Ce este mai important?

leda spune:

Este minunat sa iubesti si sa daruiesti! Cred ca fiecare daruim ceva neconditionat in fiecare clipa si tocmai de aceea este minunat pentru ca nu constientizam asta. Abia atunci cind am vrea sa constientizam ne speriem si incepem sa evaluam cit dam si cit primim. Totul este foarte simplu si tine intr-adevar de noi oamenii, doar Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea sa, iar Dumnezeu este iubire! Nu putem sa separam iubirea de Dumnezeu de iubirea de semeni! Dumnezeu este in noi si exista prin noi! Mai important este, sigur, sa iubesti si asta, as spune eu, te invata si cum sa primesti. Te invata cum sa primesti ce trebuie sa primesti, nici mai mult, nici mai putin, NU E TIRG. Totul trebuie primit, asa cum primeste apa calatorul insetat din desert, cind ajunge in oaza, picatura cu picatura, ca sa reusesti sa vezi tot spatiul si timpul cuprinse in acea picatura si sa te umpli de bucuria primirii! ( aici cred ca am avut eu o problema, dar invatam). Este important si sa fi iubit pentru ca te invata cum sa iubesti, daca nu esti preocupat sa te gindesti ca nu poti sa raspunzi la fel, sau daca nu esti prea orgolios incit sa-ti atribui tie tot meritul acestei iubiri. Asa trebuie sa fie si pentru ca nimic nu este intimplator, absorbind picaturile de iubire si acumulindu-le faci un salt calitativ si incepi sa iubesti si sa daruiesti! La multi ani, plini de iubire!

DUMNEZEU ESTE IUBIRE!

ellaalba spune:

Hm...frumos si bun subiect. Si cam neasteptat pentru un barbat de 34 de ani...dar poate experienta si trairile personale pot maturiza mai repede un barbat.
Reiki se pare ca ai trait destul in 34 de ani sa poti trage concluzii intelepte si adevarate ( ca adevarul e relativ e o alta discutie cam prea "metafizica" pentru duminica dupa-amiaza! ).
Pentru mine si sufletul meu am tras concluzia ca esential in viata fiecarui om e sa iubesti. Dar "iubire absoluta" asa cum am invatat la literatura! Sa te poti darui total fara sa ceri nimic in schimb! Comparatia sau paralela cu iubirea de Dumnezeu mi se pare un pic fortata. Iubirea de Dumnezeu e altfel, mai presus de iubire si de fiinta noastra. E ceva inefabil si fara margini deci nu o pot eu cuantifica deci nici compara cu ceva pamantesc. E un subiect care merita discutat in alt cadru.
Dar iubirea de semeni e minunata. E de preferat sa iubesti pentru ca numai asa iti poti decoji sufletul de urat, poti lasa lumina pura a sufletului tau sa incalzeasca si sa lumineze pe cel iubit. Instinctul de conservare ne spune foarte multora dintre noi sa nu iubim cu toata fiinta noastra tocmai din teama de a nu suferi, de a nu fi ranit. Daca de dragul cuiva depasesti teama si iubesti cu adevarat te vei inalta spre zona pura unde uiti de tine de EU-ul tau care te face sa te simti centrul Universului. Si chiar daca iti aduce suferinta iubirea asta nu se stinge.
E destul de greu sa incheg cu liantul cuvintelor sentimentele dar cine a iubit cu adeavarat stii despre ce vorbesc!

Mirunda spune:

Draga Reiki,

interesanta intrebarea ta! Eu cred ca cele 2 sentimente sunt numai atunci complete, atunci cand ele sunt mana in mana...a iubi este frumos, iti umple sufletul de bucurie, plutesti si traiesti in acelasi timp...a fi iubit este superb, simti ca traiesti cu adevarat, ca esti Cosanzeana si Zana Zanelor (sau Zmeul Zmeilor, dupa caz ..:-)), ca lumea este a ta, si infinitul iti apartine ....
A iubi si a fi iubit este ca o mare, cu flux si reflux, fiecare din aceste parti este completa numai atunci cand se poate raporta la cealalta...ca YN si YANG, ziua si noaptea, a darui si a primi...pe bucatele poate fi una mai mare decat cealalta, armonie exista insa numai atunci cand, pe ansamblu, a iubi si a fi iubit sunt in echilibru...

Dar eu cred ca asta este asa de rar...de cele mai multe ori unul iubeste mai mult decat celalalt, ergo sufera, cedeaza, se frange mai mult decat celalalt....Acolo unde a iubi si a fi iubit sunt in balanta, acolo exista fericire si armonie...dar...eu una nu am intalnit asa o dragoste, si intre timp nici nu ma mai doare sufletul pentru asta...

Toate bune,

Mirunda

"Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

trisha spune:

Buna intrebare! Imi amintesc prima mea iubire neimpartasita, cand eram in clasa a X-a iar un tip cu un an mai mare, frumusel foc, m-a invitat in oras (am sa cred pana cand voi pune mainile pe piept ca pierduse un pariu). Bineinteles ca aceea a fost prima si ultima "confruntare", tot restul "relatiei" rezumandu-se la cate un "Salut!" - "Salut!" cand ne intalneam pe hol sau in curtea liceului. Doamne, cum imi mai batea inima, cum mi se mai muiau picioarele cand il vedeam! Cum ma ascundeam, rosie toata, sa nu ma vada! Cumm ma rugam la Dumnezeu sa ma mai invite inca o data in oras! Cum pandeam telefonul si-l verificam de zeci de ori daca mai are ton! Cat am mai bocit cand am inceput sa intrezaresc crudul adevar, etc! Iar acestea, si inca alte cateva ca acestea eu am mai patit!

Am avut si cateva relatii de durata, care s-au terminat oarecum normal, adica nu inainte de a incepe. Eu am incheiat numai doua dintre ele. Prima a fost o chestiune de "hai, care spune primul", pentru ca era clara situatia. In schimb, n-as mai vrea niciodata sa-mi fie dat sa traiesc sa-i spun cuiva care ma iubeste ca nu-l (mai) iubesc. Nu mai vreau sa vad inca o data jalea imploratoare din ochii unui om, sa provoc suferinta cuiva si sa nu pot face nimic sa i-o alin. Nu m-a rugat, nu m-a implorat decat in limite rezonabile si mi-a acceptat decizia, dar cu atata tristete si demnitate ca m-a rascolit. Dar nu aveam de ales. Nu-l mai iubeam.

Sentimentul de neputinta pe care-l ai atunci cand nu (mai) iubesti pe cineva, atunci cand esti inert la toate gandurile, dorintele si asteptarile persoanei de langa tine este, pentru mine, grozav de apasator, si m-as lipsi bucuroasa de el.
In schimb n-as renunta la nici una dintre celelalte experiente, cand simteam ca ma topesc sub mangaierea sau zambetul celui pe care eu il iubeam, la emotia si nodul din gat cand ii auzeam vocea la telefon, n-as renunta nici macar la bocetele deznadajduite ca nu m-a sunat de doua zile, desi promisese c-o sa ma sune la sase, la cumplitele momente de incertitudine si cum incercam sa-mi fac singura curaj ca ma iubeste, dar poate ca l-o fi retinut ceva, iar cand venea cu o scuza cusuta cu ata alba eram fericita ca-l vad, restul nu mai conta.....il iubeam.

Pentru mine cel mai important este sa iubesc. Altfel n-as putea trai. Pana cand, cum, pe cine, in ce fel, asta este o alta discutie.

Trisha

try spune:

M-ati convins, cedez in fata argumentelor voastre, nu mai gasesc nimic la fel de puternic ca si argumentele voastre: e mai important sa iubesti.
Imi scot palaria in fata lui reiki (si nu numai) ca a avut rabdare si decenta in exprimare pentru a-si sustine punctul de vedere. De putine ori vezi subiecte atat de delicate care sa fie discutate atat de pasnic. Om fi invatat si noi cate ceva din lunga istorie a DC-ului.

S-aveti un an nou plin de posibilitatea de-a iubi...

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

nadina spune:

Cred ca mai important este sa iubesti, sa te daruiesti cu toata fiinta ta celui de langa tine, fara conditionari, fara a te intreba oare el ma iubeste in aceeasi masura?
Sigur ca ar fi foarte trist, uneori aberant, sa iubesti pe cineva care nu are sentimente pentru tine. Practic cred ca nici nu e posibil asa ceva. Dar pastrandu-ti acut simtul realitatii si iubind omul care e in viata ta, e minunat sa iubesti.
E chinuitor sa tot stai sa masori gesturile, privirile, tandretea, iubirea. Am primit oare cat am dat? E nemaipomenit sa cuprinzi in iubire tot ce te inconjoara si e sublim sa ti se raspunda la fel.
Nadina.



"Poate pentru lume esti o singura persoana, dar pentru o anume persoana esti intreaga lume"(Marquez)

Floare de Colt spune:

Cel mai important lucru, dar nu numai intre a iubi si a fi iubit, este sa iubim. Toate gandurile si actiunile noastre trebuie sa fie iubire. Daca la inceput este greu sa fie asa, pentru ca probabil mai avem multe lectii de invatat pana sa ajungem la acest stadiu de evolutie si chiar de multe ori facem aceleasi greseli de fiecare data, vine si momentul cand intelegem si constientizam ca totul, absolut totul in jurul nostru este iubire neconditionata. Numai noi oamenii, mai facem din cand in cand din iubire, un troc. Ganditi-va ca Soarele nu ne intreaba niciodata ce-i dam in schimbul razelor sale, iar florile, muntii, apele, sunt la fel de incantatoare, chiar daca noi preocupati de grijile noastre cotidiene, nici macar nu avem ochi pentru ele. Daca ne-am opri o clipa din goana noastra nebuna,(dupa ce oare?????) si pur si simplu am fi atenti in jurul nostru, am vedea minunatia si dragostea lui Dumnezeu, care se afla peste tot. Cu siguranta in acele clipe, am simti cum ne-am trezi dintr-un somn lung si greu. Am reusi sa vedem totul cu alti ochi, am reusi sa fim noi insine iubire. Treziti din somnul in care am fost cuprinsi pana atunci, natura noastra divina ar incepe sa castige batalii dupa batalii impotriva maretului nostru EGO. Am ajunge sa stralucim de atata iubire pe care o revarsam peste tot in jurul nostru. Nimeni nu poate rezista iubirii. Vom constata cu placuta surprindere ca iubirea noastra ii atinge si chiar ii transforma si pe cei din jur. Relatia noastra cu iubitul/ iubita, chiar daca pana atunci a fost sau nu frumoasa, plina de pasiune sau nu, capata alte nuante mult mai inalte. Intelegem ca dragostea este dincolo de atentia pe care ne-o acorda sau nu neintrerupt cel de langa noi, dincolo de flori si lumanari si cate un "te iubesc" spus la tot pasul, intelegem altfel dragostea pentru ca si noi suntem altii, ceva mai puri si plini de iubire.
Daca dimpotriva, cel de langa noi nu reuseste sa creasca odata cu noi, inseamna ca are alte lectii de invatat si mai devreme sau mai tarziu va disparea din viata noastra, iar noi vom atrage prin rezonanta o alta persoana care ne-ar putea impartasii dragostea si aspiratiile, care ne-ar putea iubi asa cum meritam, pentru ca intotdeauna avem tot ceea ce meritam.
Trebuie sa avem mare grija la gandurile noastre. Prin ele ne contruim viata.
Daca sotul/sotia ne inseala, amintiti-va, nu cumva, odata, macar pentru o clipa, ne-am temut ca s-ar putea intampla acest lucru?
Daca nu putem sa scapam de aceste temeri care apar destul de vrecvent in viata noastra, ce-ar fi sa ne temem ca suntem fericiti, ca iubim si suntem iubiti?


Parerea mea este ca, chiar daca nu am ajuns sa iubim totul neconditionat in jurul nostru, totusi dragostea pentru copiii nostri este neconditionata. I-am iubi in orice situatie, chiar daca ar face unele lucruri care ne-ar putea intrista, dar sa nu uitam ca nici macar pentru o clipa nu trebuie sa ne treaca prin minte ca ar putea face ceva care ne-ar face sa suferim, caci fara sa ne dam seama, prin gandurile noastre, prin temerile noastre, ii impingem chiar acolo unde nu dorim.
Sa nu uitam ca este foarte important mediul in care traieste un copil si nu ma refer numai la situatia materiala. Auzim deseori despre copii care au ajuns criminali sau vagabonzi, desi parintii erau mari medici, etc. Au avut intotdeauna tot ce si-au dorit. Probabil ca au avut tot ce si-au dorit din punct de vedere material, dar le-au lipsit dragostea si atentia parintilor care erau prea preocupati de carierele lor. Le-a lipsit ghidarea copilului pe drumul cresterii spirituale.

Ca sa nu ma indepartez prea mult de subiect, vreau sa va spun ca fiecare dintre noi vom ajunge sa fim iubire si sa o manifestam in toate actiunile noastre. Mai devreme sau mai tarziu toti vom ajunge acolo, pentru ca fiecare pas pe care il facem il facem spre Dumnezeu. De fiecare dintre noi depinde daca o luam pe cai mai ocolite sau alegem drumul cel bun.
Haideti sa facem un experiment! Macar pentru o saptamana sa sclipim de iubire sa fim numai zambet si lumina. Sa constientizam ca iubim totul in jurul nostru, chiar si pe sotul/ sotia care de ceva vreme parca ne-a devenit un strain/o straina, sau parca nu mai este cel/cea de care ne-am indragostit. Orice s-ar intampla, timp de o saptamana nu avem voie sa ne schimbam aceasta stare de spirit. Sa incercam sa comunicam cu sufletul lor. Nu sunteti curiosi sa vedeti ce se petrece? Atunci ce mai asteptati?

Floare de Colt

Reliana spune:

quote:

---

Ganditi-va ca Soarele nu ne intreaba niciodata ce-i dam in schimbul razelor sale, iar florile, muntii, apele, sunt la fel de incantatoare, chiar daca noi preocupati de grijile noastre cotidiene, nici macar nu avem ochi pentru ele. Daca ne-am opri o clipa din goana noastra nebuna,(dupa ce oare?????) si pur si simplu am fi atenti in jurul nostru, am vedea minunatia si dragostea lui Dumnezeu, care se afla peste tot.

---

Floricica, am sa incerc sa-ti raspund la intrebarea cu goana...
Goana dupa un stereotip uman, adica sa incercam sa fim ceea ce nu suntem, sa ne facem viata frumoasa prin placeri= bani, distractie, sa uitam sa fim noi, goana dupa "iubire" fugara si neesentiala care nu face altceva decat sa ne urateasca ca fiinta, ca suflet...sa stinga lumina lui Dumnezeu, din noi, si sa ne aduca in stadiul de "plante" nemultumite de viata si de ceea ce avem, sa vrem intotdeauna mai mult...cu cat vrem "acest" mai mult cu atat ne pierdem din suflet si castigam in EGO. Nu putem sa iubim atata vreme cat nu reusim sa ajungem in acord cu fiinta noastra, atata vreme cat in noi exista egoismul, si atata vreme cat primavara nu ne mai aduce in suflet "renasterea" si curatirea de vechi-intrarea in nou, un alt ciclu de viata, o alta sansa sa fim mai buni si mai intelepti! Din pacate invataturile Bibliei le uitam...si odata cu ele uitam si ca Dumnezeu ne da, dar nu ne baga in gura, si noi, oamenii suntem prea comozi sa stam sa analizam...pasarile n-au grija hainelor si nici a mancarii..."cine va bate la usa i se va deschide, cine va intreba i se va raspunde, si cine va cauta va gasi"

Tot ce-ti doresti se poate realiza, atunci cānd vrei cu adevarat!http://www.yamafoto.com/?ref=12560

reiki spune:

Camelia,
Sunt putini cei care pot sa vada frumosul in tot ce-i inconjoara si si mai putini sunt cei care mai pot sa-si iubeasca partenerul atunci cind le este pusa la incercare iubirea, iar tu le spui sa iubeasca intregul univers pentru ca in tot ce exista este si Dumnezeu. Foarte putini vor fi aceia care vor intelege indemnul tau.
Daca citesti subiectele de aici, si sunt sigur ca o faci, vezi cum moare iubirea sau cum o omoara multi dintre cei care posteaza, iar alti indeamna la asta.
Este tare trist si chinuitor sa vezi cum se intampla asta. Si totusi avem tendinta sa aprobam asta. De ce? Pentru ca asta ne invata societatea, pentru ca asa am fost si noi la randul nostru la fel invatati. Pentru ca atunci cind vedem suferinta avem tendinta sa ii ajutam pe cei care sufera, sa poata iesi din starea asta cit mai repede chiar daca prin sfaturile noastre poate le facem un rau. Un bine din punct de vedere "uman" dar un rau mult mai mare pentru sufletul lor. Daca il vedem in toate pe Dumnezeu, atunci vom vedea si voia lui, iar atunci nu stiu daca sfaturile nostre sunt si cele mai corecte.

"Toate gandurile si actiunile noastre trebuie sa fie iubire." Asta invatam tare greu.

Nati spune:

Am gasit intr-o carte "PRIETENIE CU DUMNEZEU",o definitie a dragostei,si am sa o redau aici:
"Dragostea este ceva care nu pune conditii,care nu are limite si care nu are nevoi.Dat fiind ca nu pune conditii,ea nu cere nimic pentru a fi exprimata.Nu cere nimic in schimb.Nu pretinde sa i se plateasca cu aceeasi moneda.Dat fiind ca nu are limitari,ea nu il limiteaza pe celalalt.Nu are sfarsit si continua pentru totdeauna.Nu cunoaste experienta granitelor sau barierelor.
Dat fiind ca nu are nevoi,ea nu cauta sa ia nimic ce nu este dat de bunavoie.Ea se straduieste sa nu tina nimic pentru ea,nedorind sa fie tinuta.Cauta sa nu dea nimic ce nu ar fi primit cu bucurie.
Iar ea este libera.Dragostea este ceea ce e liber,deoarece libertatea este esenta a ceea ce inseamna Dumnezeu,iar dragostea este Dumnezeu exprimat.
Daca oamenii ar intelege-o si ar trai-o,totul s-ar schimba.
Oportunitatea care ti se ofera este sa-i ajuti sa o inteleaga si sa o traiasca."

Cu drag,Nati

SA AUZIM NUMAI DE BINE!!!