprins intreaga Europa.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Editua OMNIBOOKS, insurgenta si teribila editura condusa cu talent si inspiratie de scriitorul Horia Nicola Ursu ofera cititorilor un regal editorial:
TRILOGIE! Trilogie e o carte semnata de Lucian-Dragos Bogdan un subtil maestru al lumilor fictionale. Acum, cand scriu acst mic elogiu perfect motivat, am langa tastatura aceasta carte plina de gratie, de forta si de incantare. Lucian-Dragos Bogdan scrie cu incantare, incantator. Taietura lui fictionla are verva, e sigura, plina de indemanare. Personajele sunt vii, sunt prinse in scenarii convingatoare. Lucian-Dragos Bogdan foloseste structuri descriptive viguroase, pline de culori, de detalii care imbogatesc si adauga sensuri tainice. Intorc TRILOGIE p toate fetele. Dau peste fotografia lui Lucian pe coperta patru, omule, zic, sunt fascinat, m-ai prins, sunt in-vrajit de lumile tale ametitoare care se re-construiesc pe masura ce inaintez in profunzimea lor, simt in nari parfumul fictiunilor tale, vad LUMEA PRIN TEAVA PUSTII, fantastic, parca-ai scris fictionalul pentru bufnila, imi plac controversele din lumile tale, un cavaler paseste atent pe alele de piatra, de exmplu, teribil CONTROVERSAT construiesti, un cavaler aidoma unei naluci, valuresti spatiul fictional Lucian, dai forma Imaginii, o pui in forme-in-miscare-anecdotica, mai spui, aceasta marioneta ma inspaimanta, iata o constructie aproximativ imposibila, poate o marioneta sa inspaimante asemenea unui cataclism, EXCELENT, Lucian, caci descoperi in profunzime forta Imaginarului care, singur, are a lucra spre impotrivirea sa impotriva lumii, e multa teatralitate magica in ceea ce scrie Lucian-Dragos Bogdan, e inima filmului, ecranul se scurge in sufletul telespectatorului, se recompune in sufletul regizorului, unde esti domnule regizor, vino sa pui pe ecran aceasta superba TRILOGIE, teava pustii e obiectivul cameramanului, cameramanul e personajul descris si inscris de Lucian-Dragos Bogdan in lumea sa fictionala, tu, cititorul si spectatorul esti si teava armei si cameramanul.
TRILOGIE: un adevarat regal editorial.
TRILOGIE,
Lucian Dragos Bogdan
editura OMNIBOOKS, 2004
Pentru omenzi:
Editura Omnibooks, Str.G.V.Popescu Nr.7
440021 Satu Mare
email: omnibooks@netscape.net
PS: BRAVO pentru Horia Nicola Ursu!
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
ovidiu bufnila spune:
Bogdan Gheorghiu & editura Nemira au pus la cale un eveniment exploziv, o carte de zile mare, un HAX GRID pe care Bufnila il poarta cu el zi de zi incercand sa fure ceva din imaginarului lui Gheorghiu, sa-l scaneze atent, patimas, cu invidie, Gheorghiule de ce ma pui pe jeratic, de ce ma umpli de invidie, zice Bufnila neputand nici cum sa fie cyberpunkizat, hax gridat, vai, tigrii astia tineri ne iau painea de la gura, Bogdan isi combina personajele, le recombina, le suceste, construieste istorii halucinante, lasa imaginile se se desfasoare angelic sau, dimpotriva, pervers, organizeaza un adevarat festin fictional. Mary iti intra in creier, atentie, navigatorule, Mary cea tainica pusa la cale de Gheorghiu e pe cale sa-ti cotrobaiasca in matricea ta fictionalaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Orasul fosforescent printr-un filtru albastru, scrie Gheorghiu punand la cale scenariul de film, Hax Grid e filmul lui, sa vina un regizor adevarat sa puna in opera fictiunea acestui tigru SF plin de talent, Bogdan involbureaza lumile virtuale, le intoarce pe dos, le valureste ca un mare magician, ai zice ca el e regizorul, HAX GRID e un nume de cod, fara indoiala, aparatul de filmat duduie, se umfla, explodeaza, se face tandari, travling, travling, motor, motor, oauuu, Gheorghiule, pe modulul tau psi, pe toti dracii, tu esti ecranul, tu esti cinematograful, tu esti Mary cea de taina care cotrobaieste in virtual!
HAX GRID,
Bogdan Gheoghiu
editura NEMIRA
difuzare/comenzi
difuzare@nemira.ro
_
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.