Cum repar?

Am stat si m-am gandit, vroiam sa va spun ce ma apasa, dar vroiam sa o fac anonim. Insa, ce importanta are cine sunt? Sunt o persoana care sufera, din ce in ce mai mult. O sa incerc sa va spun pe scurt de ce. Pe scurt, pt ca ar fi multe de spus, ca sa intelegeti exact situatia in care ne aflam.
Ne-am cunoscut acum mai bine de un an, in ianuarie anul trecut am hotarat sa ne casatorim, si sa facem un bebe. Am ramas gravida in februarie, si cam de atunci a inceput declinul. Il iubesc mult, si el pe mine poate mai mult. Nu, sigur mai mult. Si avand in vedere ca ne iubim atat, nu inteleg, sincer, cum am reusit sa stricam relatia pe care o avem, cum putem sa ne batem joc de ceea ce inseamna cel mai mult pentru noi.
Ne intelegem foarte bine, in cea mai mare parte a timpului. Dar, din mai, anul acesta, cand ne-am hotarat sa plecam din romania si sa venim in olanda, el fiind olandez, odata ajunsi aici, au inceput certurile, sau poate chiar mai devreme, nici nu mai stiu. Tot ce stiu este ca atunci cand ne certam, cam odata la 2,3 zile, ne spunem lucruri atat de urate unul altuia, mai mult eu. Ma doare fiecare cuvant pe care il spun, fiecare palma pe care i-o trag. Si totusi nu reusesc sa ma opresc. Si plang, si tot continui. Si in momentele alea, cand sunt asa il urasc si il iubesc in acelasi timp. Il urasc pentru ca sunt departe de ai mei, in cea mai mare masura. Il urasc pentru ca ma face uneori sa ma simt atat de neputincioasa, de singura, ma face sa ma simt inchisa intr-o cusca. Sunt prea dependenta de el, aici, si eu nu am fost asa. Poate si de aceea avem aceste certuri, pe care de cele mai multe ori eu le incep, toate din aceleasi motive: ma simt legata, pur si simplu legata, simt uneori ca nu mai am libertatea de a alege, asta este o obsesie a mea, cred.
Si el nu-si da seama ca cel mai simplu cuvant, sau gest, orice ma poate aduce dintr-o data in starea asta. Si atunci cand sunt acolo, nu vreau decat sa plec. Sa ma duc acasa, la parintii mei, in tara mea, unde totul depinde numai de mine, unde sunt libera sa fac ce vreau, unde cunosc limba si obiceiurile. Si atunci, il jignesc cat pot de mult, si plang, si urlu, si intru intr-o stare de depresie din care greu ies. Si el nu stie ce sa-mi faca, si orice ar incerca, ma afunda si mai mult. Si ne certam, si apoi, este suficient sa ii spun ca imi pare rau pt ce am zis, si pt ca l-am lovit, si ca il iubesc, si instantaneu parca sterge cu buretele toate acestea, si ma ia in brate, si imi spune ca o sa fie totul bine. Ma iubeste mult, dar, ma intreb, la tot ceea ce fac, pana cand o sa accepte? Aseara am avut un acces de furie, si am inceput sa-l lovesc, cu mainile si picioarele, si cand mi-am dat seama ce fac m-am oprit, si am plecat de langa el, si am realizat un lucru: nu este niciodata vina lui, crizele mele nu depind de el, ci tin numai de mine, si de starile mele. Si daca il iubesc atat de mult, cum pot sa le fac? Si imi este mila de el, si de mine, si de noi. Si ma uit la ingerasul nostru, care are 6 saptamani, si imi este frica. Sunt speriata rau, pt ca nu stiu ce imi declanseaza furiile, dar stiu ca pot ajunge prea departe, si pot face ceva ce nu se mai poate indrepta. Imi este frica acum, pt ca nu mai stiu de ce sunt in stare. Si inca ceva, am distrus relatia noastra, incetul cu incetul, si desi dragoste exista, nelimitata, nu stiu daca mai este suficienta. Nu stiu cat imi mai poate intelege nervii, si cat ma mai poate ierta, si imi pare sincer rau, pt fiecare cuvant urat pe care i l-am adresat si nu stiu daca se mai poate repara ceva, desi nu cred. S-a creat o tensiune intre noi, nu mai stie cum sa-mi vorbeasca, sa nu ma aduca iar in starile alea. Imi este frica sa nu il pierd, desi poate e prea tarziu, poate ca am inceput sa-l pierd de mult.
Va multumesc pentru timpul acordat.


Ancuta

2mami spune:

Iubita Ancuta,
Nu stiu ce sa te sfatuiesc, stiu doar ca mi se intampla si mie destul de des sa trec prin astfel de stari. Sigur ca la tine, ele pot fi puse pe seama hormonilor (la inceput de sarcina si acum inteleg ca de abia ai nascut) si pe de o parte este normal sa ai tot felul de stari diferite de ce aveai inainte. Totusi, clar ele nu pot duce la ceva bun. Din pacate, iti pot spune ca la mine s-au amplificat pe masura ce a trecut vremea in loc sa se diminueze.
Repet, nu stiu ce sa te sfatuiesc, poate ar fi bine sa te sfatuiesti cu sotul tau si sa-i explici ca nu poti sa-ti controlezi aceste iesiri.. poate gasiti o solutie impreuna. Poate ar fi bine sa ceri si sfatul unui terapeut.
Oricum ar fi, incearca sa faci ceva acum, iti spun din proprie experienta ca singura nu vei putea trece peste asta.
Mult noroc si sa auzim de bine
Cu drag,
Simona

lu.more spune:

Ancuta, spui ca va iubiti. Este esential, dar nu suficient. Doua persoane care se iubesc se pot desparti... iubindu-se... si suferind...
Mai spui ca iti dai seama ca de la tine pornesc certurile, e foarte bine, pentru ca-i mai usor sa te schimbi pe tine decat sa-l schimbi pe el. Totul e sa vrei. Esti de prea putin timp intr-o tara straina, ca sa te simti libera si independenta, dar toate vor veni incetul cu incetul, lasa timpul sa lucreze, sa te obisnuiesti cu ideea, cu oamenii, cu locurile... Sunt o gramada de romance in Olanda, sunt sigura ca-ti vor da sfaturile potrivite.
Daca-l iubesti cu adevarat, nu conteaza unde traiti, iar daca te iubeste cu adevarat, te va ajuta cand iti va fi dor de Roamnia.
Unde e iubire adevarata, orgoliul nu-si are loc. Jignirile, nici atat. Violenta fizica si verbala, nici atat! Daca iubirea voastra n-a fost un foc de paie (iti doresc), vei sti sa-ti stapanesti pornirile! Priveste bine in tine: doar tu stii daca si cat il iubesti! Eu cred ca e primul lucru pe care trebuie sa-l faci: sa-ti pui ordine in sentimente.
Cu bine, Lulu

ellaalba spune:

Draga mea,
da' barbatul tau te lasa sa-l lovesti? Sau e doar o exprimare "metaforica"?
Io te cred ca iti e greu departe de casa...dar nu uita ca principalul tau punct de interes trebuie sa fie bebe. Concentreaza-te asupra grijii pentru el si-ti vor trece cu rabdare si starile astea. Nu te mai lasa in voia impulsurilor ci lasa ratiunea sa te domine.
putere si dragoste

DanaR spune:

Draga Ancuta...
Of, ce sa fac... sa te cert... nu pot, crede-ma chiar de ai fi fost in tara tot la fel te-ai fi purtat... este o perioada dupa nastere in care refuzi sa accepti ca tot ceea ce este in jur - de la copil pana la sot si chiar tu insuti totul depinde de tine . Si eu am trecut prin asta... nu atat de violent ca tine dar cu acceasi furie si nu acceptam faptul ca de copil, de casa, de mine, de tot trebuie sa ma ocup singura si atunci eram furioasa si ma purtam urat cu sot, mama, tata, soacra, cumnata... la rand... Asa ca daca ai fi fost in tara se prea poate sa se fi intamplat la fel...
Sfatul meu ar fi sa incerci sa ai rabdare, sa te bucuri de ingerasul pe care il ai si de dragostea sotului tau, nu are rost sa iti spun sa ii fi recunoscatoare ca tu si copilasul tau veti avea o viata mult mai buna acolo... pentru ca stii si tu asta.
Vreau sa iti spun ca dupa ce va mai creste un pic copilasul vei avea mai mult timp de tine, sunt sigura ca esti o fata desteapta si te vei adapta societatii de acolo, vei invata limba, iti vei gasi o slujba si te vei integra in societate pana atunci ne ai pe noi... si iti poti spune of-urile aici caci fetele sunt tare de traba si vor sari repede cu cuvinte bune... ai sa vezi.
Multa bafta, rabdare si incearca sa iti privesti sotul cu dragostea care o simti nu cu ura... sa il saruti in loc sa-l palia o pauzasti, sa-i faci surprize ( de care apropo, va veti bucura amandoi ) in loc sa il injuri... nu e greu dar gandeste-te ca e singurul tau aliat, care pe deasupra te mai si iubeste, intr-o lume straina.
Sper sa auzim de bine... Sa ne povestesti de performantele bebe-ului tau. OK
Si fruntea sus, nu te da batuta. Gaseste-ti preocupari, nu te mai simti inchisa, du-te la o sala de fitness, in parc, discuta cu alte mamici, internet, orice crezi ca ti-ar placea ca sa nu te mai simti inchisa...
Sper sa nu te fi plictisit.

Te pupa DanaR

carmens spune:

Ancuta, bineinteles ca dragostea este foarte importanta.Nu stii vorba "Unde dragoste nu e nimic nu e". Sotul tau te iubeste enorm pentru altfel nu ti-ar fi acceptat starile ( al meu m-ar fi aruncat de mult pe geam...glumesc desigur). Cred ca noua postura de tanara mamica te-a cam speriat. Dar ar trebui sa te gandesti la cat de mult ti-a dat Dumnezeu : un barbat minunat care te iubeste,te intelege si te sprijina, un ingeras pe care multe dintre noi ni-l dorim cu disperare si ,banuiesc , o stare materiala bunicica. Ce-ti mai poti dori ? Stiu iti plipsesc parintii, rudele ,prietenii, dar in viata nu le putem avea pe toate.
Nu stiu ce sfat as putea sa-ti dau pentru ca numai tu stii ce este in sufletul tau, dar incearca sa privesti mai mult spre partea frumoasa a lucrurilor , la ceea ce ti-a dat Dumnezeu. Poate suferi de ceea ce se numeste "depresie postanatala" si aici te-ar putea ajuta cu sfaturile lor fetele de pe forum care au trecut prin asa ceva. Dar in primul rand sa nu uiti ca NU esti singura ,poti oricand discuta cu noi si sa-ti spui necazurile si sunt convinsa ca se vor gasi multe fete care sa te ajute si sa te sustina.
Iti doresc din tot sufletul sa-ti gasesti pacea si linistea sufleteasca si sa mergi mai departe .Esti atat de tanara!

carmens

ttik spune:

draga ancuta,am citit mesajul tau si tare rau mi-a parut de ceea ce se intampla.si mai rau mi-a parut fiindca eu am trecut prin aceleasi situatii pe care le descrii tu,cu singura diferenta ca noi nu suntem inca casatoriti,doar logoditi,dar locuim impreuna..dragostea dintre noi e mare mare si luptam pentru ea ,incercam sa ne adaptam unul cu celalalt,poate asa ne va fi mai usor cand ne vom casatori...si noi suntem diferiti,el libanez,dar traim intr-o tara straina pentru amnadoi...
problemele pe care le descrii sunt grele,imi pot inchipui,dar din experienta iti spun un lucru: cred ca ce te face nervoasa e sentimentul ca ai lasat tara,familia si prietenii pentru el ,si el poate nu se ridica la inaltimea asteptarilor tale...si dependenta de o alta persoana da un sentiment dureros de inferioritate,si eu am trecut prin asta ,..dar te rog din tot sufletul pentru fericirea ta si a familiei tale,simte-te fericita ,mandra ca i-ai oferit un copil si ca poti avea o familie..lasa timpul sa treaca si poate vei reusi sa gasesti un serviciu mai tarziu,sa scapi de pacatosul de sentiment de dependenta...
draga mea ,vad ca stii ca te iubeste si esti convinsa de asta...dar incearca sa te gandesti ca nu te iubeste ,ca il vei pierde daca certurile vor continua,si vei vedea ca durerea de a fi singura e mai mare decat orice...
si mai presus de toate ,discuta cu el,explica-i ce simti cu adevarat,spune-i ca parintii,familia din tara e foarte importanta pentru tine si spune-i ca e greu sa te adaptezi...
sper sa te ajut cumva ,crede-ma ca eu am trecut prin toate astea,si de ce sa mint .cateodata certurile continua si te asigur ca nu e nimic frumos in ceea ce spun,si reprosurile sunt destul de neplacute..
as vrea sa ma inteleg pe mine ,si as vrea ca si tu sa te intelegi pe tine...de ce se intampla asta?poate din cauza ca esti intr-o tara straina,ca te simti vinovata fiindca ai plecat,ca esti dependenta...
nu stiu cat de coerenta am fost.incearca sa reflectezi la toate astea,si nu te autocompatimi,incearca sa crezi cu adevarat ca esti fericita,si nu te speria ,nu esti singura care trece prin astfel de situatii.
sunt alaturi de tine din toata inima,sper ca totul sa fie bine...lasa timpul sa traca,zambeste si ai incredere...

OtiliaLia spune:

Draga Ancuta06,
Precum spunea si Carmens, ca sa treci peste crize cred ca ar fi util un ajutor. Stiu ce simti, esti departe de casa, de tara, de parinti. Incearca sa gasesti partea frumoasa a acestei experiente. Iesi mai bine la o scurta plimbare, cand simti ca "nu e bine". Nu ai de ce sa te simti "legata" si "in cusca". Da e adevarat copilasul are nevoie de prezenta ta permanenta si asta sigur iti limiteaza miscarea, dar nu esti nici prima nici ultima mamica din lume si o sa treaca aceasta perioada repede. Este puiul tau, nascut din dragoste. Gandeste-te la el, si poate asa o sa reusesti sa te calmezi.

cl spune:

Ancuta, am inteles ca bebele tau are doar 6 saptamani. Eu cred ca treci printr-o depresie post-natala si mai esti si stresata din cauza schimbarii mediului. Sunt multe cupluri care trec prin asta, unele recunosc, altele nu. Si noi am avut perioada noastra de lacrimi. Ar trebui sa nu mai iei totul in tragic, si, in caz de nevoie, sa nu-ti fie teama sa apelezi la un specialist. Cauta sa te stapanesti, cand esti nervoasa si ia-ti un timp numai al tau, timp in care tatal sa stea cu bebe. Vorbeste cu sotul tau, cand esti calma, explica-i ce simti si cautati sa rezolvati neintelegerile dintre voi. Si, orice s-ar intampla, nu mai arunca vorbe grele. Daca va iubiti, sigur reusiti.
Claudia

DvanEijk spune:

Uite ca mai gasesc o romanca "pierduta"prin Olanda:).Intr-un fel parca te inteleg Ancuta avand in vedere ca si eu tot cu un olandez traiesc.Marea majoritate a olandezilor astia sunt atat de calmi ca parca te scoate din sarite cand ii vezi cat de calmi sunt cant tie iti vine sa te dai cu capul de pereti din cauza...anumitor probleme.El te iubeste si te lasa sa-l cierti si sa-l lovesti chiar si nefiind vina lui insa tu ar trebuii sa realizezi faptul ca singurul lucru pe care el incearca sa-l faca este sa te ajute nu sa te supere.Cand te enervezi...incearca si vorbeste cu el despre ceea ce te framanta,nu incepe si-l lovii pe el ca asa nu rezolvi nimic,vorbind cu el...ai sa uiti de nervi,ai sa te implici in discutia cu el.Incearca sa faci asta si vei vedea ca o sa fie mult mai bine.Si eu faceam la fel ca tine la inceput,nu-l loveam si nici nu as face asta dar aveam o stare de nervi tot timpul,imi iera dor de totul din Romania si el reactiona normal,parca nici nu vedea ca eu sunt nervoasa dar a inceput sa vorbeasca cu mine pana a ajuns la problema mea fara ca eu sa-mi dau seama si asa am discutat cu el despre tot ce ma framanta si crede-ma ca m-am simtit mult mai usurata dupa ce am vb cu el si de atunci nu mai am nici cea mai mica idee in cap fara sa o discut cu el,am inteles ca ma iubeste si ca ma asculta,sustine,ajuta.
Fa si tu acelasi lucru si te vei simti mult mai bine,realizeaza ca el te iubeste foarte mult si va fi linga tine sa te asculte.Cat despre partea cu lovitul...asa este ,olandezi astia poti sa-i lovesti pana obesesti ca ei nu ti-ar da o palma dar...parerea mea este ca ei gresesc aici:)cand esti asa nervoasa cred ca daca ti-ar intoarce o palma te-ai calma,supara dar ai incepe sa discuti cu el apoi:).
Si inca ceva...unde locuiesti in Olanda?Poate nu prea departe de mine si poate cine stie o sa ne vedem.
Pupici si nu mai bate sotul ca nu merita:)si fi tare ca totul va fi bine.

ancuta06 spune:

Va multumesc atat de mult, tuturor, am plans citind mesajele de la voi, si plang scriind acum, si nu pot sa ma opresc. Si inseamna mult pentru mine intelegerea de care dati dovada, si cuvintele frumoase pe care mi le adresati.
Nu vreau sa il pierd, am tot ce mi-am dorit, si sunt o proasta. Ce se intampla cu mine? E un sot perfect, se gandeste numai la mine si la bebe, vine de la servici cat poate de devreme, nu se opreste nicaieri, nu vrea sa se duca nicaieri fara noi, ar face orice pentru noi. E un tatic perfect, iubitor, e mandru de fiecare progres al beblusului, ca isi tine capul ca se sprijina in manute, si altele. Nu mi-ar refuza absolut nimic. Si e obosit mereu, ca nu doarme suficient, si lucreaza uneori pana la 10 noaptea, si vine acasa, unde ma gaseste pe mine, in crize. Si incep sa tip, si isi ia beble in brate, si asteapta sa termin. Nu asa se intampla mereu, dar mi-am amintit scena de acum cateva zile. Si imi pare rau, dar asta nu ajuta cu nimic, nu repara nimic, si oricat as plange, lacrimile mele nu pot sterge porcariile pe care le fac.

Ancuta